sâmbătă, 8 februarie 2025

Lucruri simple(dar neconștientizate) - 2


Că banul nu este „combustibilul economiei” ar trebui să înțelegem din faptul că, dacă naufragiezi pe o insulă pustie cu geamantanele doldora de bani, n-ai ce face altceva decât, eventual, să te încălzești cu ei dându-le foc. Dacă însă, în locul banilor, ai găsi la fața locului un pământ fertil și ceva animale domestice, iar tu ai avea în bagaj semințe, ai putea să-ți încropești o gospodărie din care ai trăi fără probleme. Cu alte cuvinte, ți-ai crea un ecosistem economic.

Exemplul din paragraful anterior ar trebui să vă facă să înțelegeți cu exactitate rolul banului, anume cel de mediu de schimb, nicidecum de „combustibil”. Banul nu construiește! Ba, mai mult, când își depășește „atribuțiunile” - așa cum se întâmplă de mai bine de un secol - ajunge să se transforme într-un mediu de jaf. 

Istoria ne-a arătat întotdeauna ce se petrece în societățile în care persoanele corupte ajung să uzurpe puterea. Acele societăți, indiferent de puterea lor, indiferent de dimensiunea armatelor sau a organelor represive, ajung invariabil în mizerie. Corupția e o bacterie ucigașă care, găsind mediul propice, ajunge să se multiplice necontrolat. 

Exact la fel s-a ajuns acum în imperiul stăpânit de stăpânii „mașinii de făcut bani”. V-am arătat în primul episod modul în care stăpânii mașinăriei infernale ajung să cumpere totul pe nimic sau, mai bine spus, pe o convenție care dă unor hârtii fără valoare puterea aurului. Doar că, acești stăpâni, pentru a-și putea impune voința asupra celorlalți, au nevoie de un întreg aparat. Iar aparatul este bazat pe ... corupție. E drept, o corupție abil mascată de legi cu cântec, însă asta nu reduce cu nimic esența: jocul banului este un joc al bandiților care pozează în oameni onorabili. 

Așa se face că, în toată epopeea impunerii monedei cu valoare închipuită - adică a întregii structuri financiare a lumii de azi - regula mafiei e cea care conduce totul. Iar tu nu ești jefuit direct de „stăpânii banilor”, ci de o rețea piramidală care-și împarte jaful după o regulă extrem de strictă. Tu, ca om simplu, știi că iei un salariu. Dar acel salariu îți este furnizat prin intermediul unei bănci care, pentru „deranjul lor” te taxează cu tot felul de comisioane inutile. Banca de la care îți ridici banii este însă subordonată unei Bănci Centrale, căreia i s-a dat monopolul emiterii de bani în acea țară. Banca Centrală, la rândul său, se află într-o rețea de alte bănci centrale care au la vârful lor o structură obscură, denumită Banca Reglementelor Internaționale(BIS). Cu toate că, la modul teoretic, băncile centrale dețin BIS, de fapt întreaga politică a băncilor centrale este dictată de BIS.

Acum vine o altă verigă. Băncile centrale sunt, aparent, sub autoritatea statelor cărora le aparțin. Doar că, în realitate, legislația adoptată de majoritatea statelor prevede că băncile centrale sunt entități independente, absolut autonome. Într-adevăr, șeful băncii centrale e numit de politic, însă aici e o discuție mai mare întrucât nu prea am văzut șefi de bănci centrale numiți de la nivel politic ci, mai degrabă, politicieni care se ploconesc la șeful băncii centrale atunci când preiau frâiele puterii. 

Și, pentru că am ajuns la politicieni, trebuie să conștientizăm rolul lor infam. Politicianul este, aparent, ales de popor. Doar că acea alegere se rezumă la votul exprimat de cetățeni pentru o fantasmă, denumită „program”. Politicianul vorbește verzi și uscate în campania electorală pentru a obține voturile, doar că, după ce obține voturile, poate face absolut ce vrea fără să-l mai tragă nimeni la răspundere. Vedeți, de exemplu, cum Ciolacu a păcălit fraierii că mărește pensiile și salariile, iar după ce s-a văzut la putere a început să le taie. Desigur, n-o face deoarece ar fi mai sadic din fire. Știa că asta va urma, dar a mințit aberant în campania electorală pentru a-și menține postul. 

