marți, 12 ianuarie 2021

Minciuni, minciuni și iar minciuni!

C
e-ați zice dacă o gașcă de șmecheri s-ar gândi să transforme o gripă într-o problemă planetară din care să profite la maxim. Și nu doar financiar, ci și politic, inclusiv prin încălcarea brutală a brumei de drepturi standardizate din așa-numita „Carta a drepturilor fundamentale”?

Ai luat-o razna?”, îmi veți spune. Chestia asta există deja, o vedem. Cât de defazat față de realitate trebuie să fii?

Desigur, a fost o glumă, o formulă de introducere. Ce-ați spune însă dacă v-aș zice că există o conspirație chiar mai mare decât actuala pandemie? O mafie care a reușit nu doar să capteze atenția opiniei publice, dar și să impună mișcări politice care de ani buni fac jocuri la vedere și asta peste tot în lume. Știu, mi-l veți arăta cu degetul pe Soros. Dar dacă vă voi spune că Soros e mic copil pe lângă acea mafie și că, în ciuda faptului că subiectul se află în proximitatea voastră, n-ați băgat de seamă dimensiunea copleșitoare a sa, ei bine, ce veți spune acum? V-am făcut curioși?
 
Mafia despre care vă vorbesc est cea a încălzirii globale. Deja unii mă veți arăta cu degetul. Chestiunea a devenit atât de prezentă încât automat ești catalogat ca prost dacă spui că e ceva dubios la mijloc. ”Ce, n-ai auzit că e cea mai mare temperatură din istorie?” „Ai habar cu cât crește nivelul oceanelor și mărilor?” „Te duce puțin capul să vezi cum se topesc ghețarii?” Iată replici care-au devenit locuri comune!

Totuși, de unde întreaga „atotcunoaștere” a omului de rând? E greu de imaginat că un absolvent de liceu de pe vremuri(ceea ce acum ar echivala cu un absolvent de facultate, master și, în majoritatea cazurilor, chiar și doctorat) ar fi capabil să se priceapă la chestiuni atât de complicată precum clima, fizica soarelui s.a.m.d. E un domeniu vast care, pentru emiterea unei ipoteze, implică inclusiv cunoașterea unor modele matematice complexe și a altor noțiuni înalte din numeroase domenii ale științei. Cu toate acestea găsești peste tot opinia unanimă a tezei încălzirii globale cauzată de activitatea(a se citi mai precis „existența”) oamenilor. Treaba nu se manifestă doar la bază, ci a fost preluată de asociații ecologiste, a intrat în politică pe ușa din față cu ajutorul așa-ziselor partide ecologiste și a devenit teză fundamentală a politicilor la nivel mondial. „Tratatul de la Kyoto” e un exemplu, dar să nu uităm liniile directoare ale Uniunii Europene, mai accentuate în statele nordice(care, culma, beneficiază de actuala stare de fapt). De asemenea, avem Japonia, Coreea de Sud și cam toate țările lumii, cu câteva mici excepții. Toată această uniformitate a opiniilor ar trebui ori să ne dea de gândit(totuși, e extrem de greu de găsit o asemenea majoritate, indiferent de regim). E interesantă și opinia SUA: Clinton a semnat protocolul, dar Bush, l-a anulat. După ce Obama a semnat rebotezatul „Protocol de la Paris”, Trump l-a denunțat. Iar acum, Biden e pe cale să-l semneze din nou.

