Venirea „pe ușa din spate” a neomarxiștilor la putere aduce, dincolo de discuțiile sterile pe subiecte irelevante, o adevărată cavalcadă a ticăloșilor și ticăloșiilor în spațiul public. În cazul în care nu știți, mult prea ocupatul Bolojan, a avut o întâlnire amplă cu „influencerii media” în care, într-un mod slugarnic și provincial, le-a cerut acestora să-i sprijine activitatea „că țărișoara...”. Nu vă lăsați păcăliți de imaginea care v-ar semnala un umil disperat de situație: Bolojan e un mafiot în toată regula, dominat de un histrionism maladiv; ba e umil, ba e responsabil, ba e erou de neclintit, ba e ferm și neiertător s.a.m.d. Toate schimbările de registru ne arată un individ dominat de complexe teribile pe care și le rezolvă prin răzbunări colective. În ceea ce privește întâlnirea cu influencerii, aici e o altă poveste marca Bolojan: desigur că s-a purtat slugarnic, cerându-i fiecăruia părerea despre „cum să prezinte și cum să se prezinte astfel încât lumea să înțeleagă momentul complicat în care ne aflăm”, însă micuțul amănunt pe care l-au înțeles șerpii strânși la Palatul Victoria a fost unul simplu: e rost de bani!
În ceea ce-l privește pe Bolojan, cel mai periculos lucru e să te lași păcălit de aparențele pe care le aruncă personalitatea sa histrionică. Vorba manelei: „Zici că-i prost, dar mușcă tare,/ Calcă totul în picioare,/ Dijma, birul și ploconul/ O să bage la tot omul/ Că așa-i democrația/ Furi un tir și-apoi iei glia”. Da, este prost, dar ticăloșia sa e o otrava care te adoarme, timp în care soate de la spate șișul cu care te atacă mortal dacă te-ai lăsat pradă aburilor săi toxici.
Cât timp a fost la Cotroceni, Bolojan și-a trecut „pe persoană fizică” întreg sistemul de propagandă. Cei pe care-i considerați „mucușoriști”, de fapt erau înrolați în secta „Martorii lui Bolovan” cu mult înainte de a merge să pledeze cauza mucușorului. De aceea imensa mașină de propagandă lovește acum în autistul de la Cotroceni. Tâlcul pe care-l transmit simplu: „Bolovan ar face, da' nu-l lasă jigodia aia de Mucușor”. Ce ne semnalizează acest comportament? Este, nici mai mult nici mai puțin decât un plan pe termen lung de cucerire a puterii absolute. Îl mai țineți minte pe băsescu? În primul mandat de la primăria capitalei „nu s-a putut pentru că nu avea Consiliul”, astfel încât în cel de-al doilea mandat a cerut Consiliul. După ce a primit Consiliul a șters-o la președinție unde, în primul mandat „nu s-a putut din cauză că Parlamentul era dominat de PSD și PNL”, așa că la al doilea mandat a cerut și Parlamentul. Și, privind retrospectiv, constatăm că dobitocul n-a făcut decât dezastru, transformând România într-un deșert. Un plan similar are și „nulitatea de Oradia” care, spre deosebire de dictatorul bețiv, are și o întreagă caracatiță pe care a pus-o pe poziție. Și fix din cauza asta Bolojan e infinit mai periculos decât băsescu: mafia lui Bolojan este una pe care o ține sub control, fiindu-i loială deoarece e dependentă de el, în timp ce mafia lui băsescu îl făcuse pe bețiv dependentă de ea. Iată de ce acapararea puterii de către mafiotul de Oradia se va dovedi un eveniment de-a dreptul terminal pentru orice brumă de democrație din țara asta.
Și acum, după ce am înțeles exact care-i contextul, a venit momentul să înțelegem la ce mă refer în titlu. Pentru a-și instaura total mafia și pentru a se impune șef absolut, Bolojan duce, în primul rând, o luptă de dizolvare a statului român. În scurtul său mandat de la Cotroceni a permis introducerea cenzurii pe scară largă. Slugile sale au închis mii de conturi de pe rețelele sociale și, ca să-și șteargă urmele, au făcut în așa fel încât să pară că rețelele sociale au șters conturile. Inclusiv contul subsemnatului de Facebook a fost închis înaintea alegerilor. De ce? Pentru ca în acele momente cheie să vorbească doar aparatul său de propagandă, astfel încât cretinii să voteze cum trebuie. Dar care e statul Bolovanului?
