NATO? UE?

Mulți nu înțeleg esența mișcării istorice la care asistăm. Inclusiv imbecilii care, la noi, s-au legat de scaunele puterii. În scurt timp vor regreta. De altfel, nici acum nu le e foarte bine. În afara Plăvanului care, suferind de nesimțire cronică, efectiv n-are nicio emoție, restul celor de pe eșichierul politic au destule îndoieli, cenzurate însă de prostia care-i caracterizează. Poate credeți că sunt simple considerații personale. Să vedem.

Controversa dintre SUA și puterile renăscute - China și Rusia - a fost în esență una legată de modul de gestionare a lumii. SUA susținea unipolaritatea, în timp ce restul puterilor reactive susțineau că lumea a devenit multipolară, astfel încât absolut totul trebuie negociat. Refuzând perspectiva multipolară, SUA a consumat o grămadă de resurse pe probleme absolut inutile pentru propriul destin. Ultimele și cele mai stringente sunt Ucraina și  Israelul. 

Din atitudinea belicoasă a lui Trump, dar și din sloganul „America first”, mulți au înțeles că președintele american ar fi un continuator al politicii unipolare, poate chiar unul mai radical. Așa e? Văzând acțiunile sale în forță mulți ar putea crede asta. Ba cere Canada, ba Groenlanda, ba tună și fulgeră împotriva unora sau a altora. O asemenea proiectare vocală a forței parcă nu s-a mai văzut de multă vreme. Însă, după cum știm bine din popor, câinele care latră nu mușcă.

OK, gata cu intiuițiile, probabil îmi veți cere să vă dau și ceva concret. Ce poate fi mai concred decât o declarație de-a lui Marco Rubio, urmașiul lui Blinken la cârma politicii externe americane. Într-un interviu acordat lui Megyn Kelly, pentru The Megyn Kelly Show, Rubio a spus fără nicio jenă următoarele: 

„(...)cred că acest lucru s-a pierdut la sfârșitul Războiului Rece(interesul național n.n.), pentru că eram singura putere din lume, și astfel ne-am asumat această responsabilitate de a deveni, în multe cazuri, guvernul global, încercând să rezolvăm toate problemele.  Și se întâmplă lucruri teribile în lume. Există unele care n-ar trebui să ne preocupe, dar și alte lucruri teribile care au un impact direct asupra interesului nostru național, iar noi trebuie să le prioritizăm din nou.  Deci nu este normal ca lumea să aibă pur și simplu o putere unipolară.  Asta nu a fost normal, a fost o anomalie.  A fost un produs al sfârșitului Războiului Rece, dar, în cele din urmă, se va ajunge înapoi la un punct în care vom avea o lume multipolară, mai multe mari puteri în diferite părți ale planetei.  Ne confruntăm cu acest lucru acum, cu China și, într-o oarecare măsură, cu Rusia, iar apoi trebuie să avem de-a face cu state necinstite precum Iranul și Coreea de Nord.”

Sublinierile îmi aparțin, iar pentru interviul complet puteți studia link-ul spre site-ul oficial al administrației americane. După cum simplu puteți remarca, SUA deja își acceptă destinul multipolar, politica lui Trump concentrându-se acum către crearea unei „carapace” care să sprijine SUA în noua perspectivă globală. Când spune că vrea să integreze Canada sau Groenlanda, Trump se gândește la politica strategică a SUA în noua perspectivă. Mandatul dezastruos al lui Biden, în loc să pregătească țara pentru realitate care se vede cu ochiul liber, de fapt nu a făcut altceva decât să adâncească și mai mult gaura, lăsând țara pe o fundație efectiv slăbită. 

Dacă vreți, SUA de acum este exact așa cum era URSS-ul lăsat de Cernenko lui Gorbaciov: un stat puternic doar cu numele, având însă ample dezechilibre interne. Dezechilibre care se vor vedea din ce în ce mai ușor. Trump încearcă acum să-și proiecteze puterea cât mai poate, în vederea stabilirii unui teritoriu ceva mai generos, care să-i ofere posibilitatea(și justificarea) începerii restructurării societății americane. Restructurare înseamnă cam ceea ce ați văzut în URSS, adică dărâmarea urmată de reconstrucție de la bază. „Solve et coagula”, dacă vreți. 

Într-un sens mai larg, asta înseamnă inclusiv abandonări masive de poziții. Poate n-ați prins informația: Trump a vrut să trimită 10 000 de militari la granița cu Mexicul și s-a trezit că ... nu găsește atâția militari în SUA. Soldații americani sunt răspândiți peste tot prin lume, dar acolo unde e nevoie de ei nu sunt. De mai mult timp, Trump a înțeles o chestie cât se poate de limpede: e greu să fii jandarm mondial. Trebuie să asiguri căile comerciale, să te amesteci între toți golanii planetei care se bat între ei, să impui doctrine și, în general, să pierz timp aiurea pe afară, în timp ce  la tine în ogradă penuria se vede din ce în ce mai limpede. Nu e oare mai înțelept modul în care se comportă China? Imperiul Celest nu are treabă cu regimul din vreo țară, pornind de la ideea că fiecare țară are regimul pe care și-l dorește. De aceea, când face legăturile cu acea țară, vorbește doar limbajul afacerilor: ce-ți dăm noi, ce ne dai tu. Atât. 

Esta așadar de așteptat ca Trump să se apuce să-și relocheze din bazele militare, în prima fază prin restructurarea prezenței SUA la nivel mondial. Posibil va crea o osatură pe Commonwealth, retrăgându-se de peste tot de unde nu este interesat. Posibil ca întreaga prezență din Orientul Apropiat să se restructureze doar în bazele din Iordania, Kuweit și Arabia Saudită. În Europa, e posibil să retragă tot în fosta RFG sau, într-o perspectivă chiar mai sumbră, în Anglia. Când veți vedea începând asemenea mișcări, să știți că s-a dat startul „misiunii scapă cine poate” sau, diplomatic spus, „nu ești țară dacă nu poți demonstra că poți trăi pe propriile picioare”. Ce vor zice marii lingători de clanțe atunci când vor constata că pe la Kogălniceanu nici câinii nu se mai aciuează? Dar când vor vedea cum bate vântul Olteniei peste Deveselu, la fel de pustiu cum a fost toată istoria? 

Avem oameni pregătiți pentru lumea care vine? Avem, cel puțin, strategi care să înțeleagă ce înseamnă zonele de influență și care să constate că iar suntem în zona de confluență a mai multor astfel de centre de putere(n-avem cum altfel!) și că, din nou, a sări în oricare dintre bărcile pe care le vedem înseamnă dezastru? Vede cineva asta? Sau abia ieșiți din sesiunea lingerii labelor băloase ale americanilor, se vor înghesui care spre nemți, care spre turci, care spre ruși? Iar vom vedea spectacole macabre de-ale lingăilor?

Mă opresc aici în ceea ce ne privește, pentru a re-panorama ceea ce deja se vede limpede: SUA intră în lumea multipolară, iar pasul pe care-l face ne spune că de-aici înainte fiecare e „pe barba sa”. Înțelegeți noul joc mondial de putere?