Totuși, de ce avem atâta reticență dacă e vorba de un „amărât de protocol” care, până la urmă, ne va feri de un dezastru climatic? Ei bine sunt mai multe probleme. În primul rând, întreaga retorică e bazată pe propagandă. Dacă veți derula știrile(sau, mai bine, dacă veți căuta pe internet după șirul „în zece ani clima”) veți găsi prognoze catastrofice referitoare la încălzirea globală. Spre exemplu, în fițuica Hotnews, în anul 2007, apare articolul „Experții avertizează: în zece ani, schimbările climatice ar putea scăpa de sub control”. Nu-i de mirare că articolul e semnat cu inițiale. El a apărut în perioada premergătoare semnării „Acordului de la Paris”. Și, în același fel, îl găsiți în presa din întreaga lume. Nu pute a publicitate grobiană? Însă treburile sunt mult mai adânci. Asemenea articole apar periodic, având același target: zece ani. Doar că lumea uită și, când după câțiva ani se revine cu „zece ani apocaliptici”, iar apar îngrijorările și credințele în infailibilitatea teoriei. Și uite așa lumea crede.

Ce-ați zice însă dacă ați afla că National Oceanic and Atmospheric Administration(NOOAA) și NASA au falsificat datele privind temperaturile istorice pentru a scoate anul 2012 ca „cel mai călduros an din istoria SUA”? Ce-ați zice dacă ați afla că, în realitate, teza încălzirii globale nu e susținută de specialiști, ci de niște farsori, foarte puțini la număr? Ce-ați zice dacă ați afla că mările și oceanele au crescut într-un secol cu doar 17 cm, în condițiile în care în articolul amintit(și, repet, difuzat în aceeași formă peste tot în lume!) eram amenințați cu o creștere de până la 60cm a nivelului mărilor doar în zece ani? Ce-ați zice dacă ați afla că „dezastrul climatic de la poli” n-a distrus urșii polari, ci, din contră, numărul lor e de cinci ori mai mare decât acum 60 de ani? Începeți să vă luminați?

Ei bine, sper că v-am trezit suficient interesul pentru a citi fabuloasa carte a lui Chris Horner, „Despre încălzirea globală și ecologism”. Este o apariție unică pe piața cărții din România unde un asemenea subiect e tabu. Veți descoperi tentaculele întregii mafii și, mai ales, cine se află în spate. Veți rămâne surprinși să constatați dimensiunea escrocheriei și cum, cei care aparent pierd sunt cei care câștigă și, de altfel, cei care finanțează imensa propagandă.

În cele peste 300 de pagini ale cărții aveți informații științifice, logice și scrise pe înțelesul oricui. Sincer să fiu, cartea m-a alarmat întrucât, citind-o, am putut constata cât de infectat de șabloane sunt eu, cel care oricum privea cu scepticism către întreaga teorie.

Desigur, n-o să vedeți o asemenea carte publicată la o editură mare întrucât totul, dar absolut totul e corectitudine politică. Culmea, colecția despre care vă vorbesc are denumirea - deosebit de sugestivă - „Ghidul incorect politic” și aparține Editurii Contra Mundum.

Sunt extrem de surprins să văd că micile edituri „nealiniate ideologic” încă reușesc să pună la dispoziția publicului autohton cărți fabuloase. Desigur, neavând distribuție, lupta e inegală. Dar chiar și așa e bine că există! Sper ca recomandarea pe care v-o fac să vă ofere o lectură nu doar plăcută, ci revelatoare pentru gradul de intoxicare ideologică în care trăim. Lectură plăcută!

15 comentarii:

  1. Cea mai tare gogomănie mi se pare, de departe, fenomenul Ross din Antarctica, prezentat ca apocalipsă. Cică Banchiza Ross, cât jumătate din continentul european, s-a desprins de uscat. Calculele „specialiștilor” estimează că în 10 ani această banchiză se va topi și va avea ca efect ridicarea nivelului oceanic cu 6 metri. „Specialiștii” sunt de fapt niște idioți, nu mai mari decât cei care pun boticul la harneli.
    Cine își mai amintește ceva fizică știe că apa crește în volum prin înghețare și revine la volumul inițial prin dezghețare. Fiind cu volum mărit, deci mai ușoară ca apa, gheața plutește cu 1/10 deasupra apei si 9/10 submers.
    Deci când banchiza se va dezgheța nu va creste volumul de apă deloc.
    Până și Petrov știe că două degete de whisky cu 4 cuburi de gheață nu înseamnă 3 degete de whisky botezat după ce se topește gheața.
    Era o problemă doar dacă colosul de gheață ar fi fost pe uscat și accidental ar fi căzut în ocean. În această situație ar fi trebuit să crească brusc nivelul apei, proporțional cu volumul de apă dislocuit de blocul de gheață, acei 6 metri din discuție. Nu s-a întâmplat așa ceva, deci colosul de gheață s-a desprins dintr-un bloc mai mare, care la rândul lui plutește.
    Mai este de remarcat faptul că aceste informații apocaliptice ne sunt furnizate de Prof.Univ.Dr. Mircea Vintilescu, senior-editor al ziarului Criteriul Național.

