Bomba cenzurării informaţiilor referitoare la laptopul lui Hunter Biden e mult mai mare decât povestea în sine. După ce a achiziţionat Twitter, Elon Musk a început o campanie pentru libertatea totală de expresie. Personal nu mă încred prea mult în activitatea de PR pe care şi-o face deoarece cred că face parte dintr-o strategie de revitalizare a Twitter. Şi e logic în condiţiile în care a plătit pentru această reţea socială mult mai mult decât face. Însă, informaţiile pe care le-a pus la dispoziţie sunt extrem de interesante şi ne arată limpede modul de funcţionare a infernalei maşinării a cenzurii în societăţile aşa-zis libere. Povestea în sine este importantă mai ales în condiţiile în care ştim că întreaga operaţiune de cenzurare s-a desfăşurat sub nasul republicanilor aflaţi la putere. Teoretic Trump era la butoane, dar, cu toate acestea, nu a putut face absolut nimic în faţa asaltului infernalei maşinării a statului subteran american.
Pentru modul în care platformele sociale cenzurau informaţia, cei ca mine au fost etichetaţi drept conspiraţionişti. La fel se întâmplă de când lumea: cei care realizează ticăloşia sunt supuşi oprobriului public de către cei care chiar se află în spatele conspiraţiei, în timp ce prostimea îndobitocită ascultă de ticăloşii care-i vor vor moartea. E paradoxul deja devenit şablon în istoria ultimelor două secole. Dar să revenim la subiect, urmărind firul lui Martt Taibbi(ales de Musk să dezvăluie întreaga ticăloşie) într-un şir de 40 de postări.
La 14 Octombrie, în New York Post, izbucnea scandalul emailurilor de pe laptopul lui Hunter Biden. Imediat, cu o furie greu de imaginat, Twitter a început să blocheze orice informaţie legată de subiect. Acţiunii i-a căzut victimă chiar şi Kaleigh McEnany, purtător de cuvânt al Casei Albe, care s-a trezit cu contul Twitter blocat din acest motiv. Pentru a se acoperi atât la intern cât şi la extern, Twitter a pretins că suprimă povestea ca efect al politicii sale în ceea ce priveşte materialele piratate.
De fapt, povestea hacking-ului e mai largă, iar sursa sa se află tot prin zona statului subteran american, acolo unde FBI a pretins că povestea laptopului e falsă, fiind de fapt o „manipulare rusească”. Însă, ceea ce e cert este că nu a existat o comunicare oficială între Twitter şi FBI, cel puţin nu în acel moment. Securiştii, în stilul caracteristic, şi-au acoperit urmele. Cum? Mai mulţi angajaţi de-ai Twitter au invocat teoria piratării şi a amestecului ruşilor în povestea laptopului, fără a exista nici cea mai mică bază pentru asta. Partea şi mai interesantă este că decizia cenzurării informaţiei a fost luată de o echipă restrânsă al cărei cap a fost Vijaya Gadde, fostul şef al Departamentului Juridic al Twitter. La fel de interesant e că CEO-ul Jack Dorsey n-avea habar ce se petrece în compania pe care el o manageria.
Într-un tâtziu, Jack Dorsey a intervenit în scandal trimiţându-i o copie de-a unui articol de-al lui Matt Taibbi şefului Departamentului Juridic. Articolul discuta despre întreaga afacere a cenzurării informaţiilor veridice. Culmea e că Dorsey, atât ca CEO cât şi ca fondator şi deţinător al unui pachet important de acţiuni la compania sa, efectiv nu a putut să controleze situaţia. E o imagine care ne arată cât de înfiorător se strecoară structurile securistice ale statului subteran în afaceri pur private. Ca să înţelegeţi paradoxul, voi mai adăuga că politica internă a Twitter privind materialele piratate prevede ca devine aplicabilă abia după ce există ori o hotărâre judecătorească în ceea ce priveşte caracterul acelor materiale, ori o constatare venită de la nivel oficial. Ei bine, aşa ceva n-a existat, dar politica cenzurării s-a aplicat cu brutalitatea pe care toţi am văzut-o.
Exact în acelaşi mod se petrec treburile şi la Facebook, Youtube, Amazon s.a.m.d. Cenzura bunului plac se instaurează tiranic în vederea desfăşurării narativului oficial urmărit de structurile ilegitime ale statului subteran. Iar atunci când câte unul mai sare pentru a le arăta oamenilor că totul e o ticăloşie, şi-o ia înfiorător. „Cine eşti, bă, tu, de le ştii pe toate?”, „Te-ai trezit tu, un nimeni, să descoperi marile conspiraţii ale lumii?”, „Din cauza idioţilor ca tine nu merge treaba, pentru că nu sunteţi constructivi şi aruncaţi cu minciuni”. Iată câteva „strigături” de care are parte orice om care, cu onestitate, trage semnalul de alarmă. Reţineţi totuşi că proştii întotdeauna vor urma turma spre abator. E uman să ne fie milă de ei, dar, în acelaşi timp, trebuie să înţelegem că nu ne putem opune instinctului animalic al turmei. De-aceea efortul care trebuie făcut este cel în direcţia informării. Cine are urechi să audă, va auzi. Restul, îmi pare rău s-o spun, dar trebuie lăsaţi să-şi urmeze destinul pe care singuri şi l-au ales!
