Adepţi ai cultului despre care vă vorbesc sunt absolut toţi oameni planetei, indiferent de religia pe care şi-o proclamă. Mai mult, cultul supravieţuieşte nepretinzând că reprezintă vreo religie ci, culmea, considerându-se un fel de garant al tuturor libertăţilor omului. Ştiu, nu vă vine să credeţi, dar chiar acum, citind articolul de faţă, aveţi prin buzunare câteva icoane ale cultului şi vă rugaţi să vă mai luaţi şi altele.
Lăcomia este un păcat în orice religie. Noua religie însă ştie că acesta este motorul nostru intern, păcatul nostru cel mai intim şi, de aceea, nu-l critică. Ba, din contră, îl aclamă! Iar nouă ne place pentru că ne eliberează de „strânsoarea absurdă” a tradiţiei. Şi atât de mult ne place încât, ascultându-i predicile, am ajuns să credem că aceasta este „ordinea firească a lucrurilor”.
Tot ceea ce vedem, cu toate că e absolut nenatural, luăm de bun ca efect al aderării la noua religie. De exemplu sacrificarea vieţii active. De milenii omul face trecerea către maturitate relativ rapid, într-o succesiune de evenimente perfect acordate ceasului biologic, având apogeul în momentul căsătoriei, al înfiinţării unei noi familii. Apoi apar copiii, totul înşiruindu-se după aceeaşi logică. Noua religie, pentru a exista, a statutat desfiinţarea adevăratei ordini naturale, instituindu-şi propria sa ordine, în care trecerea la maturitate este amânată indefinit, generând sacrificarea celei mai active perioade a vieţii pe altarul idealurilor obscure ale noii religii. De aceea maturizarea întârzie, pubertatea prelugindu-se spre 40 de ani. Pentru unii trecerea spre maturitate nu mai există, rămânând captivi adolescenţei toată viaţa, în ciuda aparenţei lor de „oameni la locul lor”. De altfel îi identifici aproape instantaneu după câteva propoziţii.
Recunoaşteţi religia? Sigur că nu, dar nu vă mai fierb. Este vorba despre religia băncilor centrale, cea care a remodelat esenţa banului şi cea care ne dictează ce e normalitatea. Desigur, nu se pretinde a fi un cult, o sectă, ci ne spune că ea este normalitatea. În mod cât se poate de ciudat aţi putea constata că asta fac toate sectele: clamează normalitatea ca fiind cea naturală. Secta lui Osho spunea asta, secta „Templul popoarelor” din Guyana pretindea acelaşi lucru, sfârşind prin a-şi convinge adepţii să se sinucidă. În acelaşi fel în care sectele înlocuiesc realitatea reală cu cea indusă, infamul sistem al băncilor centrale a reuşit să modifice întreaga realitate a omului.
Cu toate că nu-şi recunoaşte caracterul sectar, tagma bancară e dezvoltată exact pe aceeaşi structură, având apostolii săi, înţelepţii şi rugăciunile sale specifice. Asemeni Papei care prin bulele sale denunţă sau înalţă, şeful FED-ului anunţă creşterile sau scăderile dobânzii de intervenţie. Instantaneu, tagma credincioşilor începe să conceapă scenarii: o fi semn de bine sau de rău? În anumite scenarii, o acţiune poate fi benefică în timp ce, în alte contexte aceeaşi acţiune se poate dovedi dezastruoasă. Nimeni nu ştie nimic, indiferent de opinia exprimată. Însă, per total - ne spun apostolii sistemului - secta are un efect benefic: „Uitaţi-vă la progrese!”, „Priviţi realizările noastre!”, „Magazinele sunt pline de mărfuri, tu ai x maşini în curte, casa plină cu electrocasnice, nicicând n-a fost mai bine”. Şi unul neiniţuiat pică în admiraţie, dând instantaneu gir acestui tip de opinii care vin direct de la marii preoţi ai sectei. În mod evident ignorăm mizeria morală în care ne scufundăm, dezordinea socială ajunsă la stadiu braunian, polarizarea extremă sau falsitatea acestei bunăstări. Mâncarea din farfurie e toată o mizerie, electrocasnicele şi mijloacele de transport sunt plătite cu greu şi au viaţa limitată din fabrică pentru a te obliga să consumi. Îţi iei un telefon şi peste şase luni schimbarea sa e o normă socială. Totul atârnă precum sacii cu plumb de grumazul zelotului sectei.