    RăspundețiȘtergere
  2. Mai este una: „Războiul împotriva populației”, autor : Jacqueline Kasun, Editura Provita Media, Bucuresti, 2008,care trateaza printre alte subiecte tabu si incalzirea globala, o carte care ofera peste 1000 de referinte la studii, carti, statistici...altele decat cele cu care suntem intoxicati. Ca o curiozitate din carte: Daca am imparti populatia planetei in familii de cate 3 persoane si fiecarei familii i-am aferi 300 mp de teren, toata populatia globului ar incapea in statul Texas din SUA, iar restul pamantului ar fi gol... deci unde este suprapopularea?

    RăspundețiȘtergere
  3. Conform studiilor specialistilor, de la inceputul Holocenului (acum 10000 ani) apa Marii Negre a crescut de la circa -50m fata de nivelul actual la +7m in jurul anilor 3000 i.Hr, apoi a scazut pe la inceputul sec. I d.Hr. la un minim de -5m fata de nivelul actual (lucru regasit inclusiv in ruinele cetatii Tomis, aflate azi partial si sub apa, la Cazinou) dupa care iar a crescut (deci circa 5m in 2000 de ani) la nivelul actual. Azi se da vina pe activitatea oamenilor pentru asa-numita incalzire globala, dar stau si ma intreb ce activitate umana era acum 10000 de ani de au inceput sa se topeasca ghetarii? Dadeau cateva milioane de oameni cu sulitele in ghetari si produceau incalzirea aerului sau cum? E o prostie, dar de ce sa stea oamenii sa judece un piculet lucrurile, ca-i doare capul!

    RăspundețiȘtergere
  4. Omule,marturisesc,ca de cand te citesc mi s-au mai deschis si mie ochii.
    Sa-ti dea Dumnezeu sanatate si sa te ocroteasca pentru tot ce faci.Inca o data ...respect.
    Ce nu-nteleg si ma framanta,e cum naiba se transmit toate ordinele astea(directive),de la 'papusari'in jos,si aici ma refer la redactii de stiri,posturi TV,guverne,ONG-uri,servicii secrete....mai nou si prin instituii bisericesti,totul fara sa 'transpire'nimic sau foarte putin.S-au tampit toti sau e asa mare caracatita asta a coruptiei,a santajului ca nu prea mai ridica nimeni capul?
    PS. Ai cititori cu comentarii foarte obiective si pertinente(mult peste ce am vazut prin alte parti)si ...m-as bucura uneori sa pot da un like

