vineri, 7 februarie 2025

Lucruri simple(dar neconștientizate)


Îmi propun azi să vă arăt de ce sărăciți pe zi ce trece, de ce viața vă devine din ce în ce mai tristă și apăsătoare, de ce în realitate nu aveți nicio perspectivă și, mai ales, de ce nu vă va scoate nimeni din tot rahatul ăsta. Cu toate că e vorba de lucruri simple, omul obișnuit ignoră, copleșit de propaganda obscenă care-i spune că trăiește în „cea mai bună dintre lumile posibile”. Oare? Ceea ce vreau să știți, înainte de a începe, este că fiecare individ care-a trăit în timpul său istoric a fost convins că trăiește în „cea mai bună dintre lumi” sau, în cel mai rău caz, că „așa e lumea”. 

Să începem cu o noțiune simplă: inflația. Tot auziți că „inflația e mare” sau că „inflația s-a stabilizat”. Uneori vi se transmite că „inflația a scăzut”. E bine, e rău? În realitate e vorba doar de minciuni. Inflația nu scade niciodată, ea crește perpetuu. E o chestiune pe care o știți, dar nu vreți s-o conștientizați. Dacă am avut anul trecut inflație de 10%, iar acum avem inflație de 5% nu înseamnă că inflația a scăzut, ci că celor 10% li s-au adăugat încă 5%. Ca să înțelegeți inflația, luați ca exemplu un om care se îngrașă. Acum doi ani avea 100 kg. Anul trecut avea 110 kg, ceea ce înseamnă că s-a îngrășat cu 10%. Anul acesta a mai pus pe el 5.5 kg, ceea ce înseamnă că s-a mai îngrășat cu 5%. Faptul că în ultimul an procentul de îngrășare a scăzut înseamnă că omul a slăbit? Nicidecum! Față de acum doi ani s-a îngrășat cu 15.5%. 

Ar trebui așadar să înțelegeți că, în termeni de inflație nu avem scăderi, ci doar creșteri. Apoi, înțelegeți vă rog, matematica de bază. 10%+5% nu înseamnă 15% în momentul în care procentul e aplicat unei baze diferite. E chestiunea pe care-o învățați în scoală și pe care o ignorați din comoditate. Adevărul e că procentele lucrează înșelător pentru majoritatea oamenilor, iar de înșelăciune profită „insiderii”.

O să trec acum la o altă noțiune ignorată, anume economia. Ce e economia? O definiție simplă ne spune că economia este ansamblul proceselor de producție, distribuție și consum de bunuri și servicii. Așadar, economie e atât brutăria din colț, salonul cosmetic, agenția de turism, dar și fabrica de mașini, cea de avioane de calculatoare s.a.m.d. În economie se produc și se vând bunuri și servicii. Pentru a funcționa, economia are nevoie de un combustibil, iar acest combustibil este energia, în toate formele sale. Rețineți chestiuna pentru paragraful care urmează.

Am ajuns acum la ban. Ce este banul? Într-un mod înșelător ni se spune că banul este combustibilul economiei, ceea ce este fals. Așa cum v-am spus, combustibilul principal e energia, sub toate formele sale, fie că vorbim de energie produsă de petrol, de electricitate, de energia brațelor sau de cea intelectuală. Toate sunt forme de energie care produc fenomenul economic. Dar banii?  

Ce sunt banii? În mod normal banul ar trebui să fie un mediu de schimb. Un asemenea mediu de schimb nu trebuie să aibă valoare intrinsecă, doar că, de la troc încoace nu s-a găsit formula funcțională pentru ban. O lungă perioadă a istoriei aurul a fost ban, ca efect al valorii sale intrinseci. S-a stabilit că totul are un echivalent în aur și aurul a fost folosit ca mediu de schimb, ca efect al universabilității valorii sale. Totul a funcționat corect cât aurul a fost în joc. Doar că a apărut un diavol care a inventat banul ca datorie(unii îi spun - pe bună dreptate - acestui concept „mașina de făcut bani”). Justificarea banului ca datorie este progresul. Dacă la un tribunal al istoriei ai încerca să critici actualul framework monetar, avocații săi îți vor spune că asta a produs o accelerare a progresului, a bunăstării oamenilor, a descoperirilor tehnico-științifice, că niciodată în istorie nu s-a trăit mai bine s.a.m.d. Însă acesta e doar praf în ochi. Dacă nu înțelegi cum funcționează, te păcălește.