Să începem de la una dintre cele mai recente declarații ale sale:
„Din punctul meu de vedere, suntem în situaţia în care avem nevoie de mai mulţi oameni în piaţa reală a muncii. Şi pentru asta, că ne place, că nu ne place, trebuie să creştem vârsta de pensionare în aşa fel încât, în intervalul 50-65 de ani, populaţia care este prinsă în economia reală să fie într-o pondere mai mare decât este astăzi, pentru că nu are cine s-o înlocuiască.
Gândiți-vă că generațiile noastre, care sunt de 400.000-500.000 de oameni într-un an de zile, vor ieși la pensie peste 10 ani, iar în spate vin generații de 200.000 și practic, dacă nu creștem vârsta de pensionare în general, la toate categoriile, inclusiv în zona de pensii speciale, vom ajunge într-o situaţie de nesustenabilitate a sistemului de pensii peste cinci ani, peste zece ani.”
Despre ce e vorba aici? Dacă mai țineți minte, primul atac pe care Bolojan l-a dat asupra oamenilor a fost cel la pensiile private. Ce-a statutat el atunci? Că nu mai poți să-ți ridici integral pensia când sunt îndeplinite condițiile, acordarea acesteia întinzându-se până la Sfântul Așteaptă. Acum vine și spune că va mări vârsta de pensionare. Planul e de mult timp, dar Bolojan e cel care ia taurul de coarne, fiind previzibilă o ridicare a vârstei de pensionare la 70 de ani. De ce? Pentru ca din ce în ce mai puțini oameni să ajungă la pensie. Nu uitați că beleaua asta vine în paralel cu întârzierea eliberării banilor din pensia privată. Așadar, nu doar pensia de la stat va fi eliberată mai târziu, ci și pensia privată. Spre beneficiul administratorilor privați care, astfel, își vor vedea teșchereaua plină.
Însă, în primul și-n primul rând, declarația lui Bolojan echivalează cu un anunț privind dizolvarea statului român. De ce? Pentru că pensia publică, sistemul de sănătate și cel de învățământ sunt pilonii statului, justificarea existenței sale. Statul papă bani de la noi sub justificarea universalității acestor trei piloni: învățământ, sănătate, pensie. Nu confundați termenii! Apărarea, ordinea publică, justiția și restul vin abia după. Rolul primordial al statului stă în cei trei piloni esențiali pe care Bolojan i-a atacat cu cerbicie:
- sistemul de învățământ e deja decimat prin transformarea profesorilor în strungari(profesori de sport, muzică predau matematică,fizică sau chimie etc.)
- sistemul de sănătate nu există decât pe postul de mâncător de bani(fiind parazitat de marii granguri din farma)
- sistemul de pensii primește lovitura de grație prin anularea de facto a TUTUROR pensiilor
Ni se spune că sistemul e nesustenabil, ca sunt prea mulți beneficiari și prea puțini contributori. Hai să vă spun o șmecherie: există o statistică ținută ascunsă, conform căreia numărul de job-uri va scădea cu cel puțin 42% în următorii 20 de ani. Ați înțeles ceea ce am spus? Bolojan se plânge că numărul salariaților nu poate susține pensionarii în condițiile în care e vorba de o scădere generală a salariaților, generată de evoluția economică. Mai precis viitoarea economie va funcționa cu mult mai puțini salariați. Ce faci cu restul? Îi omori?
De ce nu poți spune, ca stat, că nu se mai dau pensii? Pentru că e parte a contractului tău, pe termen lung, cu cetățenii, e justificarea existenței tale. Prin creșterea vârstei de pensionare, Bolojan vrea, de fapt, să nu mai dea pensii. Va exista un număr imens de șomeri cu vârsta de peste 60 de ani care nu vor putea nici să se angajeze și nici să se pensioneze. Și, din cauza acestui efect pervers, nu vor avea nici asistență medicală, iar ca efect direct, mulți vor muri prematur. De fapt, ceea ce-și propune Bolojan e un asasinat în masă, un genocid.