    RăspundețiȘtergere
  5. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  6. Lumea se afla in razboi. Un razboi extrem de avansat si complet inaccesibil marelui public. Conruntarea este facuta pe arii uriase,cu mijloace pe care lumea nu le-a mai vazut,cu discontinuitati aparente,cu sute de milioane de mobilizati care habar n-au macar de propria inregimentare. Este un razboi ubicuu,insidios,inaccesibil logicii,dincolo de cunostintele invatate la scoala,,aproape paranormal ca si desfasurare.Sunt angrenate in aceasta inclestare cam tot ce exista,inclusiv aerul pe care il respiram,"incalzirea globala,cresterea oceanelor,supra sau hiperpopularea planetei",corectitudinea politica,antirasismul,sexismul,credinta,scoala,familia,"constantele" stiintifice,modificarile genetice,atingerea umana,migratia,etc,etc.. De o bucata de timp ma ocup sa aflu care sunt taberele acestui razboi.Ei bine,acest lucru este incredibil de greu,daca nu chiar cel mai greu de aflat.Este confruntarea intre globalisti si nationaliti? Sunt foarte multe argumente ca nu-i un raspuns complet,desi in marea hora sunt prinse si globalismul si nationalismul .Este America cu EU si China cu Rusia? Rusia este impreuna cu America contra Chinei? Este America aliata Chinei contra Rusia si EU ? Sunt fiecare dintre aceste puteri pe cont propriu si se zbat sa apuce cat mai mult din tortul numit lume? Un timp am fost aproape convins ca este o parada aparenta pentru a opera o schimbare radicala a lumii in care traim (economie,finante,organizare sociala),facuta de comun acord intre puterile sus pomenite. Asa au aparut marile teme simultan,tratate identic de toate tarile care conteaza : Tratatul Antarticii,incalzirea globala,excesul de dioxid de carbon in atmosfera,energia verde,terorismul,suprapopularea planetei,5g-ul,reducerea drastica a libertatilor natural-umane,guvern mondial unic,etc..Este raboi sau intelegere ? Datele si maiales realitatea detaliilor ne arata ca este razboi.Este Tramp un soldat cazut sau e doar ranit sau nici macar ranit? Guvernele complet corupte si incompetente din mai toate tarile aflate sub marile puteri sunt dovezi indubitabile ca este razboi si sunt aliante (tabere) si fiecare si-a pus loialii sa conduca coloniile .Vine Sfarsitul Lumii? Este stiinta chiar atat de avansata sau doar capacitatea de distrugere a sa? Nimeni nu stie ansamblul,atat de compartimentat este totul oameni buni...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

      Ștergere
    2. Spuneam că nu vine mâine sfârșitul lumii. Probabil că peste vreo câteva zeci de ani sau poate chiar sute. Nimeni nu poate să spună sigur. Ceea ce nu am scris și în comentariul anterior pe care l-am șters și care m-a frapat este că afirmați că războiul pare, dacă este un război, că este purtat pe arii extinse și implică sute de milioane de oameni unii, cei mai mulți, neștiind că sunt implicați. Frapant, domnule cozubas, frapant! Un lucru care mie mi-ar da de gândit foarte, foarte bine! Însă cu toții știm că binele va învinge!