Îţi omori tinereţea „pentru că aşa e bine” şi te trezeşti neputincios întrebându-te ce-ai făcut în viaţa asta în afară de a-ţi achiziţiona câteva zeci de telefoane care acum stau aruncate inutil prin casă? Răspunsul nu-ţi dă linişte deoarece, chiar şi inconştient, ştii că ai alergat după himere. Care-s himerele? Cele cerute de propria ta lăcomie. Sistemul îţi scoate în faţă „sfinţii realizării”, miliardarii care întotdeauna au o viaţă vibrantă şi mai mereu au pornit de jos. De ce trebuie să fi pornit de jos? Pentru că acolo eşti tu şi întreg sistemul e croit pe măsura lăcomiei tale. „Lăcomia nu e un păcate, e benefică, e motorul lumii” - iată adevărul întors pe dos care-a devenit motto al lumii în care ne aflăm. Privind de pe margine, arhitecţii sectei se felicită. Şi au de ce întrucât, pe măsură ce timpul trece, averea şi influenţa le cresc exponenţial.
Doar că e o mică problemă. Ca orice sectă şi aceasta are un început, un apogeu şi un final. Văzând cum stau lucrurile am putea spune că ne aflăm la apogeu. Dar e ceva ciudat: la fel am fi putut spune şi anul trecut şi acum cinci ani şi, culmea, exact la fel am fi spus şi în urmă cu un secol. Cum e posibil aşa ceva? Simplu, e vorba de caracteristica din care secta-şi hrăneşte vivacitatea. Bazându-se pe lăcomie, sistemul sectei trebuie să producă o bunăstare continuă, adică să contrazică însăşi natura. De aceea sistemul se află într-o continuă expansiune. Fără expansiunea perpetuă, credincioşii şi-ar pierde credinţa. Şi-aici vine şi paradoxul deoarece expansiunea face ca averile celor mari să crească, iar sărăcia credinciosului de la bază să crească şi ea, polarizarea socială dintre cele două clase transformându-se într-un hău ale cărui limite sunt la plus şi minus infinit.
Iată-ne în capcana supremă. Natura ne spune că atunci când contradicţia ajunge la un asemenea nivel, totul se prăbuşeşte. Acum noi ştim bine ce interese sunt în sistem şi înţelegem că aşa ceva e de neimaginat pentru mulţi. Doar că aceste treburi nu pot merge la infinit. Iar apogeul pe care-l vedem acum e apogeul bulei hrănite de infama creştere geometrică. Aceasta are capacitatea de a ne face să ne pierdem speranţa în sfârşitul său deoarece când afirmi că totul se va prăbuşi te contrazice dându-ţi peste nas cu o creştere şi mai imposibil(sic!) de înghiţit. Însă, ca orice bulă speculativă, şi aceasta va face la fel, explodând brusc şi lăsându-ne pe toţi într-o admiraţie sau, după caz, într-o depresie fără margini. Va veni dezastrul absolut? Cu siguranţă că va veni, dar fix atunci când nu ne vom aştepta.
Va veni dezastrul absolut?
RăspundețiȘtergereA inceput acest dezastru sa se dezvaluie din 2008.
Inainte de 2008 nu auzeai pe nimeni in luxoasele state ale faraonilor occidentali sa se dea temperatura camerei la 17 grade, nu auzeai de "ëconomisirea energiei", nu auzeai de urgente sanitare, nu auzeai de magazine goale, lipsa de hartie igienica, lanturi de aprovizionare distruse, pret la motorina dublat peste noapte, morti subite, etc....
Dezastrul devine vizibil cu ochiometrul romanesc, dar ceea cde se intampla este "normalizarea" lipsurilor, iar ca roman sau est-european, fost comunist, stiu exact ce insemana "normalizarea" lipsurilor, doar generatiile tinere nu stiu si se arunca cu patriotism sa fie promotorii ""normalizarii".
Expansiunea economica a vestului se face pe baza resurselor disponibile, iar trezirea statelor africane, asiatice si sud-americane in preluarea propriilor resurse fara a fi sifonate in West va duce la incetinirea acestei expansiuni, dar Imperiul American nu se poate clatina decat din interior, asemeni Imperiului Roman.
