În 16 martie a.c. au fost 158 de cazuri de coronavirus. Atunci a fost instituită starea de urgență. Rețineți: 158 de cazuri!
În 16 aprilie, după o lună de carantină, muriseră 392 de oameni și numai în rândul personalului medical se înregistraseră 981 de infectări!
În 16 mai, după a doua lună de carantină, numărul îmbolnăvirilor ajunsese la 16704, iar cel al morților aproape se triplase, ajungând la 1094! Atunci s-a considerat că „valul ucigaș” a trecut , astfel încât treaba se poate relaxa. Așa a fost scoasă din stomacul Plăvănesc, cu sprijin Ciolăcesc, starea de alertă, o jucărie semi-constituțională menită a da Guwernerului posibilitatea să facă orice crede de cuviință pe teritoriul țării. Rețineți că, în timp ce la începutul stării de urgență aveam 158 de cazuri active, la sfârșitul acesteia aveam 7130 de cazuri active, DE PATRUZECI ȘI CINCI DE ORI MAI MULTE!
În 16 iunie, perioadă care include și vidul legislativ în care „oamenii și-au făcut de cap”, se înregistrau 6344 de cazuri active, iar la ATI erau 173 de pacienți. Cu alte cuvinte, numărul cazurilor active a scăzut față de starea de urgență!
În 16 iulie, cu aceeași stare de alertă, aveam 10668 de cazuri active și 261 de oameni la ATI. O creștere cu aproximativ 50% a ambilor indicatori în condițiile în care nu s-a relaxat absolut nimic.
În 16 august aveam 29893 de pacienți activi, dar doar 7359 internați și 479 la ATI. Creșterea este de aproape 3 ori la cazurile active și de aproape două ori la ATI!
Ieri, 27 august, avem 36343 de pacienți activi(ATENȚIE!, i-am eliminat și pe asimptomatici dintre pacienții activi, altfel cifrele arătau urât), 7288 de internați și 492 la ATI. Numărul morților a ajuns la 3459, de trei ori mai mult decât la finalizarea stării de urgență.
În doar 11 zile avem o creștere cu 121% a numărului de infectați, asta după ce „lună pe lună” am avut o triplare . Motiv suficient pentru Orban să clameze că e timpul pentru relaxare: se dă drumul restaurantelor, sălilor de spectacole, școlilor s.a.m.d.
Înainte de a trece mai departe, menționez că absolut toate cifrele au fost luate de pe „Știri Oficiale”, portalul în care-și fac de cap cei de la „Ministerul Adevărului”.
Ce constatăm aici? Simplu, indiferent ce fac imbecilii de la putere, numărul cazurilor crește. Mai mult, așa cum se poate observa limpede, s-a stat absolut degeaba în carantină, ca și în starea de alertă. Asta a venit la pachet cu un preț imens: scăderea economiei, creșterea gradului de îndatorare a țării și un deficit așa cum n-am avut aproape niciodată. E cât se poate de limpede că măsurile bețivului Orban și ale Plăvanului oligofren n-au avut absolut nicio relevanță în ceea ce privește evoluția bolii. Singurul efect este cel din buzunarele noastre. În aceste condiții cine plătește? Bâlbâitul ilogic de Cîțu?
S-au aruncat bani pe fereastră pentru achiziții fantasmagorice, s-a dat pe-o mască cât pentru echivalentul ei în aur, iar pe un ventilator cât pe-ul Rolls-Royce. Banii ăștia au „evadat” din Buget în buzunarele mafiei de partid și de stat. Cine plătește pentru asta?
Nu mai spun nimic pentru că simt cum îmi explodează creierii. P-ăștia cine-i va judeca? Fură la lumina zilei, ne îngroapă în datorii, dar sunt buni pentru că-i susține limbricul de la Ambasadă. Mai țineți minte că limbricul de dinaintea lui Klemm primea câte 100 000$ pe lună șpagă oficială via Adamescu? Asta doar din ce știm noi. Mai țineți minte cum a zburat el de la Ambasadă direct la borcanul cu miere al Fondului Proprietatea? E un motiv numai bun să vă întrebați cât câștigă actualul ocupant al scaunului. De decartat noi decartăm, fix ca proștii. Dăm bani pe echipamente militare ÎN AVANS, cu offset zero! Nicăieri pe fața pământului nu s-a văzut așa ceva. Ați auzit vreun politician pomenind de cei peste 18 miliarde dați în avans pe rachetele lu' Pește? Se plâng cu lacrimi de crocodil că nu se măresc alocațiile și pensiile, dar spun ei unde au fugit banii? Canci! Toți bagă capu-ntre urechi pe principiul „dacă te-ai legat de Licurici/P**a ai belit”.