Mulți cred că politicienii chiar au puterea. În realitate, atunci când ajung la butoane, constată că butoanele nu răspund comenzilor pe care le dau. De ce? Să vedem un caz școală. Presupunem că Ciolacu ar fi fost onest(lucru imposibil, dar când demonstrezi prin metoda reducerii la absurd trebuie să pornești de la ipoteza falsă). Așadar, presupunem că el chiar ar fi vrut să mărească pensiile. Ajuns premier, ar fi constatat că finanțele țării sunt în dezastru. Pentru a mări pensiile, ar trebui să se împrumute. Doar că, ghinion, pentru un asemenea angajament nu te împrumuți o singură dată, ci an de an. 

Problema se pune că dacă vrei să te împrumuți, trebuie să mergi pe piețele internaționale. Iar acolo funcționează o regulă ciudată. Nu, nu cea a cererii și ofertei, nu fiți fraieri! Acolo funcționează „regula pozei”. Ai poză frumoasă, primești bani la un cost OK, nu ai poză frumoasă, primești banii mai greu, cu dobânzi mai mari, sau nu-i mai primești deloc. Poza îți este făcută de o altă componentă a mafiei, anume firmele de rating. Acestea sunt, în realitate, un oliogopol la fel de obscur, dezvoltat la nivel supra-național. Iar modul în care acordă ratingurile este atât de coerent definit încât seamănă până la identificare cu scosul din burtă. Dacă Gigel care stă la cârciumă se apucă să pună aleator ratingurile unor țări - în funcție de cum îi pică lui băutura la stomac - s-ar putea ca metodologia sa să fie ceva mai coerentă decât cea a agențiilor de rating. 

În cazul în care nu te mai poți împrumuta de pe piețele internaționale - deoarece nu ai poză frumoasă - unica șansă care-ți rămâne este să accepți „colacul de salvare” pentru a nu te îneca. Iar acest colac de salvare se numește FMI. Situația e cam în felul următor: cât timp te împrumuți de pe piețele internaționale, ai un statut de șerb. Când ai ajuns la „colacul de salvare” al FMI, intri automat într-un statut de sclav. 

Revenind la Ciolacul nostru, acesta știe că ratingul țării este unul „pe buză”, cu perspectivă negativă, astfel încât e conștient că, dacă nu joacă așa cum i se cere, va fi cel care va condamna țara la statutul de sclav, punându-și în joc viitorul său politic. Viitor care, oricum ai privi lucrurile, nu înseamnă nimic. 

Dar deja m-am lungit cam mult, astfel încât, pentru azi, voi pune punct aici. Cei care citesc pentru prima dată materialul de față, pot găsi prima parte în postarea anterioară.

16 comentarii:

  1. Domnu' Dan,

    pai la oricare dintre cele 3 capete (adica: al Americii, al Ue, si al lui propriu) ar juca, va pierde si Ciolacu si poporul roman, la fel cum si-au pierdut absolut toti capetele cu ale noastre cu tot:

    Iliescu, Constantinescu, Basescu, Roman, Ponta, Dragnea, etc.

    RăspundețiȘtergere
  2. Singurul cap dupa care merita ca sa jucam, sunt capetele lui Calin Georgescu & Co.
    Fara inca O Revolutie, disparem ca popor, la fel ca nemtii si francezii.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. O schimbare doar de dragul schimbarii te poate duce fix "din lac in putz"
      Disparitia poporului dupa cum vezi nu depinde de tine, de omul simplu injosit si obidit. Daca francezii si nemtii n-au putut sa faca mare branza...

      Ștergere
  3. Cum bine ați spus cândva, când semnezi cu FMI, nu semnezi un împrumut ci ești de acord cu condițiile capitulării...

    RăspundețiȘtergere
  4. Corect, agențiile de rating sunt entități care îți fac poză, dar sa nu uitam că totuși ratingurile lor se bazează pe statistici oficiale ale statului respectiv, care sunt publice și verificabile. Să nu ne lăsăm duși de val, agențiile fac multe matrapazlâcuri, dar lucrează cu materialul clientului. Și se știe că niciodată nu iese fum fără foc. Cu alte cuvinte, agențiile constată, nu au cum să te împingă spre junk. Asta o fac alții, pe care de obicei îi percepi ca prieteni (de exemplu CE). Nu l-au obligat agențiile de rating pe Ciolacu să cumpere armamente scumpe și inutile, sau să pompeze resurse în Ucraina.

    RăspundețiȘtergere
  5. https://evz.ro/investitiile-imobiliare-in-crestere-dinamica-tranzactiilor-face-din-romania-lider-regional.html

    Da, da! Orice tip de investitie este pe crestere, pana cand vine Deflatia=Acu' care sparge Bula! 🤣🤣🤣

    RăspundețiȘtergere
  6. Insula paradisiaca si valiza doldora de bani! Din nou, excelenta ilustrare a proverbului "banii n-aduc fericirea". Ieri ne saraceau, azi ne înfometeaza.

