Revolutia s-a produs?

Când vine vorba de China toată lumea e sceptică. "Se produce o grevă" înseamnă că guvernul e pe ducă, "se măresc salariile" înseamnă scăderea competitivităţii, "scăderea unei cotaţii" înseamnă haos şi panică. Sunt clişeele cu care se lucrează în prezent. Mai vreţi? Căutaţi pe net filme şi informaţii despre imobiliarele chineze, despre mall-urile fără clienţi sau despre fabricile fantomă. E China pe marginea prăpastiei? "Feriţi-vă ca nu cumva să vă rănească fragmente contondente rezultate din căderea Chinei" par a spune marii analişti ai vremurilor noastre.

Realitatea e că mergem cu acest buzz mediatic de multă vreme. Chiar şi subsemnatul a căzut în urmă cu mult timp în această eroare. Între timp, informaţiile de-acolo se diversifică, semnalele de alarmă sunt trase continuu, bocitoarele de serviciu îşi fac datoria non stop. Moare gigantul? Hai să fim serioşi! China se face vinovată de faptul că este capabilă să răspundă cu promptitudine oricăror comenzi. Sunt produsele chinezeşti proaste? Ei bine, asta depinde de lăcomia intermediarului care, pentru câteva procente, face rabat serios de la calitate. N-o să reiau discuţia pro şi contra deoarece nu acesta e sensul articolului. Mă voi limita pentru moment la a observa că, în ceea ce priveşte producţia,  China pare a fi fabricantul mondial. O capacitate imensă de producţie, o forţă de muncă disciplinată şi, uluitor pentru mulţi, o uimitoare rată de absorbţie a noilor tehnologii. Chiar dacă unora li se va părea surprinzător, voi spune că nu am văzut în multe locuri din lume o asemenea deschidere la nou, o asemenea sete pentru tehnologie. Nu, nu e glumă, e doar realitatea. 

Dacă ceea ce am spus până acum e cunoscut, ceea ce voi spune în continuare cred că vă va şoca: v-aţi gândit ce s-ar întâmpla în cazul în care China ar fi numărul 1 mondial? Hai să facem un efort şi să încercăm să înţelegem cum ar arăta lumea dacă SUA ar cădea pe locul doi. Să facem eforturi sau să ne uităm pe fereastră? Vi se pare surprinzător? Nu cumva China este deja numărul 1 şi noi încă nu am înţeles nimc? Dacă aş spune-o eu, probabil aş avea îndoieli, dar această bănuială este împărtăşită de mult mai mulţi analişti care, în loc să stea şi să bocească, iau lucrurile aşa cum sunt.

Personal am observat cum China a avut puterea de a efectua auto-reglări din mers, a învăţat să facă la nivelul imensului său aparat politico-administrativ corecţii din mers. Cu toate că este imensă, administraţia chineză răspunde excelent comenzilor dovedind o inerţie minimă. Aceasta înseamnă că avem de-a face cu un participant deosebit de dinamic, capabil de repoziţionări şi reveniri atunci când este cazul. Celor care arată cu degetul imensul stoc de locuinţe(goale) le voi spune un lucru cât se poate de simplu: la nivelul Chinei există un deficit imens de locuinţe. Faptul că blocurile respective stau goale are şi o cauză: preţul. În timp ce în Spania(ca să dau un exemplu) dezvoltările imobiliare stau goale din cauză că efectiv nu există cerere, în China cererea există, dar nu sunt bani. Un lucru care poate fi rezolvat urgent. De ce nu se rezolvă acum? Ei bine, acesta e un parametru de control a ceea ce eu numesc  mecanică a societăţii(un termen poate forţat). Atunci când va fi necesar se va rezolva. Garantat! De ce? Pentru că acolo se poate!

Când e vorba de puterea economică, spune un cercetător al cărui nume îmi scapă, nu trebuie să ne uităm strict la PIB ci, în paralel, şi la alţi parametri precum producţia, comerţul şi puterea financiară externă. Ce avem în China? O dinamică excelentă a PIB-ului dublată de creşteri susţinute ale producţiei şi un comerţ despre care nu are sens să discutăm. Când vine vorba despre poziţia financiară a ţării nu trebuie decât să ne gândim la rezervele imense de valută străină despre care ştiu până copiii. Cei care sunt cititori mai vechi ai blogului, probabil îşi amintesc articolele despre contractele bilaterale încheiate de China. Să facem o recapitulare: în ceea ce priveşte relaţiile Chinei cu Rusia, Brazilia, Turcia, Coreea de Sud şi, mai nou, Japonia schimburile comerciale nu mai sunt decontate în dolari ci în monedele acestor ţări. Ce este comun acestor schimburi? Yuan-ul cumva? Parcă se conturează o nouă monedă internaţională sau mă înşel eu? 

Dacă vreţi o lecţie istorică vă provoc să vă amintiţi momentul în care PIB-ul american l-a depăşit pe cel al Angliei. Veţi avea o surpriză deoarece veţi întâlni un pattern similar celui de-acum. Forţând lucrurile, am putea spune că PIB-ul este un "lagging indicator" în ceea ce priveşte puterea unei ţări, mult mai importantă fiind dinamica relaţiilor economice şi a dezvoltării. Din acest punct de vedere China este viitorul şi, probabil, un curs de limbă chineză se va dovedi o investiţie profitabilă. În final n-o să fac altceva decât să vă adresez întrebare pe care, probabil, o intuiţi: ce veţi face atunci când veţi afla că revoluţia s-a produs discret şi că numărul 1 mondial e China? Şi, după ce aţi răspuns, ar trebui să vă întrebaţi de ce nu faceţi acel lucru acum!

P.S. Celor care au de gând să-mi vorbească despre dezastre bursiere sau financiar-bancare în China le voi spune un singur lucru: pentru economiile dinamice, în creştere, greutăţile sunt văzute ca provocări; pentru greoaiele economii aflate în declin istoric, greutăţile şi crizele au caracter de dezastru, au rol de "încă un cui bătut în sicriu". Căutaţi similitudinile istorice dacă nu mă credeţi.