vineri, 17 iunie 2022

Când timpul nu mai are răbdare


Vă spuneam la anterioara ridicare de dobândă operată de către FED(în mai) că cele 50 puncte de bază au fost de cel puţin două ori mai mici decât ar fi trebuit şi cât ar fi aşteptat analiştii economici care contează. Nu s-a întâmplat asta deoarece FED-ul se află la nivelul „raportării recordurilor la hectar”. Doar că problemele din spate nu te lasă în pace şi, până la urmă, trebuie să faci ceea ce e de făcut. Doar că, de asemenea, şi de data aceasta, creşterea e de două ori mai mică decât ar fi trebuit să fie pentru a se obţine un rezultat concret. Pentru a calma spiritele, Powell a anunţat că este previzibilă o nouă majorare de 0.75% în iulie. Va fi ea suficientă? Cu siguranţă nu, dar să ne oprim puţin pentru a studia mediul. 

Partea frumoasă a fost reacţia pieţei, anume faptul că titlurile de trezorerie pe 10 ani au avut în cursul şedinţei de ieri un randament sub cel al titlurilor pe 5 ani, adică ceea ce piaţa numeşte „randament inversat”. Wall Street interpretează semnalul ca fiind unul specific recesiunii. Între timp algoritmii au corectat „deficienţa”. Doar că algoritmii nu pot face totul pe lumea asta. 

Primele efecte s-au văzut pe piaţa crypto unde sângele începe să se simtă la bază. BlockFi, o instituţie financiară care este lider în domeniul împrumuturilor pe piaţa crypto, a anunţat că urmează să disponibilizeze 20% din personal. Coinbase, de asemenea va concedia aproximativ 18% din personal, în timp ce Gemini - crypto exchange-ul gemenilor Winklevoss - a anunţat tăieri de personal de 10%.

Ceea ce vedem pe piaţa crypto este doar începutul, partea vizibilă a aisbergului. Într-adevăr, zona a fost una „hot” în ultima perioadă, impulsionată de banii pompaţi cu prea multă largheţe. Cu toate acestea, zona crypto, chiar dacă se apropie de capacitatea de a genera o recesiune, nu este singura. Întreaga zonă tehnologică americană este super-umflată, „bogăţia” societăţii vestice bazându-se de mai bine de 20 de ani pe „evoluţia tehnologică”. Trăgând linia ne putem întreba dacă în toţi aceşti 20 de ani tehnologia a îndeplinit promisiunile sale măreţe. 

Într-adevăr, comerţul electronic mai are puţin şi dovedeşte comerţul clasic, generând disponibilăzări masive, o falsă varietate de mărfuri proaste, dar ieftine şi o atomizare a societăţii întrucât a dispărut sentimentul de apartenenţă faţă de magazinul de la „colţul străzii”. Platformele care au uberizat economia au ca efect salarii mai mici şi muncă mai multă, riscul rămânând la „antreprenor”, adică la cel care-şi vinde munca şi/sau îşi închiriază bunurile. Bunăstarea promisă e doar una pe hârtie, formală. În plus a apărut o aberantă dezvoltare a conceptului de scalabilitate, noţiune deturnată de înţelegerea incompletă a fenomenului de către IT-işti. Aşa a ajuns ca bursa să „plătească” după numărul de utilizatori ai unei platforme(vezi Facebook, Twitter, TikTok etc.). Iar întrebarea care se pune e simplă: cât timp va mai rezista acest model? Din punct de vedere fundamental el nu exsită decât în condiţiile banilor ieftini. Pieţele au băgat banii în firmele respective mega-evaluându-le, iar acum, cel puţin teoretic, ar trebui să-şi fructifice investiţia. De putut nu pot întrucât suntem în plin Dotcom 2.0. 

Să vă dau ca exemplu Apple, o firmă care totuşi face ceva palpabil. Are o capitalizare de 2.6 trilioane, mai mare decât Aramco. La cotaţiile de la sfârşitul anului, valoarea P/S a companiei era de peste 7.5! E absolut aberant. La ora actuală acţiunile Apple sunt la peste 130 în condiţiile în care o valoare corectă ar fi la un maxim 40$/acţiune. V-am dat exemplul Apple ca să înţelegeţi cât de supraevaluată e. Dacă însă luăm în considerare Twitter, preţul pe care vrea să-l achite Musk mi se pare o nebunie. Cu atâtea conturi fake - menţinute pentru a se păstra capitalizarea bursieră a companiei - personal cred că Twitter nu are cum să-şi scoată banii indiferent de scenariu.

