Și dacă tot ceea ce bănuim este o minciună?

De multe ori, a privi cu detașare, te face mai vigilent. Din nefericire ne atașăm de idealuri sau de simple supoziții, astfel încât cădem robi unui  mod subiectiv de a privi lucrurile. Cam asta cred că se întâmplă cu Ucraina. Ceea ce vă voi spune în continuare s-ar putea să vă surprindă. Așadar, întrebarea e simplă: oare ne vom trezi acum, mai abulici ca niciodată, în fața realității crunte?

Ce s-ar întâmpla dacă Ucraina se va dovedi, în scurt timp, un mare nimic? Într-adevăr, au o producție mare de cereale, dar e un efect al terenurilor agricole întinse. Doar că, în afara capacității agricole mari a țării - crescută însă prin metode care nu respectă niciun standard actual! - altceva nu mai există. Trump s-a trezit vorbind de pământurile rare din care și-ar putea recupera banii investiți în Ucraina. Dar oare nu despre minerale rare se discuta și în Afganistan? Până la urmă și acolo s-a constatat că cel mai de preț „mineral” era macul, cultivat sub oblăduirea CIA pentru alimentarea pieței americane a drogurilor. Și uite-așa ne trezim în fața întrebării crâncene: „Oare ce-au găsit americanii în Ucraina?”.

Din punct de vedere al resurselor minerale, datele din satelit și opiniile unor organizații americane prestigioase(gen  US Geological Survey) contrazic presupozițiile referitoare la așa-zisele resurse minerale „infinite” ale Ucrainei. Pe mine unul m-a luminat un editorial de-al lui Javier Blas, publicat pe platforma Bloomberg în urmă cu o săptămână(vezi aici). Omul ne atrage atenția asupra faptului că Ucraina, în realitate, nu are acele pământuri rare pe care pretinde că le are. Însă, chiar dacă le-ar avea, n-ar fi mare lucru. Întreaga producție mondială se ridică la vreo 15 miliarde $ pe an. Așadar, lui Trump îi va fi imposibil să-și recupereze banii băgați de Administrația Biden în gaura neagră de-acolo. 

Și uite-așa am ajuns sub dușul rece al realității. Ce anume ar putea avea Ucraina așa de extraordinar încât să justifice aberantul efort de război pus la bătaie până acum? Dacă într-adevăr Ucraina ar fi reprezentat ceva, treburile s-ar fi tranșat urât încă de la declararea independenței, în 1990. Și, dacă ne întoarcem puți în timp, vom constata că atunci rușii și-au cam tras ceea ce era important acolo, anume armele nucleare. 

Timp de 35 de ani, Ucraina s-a dezvoltat cum a vrut ea. Dacă într-adevăr era ceva excepțional acolo, ar fi putut să iasă la iveală pe timp de pace. Dar, dacă ne uităm retrospectiv, vom constata că acolo nu s-a întâmplat nimic altceva decât să se profite la modul capitalist de marile dezvoltări industriale din perioada comunismului. Adică privatizări pe ochi albaștri și apoi menținerea populației în mizerie pentru profitul mafiei de la putere. Există altceva care să fie interesant în Ucraina?

Dacă vom cerceta logic, vom ajunge la concluzia că singura chestiune pe care o mai putem pune în balanță nu este cea referitoare la vreo resursă fundamentală, la vreun know how strategic sau la vreun potențial al țării, ci doar o anumită poziție ... geografică. Însă și cu geografia e o problemă, deoarece una e să cucerești noduri geopolitice importante(de ex. Canalul Suez) și cu totul altceva e să intri puțin mai adânc în carnea dușmanului. Ucraina nu e nici pe departe un punct geostrategic esențial, așa cum e o strâmtoare sau un canal, ci o zonă în care, dacă intri, nu faci altceva decât să zgândări concurentul geopolitic. Fix ceea ce s-a întâmplat și care a generat toată nebunia pe care o vedem.

Pe șleau spus, Ucraina poate fi importantă dacă vrei să cucerești Rusia. Însă tentativa de cucerire a Rusiei a eșuat. Și, pe baza eșecului militar, toată socoteala s-a transformat într-o mizerie de care acum SUA încearcă să scape. Trump consideră că dacă s-ar putea să recupereze ceva din ce-a băgat acolo, ar fi bine. Doar că, în realitate, nu prea are ce recupera. Praful de pe tobă și-atât. 

Doar idioții europeni mai cred că pot face o brânză acolo și caută să mai pompeze bani. Însă, așa cum se vede cu ochiul liber, destinul lor e acela al prostovanului de pe vremuri, care, după ce participa cu prietenii la o „poștă”, rămânea cel care care trebuia s-o ia de nevastă pe proaspăta „viitoare mămică”. Cam așa e și cu europenii: după ce-au tăvălit Ucraina împreună cu „partenerii americani”, rămân singurii care să plătească oalele sparte. Dar cu ce să plătească, întrucât, asemeni prostovanului de pe vremuri, și europenii noștri sunt rupți în fund. 

Atât rușii cât și americanii știu bine că greul va începe după ce se va parafa modul în care se va finaliza conflictul de-acolo. Odată ce SUA va decide să iasă din combinație, va veni partea cea mai interesantă, anume reconstrucția Ucrainei. Țara, în prezent, s-a întors în secolul al XVIII-lea. Cine va băga bani acolo pentru reconstrucția infrastructurii, cine va lupta cu bandele înarmate care se vor forma după ce războiul va înceta, cine va susține populația și, mai ales, cine va reinstitui domnia legii? Americanii? Pe ăia îi doare-n spate. Rușii? Se vor mulțumi să-și securizeze granițele pentru a preveni infiltrări de-acolo. UE?

Abia de-aici începe povestea cea mai frumoasă, pe care doar polonezii au înțeles-o atunci când au propus revocarea vizelor acordate ucrainenilor. Nu veți putea înțelege cu adevărat ce se va întâmpla acolo decât atunci când se va întâmpla, adică prea târziu. Când veți vedea cum, cu disperare, UE va umbla cu „una bucată de Ucraina” în mână, rugându-se la ruși s-o preia, iar rușii o vor refuza, veți înțelege cu adevărat câte parale face în realitate Ucraina. Și abia atunci vor ieși inclusiv ucrainenii din sevraj, atunci când vor înțelege că toate vrăjelile cu „resurse minerale”, „pământuri rare” s.a.m.d. sunt doar niște iluzii amare, care le-au distrus atât prezentul cât, mai ales, viitorul.