Cea mai mare capcană a comerțului modern

Într-un comentariu la postarea mea de ieri, cineva a făcut o observație extrem de pertinentă asupra căreia simt că e nevoie să ne aplecăm mai adânc. Într-adevăr, am discutat despre nenumărate aspecte ale așa-zisului „comerț modern”, dar am uitat un aspect esențial, anume dependența. 

Mulți dintre cei care se opun actualului boicot nu se opun pentru că nu ar fi conștienți de practicile incorecte, de marjele nesimțite, de alimentele toxice sau de celelalte probleme grave analizate. Nu, nu aici e problema, probabil mulți sunt total de acord cu ceea ce susținem noi. Și-atunci de ce se opun? E un fenomen mai ciudat. Le e teamă, sunt cuprinși de un tremur când pronunți asta întrucât simt că și-ar putea tăia creanga de sub picioare, că lumea s-ar prăbuși iremediabil. Oamenii aceia sunt asemeni drogatului care devine dependent de dealer. Suferă pentru dealerul de la care știe că-și ia otrava și, dacă află că poliția l-a înhățat, intră în depresie.

Mulți oameni au o relație nepotrivită cu supermarketul sau cu mall-ul. E un efect psihologic pervers care face ca fix aceia care profită cel mai puțin de aceste instituții să fie și cei mai atașați de ele. Omul amărât e fericit să-și cheltuiască ultimul ban la supermarket. Simte că îi crește statutul, că e rege. La fel atunci când se duce la mall și-și cumpără o inutilitate. N-o cumpără pentru că i-ar trebui, ci pentru că-l satisface deplin ideea că și-a cumpărat ceva de-acolo. 

Pentru această categorie de oameni, ar trebui stabilite metode de detoxifiere. Sunt sclavii consumerismului, cei care nu ies niciodată din maleficul sevraj al consumului și care-și ratează viețile amarnic. Mă uit la unii dintre ei cu atâta tristețe. Uneori îmi vine chiar să-i trag de-o parte și să încerc să-i scap de obsesia în care trăiesc, dar simt că e imposibil. Mă blochează zâmbetul de satisfacție pe care-l au atunci când, cu inconștiență, mai aruncă o inutilitate în coș. Recunosc, intru rar în supermarketuri, nu sunt un specialist în ele. Dar, atunci când o fac, văd bine cum oamenii se lasă păcăliți de micile trucuri. Când se simt în bani cumpără produsele de la mijlocul raftului, adică acolo unde te uiți prima dată. Sunt cele mai rentabile pentru magazin deoarece ori au marja mare, ori producătorul a plătit locul pe raft. Oamenii le cumpără pe acelea, tremurând de plăcere, cu toate că sub ele sunt, probabil, produse identice sau chiar mai bune calitativ, la prețuri mai mici. Îmi amintesc că am intrat spre sfârșitul lui decembrie ca să cumpăr niște apă carbogazificată. Trecând pe lângă sectorul de pește, m-au doborât efectiv niște bătrâni care erau fericiți că-și cumpără caviar, să facă și ei revelionul „ca bogații”. M-am uitat curios întrucât nu mă așteptam să văd caviar în supermarket. Desigur,  erau icre de lump. Dar bătrânii aceia erau atât de fericiți că își permit! 

Într-un fel sau altul, despre astfel de fenomene este vorba. Dependența oamenilor de consum este ucigătoare. Consumerismul este cel care împinge oamenii spre însingurare, spre atomizare. Îi face să creadă că diferențierea se face în funcție de ceea ce ai puterea să-ți cumperi. Și uite-așa, o falsă superioritate le devastează viața. Astfel, supermarketul sau mall-ul devin obsesie, scopul lor de a trăi. Exact la fel cum cartoforul își lasă ultima centimă în cazino, la fel sclavii consumerismului tremură să-și dea ultima lețcaie la supermarket sau la mall.

Mă uit cu multă milă și, în același timp, cu disperare la oamenii care-au ajuns să se transforme atât de absurd. Nu poți să pici în capcane atât de rudimentare! Dar asta se întâmplă de-o istorie încoace, e cumva inevitabil. Acum vorbim despre supermarketuri, dar n-ați înțeles dezastrul pe care-l produce comerțul online. Acolo să vezi atomizare și însingurare, obținute prin tehnici absolut criminale de sclavagizare a omului. 

Și dacă s-ar limita totul doar la micile trucuri pentru a vinde mai mult, ar fi bine. Doar că acesta e începutul. Entitățile menționate, având influența dată de oligopolul pe care și l-au creat, ajung să impună reglementări, să influențeze brutal politicul. Și uite-așa te trezești cu o lege care-ți spune că n-ai voie să ai un porc în bătătură, că vaca e periculoasă pentru mediu, că grădina ta s-ar putea să fie toxică și multe astfel de aberații. Revin la pandemie: ați văzut modul în care supermarketul a devenit un model de constrângere. Nimeni nu-și mai permitea să intre în supermarket fără mască. Nimeni! Toată lumea se supunea docilă. Și uite-așa, dintr-un canal de distribuție, supermarketul a ajuns un canal de diseminare a terorii. Nu e nimic în neregulă, e un fenomen natural: dacă lași paraziții să te invadeze, aceștia nu se vor opri până nu te vor invada de tot, până la refuz. 

Știu că scriu asemeni naufragiatului care aruncă, disperat, mesajul său într-o sticlă, sperând să ajungă undeva unde cineva ar înțelege ceea ce scrie acolo. Din păcate, prin marea masă a sevraților, un astfel de mesaj trece la fel de indiferent precum o face printre valurile mării. Nouă nu ni se pare greu: trebuie doar să deschidă puțin ochii și să privească realitatea în față. Doar că, în ochii „fugarului în iluzie”, realitatea e deja un teritoriu străin, fiind mai periculoasă decât cea mai înfricoșătoare junglă.