Ce este banul în ziua de azi? Din păcate, singurul ban este tot aurul, care și-a păstrat universalitatea, evident nerecunoscută de actualul framework monetar. Restul este datorie. N-o spun eu, a spus-o J.P. Morgan. Doar că, în spatele banului ca datorie, mai e un mic secret: în realitate banul actual este un jaf. Așa cum v-am arătat la începutul articolului, banul este decimat de inflație. Tradus, înseamnă că ai parte de o înșelăciune: tu vinzi munca ta sau un bun tangibil pentru un ban care, permanent își scade valoarea. Ai luat salariul azi, dar până mâine banii pe care i-ai luat s-au devalorizat. Asta înseamnă, nici mai mult nici mai puțin, că banul este un mijloc de jefuire, nu un „combustibil” al economiei. Și nici nu e de mirare „progresul” pe care-l invocă actualul framework monetar. El se bazează pe un furt masiv, redirecționat, în mare parte, către baronii sistemului, care apoi alocă sume importante unor capricii proprii. Capricii care sunt apoi amplificate la nivelul masei, devenind „simboluri sociale”, adică scopuri numai bune de a-i face pe sclavi să-și vândă munca pe iluzoriile mărgele de sticlă ale banului, visând ca, la un moment dat, să atingă acel ideal, transformat treptat în „standard social”. Luați telefonul ca exemplu: de la un mijloc banal de comunicație s-a transformat într-un element de statut. Una e amărâtul care aruncă pe masă un telefon de câteva sute de lei și altfel e privit cel care aruncă pe masă telefonul său de 10 000 EUR. În esență, ambele device-uri fac același lucru, doar că înșelăciunea funcționează.

Mă opresc pe moment aici pentru a nu-i plictisi pe cei pe care nu-i interesează subiectul. În măsura în care articolul va stârni un oarecare interes, voi continua prin a prezenta și alte elemente, aparent complicate, dar extrem de simple în esență.  


29 de comentarii:

  1. Woow! 😮 Mai vreau! 🥰😜

    RăspundețiȘtergere
  2. Nu cumva și aurul e o formă de datorie? Doar una mai greu de manipulat.

    Banul ăla adevărat e o noțiune abstractă și nu hârtia pe care o ții în mână. El reprezintă un concept, și nu un obiect fizic.

    Este un fel de registru în care e notat cine datorează ce și cui. Când ai o bancnotă de 100 de lei înseamnă că îți este datorată o "valoare" de 100 lei. Când ai 5g de aur, îți este datorată o valoare corespunzătoare acelor 5g.

    Mai mult, datoria aceasta poate fi înmânata altor persoane în schimbul unor bunuri/servicii (adevăratele valori tangible). Astfel, dacă donezi suta de lei cuiva, atunci acelei persoane i se va datora valoarea corespunzătoare.

    Problema cu sistemul actual este că registrul nu este controlat de oameni, ci de niște mafii care îl manipulează cum vor, în beneficiul propriu și în detrimentul umanității. Aurul e mai greu de manipulat. FIAT-ul e floare la ureche.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Uiți un singur lucru: aurul nu se poate devaloriza precum bancnota de astăzi


      Ștergere
  3. Iata o cu totul alta perspectiva pentru expresia "banii n-aduc fericirea"! Evident, ne saracesc zi de zi.

    RăspundețiȘtergere
  4. In ziua de astazi, banul in sine nu are valoare si nu este o valoare, fiind doar un mediu universal de schimb si nimic mai mult. Evident ca daca detii bani sub orice forma, pierzi. La monedele fiat, pierzi prin inflatie, iar la aur pierzi prin costurile de pastrare si stocare si la lingouri mai pierzi si prin costurile de re-verificare si re-certificare a greutatii si a puritatii.

    In ziua de astazi valoare au doar doua lucruri:
    1. ceea ce faci sau ce oferi pentru a primi o suma cat mai mare de bani pe produsul sau pe serviciul tau, preferabil prin asigurarea unui flux de numerar(cash flow) cat mai stabil si constant
    2. investitia in care bagi banii obtinuti pentru a nu-i pierde si pentu a-i inmulti



    In ceea ce priveste aurul, valoarea si detinerea lui, eu mi-am exprimat foarte clar punctul de vedere si mi-l mentin in continuare. Sa cumpere aur cine vrea si cat vrea, ca eu nu voi cumpara niciodata nimic. Am alte lucruri mai importante si mai productive de facut cu banii mei!

    https://trenduri.blogspot.com/2024/12/analiza-de-aur.html?showComment=1733948889969#c4571448046064038173

    https://trenduri.blogspot.com/2024/12/analiza-de-aur.html?showComment=1733948937262#c3691037891412625633