RăspundețiȘtergereLăcomia este un păcat în orice religie.
RăspundețiȘtergereCare sunt cele 7 păcate
Mândria, Invidie, Desfrânarea, Lăcomia, Trândăvia, Mânia, Iubirea de argint.
O parere dogmatica daca imi dati voie sa expun. Pacatul primar este sexul prin si de la care se acumuleaza toate celelalte pacate, dintre care cel mai mare este Trufia.
Acum sa nu intelegeti ca sexul se refera doar la actul sexual consimtit. Pentru intelegerea asta va redau cateva citate de la George Ivanovitch Gurdjieff:
„[S]exul joacă un rol extraordinar în menținerea mecanicității vieții. Tot ceea ce fac oamenii este legat de „sex”: politică, religie, artă, teatru, muzică, totul este „sex”. Crezi că oamenii merg la teatru sau la biserică să se roage sau să vadă o piesă nouă? Asta doar de dragul aparențelor. Principalul lucru, atât în teatru, cât și în biserică, este că vor fi multe femei sau o mulțime de bărbați. Acesta este centrul de greutate al tuturor adunărilor. Ce crezi că îi aduce pe oameni la cafenele, la restaurante, la diverse sărbători? Un singur lucru. Sexul: este principala forță motrice a tuturor mecanicităților. Toate somnul, toată hipnoza, depinde de el.
„Trebuie să încerci să înțelegi la ce vreau să spun. Mecanismul este deosebit de periculos atunci când oamenii încearcă să o explice prin altceva și nu prin ceea ce este cu adevărat. Când sexul este clar conștient de sine și nu se acoperă cu nimic altceva, nu este mecanicitatea despre care vorbesc. Dimpotrivă, sexul care există de la sine și nu este dependent de nimic altceva este deja o mare realizare. Dar răul stă în această autoînșelare constantă!"
"Care este atunci deducerea; ar trebui să fie așa sau ar trebui schimbată?" a întrebat cineva.
George G. a zâmbit. „Este ceva ce oamenii îl întreabă mereu”, a spus el. „Orice ar fi să vorbească, ei întreabă: Ar trebui să fie așa și cum poate fi schimbat; adică, ce ar trebui făcut într-un astfel de caz? De parcă ar fi posibil să se schimbe ceva, ca și cum ar fi posibil să faci orice. Cel puțin ar fi trebuit să-ți dai seama până acum cât de naive sunt astfel de întrebări.
Orice actiune are un scop. Scopul actului sexual este procreerea, odata indeplinit scopul apare placerea. Omul in ziua de azi este educat sa caute placerea. Separarea placerii de scop imparte sexul in doua categorii. Sex religios si sex diabolic. Religios din latinescul religare, a lega repede strans inapoi, a reuni. Diabolic din grecescul diabolos, a separa a divide. Ca o paranteza religie vine din latinescul religio, serviciu. Cei care fac doar sex religios sunt cei fierbinti din apocalipsa, cei care fac sex diabolic sunt cei reci. Cei caldicei trebuie sa se hotarasca incotr-o merg. pentru asta avem razboaie si dificultati economice. Oricum e mult mai usor sa te racesti decit sa te infierbinti. Asa ca societatea din ziua de azi la fel ca lenesul satului din povestea lui Creanga spune mina inainte birjar.
ȘtergereDe la lăcomia pântecelui încep toate (vezi mărul lui Adam). Pântecele îmbuibat nu se poate ruga su cauta trandaveala. De la trandafeala vine și pofta sexuala.
ȘtergerePărerea ca omul merge peste tot după sex e din mintea patimasa a acestei preocupări, nu e mintea omului normal. Nu de drag de sex merg oamenii la călugărie, unde depun voturile monahale cu renunțare totala la orice preocupare pt sex, atât fizic cât și mental, sufletesc (abstinenta totala). Mersul lor la biserica este bucuria întâlnirii lui Dumnezeu fara nici o schema sexuala. Același lucru reprezinta și pentru mine.
Reci, calcice și fierbinți în Apocalipsa se refera la credința, la iubirea de Dumnezeu, nu la sex.