      Ștergere
    3. Dle Cozubas, cu asta ma ocup si eu: sa înțeleg perfidia razboiului nevazut. Va expun cum a fost conceput planul de tinere in adormire al romanilor. O parte din plan. Cât am inteles eu pana acum.
      Dupa cum bine stiti, fiecare tara are o matrice energetica a sa. Suntem ca popor asa cum suntem. Destul de reticenti in a ne implica in transformarea lumii din jurul nostru. Nu ne implicam decat in numar prea mic in voluntariat. Lucru foarte rau spiritual, pentru ca rugaciunile si moastele nu ne rezolva problemele. Cum ar fi sa stau eu cu casa plina de gunoaie si sa ma rog la Dumnezeu sa vina sa-mi faca curat?!
      Daca o sa-l intrebati pe dl Florian Colceag, " antrenorul de genii" din Romania, o sa va explice mai pe larg cum functioneaza un sistem viu. Romania este un sistem viu si daca tăiem padurile si ne umplem apele de gunoaie, sistemul se dezechilibreaza si nu mai asigura nici protectia omului. Dl Colceag a explicat intr-un interviu ca Romania inca mai are albine. Nu foarte multe. Cand mor polenizatorii, urmeaza omul.
      Cum ne-au nenorocit asa zisii nostri spirituali cu care s-a umplut Romania? Au introdus in Romania new age, reiki, radiestezie, NLP, șamanism, ayahuasca si tot felul de gunoaie spirituale cu aparenta benefica. Matricea energetica fireasca a Romaniei, legatura cu Dumnezeu a Romaniei, a fost intrerupta si înlocuită cu un sistem fals construit de falsii spirituali. Toti stramosii, indiferent de tara, stiau ca intre corpul fizic al omului si sufletul sau este o legatura. Întâi se imbolnaveste sufletul. Abia apoi corpul fizic. La nivel de suflet colectiv, minciunile spirituale s-au răspândit chiar prin internet si TV. Minciunile informationale fac parte din Armaghedon. Armaghedonul este de fapt batalie pe suflete. Cu cat reusesti sa determini mai multi oameni sa îmbrățișeze cai spirituale mincinoase, vrajitorie, deci metode anticristice, la polul opus iubirii cristice, cu atat duci mai multe suflete de oameni in intuneric. Asa a disparut si Atlantida.
      Lucrurile sunt foarte clare dpdv spiritual: bine faci, bine gasesti. Rau faci, rau gasesti.
      Chiar daca in aparenta hotii nostri par a o duce bine, in viitor se vor prabusi in intuneric. Si-si vor duce in intuneric toti urmașii.
      Asa sunt demonizati oamenii...ii inveti sa faca rau sau sa nu faca nimic si ti-ai asigurat un numar uriaș de sclavi care nu ridica un deget ca sa se opuna nedreptatii si abuzurilor. Sclavi ce pentru 10 lei in plus la salariu isi vand sufletul si voteaza hoti. Hoti ce perpetueaza acelasi sistem defect.

      Ștergere
  7. Din nou, o mare bucurie sa va citesc. Multumesc pentru sugestia de lectura!
    Sper sa-l luati in considerare si pe Constantin Cranganu cu ale sale articole din Contributors.ro De asemenea, ultima carte ,,Masina de rasucit idei incomode" transeaza chirurgical acest subiect. E inca profesor la Brooklyn. :)
    Numai bine!

    RăspundețiȘtergere
  8. E prima data cand bifez INUTIL ...!Punctele de suspensie isi fac treaba deopotriva !Incepem ? Ce ati zice daca adevarul si minciuna ne-au fost servite pe post de Salam de Sibiu! Stiu am sa vad unii cum rad ce comparatie faci fratioare ? Iti e pofta , iti e foame vrei salam de sibiu ? Mergi la market si gasesti ....nu? Da , asa este ! Dar cati il fabrica si sub ce forma ....intreb eu ? Plm , globalizare , francize , etc etc ......!Asa e si cu ce spui tu Dane, minciunile capata upgrade sub seva adevarului ! Unii vad razboaie in viitor , dar nu sunt capabili sa il vada pe cel actual ! In final zic atat : e o expresie comparativa a unui gurmand politic!

    RăspundețiȘtergere
  9. Bun articol. Ar merita făcutã și o mențiune a ciclurilor solare - conform cāreia, dimpotrivā, se va intra in perioade de rācire globalā. Nu caut acum link, dar cine va cerceta sintagma "ciclul solar" va descoperi articole interesante.

    RăspundețiȘtergere
  10. https://cei.org/blog/wrong-again-50-years-of-failed-eco-pocalyptic-predictions/

    RăspundețiȘtergere
  11. Candva prin anul 1999 un profesor universitar emerit sustinea la catedra de geologie -omul era paleontolog - un seminar legat de asa-zisa incalzire globala prin care demonstra pe baza unor studii foarte documentate (existenta anumitor fosile in anumite areale ca indicator, fluctuatia limitei inferioare a taigalei siberiene, ghetarii montani etc), ca in fapt, suntem pe un trend de racire globala ai mult decat serioasa? dar pe o subramura de usoara incalzire (falsa senzatie)
    Totul documentat si cu zeci de argumente si dovezi cu radacini adânci in paleobotanica si paleontologie ..il chema Nicolae Țicleanu.

    RăspundețiȘtergere

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)