    Si partea cu "statutul social" s-a mai discutat. Oamenii cu adevarat inteligenti inteleg foarte bine valoarea lucrurilor achizitionate din banii lor, motiv pentru care atunci cand fac cumparaturi prefera lucruri simple, bune calitativ si durabile, nu produse "dă lucs" si mai cunosc faptul ca de ex masinile, in frunte cu hârburile germane, nu au nici o treaba nici cu investitia si nici cu "statutul social", din contra, chiar sunt foarte discreti.

    https://www.youtube.com/watch?v=UzJQiqhldXo
    https://www.youtube.com/watch?v=g0UQgrFNExc
    https://www.youtube.com/watch?v=Y90A0NyLbng

    https://luxurycolumnist.com/what-is-stealth-wealth/
    https://www.howtomoney.com/stealth-wealth/
    https://www.fool.com/terms/s/stealth-wealth/
    https://youtu.be/OUfygltFZWM

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pînă una-alta aurul e singura valoare care te poate feri, relativ, de hiperinflație.
      În imobile vîri bani pe care nu-i poți recupera, mai ales în perioade de criză. Cîștigă numai cei care "Atunci cînd sângele curge pe străzi, cumpără imobile!"

      Rog frumos, ce variante credeți că sînt bune?,

      Ștergere
  5. Cursiv, salvator, fara tagada, instructiv, plin de intelepciune, eliberator.

    RăspundețiȘtergere
  6. https://www.g4media.ro/germania-a-inregistrat-un-excedent-comercial-record-de-714-miliarde-de-euro-pe-relatia-cu-sua-in-2024-care-risca-sa-alimenteze-tensiunile-cu-donald-trump.html
    Au! Mor de ras!

    Dupa ce ca a vandut in paguba - adica: nici macar nu si-a amortizat costurile, cu "motoarele turate pana la gripare/blocare" - i se mai baga si taxe=accize la exporturile in America! 🤣🤣🤣

    P.S.
    Frumos, domnu' Dan!

    Superbitate de "emisiune", vorba lu' Badea Mircea!

    Ala cu pene in cur, ca la carnavalul de la Rio!

    RăspundețiȘtergere
  7. Va urmaresc relativ recent dle. Diaconescu, dar sunteti o gura de aer proaspat in blogosfera si intelighentia romaneasca. Va rog sa continuati aceasta serie prin prezentarea si altor elemente, asa cum mentionati la finalul articolului.

    RăspundețiȘtergere
  8. Stati linistit , constientizeaza foarte multi capcana in care ne aflam, dar atata timp cat singura alternativa este sa pleci in pustie ,sa traiesti din vanatoare si pescuit, ce pretentii sa avem. Momentan nu ofera nimeni solutii viabile , toata lumea "decat" critica: aia-i stramba,aia nu-i corecta, aia fura, aia fac, aia dreg dar nimeni ,absolut nimeni nu vine cu rezolvari si poate si mai important , nimeni nu vrea sa se schimbe. Asa ca, eu nu astept decat "CONFRUNTAREA" ,suna a film din anii 80 cu Chuck Norris, si dupa aia mai vedem......... cine mai vede.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Stai si tu linistit unde esti ca de cand cu roiurile de dronele nu mai exista "PUSTIE". trebuie gasita varianta B! :)) Daca Izabela sotia regelui Ahab ar fi dispus de drone fii sigur ca il gasea pe Ilie in doi timpi si trei miscari.

      Ștergere
  9. Da. Foarte interesant ! Sunt lucuri stiute dar puse intr-un context nou si sub o alta perspectiva foarte interesant. Propun sa continuati tema !!

    RăspundețiȘtergere
  10. Si banul din aur se deprecia , dar la modul fizic, prin diminuarea continutului, chiar de catre emitent ( cei care o faceau pe cont propriu riscau mari pedepse ).O moneda din aur ajungea sa cantareasca poate si 10 % din greutatea initiala si, desi se cerea sa fie luata in plata la valoarea initiala, preturile oricum cresteau. Asa ca nu vad nici o rezolvare cinstita a acestei probleme ( Totusi : la inceputul anilor '90, in satul meu natal, oamenii au recurs din nou la troc, dar preponderent la trocul prin munca bazat pe preturile stabilite in perioada "normala", respectiv : o zi de coasa inseamna patru zile de prasila, sau doua kilograme de branza si tot asa.Asta a fost o economie cinstita, dar evident nu se poate generaliza. .Probabil viitorul va fi cel visat de fatuca de USR ( dar si de Isus Hristos)-nu veti avea nimic si veti fi liberi. O sa ne intretina statul -conform cu nevoile validate de comisia obsteasca-si noi o sa-i dam dupa capacitate. Nu vad nici o scapare de la rezolvarea marxista, asta doar daca nu cumva "decidentii" vor prefera un razboi decisiv imensului crah care-i asteapta, pentru ca de "deconstuit" nu mai pot deja "deconstrui" nimic. S-a mers prea departe.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Razboiul va urgenta instaurarea comunismului previzionat de Marx, adica acea societate in care va fi un singur mod de repartitie; de la fiecare dupa posibilitati, fiecaruia dupa nevoi.
      Cit despre aur, rog pe cei ce se pricep sa ma ajute sa inteleg ce inseamna ''valoare intrinseca''.
      Dupa mintea mea, aceasta ar fi data de valoarea de intrebuintare, altfel si aurul este tot un mijloc similar banului, o conventie.