Sunt mulţi care, la începutul conflictului din Ucraina, se întrebau cât va rezista Rusia până va cere timeout, rugându-se de Occident să revină la masa tratativelor. Sincer, m-aş întreba dacă ruşii vor mai avea chef să stea cu cineva la tratative. Eu unul, în locul lor, efectiv n-aş mai sta de vorbă cu nimeni, aşteptând calm să văd deznodământul. V-am spus că suntem în perioada în care practic toate ciclurile istorice se închid. Uitându-mă prin economie mi se pare cât se poate de ilustrativ ceea ce se pregăteşte: un dezastru de proporţii apocaliptice accentuat de inconştienţa celor care-şi spun elite şi care - pot paria! - o vor sfârşi la groapa de gunoi a istoriei, devorate de cei pe care-i credeau sclavii cei mai apropiaţi. Se apropie momentul. Veţi vedea că am avut dreptate!

14 comentarii:

  1. Se prefigureaza ceva mai "interesant" decat socul financiar din 2008-2009.
    Vor fi necesari alti 10-15 ani pentru a "recupera" tot ce se va fi pierdut in urmatorii 2-3 ani.
    Dupa alti 10-15 ani de "recuperare" viata noastra de saraci se va fi dus, iar capitalismul-corporatisto-fascist se va dainui.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. 1. Russia invades Ukraine 2. Immediate US sanctions 3. Already overburdened supply chains become choked 4. Massive spike in inflation, and CPI 5. Oil price spikes (Russia benefits) initially 6. DXY spikes (oil priced in US dollars) 7. Rush of countries to buy US dollars 8. Repayment in China's goods (US dollar) benefit 9. US GDP growth actually stalling even though printing a 11.71% rate 2021 10. Knee jerk reaction by FED to tighten 11. Plunges US into recession causing worldwide depression. 12. Dollar plunges in value destroying allied countries economy further entrenching depression 13. Oil prices collapse destroying Saudi Arabia 14. Gold spikes to highest prices in history. 15. Dollar loses world reserve currency status 16. Largest holders of GOLD: China & Russia
      Suntem la pct. 11!

      Ștergere
    2. Ce urmeaza nu mai necesita nimic ! Toti privesc cu teama la un viitor mult prea incert si fara nici o stabilitate macar minima ! Razboiul dpdv al Rusiei ( si e logic ) nu se duce in Ucraina , acolo trebuie sa se uite tot norodul ! E drept ca sunt drame acolo dar pentru papusari ei sunt doar actori de duzina ! Rusia asista cum i se vor deschide noi oportunitati ......dar sunt chestii sensibile care pot distruge iremdiabil Rusia !

      Ștergere
  2. Încă nu sunt sigur că te referi la aceleași ciclicități ce mă preocupă și pe mine. Căci eu n-aș defini momentele acestor decade "sfârșit al ciclurilor", ci doar dezvoltarea unor bucle noi în spirala evolutivă.
    În viziunea mea va fi ceva similar (dar nu identic) cu bucla 1980 - 2000, ce a avut culminanța la jumătate (1990), plus alte borne "de parcurs".
    Cea în care ne aflăm e 2020 - 2040, cu borna (primară) semnificativă 2025-2026. Apoi am mai reperat 2033, precum am zis și altădată.
    Vorbim aceeași poveste sau ne-am intersectat ideatic coincident ?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Păi nu vorbesc despre un sfârşit, ci despre o convergenţă a unor cicluri istorice pe termen foarte lung, lung, mediu, scurt şi foarte scurt. Avem (ne)norocul de a trăi momentul în care aceste bucle converg, ceea ce ne pune într-o poziţie istorică unică(nu am mai identificat o asemenea confluenţă până acum deoarece, în ceea ce priveşte ciclul foarte lung ... nu avem date istorice. Este cât se poate de clar pentru mine că sunt foarte mulţi cei conştienţi de realitatea asta şi că cei care-şi spun elite încearcă să manipuleze chestia asta în favoarea lor. Aşa ar trebui tradus „marele reset” al deviantului Schwab.
      Eu unul cred că trebuie să ai puţină minte pentru a spera că vei manipula asesmenea cicluri în favoarea ta. Mă rog, ceva similar se petrece la Vatican unde - aşa cum vei vedea în curând - papa îşi va da din nou demisia pentru ca un altul să-i ia locul. De ce? Pentru a manipula şi a prelungi la infinit(speră ei) ceea ce e ultimul pontificat.

