Dosarul Twitter

Bomba cenzurării informaţiilor referitoare la laptopul lui Hunter Biden e mult mai mare decât povestea în sine. După ce a achiziţionat Twitter, Elon Musk a început o campanie pentru libertatea totală de expresie. Personal nu mă încred prea mult în activitatea de PR pe care şi-o face deoarece cred că face parte dintr-o strategie de revitalizare a Twitter. Şi e logic în condiţiile în care a plătit pentru această reţea socială mult mai mult decât face. Însă, informaţiile pe care le-a pus la dispoziţie sunt extrem de interesante şi ne arată limpede modul de funcţionare a infernalei maşinării a cenzurii în societăţile aşa-zis libere. Povestea în sine este importantă mai ales în condiţiile în care ştim că întreaga operaţiune de cenzurare s-a desfăşurat sub nasul republicanilor aflaţi la putere. Teoretic Trump era la butoane, dar, cu toate acestea, nu a putut face absolut nimic în faţa asaltului infernalei maşinării a statului subteran american.

Pentru modul în care platformele sociale cenzurau informaţia, cei ca mine au fost etichetaţi drept conspiraţionişti. La fel se întâmplă de când lumea: cei care realizează ticăloşia sunt supuşi oprobriului public de către cei care chiar se află în spatele conspiraţiei, în timp ce prostimea îndobitocită ascultă de ticăloşii care-i vor vor moartea. E paradoxul deja devenit şablon în istoria ultimelor două secole. Dar să revenim la subiect, urmărind firul lui Martt Taibbi(ales de Musk să dezvăluie întreaga ticăloşie) într-un şir de 40 de postări. 

La 14 Octombrie, în New York Post, izbucnea scandalul emailurilor de pe laptopul lui Hunter Biden. Imediat, cu o furie greu de imaginat, Twitter a început să blocheze orice informaţie legată de subiect. Acţiunii i-a căzut victimă chiar şi Kaleigh McEnany, purtător de cuvânt al Casei Albe, care s-a trezit cu contul Twitter blocat din acest motiv. Pentru a se acoperi atât la intern cât şi la extern, Twitter a pretins că suprimă povestea ca efect al politicii sale în ceea ce priveşte materialele piratate. 

De fapt, povestea hacking-ului e mai largă, iar sursa sa se află tot prin zona statului subteran american, acolo unde FBI a pretins că povestea laptopului e falsă, fiind de fapt o „manipulare rusească”. Însă, ceea ce e cert este că nu a existat o comunicare oficială între Twitter şi FBI, cel puţin nu în acel moment. Securiştii, în stilul caracteristic, şi-au acoperit urmele. Cum? Mai mulţi angajaţi de-ai Twitter au invocat teoria piratării şi a amestecului ruşilor în povestea laptopului, fără a exista nici cea mai mică bază pentru asta. Partea şi mai interesantă este că decizia cenzurării informaţiei a fost luată de o echipă restrânsă al cărei cap a fost Vijaya Gadde, fostul şef al Departamentului Juridic al Twitter. La fel de interesant e că CEO-ul Jack Dorsey n-avea habar ce se petrece în compania pe care el o manageria. 

Într-un tâtziu, Jack Dorsey a intervenit în scandal trimiţându-i o copie de-a unui articol de-al lui Matt Taibbi şefului Departamentului Juridic. Articolul discuta despre întreaga afacere a cenzurării informaţiilor veridice. Culmea e că Dorsey, atât ca CEO cât şi ca fondator şi deţinător al unui pachet important de acţiuni la compania sa, efectiv nu a putut să controleze situaţia. E o imagine care ne arată cât de înfiorător se strecoară structurile securistice ale statului subteran în afaceri pur private. Ca să înţelegeţi paradoxul, voi mai adăuga că politica internă a Twitter privind materialele piratate prevede ca devine aplicabilă abia după ce există ori o hotărâre judecătorească în ceea ce priveşte caracterul acelor materiale, ori o constatare venită de la nivel oficial. Ei bine, aşa ceva n-a existat, dar politica cenzurării s-a aplicat cu brutalitatea pe care toţi am văzut-o.

Exact în acelaşi mod se petrec treburile şi la Facebook, Youtube, Amazon s.a.m.d. Cenzura bunului plac se instaurează tiranic în vederea desfăşurării narativului oficial urmărit de structurile ilegitime ale statului subteran. Iar atunci când câte unul mai sare pentru a le arăta oamenilor că totul e o ticăloşie, şi-o ia înfiorător. „Cine eşti, bă, tu, de le ştii pe toate?”, „Te-ai trezit tu, un nimeni, să descoperi marile conspiraţii ale lumii?”, „Din cauza idioţilor ca tine nu merge treaba, pentru că nu sunteţi constructivi şi aruncaţi cu minciuni”. Iată câteva „strigături” de care are parte orice om care, cu onestitate, trage semnalul de alarmă. Reţineţi totuşi că proştii întotdeauna vor urma turma spre abator. E uman să ne fie milă de ei, dar, în acelaşi timp, trebuie să înţelegem că nu ne putem opune instinctului animalic al turmei. De-aceea efortul care trebuie făcut este cel în direcţia informării. Cine are urechi să audă, va auzi. Restul, îmi pare rău s-o spun, dar trebuie lăsaţi să-şi urmeze destinul pe care singuri şi l-au ales!