luni, 14 noiembrie 2022

Despre draci


Ce-ar fi dacă, de pildă, dracii şi-ar arăta imediat puterea şi ar copleşi omul cu descoperiri? Dacă deodată ar descoperi, bunăoară, telegraful electric(adică în cazul în care nu ar fi fost descoperit), i-a transmite omului tot felul de secrete: „Sapă acolo şi ai să găseşti o comoară sau ai să descoperi zăcăminte de cărbune”; dar astea n-ar fi decât nişte fleacuri! Vă daţi seama, desigur, că ştiinţa omenirii e încă în faza prunciei, că abia îşi începe opera şi că, dacă are ceva de asigurat, deocamdată nu e decât faptul că stă ferm pe picioarele ei. Şi iată că s-ar declanşa o serie de descoperiri de felul celor că soarele stă pe loc, iar pământul se roteşte în jurul lui(pentru că, probabil, există multe alte descoperiri de felul acesta, încă nedescoperite, pe care înţelepţii noştri nici nu le visează încă); dacă toate cunoştinţele ar cădea aşa pe capul omenirii şi, lucrul cel mai important, pe degeaba, ca un cadou? Mă întreb: ce s-ar întâmpla atunci cu oamenii? O, desigur, la început toată lumea ar fi în extaz. Oamenii s-ar îmbrăţişa cuprinşi de încântare, s-ar repezi să studieze descoperirile(şi asta le-ar lua un timp). Deodată s-ar simţi, ca să zicem aşa, inundaţi de fericire, îngropaţi în bunuri materiale. Poate că ar păşi prin aer sau ar zbura, ar parcurge în zbor spaţii incredibile de zece ori mai repede decât o fac acum pe calea ferată; i-ar smulge pământului recolte fabuloase, poate că ar crea organisme cu ajutorul chimiei şi carnea de vită ar fi suficientă, câtre trei funţi(aprox 1,2kg n.n.) de persoană, cum visează socialiştii noştri ruşi; pe scurt mâncaţi, beţi şi veseliţi! „Iată, ar începe să strige toţi filantropii, acum când omul are existenţa asigurată, abia acum va arăta ce poate! Nu mai există privaţiuni materiale şi nici «mediul» dăunător, cauza tuturor viciilor, şi acum omul va deveni minunat şi virtuos! Nu mai există muncă neîntreruptă ca să-ţi câştigi o bucată de pâine, şi toţi se vor consacra de acum încolo gândurilor mari, profunde şi fenomenelor generale! Acum, abia acum începe o formă de existenţă superioară.” Şi, poate, ce inteligeţi şi buni ar fi oamenii care ar începe să strige asta într-un glas şi poate că i-ar antrena pe toţi după ei, profitând de ineditul situaţiei, şi ar începe să clameze toţi, în sfârşit, uniţi într-un imn „Cine este asemeni fiarei? Slavă ei, ea ne aduce focul din cer!”(Apocalipsa, 13:4).

Dar e puţin probabil că acest entuziasm ar fi de ajuns măcar şi pentru o singură generaţie! Oamenii nu ar întârzia să descopere deodată că nu mai au viaţă, nu au libertatea spiritului, nu au voinţă şi personalitate, că cineva le-a furat totul deodată, că a dispărut chipul omului şi a venit chipul de animal al sclavului, un chip de dobitoc, cu diferenţa că animalul nu ştie că e dobitoc, iar omul şi-ar da seama de asta. Şi omenirea ar putrezi; oamenii s-ar acoperi de bube şi ar începe să-şi muşte limbile de durere, văzând că viaţa lor li s-a luat pentru pâine, pentru „pietre prefăcute în pâini”(parafrază după Luca 4:3). Oamenii ar înţelege că nu există fericire în pasivitate, că spiritul care nu lucrează se stinge, că nu poţi să-ţi iubeşti aproapele fără să-i jertfeşti o parte din munca ta, că e josnic să trăieşti în parazitism şi că fericirea nu constă în fericire, ci doar în căutarea fericirii. Tristeţea şi plictiseala se vor abate asupra lumii: totul a fost făcut şi nu a mai rămas nimic de făcut, totul e cunoscut şi nu a mai rămas nimic de cunoscut. Vor apărea mulţimi de sinucigaşi, oamenii nu-şi vor mai pune capăt zilelor ca acum, câte unul, în câte-un ungher retras; se vor aduna mulţimi, se vor prinde de mâinişi se vor nimici toţi odată, cu miile, într-un mod nou, pe care l-au descoperit odată cu celelalte descoperiri.
___
Vă vine sau nu să credeţi că toate aceste rânduri au fost scrise de Dostoievski undeva prin secolul al XIX-lea(1821-1881)? Asemenea clarviziune este o caracteristică a marilor spirite. Pur şi simplu te cutremuri văzând cu câtă claritate a putut să ne intuiască lumea în care trăim. Întregul material îl găsiţi în „Jurnalul de scriitor”, capitolul „Spiritismul. Câte ceva despre draci. Nemaipomenita viclenie a dracilor, dacă, bineînţeles, e vorba de draci”. 

