luni, 3 august 2020

La judecata scorului

D
e fiecare dată câd scriu câte-un articol nedigerabil de către masa #rezist primesc reacții tâmpe de genul: „dacă-ți plac așa de mult chinezii/rușii de ce nu te duci să trăiești acolo?”. Evident, modelul acesta de individ e absolut incapabil să înțeleagă lumea în care se învârte. Stă și înjură autoritățile chineze pentru că au introdus scorul social, în condițiile în care el este judecat zi de zi prin prisma a zeci sau sute de „scoruri” la fel de „sociale”.

N-o să mă refer aici la cazier, cu toate că, dacă am gândi puțin, am înțelege că și acesta este tot o formă de scor social. Odată ce-ai fost „marcat” acolo treburile devin foarte complicate pentru tine. Mai nou ai și-un cazier fiscal despre care marea majoritate habar n-are. Nu mă voi referi nici la acesta deoarece, nu-i așa, „e normal să existe”.

O să încerc însă să le fac lumină tuturor celor care n-au habar pe ce lume trăiesc. Un prim scor de care se lovesc este cel al aplicațiilor de socializare. Atât Facebook cât și Twitter utilizează un fel de scoring al membrilor astfel încât, în momentul în care se atinge o notă critică, îi blochează pe „inculpați”. Fiecare postare are câte o notă de „acceptabilitate” și, în final, când s-a atins nota generală critică, blocările curg lanț, „motivele” fiind postări pe care le uitaseși.

Un mod similar de scorare are și YouTube pentru creatorii de conținut. În cazul în care nu pui material „corect politic”, indiferent de popularitatea ta, ești belit, iar veniturile pe care le încasai de pe platforma lor ți se taie. Iată o modalitate de coerciție care funcționează discret, pe baza „scorului social”.

Atunci când vrei să te angajezi, firmele apelează, de obicei, la companiile specializate. Care, ghici ce?, îți întocmesc un scor pe baza „urmelor” lăsate de tine. Ți se analizează fluxurile din rețelele de socializare, prietenii și chiar limbajul pe care-l folosești. Rezultă astfel un scor pe baza căruia firma recrutoare decide dacă mergi sau nu mai departe. Mișto, nu-i așa?

Ceea ce am descris până acum sunt chestiuni rudimentare. Tehnologia permite intruziuni mult mai adânci în viața personală. Spre exemplu, peste Ocean, prin intermediul datelor colectate de pe telefonului tău, un asigurator îți află modul de conducere astfel încât îți fixează prima de asigurare și în funcție de acest parametru. Chiar dacă te superi și mergi la alții, rezultatul va fi același. Și n-ai habar de ce.

V-ați uitat vreodată la farmacie ce semnați atunci când vă faceți carduri de fidelitate? Evident că nu și astfel v-ați dat gratis o parte din datele care ar fi trebuit să fie private. De-aia vă sună tot felul de binefăcători propunându-vă „programe novatoare” fix pentru afecțiunile de care suferiți. Și, tot din același motiv, dacă vreți să vă faceți o asigurare privată de sănătate, veți plăti din start mai mult. Asta pentru că „obiceiurile” tale de cumpărare de la farmacie ți-au dat un scor pe baza căruia un asigurator poate prezice chiar și când vei da colțu'.

Sunt doar câteva exemple de „scor social” deja aplicat pe scară largă în societățile noastre despre care ne place să spunem că sunt „democratice” și că „nu ne încalcă libertățile”. Acesta este însă abia începutul Interesele pentru dezvoltarea infrastructurilor de comunicație rapidă - precum 5G - țin în principal de dorințele deținătorilor acestor „scoruri”. Ei, pentru a-și rafina algoritmii și pentru a obține rezultate mai performante, au nevoie de colectarea unor seturi din ce în ce mai largi de date, iar pentru asta e nevoie de viteză. Din punctul de vedere al consumatorului, viteza 4G e ultrasuficientă. 5G-ul nu-i folosește în mod special. Însă, pentru cei care vor să știe și de câte ori ai băgat fierul de călcat în priză, o asemenea infrastructură e esențială.

Concluzionând, le voi spune micilor retardați care mă tot fac pro-rus sau pro-chinez să se uite cu atenție în propria ogradă și să constate cu stupoare că ceea ce face China prin scorul social e pistol cu apă pe lângă ceea ce fac companiile „democratice” cu divrsitatea lor de scorări. E o diferență: în timp ce-n China treaba e transparentă și știi că trebuie să te ferești deoarece la fiecare colț te pândește „scorul social”, în democraticul Occident „scorul social” e ascuns și împărțit discret între mai multe mega-companii bucuroase să facă bani frumoși pe spatele oilor cărora le măsoară permanent parametrii. Diferența e una simplă: în timp ce-n China îți vezi limitele libertății, în Occident ți s-au pus niște ochelari psihedelici la ochi astfel încât n-ai cum să mai vezi gratiile. Iar când ai ajuns la marginea țarcului, se va găsi, cu siguranță, un binefăcător care să te facă, tandru, să-ți schimbi direcția. Și tu chiar ți-o schimbi deoarece toată lumea o face și n-ai cum să nu fii „în trend”.

7 comentarii:

  1. Si totusi datele trebuie integrate cumva. La noi problema este rezolvata deja. Recent s-a pus in functiune celebra aplicatie de integrare de catre sri (cu cateva zeci de milioane de eur de la ue).

    RăspundețiȘtergere
  2. Apreciez mult ceea ce scrieti.
    Multumesc!

    RăspundețiȘtergere
  3. De scorul social din china nu te poti ascunde. De astea occidentale chiar poti. Doar sa vrei. Acum daca esti vita, nu cred ca iti doresti. E bine asa cum e :)
    Chiar si cazierul se mai sterge in timp pentru anumite infractiuni.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. "dacă-ți plac așa de mult chinezii/rușii de ce nu te duci să trăiești acolo?" - nu cred ca se refera la tine ci la modul general. In afara de Snowden&co nimeni nu prea frecventeaza tarile astea. O fi pe motiv de 5G?

      Ștergere
  4. Unanimitate pe "foarte bun"(25). Cool! Sa nu uitam totusi scorul bancar. Wichtig. Zic.

    RăspundețiȘtergere
  5. "In an illegal late night coup, Nevada’s clubhouse Governor made it impossible for Republicans to win the state. Post Office could never handle the Traffic of Mail-In Votes without preparation. Using Covid to steal the state. See you in Court!"(Trump)

    incep alegerile și orice comentariu pui după adresa de IP ești catalogat că pro-globalist sau pro-nationalist.
    Dacă ești globalist, poți ajuta statul Deep sa se folosească de covid și să fure alegerile.
    Că naționalist in ziua de azi ai șanse să ajungi că Dragnea in cel mai fericit caz. Acum e simplu, te declara covid și îți anulează votul.
    Patrioții sunt vânați și cad victime ale opresorului globalist.
    In Romania se striga: Vrem globalizare!
    Dar dacă tot vrem globalizare, nu trebuia să renunțăm de tot la funcția de președinte și să desființăm guvernul, parlamentul și senatul și să fie conduși direct de la Bruxelles?

    RăspundețiȘtergere
  6. Auziți, dar pe rețelele sociale cum se rezolvă cu aceia care au un nume diferit față de cel real sau chiar plecați în străinătate de unde postează în limba maternă?

    RăspundețiȘtergere

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)