ȘtergereNe impiedicam de cuvinte si ce inseamna ele cand fac sex impreuna. Nu as defini termeni de Sex religios si sex diabolic. Cum zice George G. "Dimpotrivă, sexul care există de la sine și nu este dependent de nimic altceva este deja o mare realizare." energia sexuala e ca si curentul electric, nu e ceva bun sau rau, e ceva ce exista.
ȘtergereProblema este abuzul de sex, nu sexul in sine. Ce inseamna abuz de sex? Inseamna lacomie, trufie etc...
Cum se face acest abuz de sex? Cand iei sexul de unde ii este locul si il folosesti ca sa vinzi rujuri, haine, masini, inele de logodna, bilete la untold, etc...
Energia sexuala in sine e o energie a conservarii si perpetuarii, a abuza de energia asta pentru a vinde si a-i prosti pe altii duce la pacat. Asa am ajuns sa cumparam sute de produse inutile pentru noi, dar care au umplut buzunarele corporatiilor care se folosesc de sex pentru a vinde si a inainta in societatea multilateral-consumatoare, nu aia multilateral-dezvoltata.
Psihologia sexuala a corporatiilor desi nu se spune oficial, exista si e importanta, ea se bazeaza pe atasamentul fata de sex, si te pune sa iti abuzezi propria energie pentru a le cumpara marfa.
Exista 3 impulsuri sexuale subconstiente, toate pacatoase cine le practica pentru a-i face pe oameni sa pacatuiasca fata de ei insisi:
1. Aviditatea - dorinta oamenilor de a poseda cele mai bune lucruri, cele mai noi produse, si a fi primul, tipul alfa.
2. Frica de a nu pierde ocazia - este ultima oferta, ultimul produs, doar acum puteti profita de ocazie, este doar pentru 10 clienti speciali, sariti ca se termina
3. Urgenta - am deschis aceasta oferta doar pentru 30 de minute, doar inca 1 zi, doar inca 30 de zile, avem o editie speciala cu un numar limitat
@"Scopul actului sexual este procreerea, odata indeplinit scopul apare placerea"
ȘtergerePlacerea este si inainte si dupa si nu este nimic rau in asta. In mod cumpatat este chiar recomandat in problemele de prostatita.
BB
Lăcomia (n)e buna zicea GordonGekko de pe StradaZidului, în anii 1985-1987...Alții au spus însă Vai de cei care spun raului bine și binelui rău.
RăspundețiȘtergereNu exista creștere economica perpetuă pe o planeta finita. E o chestie de timp pana se va ajunge la modelul din Insula Pastelui....
RăspundețiȘtergereInfinit /Inepuizabil repetabile, sunt ambele:
Ștergereatat cresterea/dilatatia, cat si scaderea/contractia!
Oricat ne-ar parea de mari, ele sunt insa neglijabile deoarece:
atat cresterea/dilatatia, cat si scaderea/contractia, nu se pot reproduce niciodata la o scara ireversibila una fata de cealalta.
Maximul istoric al scaderii/contractiei este intotdeauna egal cu cel al cresterii/dilatatiei, si viceversa!
Se numeste Echilibru
- "Phoenix-ul", perpetuu renascut si redevenit Cenusa -
si este Divin/Inepuizabil!
Incercand sa intelegem abstractul social uitam sa ne bucuram de simplul vietii! O facem multi ! Si? Ne jucam dea depresia ? Uneori e mai bine sa nu stim prea multe lucruri la care rezolvari nu avem ! Nici cei care ne-au ghidat sa ajungem aici, nici ei nu stapanesc situatia , fac doar proiectii pe care eventual le mai ajusteaza in timp! Iesirea din Matrix se face doar prin implozia acestuia !
RăspundețiȘtergereProstia ingroapa inteligenta, ori de cate ori cea din urma renaste!
Ștergere"Nimic nu se castiga, nimic nu se pierde (deci, nimic nu se schimba),
ci totul se metamorfozeaza/se modifica!"
Einstein?
Nu! Caragiale dixit!
Daca nici CEI DOI MARTORI pe care orice crestin ii asteapta, nu vor crea "implozia" nu stiu cine de pe Pamant va mai putea.