22 de comentarii:

  1. Am crezut ca e scris de tine in limbaj semireligios de stil vechi despre minunile Fiarei. :)))
    Da Dostoievski e un mare vizionar, așa este. Vizionarii prevăd și văd in viitor cum se dezvoltă tiparele și pot deduce singuri in genialitatea lor destul de mult forma lumii viitoare.
    Leonardo da Vinci a inventat elicopterul, dar nimeni nu a bagat asta de seama sute de ani.
    Vizionari există și azi, si poate vad ca Leonardo niste elicoptere in viitor, dar nu ii băgăm in seamă.
    Aș dori să existe o platformă care să ii adune să le dwscoperim6din timp viziunile.
    Dar ar fi o platforma in care sistemul de azin i-ar indentifica ca să ii lichideze.
    Dacă toți oamenii ar fi genii, atunci politicienii ar rămâne fără maimuțele care votează orice, oriunde, oricând.
    Din cauza prostiei semenilor noștri se face o medie si suferim toți conform mediei prostiei națiunilor.
    Dostoievski a ajutat poporul rus sa devină mai deștept, lucru urât de liberalii democrati de azi care vor maimuțe vaccinate care doar sa ii voteze ca sa aibă puterea de a fi sclavii sistemului.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Leonardo nu a inventat nimic. A fost inspirat de aceleasi spirite malefice de care vorbeste Dostoievski. Cu textul in fata si deja se uita informatia.

      Ștergere
    2. Așa este. In documentarul deja celebru, de pe History Chanel, Intr unul din episoade se relatează cum Intr un anumit moment, a ajuns in nu știu ce peșteră, ghidat fiind de un spirit, unde s ar fi întâlnit cu o entitate langa care ar fi petrecut o perioada de timp. Nimeni nu a știut nimic despre el în tot acest timp. Când a revenit, a început să aștearnă pe hârtie toate așa-zisele sale schițe tehnologice precum și descrierile anatomice ale omului și mamiferelor , descrieri de o acuratețe impecabila. Așa a "inventat" DaVinci tot ceea ce se știe. Cam același lucru cu Tesla, care a spus el însuși că toate informațiile legate de descoperirile și invențiile sale i au fost dezvăluite de entități extraterestre Cand dreaqu ne deșteptam și acceptăm că nu am fost și nu suntem de capul nostru? Când se va înțelege că lumea asta nu e ceea ce pare și nici ceea ce se spune oficial că este sau cum este? Numai dacă ați viziona serialul Extraterestrii antici de History pe care îl găsiți pe YT, ați înțelege cât de mințiți și manipulați sunteți. Va arata adtiae act adevărul dar mințile închistate nu vor să l priceapă și basta. Cine nu înțelege și nu vrea sa se deștepte este sortit pieirii.

      Ștergere
  2. -Mărie, am intrat în Schengen!
    -Păi vezi, Ioane, aşa-i când nu te uiți pe unde calci!

    RăspundețiȘtergere
  3. Eii, de cand pomenesc eu aici de Dostoievski, si de faptul ca in toate ce 4 mari capodopere (Idiotul, Crima si pedeapsa, Fratii Karamazov si Demonii) el afirma ca progresismul va invinge mereu...

    RăspundețiȘtergere
  4. Progresismul invinge mereu, intradevar!

    Pentru ca drogul distruge intotdeauna omul, dupa ce a reusit ca sa-l prosteasca dovedindu-i - inclusiv dovedindu-si - utilitatea !

    Inteligentii mor la fel ca prostii. Dar vor, ca macar in viata sa para diferiti.

