O victorie cât o înfrângere

La ora la care scriu acest articol, republicanii par a avea un avans clar la Camera Reprezentanţilor, în timp ce pentru Senat situaţia se în vârte în jurul egalităţii, cu un avans destul de slab în favoarea lor.  Mi se pare dezamăgitor. 

Întreaga situaţie despre care vă vorbesc vine după o conducere dezastruoasă, în care inflaţia face ravagii, economia e în dezastru, iar oamenii pur şi simplu nu mai au cu ce trăi. Numărul boschetarilor din SUA e mai mare ca oricând, în unele zone ale marilor oraşe ai impresia că te afli în Africa, iar situaţia s-a deteriorat mai mult decât în crizele economice majore. Asta în condiţiile în care criza încă nu a început. Iată rezultatul dezastruos al conducerii unui moşneag ramolit, aflat mai mult în letargie şi campion al gafelor. La un asemenea bilanţ, normal ar fi fost ca democraţii să nu mai ia niciun vot. Aiurea, fiefurile lor electoral au rămas la fel de reactive.

Iată de ce consider actualele alegeri americane mai degrabă o înfrângere pentru logică şi bunul simţ. Desigur, e vorba acolo şi de o fraudă electorală masivă. Cu toate acestea fac comparaţia cu noi. Mai ţineţi minte alegerile din 2012, în care alianţa contra lui băsescu i-a măturat pur şi simplu pe cei din partidul trădătorului? În ciuda furturilor electorale şi a sprijinului pe care partidul lui băsescu l-a avut din partea securităţii, electoratul efectiv a măturat pe jos cu jigodiile.  Cam aşa ar fi trebuit să se petreacă lucrurile şi în SUA, însă, din păcate, vedem o altă realitate politică.

Începând cu criza din 2000, dar mult mai pregnant cu cea din 2008, clasa medie americană a fost efectiv distrusă. Micii întreprinzători şi angajaţii cu salarii decente efectiv s-au trezit că alunecă majoritatea în clasa săracă, doar o mică parte reuşind să „evadeze în sus”. Astfel, realitatea socială de azi a SUA arată similar unui tablou dezolant: o majoritate covârşitoare trăind animalic, la limita de subzistenţă şi o minoritate prosperând. De altfel alegerile, oricare ar fi ele, au ca efect condiţii din ce în ce mai bune pentru clasa de sus, iar pentru cei de jos doar preocupări legate de subzistenţă. 

Încă de la creare, statul american a pus bazele unei politici care să prevină revolta internă. Ingredientele acestei „păci sociale” se ştiu încă din antichitate: „pâine şi circ”. Iată de ce politica alimentară, în ciuda toxicităţii sale, este cel mai puternic mecanism de care nu se leagă nimeni. SUA are cei mai bolnavi oameni din cauza alimentaţiei. Când mergi pe stradă te loveşti de obezi imenşi, balene terestre abia mişcându-se şi gâfâind la orice mişcare. Siropul de porumb, cartoful, proteina animală procesată şi ieftină sunt principalele ingrediente ale acestei politici. Asigură un furaj îndestulător pentru animalele umane, la un preţ facil. Televiziunea şi internetul dau atât circul cât şi propaganda necesară menţinerii stării de fapt. Aşa se face că, la fel ca-n Roma antică, marea clasă a „cetăţenilor liberi” sunt săraci lipiţi şi dependenţi de seniorul-stat. 

Pe eșichierul politic american se bat de când lumea cele două forţe principale: republicanii - favorabili mai degrabă unei dezvoltări libertariene a societăţii - şi democraţii, adepţi ai liberalismului, a cărui ultimă treaptă este comunismul. Astfel, democraţii sunt cei care introduc „beneficii sociale” pentru clasele de jos, câştigând astfel o grămadă de adepţi printre sărăciile americane. Însă nu trebuie să ne lăsăm păcăliţi: într-o măsură similară, democraţii sunt susţinuţi şi la vârful societăţii americane. Acolo mulţi au înţeles că, la umbra „păcii sociale” în care marea masă de sărăntoci este ţinută sub control cu bonurile de masă, îşi pot vedea liniştiţi de multiplicarea averii, fără a se mai preocupa de alte probleme precum şomajul, asigurarea unei calităţi adecvate a vieţii s.a.m.d. Astfel, indiferent de imbecilităţile pe care le fac democraţii, baza lor electorală - compusă din activişti la bază şi donatori generoşi la vârf - îşi face datoria la fiecare sesiune de alegeri. De aceea vă spun că, în ciuda victoriei republicane, acesta e mai degrabă o înfrângere întrucât, în faţa unei conduceri atât de dezastruoase, altele ar fi trebuit să fie rezultatele.

Realitatea din terean arată complet diferit faţă de ceea ce ne imaginăm noi. Indivizii aflaţi pe treapta cea mai de jos a societăţii nu mai caută să iasă de-acolo, ci se mulţumesc cu ceea ce au. Astfel încât, orice încurajare de-a republicanilor sună pentru ei mai degrabă ca o ameninţare a „dreptului” de a avea tichete de masă şi alte ajutoare sociale. Din păcate, SUA e mai degrabă moartă. Se vede asta cu ochiul liber. Dinamica individuală e la pământ, societatea e cuprinsă de letargie şi votează pentru „dreptul la ajutor social”. Însă, ceea nu vor să audă nici politicienii şi nici oamenii simpli este faptul că întreaga „bunăstare” a ajutoarelor sociale s-a bazat pe impozitarea dementă a clasei de mijloc. Respectiva clasă a fost dărâmată, iar acum în locul ei se întinde un hău de netrecut care separă săracii de bogaţi. Bogaţii nu vor vrea niciodată să contribuie la ajutoarele sociale ale sărăcimii. Poate doar marginal, ca să-şi asigure liniştea. Clasă de mijloc nu mai există. Şi-atunci, de unde bani? Ei nu mai sunt, deoarece sunt captivi în clasa de sus. Astfel încât pare un joc fără ieşire. Staţi liniştiţi! Bernie Sanders are o reţetă : se numeşte comunism şi a fost profeţit nu numai de Marx, ci şi de Hrusciov. Tot înainte!