Kayleigh McEnany
RăspundețiȘtergereDa, am corectat. Mulţumesc!
ȘtergereÎn prima sa apariție publică de când a devenit fost angajat, Roth a sugerat că povestea despre laptopul Hunter Biden a fost pur și simplu „prea dificilă” pentru a fi verificată de Twitter.
RăspundețiȘtergereAlternativ, compania ar fi putut pur și simplu să aibă încredere în Post, una dintre cele mai vechi publicații ale Americii care nu are reputația de a fabrica povești-bombă - așa cum face Twitter cu nenumărate bombe anonime de la alte publicații importante.
Când a fost întrebat dacă a fost o greșeală să cenzurezi povestea, Roth a răspuns: „După părerea mea, da”.
În cele din urmă, va fi foarte interesant de văzut de care membri „independenți”, „imparțiali” și „obiectivi” ai mass-media se ocupă fișierele Twitter, care, spre deosebire de toate prostiile de coluziune ale Rusiei, a fost o încercare reală și acționabilă de a interfera cu democrația SUA. prin acoperirea uneia dintre cele mai explozive povești politice ale unei generații, ca să nu mai vorbim de un eveniment care ar fi influențat alegerile prezidențiale din 2020.
Aproape 50% dintre alegătorii lui Biden nu știau nimic despre scandalul laptopurilor lui Hunter, potrivit unui sondaj efectuat după alegeri de Centrul de Cercetare Media și aproape 10% au spus că nu ar fi votat pentru Biden dacă ar fi știut.
RăspundețiȘtergeresursa:
https://nypost.com/2021/11/28/media-helped-hide-the-real-joe-biden-by-censoring-hunter-stories-devine/
Mint prin omitere. Cred totusi ca in America privatii stapinesc guvernul care e compus din actori de duzina in slujba guvernului global din umbra. Ca Twitter a fost manipulat nu conteaza pentru ca publicul larg maninca gogoasa officials data prin media. Daca ar avea interes publicul larg ar studia istorie si istorie conspirationista de asemenea. Nu poti sa te aseptic la adevar de la elita conducatoare globala.
RăspundețiȘtergereBehind-the-news.com
RăspundețiȘtergereNu vad niciunde informatia despre portalul pus la dispozitia "oficialilor" prin care acestia trimiteau catre companiile tech linkurile ce trebuiau blocate... ceea ce se executa prompt.
RăspundețiȘtergereToți sunt jucați aşa, inclusiv Putin şi Trump: https://www.incorectpolitic.com/lecturi-kahalice-duminicale-hazaka-si-meropie/
RăspundețiȘtergereBubulul a stabilit sa taie un porc de Craciun, acum e Biden. Nicio problemă, face parte din film.
RăspundețiȘtergereNu e doar cenzură... e mult mai mult. Platformele sociale de tip Twitter, Facebook, Instagram, Google etc. sunt folosite si in scopuri ideologice pentru a inocula o anumită retorică sau pentru a determina reactii sociale de un anumit gen... ex. revolutiile colorate sau asa-zisele flower revolutions din nordul Africii si din Orientul Mijlociu... Iata aici un studiu care demonstreaza acest lucru, desi aici este doar o mica parte. https://purl.stanford.edu/nj914nx9540. Insa SUA admite in mod oficial ca rețelele sociale sunt folosite în scopuri ideologice. Intr-o analiza a unui think-tank american despre ce ar trebui sa faca SUA ca sa nu piarda competitia tehnologica in fata Chinei (https://www.scsp.ai/wp-content/uploads/2022/09/SCSP-Mid-Decade-Challenges-to-National-Competitiveness.pdf), analistii americani sustin ca daca platformele chinezesti de genul Tik-Tok vor deveni dominante fata de celelalte platforme occidentale (in speta fata de cele americane, Meta, Twitter, Instagram etc.), atunci China "va stabili discursul global folosind algoritmi obscuri pentru a adapta mesajele cu scopul de a submina democrațiile și de a susține obiectivele politice la RPC. China va exercita controlul asupra infrastructurii de plăți digitale. Va colecta volume uriașe de date care pot fi folosite pentru a ținti persoanele și pentru a-și rafina propaganda." (p. 17 din documentul de la linkul de mai sus). Altfel spus, analistii americani spun pe sleau ce poate face un stat care detine astfel de platforme, cum le poate folosi in scop de propaganda sau pentru a impune o anumita ideologie, prin colectarea de date personale si prin folosire unor algoritmi obscuri... Asta echivaleaza cu o recunoastere oficiala ca si actualele platforme sociale dominante la nivel global, sunt folosite in acest scop. Problema analistilor americani e ca SUA nu va mai detine suprematia in acest domeniu. Iar daca ne gandim bine, va fi la fel de rau sau poate chiar mai rau daca la un moment dat China va prelua controlul in acest domeniu. Mai multe detalii aici: https://www.stiri-alternative.ro/extern/cum-va-arata-lumea-daca-sua-pierde-competitia-tehnologica-in-favoarea-chinei/
RăspundețiȘtergere