    RăspundețiȘtergere
  5. Imi pare rau ca nu scriu la subiect (Dostoievski ca si vizionar) , dar inca n-am inteles retragerea din Kherson. Daca mai sunt si altii ca mine, am gasit o analiza excelenta cu privire la asta:

    https://bigserge.substack.com/p/surovkins-difficult-choice

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Îl public azi ca excepţie deoarece e un articol bun. Ideea e că nu mai permit comentarii care nu au legătură cu articolul deoarece se ajunge la alte discuţii. Pentru acest gen de comentarii va exista o secţiune pe Telegram. Mulţumesc pentru înţelegere!

      Ștergere
  6. Sufletul omului este locul unde se războiește Dumnezeu cu diavolul. Cam așa spunea Dostoievski, un scriitor într-adevăr profet, poate cel mai mare romancier al tuturor timpurilor, chiar dacă a scris în criză de timp, mereu pe fugă, nedând atenție stilului, precum bogatul conte Tolstoi. Deși, exceptând cam ultimii 10 ani din viață (perioada când a scris romanele lui celebre, în mijlocul unei familii armonioase, totul datorându-se celei de-a doua soții care a făcut din el un om virtuos), a avut un destin tragic și mizer: s-a dat cu socialiștii, a fost închis, urcat pe eșafod să fie omorât, apoi la ocnă, apoi domiciliu forțat unde s-a căsătorit cu o femeie nebună, apoi a dus o viață josnică în destrăbălare, beții, jocuri de noroc (împrumuta bani și nu-i mai dădea înapoi, încât, la un moment dat, a trebuit să fugă din Rusia), uneori având crize de epilepsie (reflectate apoi în Prințul Mîșkin), alteori neavând ce mânca etc. Am putea spune că a trăit la extreme, cum numai un rus putea să o facă, trecând de la minus infinit la plus infinit.
    Ciudat, Dostoievski a fost contemporan cu Tolstoi și a vrut foarte mult să-l întâlnească. Au avut ocazia, au fost prezenți la o festivitate dar nu s-au cunoscut: Dostoievski nu știa că Tolstoi este acolo, că s-ar fi dus la el; Tolstoi știa că Dostoievski este în sală, dar l-a evitat, din invidie, din mândrie.
    Cât despre draci, ca un continuator al lui Dostoievski în viziunile sale, a fost Mihail Bulgakov, cel puțin în „Maestrul și Margareta”. Dar, pentru vremurile noastre globaliste, recomand ca fiind de mare actualitate „Inimă de câine”.
    Angelica B.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Fascinant! Multumesc. O completare perfecta al articolului de mai sus.
      Slava Domnului ca existi!
      Ecranizarea povestirii "Inima de ciine" se poate gasi usor pe iutub. Este o adevarata capodopera, ca sa nu mai vorbim de "Maestru si Margareta"
      Tin minte ca la Teatrul Mic biletele de spectacol pentru tot sezonul( cel cu VALERIA SECIU si STEFAN IORDACHE) erau imediat vindute.

      Ștergere
    2. Mulțumesc! Și Bulgakov a avut un destin tragic, în sensul că a trăit într-o perioadă urâtă, greu de suportat: lipsa locuinței, foamete cruntă, cenzură din plin, boală, urmărit de securitate etc. Regreta că nu s-a născut în vremea lui Dostoievski. Deși medic la bază, a renunțat pentru a se consacra doar literaturii, în mod cumva pătimaș. De pildă, întrucât l-a îndrăgit mult pe Cervantes, pentru a-l citi în original, a învățat spaniola. Pentru a scăpa de privațiuni, i-a scris două scrisori lui Stalin, cerându-i și o audiență. Stalin nu l-a primit, dar i-a facilitat un post la un teatru, deși a fost cenzurat în continuare. Favorul a fost posibil doar pentru că tocmai se sinucisese atunci poetul Maiakowski, stârnind astfel un mic scandal mediatic.
      Angelica B.

      Ștergere
    3. Multumim si Citadelei pentru asocierile inspirate, cat si Angelicai B. pentru completarea lacunelor de cultura!

      Sunt curios ca sa va cunosc personal, doamna Angelica B!
      Sunt convins ca doar stand si ascultandu-va, chiar as putea muri la fel de linistit, precum s-a stins Denzel Washington in filmul "Boook of Ely"!