ȘtergereLavoisier a zis ca in natuira nimic nu se pierde, nimic nu se castiga ci, totul se transforma dar, nu ne luam de la asta! Mai ales ca a fost "barbierit" de cap cu o lama mare, tocmai pentru ca avea convingeri la care n-a vrut sa renunte!
ȘtergereMarea problema, e ca eu vad ca n-ati inteles ce zice DD!
El vorbeste de bani si de dependenta de sistemul monetar, nu de sex, nu de prostie (care din pacate e omniprezenta), nu despre religie (ma rog, aici ce zice el, e tangent cu religiile), nu de pacate!
DD, desi stiu ca te dore-n cot, iti dau dreptate in totalitate si te asigur ca gandim cam la fel in privinta asta: lacomia, e cea care va duce societatea noastra la pieire! O lacomie fara sens, o dorinta fara sens de a domina, care impreuna, duc la acumularea de bunuri cu care in esenta, nimeni nu are ce face dar trufia, trebuie sa se manifeste cumva, nu?
In ce ma priveste, n-am datorii la banci, nici ele la mine, am fost in rolul lui Procust (pus de fisc) si am iesit ok, nu-mi pasa de javrele care-mi asculta telefonul sau imi monitorizeaza convorbirile si in general, ma simt bine asa cum sunt.
Aaaa! Sigur, calculatorul pe care lucrez, NU e cuplat la net! Sigur, NU am alte aplicatii pe telefon, in afara celor obligatorii, stabilite de softul telefonului/producator/retea! Sigur, nu ma expun inutil urmaririi (n-o pot evita dar mi s-ar parea idiot sa le dau si ajutor ca sa ma urmareasca!). N-am cont pe Facebook, pe Twitter sau aiurea, incerc sa pastrez pe cat se poate, un low profile. Pot face mai mult in directia asta dar... uite ca n-am (inca), chef.
Si nu, n-ai dreptate! Chiar daca suntem o minoritate (mica), nu toti suntem tributari dependentei de banci sau de Hi-Tech! Exista solutii!
Invatati, invatati, invatati!
Educatia e totul, chiar daca va pare greu de crezut!
"Invatati, invatati, invatati", e de la Lenin, dar daca astia cu religia "in bat" cautati, gasiti indemnul si in "Proverbele" lui Solomon...
ȘtergereAsta asa, ca sa impacam si capra comunista si varza religioasa!
Nu de alta dar, cei care o faceti pe religiosii, habar n-aveti despre ce vorbiti! Si cei care condamnati comunismul, nu stiti ce e ala.
Iar vis a vis de sex, luati Biblia si cititi de 10000 de ori pana intelegeti, "Cantarea Cantarilor"!
doru stoian- a se schimba cu a se modifica parca sunt sinonime! Este? La dumneavoastra par mai degraba a fi antonime ! Este? Acuma vrei sa vorbim si de renasterea prostilor, ma tem ca gresesti mai degraba am vorbi de numarul lor care creste exponential pe zi ce trece ! De cei care promoveaza votul dar nu cred in democratie , eu macar nu cred in niciuna , adica niste ineptii care se vor a fi inteligent expuse!
ȘtergereAnonimX si ceilalti -La sex nu am facut referire eu ! Asa ca ......lasati-o asa cum a picat !
Cel mai mare pacat este prostia. De acolo decurg toate. Constientizarea permanenta a limitelor ne indeparteaza de prostie si de pacate. Grava este prostia imbecila la nivel institutional, ma refer strict la statul roman, la anumite institutii , dar si privind alte institutii omoloage fix de pe acelasi segment de actiune din state UE sau si din afara spatiului comunitar. Prostia institutionala ascunde si multe alte variabile, dar in principal izvorul din care decurg toate este acesta - prostia. Uimitor este nu modul in care nu se constientizeaza prostia ci incapatanarea acelora ca de fapt este chiar opusul prostiei si ceea ce fac si descopers este adevar sau macar o confirmare a ceva. Surprizele spectaculoase ale socialului atrag mereu perspective de luat in seama doar asa ca un joc al analizei. Ne intrebam uneori, prostia asta institutionala o sa fie armonizata vreodata cumva sau macar estompata? Greu de cuantificat cumva. Spre exemplu in structurile de forta se intra si pe spaga. Socant. La altii e la fel? Si atunci ce pacate putem elimina indrepta doar estompand prostia?