În alte locuri, pentru o asemenea corupție și trădare de țară, te paște plutonul de execuție, cu plata în avans a glonțului. La noi te medaliază Plăvanul și restul cozilor de topor care ne sug sângele zi de zi. Și noi stăm sub pat de frică să nu ne îmbolnăvim și amăgindu-ne că „n-o fi chiar așa”! Asta-i poza. Bucurați-vă!

Daca nu l-am impuscat pe iliescu, avem ce meritam. Istoria se razbuna.
RăspundețiȘtergereStai sa vezi cand vor mai fi doar 10 milioane de romani in tara. Nu e departe, maxim trei decade.
"Nu mai spun nimic pentru că simt cum îmi explodează creierii."
RăspundețiȘtergereVa dau un sfat: linistiti-va ! Nu puteti face mai mult decat ati facut pana acum si in orice caz, orice doriti sa faceti mai mult nu puteti singur.
Raul este prea mult si prea peste tot.
Nu va complicati, lucrurile se vor rezolva in timp. Nimeni, niciodata nu a ramas nepedepsit pentru faptele sale. Poate ca asta meritam noi romanii.
Mergeti la biserica cat mai des, participati la liturghie, spovediti-va si impartasiti-va. Linistea va veni in duhul dvs.
Doamne ajuta !
exista o explicatie : https://www.rumaniamilitary.ro/prostia-o-problema-de-securitate-nationala
RăspundețiȘtergereEroi au fost,eroi sunt încă
RăspundețiȘtergereȘi-or fi în neamul românesc!
Căci rupți sunt ca din tare stâncă
Românii orișiunde cresc.
E vița noastră făurită
De doi bărbați cu brațe tari
Și cu voința oțelită,
Cu minți deștepte, inimi mari.
"Eroi au fost,eroi sunt încă
ȘtergereȘi-or fi în neamul românesc!"
Inteleg ca d-nul Nenitescu voia sa scrie cu avint patriotic insa, MAI NOU AM AFLAT ADEVARUL si ca urmare STIM CU PRECIZIE ca 99.9% din "eroii" din trecut au fost si sunt finantati la greu sa fie "eroi" de tot felul de puteri din spatele cortinei, asa ca ....nu mai tine placa asta!
...restul versurilor sunt doar speculatii ieftine!
Testul PCR nu identifică vreun virus, (lucru recunoscut chir de catre inventator!) ci doar material genetic, în funcție de numărul de cicluri de amplificare setat.
RăspundețiȘtergereTotodată, trebuie precizat că nu există:
- dovada izolării, purificării și confirmării genomului SARS-CoV-2 conform postulatelor Koch
- dovada comparării tuturor rezultatelor testului RT-PCR cu așa-numitul ETALON DE AUR, adică a genomului confirmat la punctul anterior.
- dovada că etiologia deceselor puse pe seama COVID19 este fără dubiu noul virus SARS-CoV-2
Așadar toate aceste rezultate (pozitivi, negativi, asimptomatici etc) nu au nici o relevanță, sunt simple cifre și numere care pot fi manipulate oricum. Cu cât se „testează” mai mult, cu atât apar mai mulți „pozitivi” (oameni sănătoși care ajung în lagăre medicale din cauza acestor teste aberante).
Nr de morti il urci prin tratament gresit, ceea ce s-a si intimplat. Esti scos pozitiv in cazul oricarui tip de raceala, deoarece “testul” lor nu poate identifica nimic precis.
Apoi se uita ca virusii sint putin cunoscuti si nu sint nici macar definiti!
Asa si ce-i cu insiruirea asta de dovezi? Crezi ca poti schimba ceva?
ȘtergereOare te poti pune tu cu bulanul de cauciuc?...hmmm, nu prea cred!
TESTELE PCR NU DETECTEAZA NICI UN VIRUS, CI DOAR FRAGMENTE DIN PROPRIUL ADN RECOLTAT :
RăspundețiȘtergerehttps://youtu.be/5y1KzCKrZ3A
Bombshell Evidence that COVID RT-PCR Tests for Chromosome 8 Human DNA Primary Assembly
One of the pieces of genetic material tested for by the 80% false positive, faulty, untested, unapproved, RT-PCR test is our own PRIMARY assembly for our chromosome 8. What this means is they are not finding a virus at all, they are just using a piece of our OWN DNA and telling us it is a virus.
Asimptomaticii? O alta gaselnita pentru mascarada testelor !
RăspundețiȘtergere