      Doar "in bratele Dvs.", adica "stand culcat pe canapeluta pacientului", regresia prin hipnoza practicata de Dvs., isi va putea atinge scopul mantuirii/salvarii sufletului!

      Ștergere
    4. Domnule Doru, cum vreți să mă cunoașteți personal, analitic sau psihanalitic? Iau mesajul Dvs. ca pe un compliment și vă mulțumesc, altfel, sunt cam vaporoasă. Situația este ca-n fustele mini: incită la dezavuare, dar păstrează misterul.
      Cel puțin Denzel Washington, în filmul cu pricina, avea un scop nobil, pe când eu nu pretind că m-aș pricepe la așa ceva.
      Regresia prin hipnoză?, hm, mă trimite indirect la cartea lui Irvin Yalom, „Minciuni pe canapea”, însă nicidecum nu ați vrut să spuneți asta și nici eu nu spun că aș avea capacitatea (unui colac) de salvare. Desigur, nu cred în psihanaliză, ivită subiectiv și accidental. Freud era gelos pe fratele mai mare că trăia incestuos cu mama sa, iar el nu. Mă rog, complexul Oedip. Tragedia greacă este atât de frumoasă, dar plină (numai) de demoni. Să ajungem la esența lucrurilor, da, iată demers bun de luat în seamă!
      Angelica B.

      Ștergere
  7. Unora - majoritatii - nu li se implinesc viziunile, pentru ca:

    ori nu le au, ori le au eronate!

    RăspundețiȘtergere
  8. Multumesc, F tare.Deci de aici s au inspirat creator si fratii Strugatki, cu "Picnic la marginea drumului" ,si J.L.Borges cu "Nemuritorii" sau " Nemuritorul" nu retin exact, o pastila de geniu.

    RăspundețiȘtergere
  9. Este pentru prima oara cand las un comentariu pe acest blog, desi l-am urmarit indeaproape de mai mult de 3 ani. Urmarit in sensul ca il citesc aproape zilnic, si nu doar articolele ci si comentariile.
    Sunt un mare admirator al romancierului rus Dostoievski, desigur ca i-am citit toata opera, atat marile romane, cat si extraordinarul "Jurnal de scriitor". Daca nu ma inseala memoria, tot in acel "Jurnal de scriitor"(publicat in 4 volume la editura Polirom), exista si o povestire zisa fantastica si intitulata "Visul unui Om ridicol", care a avut un impact deosebit asupra mea, asemeni marilor romane dostoievskiene. Probabil voi reveni asupra acestei istorisiri, si cred ca ar fi multe de spus pe acest subiect, dar nu stiu daca este nici momentul si nici locul unde se pot face asemenea marturisiri. Despre vizionarul Dostoievski si opera sa nemuritoare, am mai scris, chiar i-am dedicat un intreg poem intitulat cum altfel decat "Ultimul Sarut", aluzie la profeticul sarut al Marelui Inchizitor. Nu ar fi deloc lipsit de importanta, sa amintesc aici si de Orele astrale ale omenirii, unde Zweig zugraveste un tablou tragic al condamnatului la moarte Dostoievski aflat in fata pustilor plutonului de executie. Dupa ce in ultimul moment este salvat de o scrisoare venita de la tar, care-i comuta pedeapsa de condamnare la moarte in 7 ani de ocna, pe obrajii palizi ai condamnatului se poate vedea aparand un straniu suras, era surasul tragic al Karamazovilor.
    Probabil ar fi mai prielnic sa folosesc canalul de Telegram pentru astfel de comentarii.

    RăspundețiȘtergere
  10. Ce legaturi exista intre "profetii", "prezent" si "viitor"?
    Spun unii ca viitorul este doar gand, fara legatura cu materia...
    Altii spun ca gandul contine energie, care energie este definita si de miscare (spatiu, timp) si de materie (masa), deci viitorul chiar ar putea fi "cunoscut" inainte de a deveni prezent. Caci prezentul este, nu-i asa?, materializarea tuturor gandurilor existente in trecut...

    Asadar materializarea unei profetii de cine depinde?

    Numai de genialitatea celui care emite "profetia"? De suma tuturor gandurilor oamenilor, (nu doar ale "marelui spirit" care o emite) prezenti pe Terra la un moment dat, sau intr-un interval definit de timp? Sau poate de actiunea asupra lumii materiale ale unor entitati superioare, non-materiale, uzual cunoscute ca ingeri, demoni, Dumnezeu, Lucifer, etc? Ori, de ce nu, de toate la un loc?

