Dezvăluirile Twitter şi viaţa noastră

Când a cumpărat Twitter, Musk a cumpărat ceva mai mult decât o companie. A achiziţionat o magazie cu informaţii despre modul de acţiune a serviciilor secrete americane, distracţie care l-a costat o groază de bani, dar care se pare că-i face plăcere. Era cât se poate de clar că interacţiunea dintre companie şi autorităţi va lăsa urme, iar în cazul Twiiter aceastea sunt majore.

Tocmai ce-a fost lansat o nouă grămadă de documente, de data aceasta legate de instituirea terorii COVID. Citind documentele rămâi mut constatând cum o mână de oficiali au reuşit să impună la nivel mondial un narativ prin intermediul terorii răspândite prin reţea. La fel au funcţionat treburile şi la Facebook, mai ales că modul de acţiune e „tras la indigo”.

Povestea fişierelor probabil că o veţi vedea tradusă pe mai multe site-uri, de aceea nu insist asupra sa. În mod sigur zilele acestea veţi găsi traduceri ale materialului publicat de David Zweig. Ceea ce însă merită să analizăm este atmosfera sumbră care ni se deschide după ce toate aceste dezvăluiri au fost făcute. 

Constatăm cât se poate de clar că într-o asemenea lume în care teroarea se exercită direct asupra ta ca individ, sentimentul că ai luat-o razna este mai facil de produs decât în societăţile comuniste în care întreg sistemul căuta să te suprime. Ştiu că poate părea paradoxal, dar tocmai faptul că întreaga luptă împotriva individului se duce cu tactici „soft power” are ca efect o teroare chiar mai mare. Asta deoarece în timpul unui regim dictatorial ştii că tu ai dreptate şi că sistemul este împotriva ta; transpare peste tot aceasta „fişă a sa de post”. Te afli într-o opoziţie făţişă cu sistemul, ştiind că undeva, în ţată şi-n afara ei, sunt oameni care-ţi dau dreptate. 

În cazul tacticilor soft utilizate de tirania contemporană, sentimentul e unul sfâşietor deoarece ai impresia că eşti „singurul nebun de pe stradă, din oraş, din ţară şi de pe lume”. Încerci să-ţi găseşti suportul pe reţelele sociale, căutând cu disperare alţii ca tine şi constaţi nu doar că obţii efecte contrare ci, mai mult, că din cauza „comportamentului tău deviant” reţeaua socială „se vede nevoită” să-ţi închidă contul. Brusc devii oaia neagră nu doar a comunităţii virtuale, ci şi a celei reale. Surprinzi comentarii maliţioase la adresa ta(„ai văzut că ciudatului ăluia i-au închis contul de Facebook pentru că e un antivaccinist nebun?”). Şi, pe fondul de negare a ta ca persoană, intervin ucigător idioţii utili ai sistemului care continuă munca pe care, la Piteşti, o făceau deţinuţii recrutaţi pentru postul de torţionar. Te trezeşti înconjurat de mici torţionari care doar „îţi atrag atenţia” la momentele cheie că eşti un ciudat. Presiunea pe care o resimţi e din ce în ce mai mare şi asta mai ales în condiţiile în care constaţi că întreaga companie la care lucrezi este plină-ochi de idioţi utili sistemului gata să te crucifice pentru o opinie. Şi nu doar compania, ci şi cunoscuţii tăi pe care-i credeai apropiaţi. Mă rog, sentimente similare aveau şi dizidenţii sistemelor totalitare, cu diferenţa că ei ştiau că au dreptate, în timp ce tu eşti cuprins de îndoieli întrucât absolut totul e împotriva ta. Ce-ţi rămâne să faci în condiţiile în care, ştii cum se spune: „când doi îi spun că eşti beat, du-te şi te culcă!”? 

Teroarea acţionează la fel indiferent dacă eşti cetăţean simplu sau expert. Cenzurarea opiniilor expeţilor ajunsese, în cazul Twitter, la decizia unor muncitori habarnişti din Filipine care aplicau „legea” cu străşnicie: orice părea că diferă de opinia CDC era catalogat imediat ca dezinformare, iar măsurile restrictive începeau să curgă. Aşa că nu conta dacă erai expert sau doar ageamiu cu intuiţie: armatele de cenzori ale reţelei sociale tăiau în carne vie.

Acelaşi mod de operare a fost utilizat şi în ceea ce priveşte subiectul laptopului lui Hunter Biden. Cu toate că subiectul era real, cu toate că gravitatea faptelor constatate era de competenţa unei armate de procurori, cazul a fost îngropat de cenzura pornită de la statul subteran american. Degeaba a explodat buba acum câtva timp. Publicul american a fost înşelat, iar alegerile au fost câştigate de „tata Biden”, ramolitul corupt până-n măduva oaselor care acum are toate pârghiile să acopere ticăloşiile făcute de deviantul său fiu.

E adevărat că acum avem o imagine completă care confirmă deplin intuiţiile pe care le-am avut. E drept că acum sunt tone de probe, însă nu ne ajută cu nimic. Tot ceea ce s-a întâmplat nu se constituie sub nicio formă ca o garanţie că aşa ceva nu se va mai petrece. În contră, lucrurile arată că totul e abia la început. Iată-ne în faţa unei dezinformări şi mai mari, anume războiul din Ucraina. Se operează la fel, dar cu tactici uşor modificate pentru a fi eficiente. Nu te mai elimină de pe reţea, se mulţumesc să-ţi pună ştampila de „informaţie falsă” şi să-ţi comprime audienţa. Asta în timp ce fake news-ul oficial se răspândeşte liber, ca adevăr deplin.

Din păcate asta e lumea în care trăim. Una din ce în ce mai tiranică, în care ţi se impune auto-cenzura. Altfel, rişti să zbieri ca nebunul în piaţă şi, pe măsură ce adevărurile pe care le spui sunt mai grave, pe atât de violenţi sunt boii care te arată cu degetul. Iată, Minunata Lume Nouă e aici pentru mult timp de-acum înainte. Asta, desigur, dacă nu nimerim în blocul orwellian al lui 1984. Ce-i de făcut?

În principal, mai nimic. Eşti victima soft power-ului centralizat deoarece nu ai o comunitate reală la care să te raportezi. Reţeaua socială a bunicilor noştri era formată din „colegii” de plug, de nuntă, de botez, de înmormântare, de Paşti, de Crăciun s.a.m.d., adică oameni reali, cu care interacţionau la toate evenimentele comunităţii. Era vorba, aşadar, de o comunitate, nu de o atomizare socială cum trăim acum. În sine, manipularea prin intermediul mass mediei în general sau a internetului ar fi zero în cazul unui corpus social solid. Noi însă trăim aproximativ, cu „prieteni” de complezenţă, cu care în realitate nu ne întâlnim. De aceea viaţa ne este superficială şi din ce în ce mai lipsită de sens. 

Când ajungi trăieşti într-o enormă lipsă de sens, aproape că nu mai contează dacă eşti sau nu manipulat deoarece, indiferent de situaţie, viaţa îţi este ratată. Fără valori şi fără o comunitate cu care să împarţi acele valori, totul e pustiu. 

Suntem la sfârşitul unui an agitat. Un altul şi mai provocator începe. Dacă vreţi să vă faceţi un plan pentru anul care vine şi pentru viaţa pe care-o mai aveţi de trăit, v-aş recomanda să vă gândiţi la aproapele pe care l-aţi pierdut şi pe care ar trebui să-l regăsiţi. Până la urmă de-aici începe totul!