miercuri, 6 ianuarie 2021

În anticamera exploziei financiare

Î
n ultimele câteva luni am câștigat din specularea pieței americane mai mult decât câștigam într-un an. Am făcut-o investind mai puțini bani decât de obicei din motivele pe care le veți citi în continuare. Așadar, folosind expresia unui clasic, putem spune că piața americană duduie. Nu mă credeți? Vă dau doar un singur exemplu: SNAP cumpărat la 28$ și vândut la 50$ vi se pare suficient de tentant? Într-adevăr, a fost cel mai mare câștig procentual al meu în perioada menționată, dar nici celelalte procente nu sunt de aruncat la gunoi, fiind în marea majoritate cu două cifre. Sună tentant? N-aș fi de aceeași părere.

Știu că pare că am luat-o razna, dar ceea ce încerc să vă explic este că am practicat un fel de ruletă rusească. Desigur, ținta glonțului virtual aflat pe țeavă nu era capul, ci investiția mea acolo. Și-o să vă explic imediat de ce.

În general există o dinamică a creșterilor de pe piețele financiare. Cu toate că aveți credința că pe piețele financiare „se joacă” indivizi super-sofisticați, adevărul e de fapt contrariul: piețele sunt pline-ochi de gogomani. Chiar și brokerii(corect ar fi „în special brokerii”), adică cei care au contact non stop cu piața, sunt în majoritatea lor covârșitoare niște gogomani. Iar pentru ca gogomănia să fie și mai mare, au apărut algoritmii AI care tranzacționează autonom, ceea ce împinge lucrurile la dimensiuni hazlii greu de evaluat. Așa se face că, dinamica prețurilor este una irațională. 
 
Luând ca punct zero sfârșitul unei crize economice, când toate prețurile sunt în găleată, vom observa că primele creșteri apar la companiile solide, la care oferta este de nerefuzat. Ușor, ușor, performanțele financiare se uită și-și fac apariția pe tabelul creșterilor „companiile sexy”. Acestea nu au performanțe decât „în viitor”, dar compensează prin lideri supra-expuși media, indivizi „inspiraționali” care, de cele mai multe ori, promit cai verzi pe pereți. Treptat,numărul companiilor sexy se îngroașă, iar prețurile la care ajung sunt de neacceptat. Atunci intră în scenă companiile „super-sexy” sau, dacă vreți, porno. E vorba de IPO-uri. În marea majoritate sunt baloane de săpun, însă gogomanii piețelor, trec de la sexy la porno. Așa se face că numărul de IPO-uri crește pe măsură ce investițiile în ele cresc la fel de irațional ducându-le la cotații de neacceptat.

Ei bine, în momentul în care toate prețurile sunt umflate și lumea pare a realiza că treaba se împute, revin în prim plan companiile cu fundamente bune, „uitate” de creșterile de preț. Automat „analiștii” încep să facă raportări ale indicatorilor acestor companii la cei ai companiilor sexy și porno arătându-le „investitorilor” că vrabia din mână e mai bună decât cioara de pe gard. Atunci se produce o creștere aberantă și a acestor companii semnalând ultima etapă a nebuniei. Această creștere impulsionează isteric indicii astfel încât spiritul de investitor se trezește chiar și-n cei mai mari nătărăi care, din disperarea de „a nu pierde oportunitatea” cumpără, de obicei, companii porno. În mijlocul acelei isterii se produce dezastrul, adică prăbușirea piețelor, iar investitorii în companii sexy și porno rămân exact ca după o noapte petrecută la băutură și curve: cu deștu-n fund și fundu-n baltă.

O să vă explic cum am reușit să câștig în câtea luni mai mult decât în ani întregi. La sfârșitul lui 2017 am făcut un pariu pe două companii cu indicatori fundamentali buni și, pentru a-mi verifica pariul, am creat un portofoliu pe care mi-am promis să-l țin cel puțin trei ani. Portofoliul era compus din Hanesbrands Inc.(business textil integrat cu mărci cunoscute precum Champion, Playtex, Wondebra, etc.) și Chipotle ca alternativă la McDonalds. Chipotle abia ieșise dintr-un scandal legat de e-coli într-unul dintre restaurantele sale și, de aceea, cotațiile erau mai joase. Hanesbrand l-am cumpărat la 22.87$ în decembrie 2017, însă, în august 2018 l-am lichidat cu 23.53$ întrucât performanțele financiare mi s-au părut extrem de slabe. A fost o mișcare bună, însă, pentru a-mi menține portofoliul, banii din vânzarea HBI i-am băgat în Chipotle. Cu Chipotle a fost altă tărășenie. I-am cumpărat acțiunile la 307$ bucata în decembrie, iar în august 2018, din banii obținuți după lichidarea HBI, cu 463$/bucată. În mod clar CMG fusese o alegere bună, dar nu vă imaginați că am avut o creștere exponențială. Abia din 2019 a început „explozia”. Am avut o cădere anul acesta când am fost tentat să vând, dar, întrucât oricum eram pe profit, m-am abținut. Lichidarea portofoliului am făcut-o în 11 decembrie la prețul de 1300$/acțiune. Explozia acțiunii a început în 2019, dar, dacă vă veți uita pe grafic, din martie până-n prezent avem o creștere de aproximativ 140%!!!