    Tare-mi place mie ideea ca niciun muritor nu poate cunoaste viitorul! (Iar daca totusi se intampla in anumite cazuri - nu e din cauza ca ce "mare spirit" e el...)
    Nu zic ca e rau sa-ti imaginezi, sa cugeti, sa meditezi, dar poate ca nu in directia cunoasterii/prezicerii viitorului Omenirii in general, sau, mai grav, al celui personal.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Profeția este un dar pe care omul îl primește de la Dumnezeu. Așa cum remarca și C.S. Lewis, într-o posibilă lecție despre timp, Dumnezeu este în afara timpului. El vede deodată și trecutul, și prezentul, și viitorul. Altfel spus, fără să ne influențeze (nu există predestinare), „Dumnezeu vede acum ceea noi vom decide atunci” (în viitor). Mai spune C.S. Lewis că dacă noi vom înțelege această propoziție, atunci vom înțelege însăși esența creștinismului. Mai departe, spus într-un mod simplist, profetul „vede” ceva atunci când este sustras de Dumnezeu în afara timpului. Însă, nu profeția este totul: „Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt” (1 Corinteni 13, 2).
      Angelica B.

      Ștergere
    2. Dna A.B., din ce am scris mai sus, pare ca sunt cam de aceeasi parere cu dvs (ori cu C.S. Lewis... ca nu-mi dau seama).
      Dar, ca sa revenim la subiectul articolului, chiar a fost Dostoievski intr-o atat de intima legatura cu Dumnezeu (acel Dumnezeu despre care vorbeste C.S. Lewis! pe care il invocati) incat sa fie considerat "profet", "clarvazator"?. Ca eu credeam ca numai sfintii sunt capabili de teofanie...
      In rest... ramane asa cum am zis: decat vanarea de vant care este cugetarea asupra viitorului personal sau al omenirii, mai bine cugetarea la temele propuse de sf. Pavel - ca tot l-ati amintit - si altii ca el pana la pr. Daniil Sandu Tudor, care se concentreaza spre interiorul fiintei umane.

      Off topic: Chiar ma gandesc, uneori, cum ar fi ca, prin practici la indemana fiecaruia, as ajunge sa nu mai am nevoie de tehnologie, sa nu mai pierd timp si resurse pentru obtinerea unei temperaturi ambientale optime, pentru o alimentatie variata, pentru deplasare si comunicare, etc.
      Oare asta inseamna sa mori? :)))))