RăspundețiȘtergereUite lacomie institutionala la Politie: isi iau 600 de bmwuri patrulare rutiera ordine publica, dar ei nu au aigurate toate masinile Logan sau Polo actuale, le repara pe sarite. Cand or sa cada cutiile alea automate 8+1 (cuantumul ubei automate ZF la bmw e distractie oricun) se face vreun credit sa fie reparate sau au comandat cu lacomie atatea sa aiba de rezerva, la schimb? Parlamentarii sau demnitarii de ce comanda cu lacomie doar limuzine scumpe germane, pe caiete de sarcini cu dedicatie, altele mai ieftine sa isi plimbe domniile lor inteligentele in folosul tarii nu gasesc? Sunt structuri care au parc auto adevarate showroomuri, pai tot din bani publici, si nu e tot lacomie?
E distractie mare cu banutul public, dar cine sa ancheteze cu un audit serios, nu are cine.
Lacomia vine din prostie!
"Lacomia vine din prostie!"
ȘtergereFals, este un instinct pur animalic! Priviti nenumaratele exemple de pe animal planet, si din jur, in natura.
De ce incercati ca sa creati iluzia faptului ca:
Ștergerebanu` = ochiu` dreaq` o sa dispara?
Cand stiti foarte bine ca Satana a inventat Banu`, tocmai ca sa hraneasca oricare/toate scamatoriile:
trecute, prezente si viitoare?
Dar, ce sa-i faci:
unora le place mult, adica prost!
In timp ce altora, le place putin dar fara rost, adica:
crapa fix cand trebuia ca sa le fie cel mai bine!
Banu` Public, din Buzunar - "Conceptie" - Privat se naste, si tot acolo se si rataceste/pierde!
ȘtergereAbsolut totul e desertaciune/halucinatie/iluzie, adica:
o modificare infinita de stare, insa fara absolut nicio schimbare, respectiv:
o dinamica p ...... pur potentiala/virtuala !
Subiectul propus este f interesant.
RăspundețiȘtergereEste adevarat ca lacomia este “ motorul dezvoltarii”.
Este adevarat ca bancherii acestei lumi ne fac viata plina de … suspans.
Adevarata problema este aceasta:
Omenirea este cazuta de la pierderea inocentei prin neascultate.
Iata, cunoastem bine si raul. Cunoastem sursa lor. De aceia a fost nevoie sa se intrupeze Cuvantului lui Dumnezeu sa ne graiasca despre Adevar.
Dar prea putini au inteles adevaratul limbaj si mesaj.
Banul nu este deloc rau, atata vreme cat este o moneda, dar a devenit o marfa.
Cea mai cautata marfa si de aici actiunile cu caracter soeculativ intr o era in care se pune accent pe consum.
Mamina este nu banul ci faptul ca este marfa, se tranzactiineaza. Deci se speculeaza.
Cand credinta noastra a tuturor va fi doar in aceasta marfa si invatatura lui Iisus va fi bagatelizata si redusa la ritual si la lipsa de iubire, atunci nu va fi sfarsitul, ci inceputul .
Atunci se vor uni cerul cu pamantul la vedere.
Caci imparatia universala este in launtrul nostru.
As indrazni un indemn;
Ascultati Cuvantul care sade la usa sufletuluo nostru si cand il vom auzi, il vom primi si vom fi ca dumnezeu.
Indrazniti! Ca El a biruit prin blandete si smerenie.
Cred ca am depasit faza clasica de lacomie si am avansat intr-o stare mizerabila de depravare. Priviti epopeea Baal-Ensiaga, unde doi vorbitori de rusa unul, director "artistic" cica din Gruzia si alta din Vladivostok au reusit sa "dea lovitura" prin reclamele create de ei.
ȘtergereBuna ziua, Domnule Diaconu,
RăspundețiȘtergereReferitor la subiect, cautati cartea "Fericirea ca obligatie" de Francoise Brune. Si lasati-mi un feedback. Anumite subiecte din carte se potrivesc cu articolul dvs, insa sunt mult mai multe. Iar cartea, sa ne facem o idee, a fost scrisa in anii 80, a tot fost reactualizata. La noi a aparut in 1995, pe atunci fiind copil, iar in periferia mea inca nu patrunsesera minunile tehnicii moderne. Computer am avut abia in 2005.