      Ștergere
  11. Mi-a placut articolul.Nu inteleg de ce mai mergem la serviciu .

    RăspundețiȘtergere
  12. Subscriu si eu colegului Anonim de mai sus,sunt interesat de continuarea prezentarii acestor normalitati care nu le constientizam ,adancindu-ne majoritatea in anormalitatea indusa fortat de slugile sistemului diavolesc ce a pus stapanire mai tare ca niciodata pe tot ce ne innconjoara pe planeta asta
    .Urmaresc zilnic blogul asta,* si sunt sigur sunt zeci de mii sau sute de mii si sper sa ajunga milioane care sa afle de dvs si sa se innformeze de aici ,o oaza de oxigen la toata poluarea si inntoxicarea ,ajunsa la cote maxime pe toate planurile in ziua de azi !

    RăspundețiȘtergere
  13. Corect formulat cu privire la inflație. Dar sa vorbim oleacă și despre deflație, care e un pericol chiar mult mai mare decât inflația. Ideal ar fi să se poată menține o variatie zero a valorii monedei, dar asta e imposibil, așa că se preferă inflația.
    Foarte corecte observațiile cu privire la moneda fiat. Cum aurul din lume nu e suficient ca să acopere totalitatea tranzacțiilor din economia mondială, s-a ajuns (recurs) la fiat money, care e într-adevăr o datorie.
    Și aș mai adăuga ceva: după părerea mea, moneda este o unitate de măsură a valorii. Dar cam atipică, pentru că spre deosebire de alte unități de măsură, nu are valoare fixă. Depinde de dorința pieței, la un moment dat, de a avea un produs.
    Închei prin a observa că dumneavoastră, domnu' Dan, ne prezentați opțiunile pe care le avem, fără a ne furniza o soluție mai bună. Aștept o postare cu soluții la inflație și o alternativă la moneda actuală.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Deflatia este este solutia naturala in acest moment, in orice sistem ce cauta un echilibru exista atat asceniune cat si regresie pentru a corecta erorile, orice altceva sunt baliverne de asa zisii "economisti"

      Ștergere
  14. Doresc foaaarte muult continuarea, multumesc

    RăspundețiȘtergere
  15. Ești sigur că inflația e ceva normal ? De exemplu, pe vremea lui Ștefan cel Mare exista inflație ? Sau pe vremea imperiului Roman.
    Poate faci cândva un articol în care să explici cum dolarul e una din sursele inflației, așa cum am impresia dar nu pot explica. Adică americanii își exportă propria inflație în lume prin faptul că multe țări folosesc dolarul ca monedă de schimb și ca rezervă valutară. Dar nu aș putea explica mecanismele, însă tu ai arătat că te pricepi bine la dedesubturile economice.

    RăspundețiȘtergere
  16. Foarte frumos şi clar explicat!👏
    Chiar vă rog să explicați cât mai multe noțiuni ṣi mecanisme❗️👋🙂

    RăspundețiȘtergere
  17. Foarte interesant articolul, vă rugăm să continuați !

    RăspundețiȘtergere
  18. Bun si interesant articol ...
    Asteptam si un articol despre PIB ... cat de real e indicatorul asta ... care pentru tarile dezvoltate include 50% servicii - si ma refer la analisti financiari , avocati sau moda - ca sa luam doar varful asbergului.
    Pentru restul tarilor avem in principal materiile prime care dau PIB-ul.

    Cineva imi poveste ca cea mai buna farfurie de friptura de oaie a mancat-o prin africa si la costat 0,25$. In lumea buna asta costa minim 25$ ... deci 100x asta e diferenta ? ... sau e si mai mare ??

    Inca ceva ... banii , primii bani au fost garantati in aur ... apoi in marfuri ... si azi in armate care intervin daca comentezi.