      Ștergere
    3. „Numai sfinții sunt capabili de teofanie”…

      Dostoievski a murit ca un sfânt. Poate multă lume nu știe asta, dar Dumnezeu i-a descoperit ziua în care va muri, încât, înainte de marea trecere, s-a despărțit frumos de cei dragi, s-a spovedit, s-a împărtășit și a murit împăcat. Oricum, în ultimii 10 ani (când a scris cele 4 romane celebre: „Crimă și pedeapsă”, „Demonii”, „Idiotul” și „Frații Karamazov”), a dus o viață cumpătată, în post, rugăciune, respectând pe deplin rânduiala Bisericii. Pe când Tolstoi? S-a dus să se spovedească la Optina, dar din mândrie nu a intrat la duhovnic, apoi și-a inventat el un fel de creștinism personal, eretic, iar la finalul vieții a plecat de acasă pe jos (mergea pe o cale ferată), cu gândul să moară de foame, ca un fel de martiriu. Dar, nefiind provocat, martiriul său a echivalat cu un act de sinucidere.
      Că Dostoievski a avut o viață depravată? Da, dar important este cum a terminat această viață. Că, zice Domnul, „N-am venit să chem pe cei drepţi, ci pe păcătoşi la pocăinţă” (Marcu 2, 17). Și, întocmai oii pierdute, „aşa se face bucurie îngerilor lui Dumnezeu pentru un păcătos care se pocăieşte” (Luca 15, 10). Nu a căzut apostolul Petru și a fost apoi reabilitat? Nu a prigonit Biserica Apostolul Pavel (participând la omorârea Sf. Ștefan) și apoi a făcut Dumnezeu din el vas de cinste?
      Și, pentru că tot l-ați adus în discuție pe pr. Daniil Sandu Tudor (cunoscut și ca pr. Daniil de la Rarău), inițiator al mișcării duhovnicești Rugul Aprins, alături de monahul Ioan din Rusia, credeți că el a făcut notă distinctă față de cei mai sus amintiți?
      Daniil Sandu Tudor a fost un poet și gazetar recunoscut în perioada interbelică. Era înalt, frumos, elegant, mereu cu o carte în mână, încât atrăgea atenția instant. Femeile erau înnebunite după el, probabil că „a avut” multe. Dovadă că a fost căsătorit de 4 (patru) ori, în ciuda canoanelor ortodoxe. Avea gazeta proprie în care polemica era la grad de mare artă. Era acuzat că ia bani de la evrei ca să publice articole în favoarea lor, dar în același timp era acuzat de antisemitism. Juca la mai multe capete. Ajunsese bogat, dar bogat rău: era proprietar peste un bloc întreg în București, avea avion personal. Avea cea mai mare bibliotecă din țară, cu cărți foarte rare – ediții în engleză, în germană, în franceză, în italiană. Stârnind invidie, de bună seamă și-a atras și dușmani, încât, la un moment dat, au venit mai mulți să-l împuște. L-au împușcat, dar nu l-au nimerit. Atunci a hotărât să-și schimbe viața. Era deja după al 4-lea divorț. A renunțat la toată averea sa, apoi s-a călugărit. Pentru toate păcatele tinereților a plătit, murind ca un martir. A fost bătut și torturat de securitate în ce-a de-a doua detenție până și-a dat duhul. Actul de deces este din 1962, dar el a murit mai devreme.
      Cu alte cuvinte, „Dumnezeu Şi-a ales pe cele nebune ale lumii, ca să ruşineze pe cei înţelepţi; Dumnezeu Şi-a ales pe cele slabe ale lumii, ca să le ruşineze pe cele tari; Dumnezeu Şi-a ales pe cele de neam jos ale lumii, pe cele nebăgate în seamă, pe cele ce nu sunt, ca să nimicească pe cele ce sunt” (1 Corinteni 1, 27-28).

      Desigur, a privi viitorul în afara teofaniei este, da, „vânare de vânt”. Și nu prin „practici la îndemâna fiecăruia” vom ajunge la starea despre care faceți referire, ci doar prin mila lui Dumnezeu și abia după Judecata de Apoi.
      Angelica B.

      Ștergere
    4. Ok, voi astepta canonizarea Sfantului Dostoievski. Mai ales ca sunt "fan" al reintoarcerii omului, prin suferinta, din tabara satanei in cea a lui Dumnezeu.
      Pe de alta parte, eu totusi cred ca "atingerea" Duhului Sfant se poate realiza de catre oricine, cu mult mai multe sanse decat de a cumpara un avion personal. La asta ma refeream cand spuneam despre practicile la indemana fiecaruia. Caci numai prin directa comuniune cu lumina si energia necreata a Sfantului Duh s-a putut realiza acea supravietuire de cateva zile a Pr. Daniil de la Rarau impreuna cu colegul de suferinta in celula inghetata de la Aiud.
      Si numai prin directa legatura cu Sfanta Treime s-au putut realiza acele "teleportari" ale Pr. Arsenie Boca si Pr. Nil Dorobantu, ca sa ma refer numai la contemporani... Si cati or mai fi nestiuti de noi, chiar si acum cand "vorbim"...
      Deci as zice ca nu e musai ca un om sa ajunga la "momentul" Judecatii de Apoi. Desigur, nu zic nici ca e "floare la ureche" sa ajungi in calitatea de "ales" al lui Dumnezeu. Dar daca te lupti sa-I indeplinesti conditiile, ai mai multe sanse sa accezi la calitatea de "inger in trup" decat in cercurile elitelor care conduc lumea asta. (Vorbesc la general, nu despre mine... Eu inca sunt tintuit in starea de animal probabil din cauza fricii de moarte, suferinta, a mea proprie si a celor care depind de mine.)