    RăspundețiȘtergere
  7. Vă mulțumesc pentru lămurire, a fost cât se poate de clar și de înțeles.
    Bun, asta a fost și este, în prezent, situația la noi.
    Tocmai de aceea, am marea rugăminte și vă și sugerez ca, la prezentul articol, să adăugați și un altul în care să propuneți variata dv de ieșire din acest marasm economic sau chiar mai mult, fără a lua în calcul varianta sinucigașa și sclavizarea României și Românilor de până acum, adică CE și CUM ar putea România, ca țară, și Românii, ca popor și Națiune - chiar și în condițiile în care suntem mai puțini cu 5 - 9 milioane - să răzbata și să iasă la liman!
    Vă mulțumesc și sper să luați în considerarea propunerea mea.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Daca DD ar fi avut o solutie viabila, acceptabila, pasnica, productiva a problemei energetice, ar fi fost purtat pe brate, angajat pe loc de noua administratie de peste ocean si ar fi primit si Nobelul. Din pacate insa nu exista nimic care sa nu calce pe bataturi vechea garda si statusul qvo.
      CC

      Ștergere
    2. @Elias 8 februarie 2025 la 12:19
      Singura iesire este una INDIVIDUALA si se realizeaza doar prin educatie, pregatire profesionala si antreprenoriat. In afara Romaniei bineinteles.

      Ștergere
  8. pai asta ne duce la teoria conspiratiei, cum ca exista un grup minimal de indivizi care papuseaza destinele lumii

    RăspundețiȘtergere
  9. Felicitări dlui Dan Diaconu pentru abilitatea sa de a conecta la realitate concepte economice care aparțin unei științe (care-mi este foarte familiară) în care abstractizarea are limitele și, mai ales, erorile ei inevitabile (însă trebuie conștientizate și diminuate). Prin faptul că textele sale informează, pe de o parte (sau pe unii), și/sau provoacă, pe de altă parte (pe alții), dl Dan Diaconu probează că posedă inteligență, dar mai ales înțelepciune. Dacă prima mai poate fi compensată cu AI (glumesc!, vezi comentariile mele pe acest blog pe acest subiect), cum speră unii (deloc puțini, și în creștere exponențială), cea de a doua, înțelepciunea nu poate fi cumpărată din (/la) târg dacă nu e deloc acasă. Contrariul acestei aserțiuni (legată de înțelepciune) pare să fie problema cvasigeneralizată a lumii de astăzi. Bravo, autorului! Și mult succes în stârnirea minții cititorilor.

    RăspundețiȘtergere
  10. Cineva, un mare om, spunea prin 2003 că jocurile mari ale evoluției umane se fac de puțini oameni! Încep să cred că avea dreptate
    Nici masonii, nici derbedei economici, nici puliticienii nu intră în ecuația lor, pur și simplu evoluția ajunge la un moment dat cînd trebuie să explodeze
    Punct

    RăspundețiȘtergere
  11. Dupa 1990 au coordonat si incurajat mii de acte prin care au sabotaj si ruinat Romania.Au trecut in mare parte neobservate de catre populatie pana cand infrastructura economica s-a defectat si astazi Romania este distrusa.Un plan de altfel destul de comun aplicat peste tot, doar ca la noi a atins perfectiunea.Priviti "clasa politica" de astazi.Au dus la defectarea aproape iremediabila a societatii si la prabusirea economica a tarii.Actele de sabotaj continua intr-un ritm accelerat.Se grabesc sa ne ingroape, mai avem doar nasul afara; inca o lopata de pamant si ne-au batut crucea la cap.Chiar nu mai conteaza cine ne face "poza", tot cimpanzei iesim in ea, si nu orice fel de cimpanzei, ci din specia Bonobo.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. *Când va veni al treilea rm, România va fi atât de distrusă că nu va prezenta nici un interes pentru combatanți*, by proaspăt recunoscutul Sf.Arsenie de la Prislop. Suntem chiar acolo, adk la izbucnirea conflagrației, pentru că distrugerea României este completată.

      Ștergere
    2. "Priviti "clasa politica" de astazi.Au dus la defectarea aproape iremediabila a societatii si la prabusirea economica a tarii."

      Dar poporul ce a votat si ce a sustinut in toti acesti 35 de ani de post-comunism sau de "capitalism dambovitean"?
      Dar in cei 50 de ani de comunism?

      Ștergere

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)