De speculat „ultima suflare” am început în octombrie. De lichidat am lichidat în decembrie/ianuarie. Motivul? 6 ianuarie e schimbarea de gardă la Washington. Nu știu ce va face Trump. Personal, manifestația pe care-a pus-o la cale mi se pare o tâmpenie. Poate mă înșel eu. Nu pariez pe el, ci pe o schimbare totală de paradigmă. SUA va intra într-un măcel financiar. Deja piețele sunt întinse la maxim. Mereu când mă mănâncă limba să fac astfel de aprecieri, încerc să cobor la cifre și la semnificațiile lor istorice. Să vedem ce găsim. Anul 2000 a fost „cel mai porno” an al exuberanței iraționale. Au fost în total 406 IPO-uri, în majoritatea lor covârșitoare hoax-uri. Știți câte IPO-uri au fost în 2020? 480!!! Culmea, toate focoase, atrăgând bani grei. Dar poate că ar fi doar o coincidență. Însă, mai e una: CAPE(Cyclically Adjusted Price-to-Earnings ratio) ne sugerează că ne aflăm într-un grad de „exagerare” a prețurilor superior celui de dinaintea dezastrului din anul 2000. Dimensiunea bulei actuale o determinăm ca diferență dintre rația P/E(care e cea mai mare din istorie) și realitatea economică pe care o putem lesne estima ca fiind una dintre cele mai precare din istorie. În anii 20 aveam o economie vibrantă, aflată în plin progres. Acum avem o economie schilodită, care nu doar că și-a atins limitele, dar își și arată fața urâtă. Probabil vă întrebați cum de este posibil așa ceva, iar răspunsul e simplu: banii ieftini.

De nenumărate ori am atras atenția capcanei banilor ieftini. Mulți m-au considerat nebun. Însă ceasul bate, iar timpurile nu mai au răbdare. Realitatea pe care o vom vedea în perioada imediat următoare va fi constatarea amară că numai Trump a mai putut pune în mișcare uriașa roată dezumflată a economiei americane. Într-adevăr, asta se va constata, dar, în același timp, vor ieși la suprafață adevăratele motive pentru care s-a întâmplat așa: scamatoria financiară dusă „pe noi culmi de progres și civilizație”.

Recomandarea mea onestă este ca, în perioada următoare, să vă abțineți de la intrarea la cumpărare. Nu de alta, dar fundamentele nu sunt deloc bune. Chestiunile despre care v-am povestit nu pot merge la infinit!

8 comentarii:

  1. Faptul cā paradigma neo-liberalā, prin excesele și spirala ei artificialā, e destinatā unui colaps nu e o noutate. Colapsul este o certitudine matematicā - dar a determina momentul "exploziei" implicā cunoașterea multor parametri. In anii '30 dezastrul nu a putut fi stopat pentru cā nu existau instituții ca FMI sau Banca Mondialā. Neo-liberalii au invāțat din experiența de atunci, și își susțin spirala consumeristā prin bani "artificiali". Cu asta nu fac decât sā māreascā spirala, dar prelungesc, sine die, existența sistemului.
    De ce ar fi acum iminența dezastrului ? Injecțiile de capital fārā acoperire mai pot continua...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Deznodamantul posibil acelasi .....se baga capital dar el lipseste cu desavarsire

      Ștergere
  2. Si eu pun o intrebare similara. De ce acum?
    Anul trecut prin martie am vazut aici o postare similara, dand prea multa incredere intelepciunii autorului n-am intrat deloc la cumparare pana pe la sfarsitul anului cand mi-a ajuns cu mult asteptata prabuselnita, mai degraba o sa faca ravagii inflatia in economii acum.

    RăspundețiȘtergere
  3. Off... Multumesc pentru articol!
    Urmeaza zile importante.
    Si totusi...tiparnita va produce mai departe dolari.
    Sa ai 150% din PIB datorie....Si esti cel mai tare. :))
    Peace!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Tiparnita isi are rostul ei. Tu cu ce crezi ca noi tranzactionam actiuni in US. Cumva cu ruble sau lei?

      Ștergere
  4. Subscriu la opinia user-ului Hayde. Un soc poate va fi - sau mai multe, in serie - dar "explozie" e cam mult spus

    RăspundețiȘtergere
  5. Si tu Brutus? Sincer ma gandeam ca esti calare pe shanghai composite iar in timpul liber mai speculezi ceva blue cipuri rusesti.

    Eu am cumparat cu tupeu in aprilie si inca nu am vandut, in principal tehnologie. Sunt aprooape de 130% pe tot portofoliu. Ok, ceva mai putin dolarul a mai scazut 15-20% fata de moneda mea de referinta. Nu am de gand sa ies prea curand, cu tov. biden se intrevad vremuri glorioase.

    RăspundețiȘtergere

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)