    Nu sunt pentru economii in aur ... dar case , terenuri etc. pot fi o optiune buna.
    Ar putea fi si ... oprele de arta ... daca te pricepi ... si daca intelegi ca e vorba de multa reclama aici


    RăspundețiȘtergere
  19. Continuarea va rog si o perspectiva daca unele state occidentale vor intra in default sau nu, sau daca Romania?

    RăspundețiȘtergere
  20. Dle Diaconu, as sugera sa le explicati oamenilor sistemul bancar fractionar, si deasemenea cum banii de imprumut se fac din aer si nu din depozitele unei banci. Multumesc.

    RăspundețiȘtergere
  21. Cine Este "un diavol care a inventat banul ca datorie"?
    Cumva în Statul Veneția sau mai târziu? Poate mă înșel.

    RăspundețiȘtergere
  22. Tu din nou. Hai să vorbim niște adevăruri.

    Această lume funcționează pe baza parazitismului. Cei de la vârf? Ei nu construiesc. Ei nu transpiră. Ei nu suferă. Ei stau în spatele birourilor, creând bogăție din nimic și cerând muncă reală în schimb. Ei nu creează – doar consumă. Și gluma cea mai bună? Ei numesc asta „progres”.

    Bancherii stau în vârf. Ei fabrică bani, creează datorii și strâng lanțurile cu dobânzi și executări silite. Ei nu își asumă riscuri; ei le creează – pentru tine. Ei se joacă de-a Dumnezeu cu numere pe ecrane, în timp ce muncitorii adevărați își rup spatele doar pentru a supraviețui.

    Aplicatorii legii mențin roțile în mișcare – consultanții fiscali, ofițerii de conformitate, auditorii. Treaba lor nu este să ajute. Este să se asigure că sistemul continuă să seacă. Ei nu servesc oamenii. Ei servesc parazitul. Un consultant fiscal este doar un colector de taxe într-un costum mai bun.

    Apoi sunt comercianții, brokerii, analiștii – vulturi în sălile de ședințe care pariază pe averi imaginare în timp ce oamenii reali se luptă să-și pună mâncarea pe masă. Ei nu construiesc. Ei nu repară. Ei iau câte ceva de deasupra, sugând din munca celor care o fac.

    Și la baza grămezii? Scavengerii – licitatorii, agenții de recuperare, lichidatorii corporativi. Ei nu doar profită de pe urma suferinței; se delectează cu ea. Ei se hrănesc cu pierderi, dezmembrând vieți bucată cu bucată, transformând disperarea în profit.

    Politicienii – grași, inutili, corupți – sunt cei mai răi dintre toți. Ei nu conduc; ei jefuiesc. Ei golească trezoreriile, își umplu buzunarele, apoi cer mai multă sacrificare de la cei care nu mai au nimic de oferit. Ei promit soluții și oferă doar ruină mai adâncă.

    Și ce împiedică oamenii să distrugă totul? Religia, răsucită într-un alt instrument de conformitate. Ea nu cere dreptate; șoptește obediență. Ea învață supunere, rezistență, acceptare – antrenând oamenii să-și iubească lanțurile în loc să le rupă. Un om cucerit nu ripostează; se îngenunchează și numește asta virtute.

    Și totuși, munca adevărată continuă – nu în bănci, nu în sălile de ședințe, nu în parlament. Ea se întâmplă în mâinile minerilor, sudorilor, inginerilor, fermierilor, docherilor, mecanicilor, zidarilor, gunoierilor, tâmplarilor și cărămidarilor. Ei nu mișcă numere; ei mișcă lumea. Fără ei, totul se oprește. Fără paraziți, nimic nu se schimbă.

    Dar acest sistem supraviețuiește pentru că oamenii se conformează. Ei continuă să hrănească mașina, să-și plătească datoriile, să-și semneze numele pe linia punctată. Paraziții se bazează pe obediență. Ei se bazează pe frică.

    Dar niciun parazit nu trăiește veșnic. În momentul în care gazda se trezește, întreaga structură putredă se prăbușește. Și când va veni acea zi, cei care au construit această lume o vor lua înapoi în sfârșit.

    RăspundețiȘtergere
  23. Excelent.In stilul marilor profi universitari din fostul Vest, care stiu sa spuna nespecialistilor lucruri de specialitate in limbaj accesibil dar de înalta tinuta.
    Rog cintinuati.
    Citesc cu placere tot , inteleg in mare parte, ma stimulează sa gandesc mai departe.

    RăspundețiȘtergere

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)