Probabil, în acest moment, „îngrijorații propagandei” îmi vor bate obrazul și mă vor întreba „de unde bani?”. Primul răspuns care-mi vine în minte este cel că „nu e treaba mea!”. Atâta timp cât statul mi-a luat și-mi ia bani(25% din veniturile salariale), ce sens are să mă pună pe mine vreun să dau soluții? Nu e treaba statului, nu statul mi-a luat contribuția pentru pensie? De ce mi-a luat și-mi ia banii aceia dacă acum nu se poate ține de cuvânt? Dar întrucât întrebarea poate persista inclusiv în rândul oamenilor simpli, o să dau un răspuns cât se poate de coerent.
La ora actuală statul este realmente mâncat de zonele obscure ale apărării și securității. Banii de pensii ai românilor sunt mâncați de aceste zone care papă inutil bani. Dacă vă e frică de ruși, atunci vă meritați soarta întrucât nu înțelegeți că prădătorii sunt tocmai cei care pretind că vă apără de ruși, extratereștri sau mai știu eu ce alte scorneli. Jaful de la învățământ și de la pensii se face aproape în exclusivitate pentru a strânge bani pentru cheltuieli aiuristice. Cu toate că a investit în apărare sume faraonice, România are cea mai proastă armată din UE, comparându-se cu statele baltice. Dar de ce se întâmplă asta? PENTRU CĂ SE FURĂ! Contractele de apărare sunt scumpe pentru că, pe ușa din spate, se scurg bani pentru cei care le încheie sau intermediază. Aici e secretul care nu putea să-i scape unui mafiot ca Bolojan.
Apoi, dincolo de jaful bugetar, mai e vorba de ceva, anume schimbarea economiei. Schimbarea economiei nu înseamnă că tu, ca stat, nu mai trebuie să-ți îndeplinești îndatoririle ci, din contră, trebuie să găsești soluții pentru a ți le îndeplini. Credeți că, prin taxarea pensiilor mai mari de 3000 de lei se va îmbunătăți ceva în sănătate? Aiurea, aceleași spitale în care te duci doar dacă vrei să mori mai repede decât ți-a fost scris. Așa-zisa reformă a lui Bolojan e doar o peticeală inutilă.
Toți proștii ăștia siniștri care populează politica României n-au înțeles un element esențial: schimbarea economiei este o oportunitate, nu un blestem! Modul închistat în care privesc ceea ce se petrece în lume are ca efect o mutare a noastră în dezastru. Oportunitatea majoră e dată de faptul că se schimbă absolut tot, iar România ar putea deveni rapid auto-sustenabilă. Nu mai vorbesc că ar putea ajunge la excedent bugetar dacă merge în direcția în care trebuie. Ce înseamnă rapid? Un orizont de 3-5 ani.
Statul, dacă ar exista, ar trebui să încurajeze oportunitatea, inițiativa și, mai ales, creativitatea, adică exact chestiile pe care le șuntează. De ce le șuntează? Pentru că statul e compus din idioți ideologici, cretinizați de ideile fixe care le-au fost băgate în cap. Și, în plus, mai e și tributar intereselor ocupantului. Uitați-vă la Bolojan: ce știe el? Știe să taie în favoarea mafiei pe care o protejează(sau a celei externe care l-a pus în funcție) și-atât. N-are nici pic de viziune economică. Merge pe ideea că trebuie să ne fie rău înainte de a ne fi bine, ceea ce e o tâmpenie întrucât nouă ne e rău de mult prea mult timp. Iar pentru asta, idiotul, blochează creșterea economică. De ce o face? Pentru că e prost și slugarnic. Ca orice hoț autentic nu-l duce capul decât la ticăloșii. Creierul hoților e, de cele mai multe ori, rudimentar, iar Bolojan e un mafiot minor care-a ajuns la bucate. De aceea specia asta trebuie stârpită de la putere.
Nu are însă sens să stăm și să discutăm chestiuni teoretice. România a pierdut fiecare oportunitate care i s-a arătat în cale, astfel încât devine cât se poate de clar că nu va face absolut nimic. De aceea vă spun cât se poate de limpede că e timpul să acționați. Desigur, nu puteți opri banii care ni se iau la Pilonul 1 sau Pilonul 2, dar să contribuiți în continuare la Pilonul 3 mi se pare o prostie. Banii respectivi vi-i puteți economisi singuri, băgându-i într-un fond de economii sau cumpărând de ei un indice bursier și treaba e rezolvată. Nu vă mai păcăliți virând banii către niște mafioți întrucât riscați să nu luați niciun sfanț. Opriți-vă virările la Pilonul 3 pentru că e o hoție!
