Lucruri simple(dar neconștientizate) - 2

Că banul nu este „combustibilul economiei” ar trebui să înțelegem din faptul că, dacă naufragiezi pe o insulă pustie cu geamantanele doldora de bani, n-ai ce face altceva decât, eventual, să te încălzești cu ei dându-le foc. Dacă însă, în locul banilor, ai găsi la fața locului un pământ fertil și ceva animale domestice, iar tu ai avea în bagaj semințe, ai putea să-ți încropești o gospodărie din care ai trăi fără probleme. Cu alte cuvinte, ți-ai crea un ecosistem economic.

Exemplul din paragraful anterior ar trebui să vă facă să înțelegeți cu exactitate rolul banului, anume cel de mediu de schimb, nicidecum de „combustibil”. Banul nu construiește! Ba, mai mult, când își depășește „atribuțiunile” - așa cum se întâmplă de mai bine de un secol - ajunge să se transforme într-un mediu de jaf. 

Istoria ne-a arătat întotdeauna ce se petrece în societățile în care persoanele corupte ajung să uzurpe puterea. Acele societăți, indiferent de puterea lor, indiferent de dimensiunea armatelor sau a organelor represive, ajung invariabil în mizerie. Corupția e o bacterie ucigașă care, găsind mediul propice, ajunge să se multiplice necontrolat. 

Exact la fel s-a ajuns acum în imperiul stăpânit de stăpânii „mașinii de făcut bani”. V-am arătat în primul episod modul în care stăpânii mașinăriei infernale ajung să cumpere totul pe nimic sau, mai bine spus, pe o convenție care dă unor hârtii fără valoare puterea aurului. Doar că, acești stăpâni, pentru a-și putea impune voința asupra celorlalți, au nevoie de un întreg aparat. Iar aparatul este bazat pe ... corupție. E drept, o corupție abil mascată de legi cu cântec, însă asta nu reduce cu nimic esența: jocul banului este un joc al bandiților care pozează în oameni onorabili. 

Așa se face că, în toată epopeea impunerii monedei cu valoare închipuită - adică a întregii structuri financiare a lumii de azi - regula mafiei e cea care conduce totul. Iar tu nu ești jefuit direct de „stăpânii banilor”, ci de o rețea piramidală care-și împarte jaful după o regulă extrem de strictă. Tu, ca om simplu, știi că iei un salariu. Dar acel salariu îți este furnizat prin intermediul unei bănci care, pentru „deranjul lor” te taxează cu tot felul de comisioane inutile. Banca de la care îți ridici banii este însă subordonată unei Bănci Centrale, căreia i s-a dat monopolul emiterii de bani în acea țară. Banca Centrală, la rândul său, se află într-o rețea de alte bănci centrale care au la vârful lor o structură obscură, denumită Banca Reglementelor Internaționale(BIS). Cu toate că, la modul teoretic, băncile centrale dețin BIS, de fapt întreaga politică a băncilor centrale este dictată de BIS.

Acum vine o altă verigă. Băncile centrale sunt, aparent, sub autoritatea statelor cărora le aparțin. Doar că, în realitate, legislația adoptată de majoritatea statelor prevede că băncile centrale sunt entități independente, absolut autonome. Într-adevăr, șeful băncii centrale e numit de politic, însă aici e o discuție mai mare întrucât nu prea am văzut șefi de bănci centrale numiți de la nivel politic ci, mai degrabă, politicieni care se ploconesc la șeful băncii centrale atunci când preiau frâiele puterii. 

Și, pentru că am ajuns la politicieni, trebuie să conștientizăm rolul lor infam. Politicianul este, aparent, ales de popor. Doar că acea alegere se rezumă la votul exprimat de cetățeni pentru o fantasmă, denumită „program”. Politicianul vorbește verzi și uscate în campania electorală pentru a obține voturile, doar că, după ce obține voturile, poate face absolut ce vrea fără să-l mai tragă nimeni la răspundere. Vedeți, de exemplu, cum Ciolacu a păcălit fraierii că mărește pensiile și salariile, iar după ce s-a văzut la putere a început să le taie. Desigur, n-o face deoarece ar fi mai sadic din fire. Știa că asta va urma, dar a mințit aberant în campania electorală pentru a-și menține postul. 

Mulți cred că politicienii chiar au puterea. În realitate, atunci când ajung la butoane, constată că butoanele nu răspund comenzilor pe care le dau. De ce? Să vedem un caz școală. Presupunem că Ciolacu ar fi fost onest(lucru imposibil, dar când demonstrezi prin metoda reducerii la absurd trebuie să pornești de la ipoteza falsă). Așadar, presupunem că el chiar ar fi vrut să mărească pensiile. Ajuns premier, ar fi constatat că finanțele țării sunt în dezastru. Pentru a mări pensiile, ar trebui să se împrumute. Doar că, ghinion, pentru un asemenea angajament nu te împrumuți o singură dată, ci an de an. 

Problema se pune că dacă vrei să te împrumuți, trebuie să mergi pe piețele internaționale. Iar acolo funcționează o regulă ciudată. Nu, nu cea a cererii și ofertei, nu fiți fraieri! Acolo funcționează „regula pozei”. Ai poză frumoasă, primești bani la un cost OK, nu ai poză frumoasă, primești banii mai greu, cu dobânzi mai mari, sau nu-i mai primești deloc. Poza îți este făcută de o altă componentă a mafiei, anume firmele de rating. Acestea sunt, în realitate, un oliogopol la fel de obscur, dezvoltat la nivel supra-național. Iar modul în care acordă ratingurile este atât de coerent definit încât seamănă până la identificare cu scosul din burtă. Dacă Gigel care stă la cârciumă se apucă să pună aleator ratingurile unor țări - în funcție de cum îi pică lui băutura la stomac - s-ar putea ca metodologia sa să fie ceva mai coerentă decât cea a agențiilor de rating. 

În cazul în care nu te mai poți împrumuta de pe piețele internaționale - deoarece nu ai poză frumoasă - unica șansă care-ți rămâne este să accepți „colacul de salvare” pentru a nu te îneca. Iar acest colac de salvare se numește FMI. Situația e cam în felul următor: cât timp te împrumuți de pe piețele internaționale, ai un statut de șerb. Când ai ajuns la „colacul de salvare” al FMI, intri automat într-un statut de sclav. 

Revenind la Ciolacul nostru, acesta știe că ratingul țării este unul „pe buză”, cu perspectivă negativă, astfel încât e conștient că, dacă nu joacă așa cum i se cere, va fi cel care va condamna țara la statutul de sclav, punându-și în joc viitorul său politic. Viitor care, oricum ai privi lucrurile, nu înseamnă nimic. 

Dar deja m-am lungit cam mult, astfel încât, pentru azi, voi pune punct aici. Cei care citesc pentru prima dată materialul de față, pot găsi prima parte în postarea anterioară.