      Ștergere
    5. Eu nu am zis că Dostoievski este sfânt, ci că a murit „ca un sfânt”. Dumnezeu ştie mai bine ce şi cum cu sfinţenia lui. Apoi, nu canonizarea în sine stabileşte adevărul: sunt pseudo-sfinţi care au fost canonizaţi ca sfinţi, deşi nu au fost, şi sunt sfinţi care nu au fost canonizaţi niciodată.
      Da, atingerea Duhului Sfânt este la îndemâna oricui, dar nu prin minuni (sau false minuni), ci prin smerenie.
      Pr. Arsenie Boca şi pr. Nil Dorobanţu au fost doi mari înşelaţi. Ca să vă faceţi o idee cum a fost cu „teleportarea” lor, citiţi viaţa Sf. Ioan Evanghelistul, cum s-a chinuit el în insula Patmos (acolo unde a scris Apocalipsa) cu vrăjitorul Chinops. Cum învia morţi acest Chinops. De fapt, Chinops era omul care conlucra cu satana, iar satana lua chipul mortului şi se arăta lumii. Ca atare, nu învia morţi ci doar se arăta sub chipul mortului. La fel s-a petrecut şi cu pr. Arsenie Boca: în timp ce el lucra la Canal, diavolul luase chipul lui la mortmântul mamei sale, în cealaltă parte de ţară. Aşadar, nu a fost deloc vorba de o teleportare, ci de o mare înşelare la care oamenii creduli (precizez, creduli nu credincioşi) au pus botul. Identic s-a petrecut şi cu pr. Nil Dorobanţu.
      Că pr. Arsenie Boca a fost un înşelat, avem numeroase argumente. Mărturia de primă mână ne este dată de pictura eretică de la Drăgănescu (a pictat, de pildă, doi eretici în altarul Bisericii). Apoi avem mărturia pr. Arsenie Papacioc care spune că pr. Arsenie Boca s-a lepădat în închisoare nu numai de preoţie, ci şi de călugărie, dovadă că toată viaţa a lucrat ca pictor, timp în care şi-a ras şi barba. A trăit în Bucureşti, împreună cu Julieta, alias Maica Zamfira, în casa acesteia, apoi la Sinaia într-o vilă pe care şi-o cumpăraseră împreună. Întreb şi eu: cine îşi permitea pe vremea lui Ceauşescu să aibă vilă la Sinaia? Şi nu era vorba numai de bani, musai trebuia să fii ori un barosan al partidului, ori colaborator al securităţii. Sunt apoi mărturiile pr. Dumitru Stăniloae, ale pr. Adrian Făgeţanu, ale pr. Paulin Lecca, ale pr. Cleopa Ilie, ale pr. (viitor mitropolit) Antonie Plămădeală etc.
      Cât îl priveşte pe pr. Nil Dorobanţu, el se credea reîncarnarea Sf. Ioan Evanghelistul.
      Cărţile le-a scris cu puterea diavolului. De pildă, în “Tâlcuiri la canoane”, aberează la greu (cu împărtăşirea morţilor, cu presupuse teofanii etc.). Şi mai şi numeşte Vladimireştii “Sionul ceresc”. Cine au fost „Vladimireştii” dimpreună cu stareţa ei, maica Veronica? Cea mai mare erezie românească, dovadă că şi patriarhul Iustinian a interzis-o. Un hram al mănăstirii (într-o localitate minusculă) aduna 200.000 de oameni, cât nici un stadion din România nu a putut să adune vreodată atâta lume. Şi pseudo-maica, după ce că a fost stareţă, s-a lăsat de călugărie, apoi s-a căsătorit cu G. Vasîi, care Vasîi s-a sinucis, apoi pseudo-maica a plecat în Italia şi s-a împărtăşit la papistaşi, apoi după 1989 s-a reîntors stareţă la Vladimireşti, ca şi cum usturoi n-a mâncat şi gura nu-i pute. Cine au fost duhovnicii ei? Arsenie Boca şi Nil Dorobanţu. „După roadele lor îi veţi cunoaşte” (Matei 7, 16). Un duhovnic adevărat are şi ucenici adevăraţi.
      Vă recomand să citiţi cartea Sf. Ignatie Briancianinov, „Despre înşelare” şi să nu mai luaţi „de bune” tot felul de speculaţii îngrămădite în mii de texte care înalţă minciuna la rang de virtute: Veronica de la Vladimireşti, Petru de la Maglavit, Arsenie Boca, Nil Dorobanţu au fost mari înşelaţi şi eretici, intrând în Biserică întocmai lupilor în blană de oaie. E adevărat că trăim în secolul minciunii, dar Dumnezeu ne-a dat discernământ ca să judecăm, nu să mergem vrăjiţi după turmele pierdute.
      Angelica B.

      Ștergere

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)