      Toate acestea sunt semne ale nebuniei. O nebunie care e normală unor asemenea turbulenţe ale istoriei.

      Ștergere
    2. Da, pentru ciclurile foarte lungi nu sunt date - cel puțin nu date certificate.
      Ultima buclă ce poate fi calculată (și există și istoriografie relativ certă) a fost cea lansată în 1778-1798, cu multiple sub-cicluri derulate intermitent până azi. Și a fost majoră - revoluția industrială, cea americană, franceză, iluminismul s.a.m.d.
      Ok...dacă papa se retrage / demisionează sau părăsește altfel scena în următorii 2-3 ani, voi acorda mai multă greutate anticipărilor tale.

      Ștergere
  3. Frate DD ai dreptate, dar nimeni nu ascultă. Sancțiunea împotriva Rusiei a fost și este o inepție ! Și va fi ! Pe scurt, NATO a finanțat grupuri dubioase care astăzi sânt proslăvite de către cei ce finanțează nazismul ca pe vremuri . Ce porcărie ! Și totuși proștii mușcă la momeala gen rușii sânt problema. Nimeni nu vorbește despre laboratoarele în care se dezvoltau arme biologice foarte periculoase. Mai ales pentru popoarele din est. Gen noi ori alții dar mai ales ruși, fiind bazate pe studii de ADN. Complicată treaba dar în orice caz nu mi-e frică să vină rușii să îmi fure televizorul, oricum nu mă uit la el :) Le dau gratuit televizorul meu dar femeia mea nu !!! Cea pe care nu o am.
    Davai ceas davai palton ! Zic idioții, ce bătaie de joc față de un imperiu care a salvat Europa. Și o face din nou. Poate mă înșel dar o mică păsărică mi-a spus că nu. Aș bea un pahar de vodka și unul de pălincă. Numai bine sănătate !!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. "dar femeia mea nu !!!" :))) Tineti-o linistit ca are nimeni nevoie de femeile noastre. Poate nu stii cum arata ale lor...bucatele rupte din rai. Pacat ca dupa o anumita virsta fundul li se tripleaza in volum, dar de frumoase... asa ramin.

      Ștergere
    2. Nu a salvat nimeni pe nimeni !

      Ștergere
  4. 2022.06.18 IMPORTANT Message - Gonzalo Lira
    https://www.youtube.com/watch?v=ZQB7uWuWpBw

    RăspundețiȘtergere
  5. Dacă trebuie să fie să fie!Putin a anunțat că țara sa (imensă)este suverană și independentă,iar Occidentul nu este un partener de încredere.... adică face ce au făcut toate guvernele în timpul plandemiei cu drepturilor omului, adică mictionat,dar pe ioropa, adică că i se filfiie,chiar dacă francezul, neamțul,italianul vor pace iar plăvanul nu are nimic împotrivă....

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. "Putin a anunțat că țara sa (imensă)este suverană și independentă,iar Occidentul nu este un partener de încredere"

      Minte ca nu-l costa nimic! Daca ar fi asa cum ramine cu Proiectul Global...la care a aderat la Malta, pe care il urmeaza pas cu pas... si care nu sufera NICI O IOTA DE MODIFICARE asa ca s-a trezit el(Sulea SpatarOV) de dimineata cu fata la cearceaf?
      Nu mai fiti naivi! O sa va convingeti in toamna...

      Ștergere
    2. Acest conflict are mai multe obiective de atins ! Cu rabdare si mintea treaza le veti observa !

      Ștergere
  6. Russia's St. Petersburg Stock Exchange (SPB Exchange) announced that, starting from next Monday (20th), brokers are allowed to start trading 12 Hong Kong stocks listed on HKEX

    RăspundețiȘtergere

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)