Superb articolul! după ce l-am citit, l-am mai citit odată să-l savurez. Adevărul pe care-l știam spus frumos, logic și elegant. Mulțumesc, Tavi
RăspundețiȘtergereAbsolut falsa afirmatia cu cei bogati incep de jos. La orice sapatura mai atentă vei descoperi un tinerel cu origini "babane" sau ca e pur si simplu un actor de fațadă pt business. Cine are mulți bani porneste ca de obicei de pe la 1 cm de linia de finish. Aia care au 2-3 milione sunt niste peștișori pe langa fam Rockefeller care avea la 1900 circa 40% din Pib-ul Sua. Fam Rothschild detinea la 1870 cateva tari din Europa gen Anglia unde nu apunea soarele si Franta cu juma de Africa. Azi detin tot pământul daca nu esti prost sa crezi ca exista tari libere si oameni ce nu sunt sclavi...
RăspundețiȘtergereRothschildii nu detin nimic, gestioneaza.
ȘtergereBa, toti bogatii au inceput cu "munca cea mai de jos"!
ȘtergereDe la primul furt din buzunare!
De la prima escrocherie facuta in viata lor!
Lacomia,este un subiect interesant.Criza bulbilor de lalea,primul Caritas,sic,dar și descoperirea noilor continente cu bogății imense,sclavi,aur,diamante,mirodenii, mîncare,au împins bogații să devină mai bogați.Ajutati de corsari, pirați, săraci,au profitat de lăcomia fiecăruia și au cucerit (furat) lumea.Desi am citit-o cînd eram elev,recomand cartea, Căpitanul Fortune.Tot despre lăcomie!De ce?Hai să fim sinceri.....ne place la nebunie....primul să arunce cu piatra, aștept! Să fiți sănătoși!
RăspundețiȘtergereCeea ce a facut Osho nu a vut nici o legatura cu sectele sau sectarismul. Aveti grija din ce surse va luati informatiile.
RăspundețiȘtergerePăi, când aduni niste oameni buimaci in jurul tau, se cheama ca formezi tot o sectă. E riscant sa te ocupi de oameni, pentru ca devin dependenti de tine si-si arunca poverile in spinarea ta. Lazarev povestea ca a simtit energetic cum grupuri mari de oameni s-au atasat de el pe pământ trăgându-l in jos. Si nimeni nu are o pilulă universabil valabila. El a scris niste carti in care explica legatura dintre boala fizica si problemele sufletesti ale individului, familiei, neamului si familiei mari numita omenire. Maestrul spiritual sau preotul sunt mana intinsa când simti ca te duci in jos. Nu te atasa de nimeni, pentru ca singur iti duci crucea. Greseala pe care o fac multi lideri spirituali sau preoti: nu-i pun pe oameni la treba. Iar oamenii abia asteapta sa-i duca cineva in spinare. Dar asa este daunator pentru ambii
Ștergere" subiecti". Cel ajutat nu are curaj sa mearga mai departe singur, cel ce ajuta ajunge sa fie vampirizat energetic de catre cei ce s-au atasat de el. Asa se prabusesc religiile, sectele...Dupa ce enoriasii sau ucenicii unui maestru termina toata energia faptelor bune facute de membrii cu constiinta ai grupului, sistemul degenereaza si nu mai asigură protectie. De aceea e bine sa inveti de unde simti ca poti invata ceva util, dar de raportat te raportezi doar la Dumnezeu Creatorul. Daca vrei sa urci. Daca vrei sa cazi...e treaba ta.
Si fara fapte bune consumi si energia familiei si pe cea a urmasilor. Care nu se mai nasc sau se nasc bolnavi. De aceea degenereaza occidentul. A furat resursele tuturor si si-a
" mancat" urmasii consumandu-le energia fara de care nu se vor mai naste. Cum rezolva occidentul problema? Deschid granitele ca sa emigreze cei ce inca mai fac copii. S-au nascut in Anglia 16000 copii romani. In Spania peste 1 milion. Fara copii, Romania este ca si moartă.
Occidentul e bătrân si uns cu toate alifiile. Dracii batrani stiu sa cada in picioare folosindu-se de naivitatea oamenilot sau de starea lor de saracie si disperare.