Dacă sunteți mai trineri, v-am făcut câteva recomandări de evadare din țară cu firmele și cu rezidența. La cum se conturează treburile, cred că Bulgaria va deveni un hub investițional major. Condițiile sunt OK, infrastructura e bunicică, astfel încât nu are sens să vă bateți capul cu imbecilii de la putere. Și, nu în ultimul rând, luați-vă gândul de la pensie.
Bolojan a început dizolvarea statului român, iar românii privesc chestia asta strict ca pe un fapt divers. Ceea ce, cu siguranță, nu e! Jaful pe care-l instrumentează mafiotul de Bolojan va fi atât de mare încât ne va transforma într-o națiune-sclav. La cum merg lucrurile, sunt ferm convins că datoria externă a României, în mandatul său, va ajunge la 80% din PIB.
Nu vă mai iluzionați! Statul român se transformă într-un tâlhar care, în scurt timp, va sta la pândă strict pentru a-i jefui pe cei pe care-i prinde.

Foarte folositor articol.
RăspundețiȘtergerePărerea mea umilă fără să mă consult cu toți cei ce ii cunosc pe tema asta, ar fi că trebuie dată jos de la putere toată clasa politică românească cocoțată pe scaune din 1989 până în prezent.
Cum?
Audit.
Poporul cere auditarea întregii economii a țării. Justificarea banilor in mod public, unde sunt.
Începem de la 0 datorii publice.
Din 1991 începem până în zilele noastre.
Nu aud de audit totul altceva e minciună.
Super! Corect!
ȘtergereAi perfectă dreptate
ȘtergereBoborul , pulimea debila poate, care face în frenezie cretinoida zilnică accidente rutiere mortale, nu poporul. Până la FUNCȚIA de popor mai avem zeci de ani de muncit tătică!
ȘtergereDin pacate nu putem cere un audit.
ȘtergereRomania nu mai este o tara suverana si nici macar o colonie si nu de ieri cand Bolojan "a anuntat Dizolvarea Statului Roman", ci din 15 martie 1991 cand a devenit o nenorocita de companiea a Consortiului Financiar International.
Nu inteleg de ce lumea nu a reactionat inca din 1991 cand ne-am pierdut cu totul suveranitate, independenta, totul.
De 34 de ani vorbim de patriotism nationalism, de suveranism dar uitam sau nu stim ca nu mai poate exista asa ceva pentru noi din 15 martie 1991.
Mai avem noi forta sa scoatem tara din acest contract blestemat?
Milti dintre noi nici nu au habar de aceasta lege si mai viseaza cai verzi pe pereti.
https://legislatie.just.ro/public/DetaliiDocument/1476
LEGE Nr. 28 din 15 martie 1991pentru acceptarea de către România a Acordului (Statutului) privind Corporatia Financiară Internationala (C.F.I.)
Sa ne ajute Dumnezeu, asa cum stie el ca noi nu stim nimic.
Tiristul parvenit e ultimul din lista distrugatorilor de Tara, inceputa in dec89 cu Triumviratul Negru Ilici Bruckner Neulander."N-avem sustenabilitatea pensiilor, suntem prea multi mancatori inutili, E corpul meu si fac ce vreau cu el, Reducerea carbonulyi, planeta verde,koorcubeheheie, droguri la liber, scoala ca loc de indobitocire".Toate astea si multe alteleca parte a Agendei.
RăspundețiȘtergere"Statul îmi ia 25% din veniturile salariale" -citim în postare. Dar - pardon de întrebare proastă - ce lucrați dvs., stimate domn?
RăspundețiȘtergereAgent de influență la FSB, GRU și pe unde s-o mai putea. Dar platesc CAS și CASS, că așa e la spioni, e cu contribuțiile la zi.
ȘtergereMai zic o dată: vezi, d-aia te citesc! :)) Ești flamboaiant, băiete! În special la minte!
ȘtergereSoluția nu e plecarea din țară sau mutarea afacerilor în Bugaria, soluția e parul.
RăspundețiȘtergereBravoooooo ! Parul e solutia ! Dar cum s-o aplice babuinii fricosi din Romania ? Nepalezii sunt viteji si o aplica !
ȘtergereVorbe goale… ai prea multe de pierdut, la fel ca și cei din Franța, GB, Germania , șamd, iar stăpânii RÂD CU CURUL, și se amuză copios.
ȘtergereÎn Nepal, e mâna CIA. Guvernul lor dorea cooperare cu China și-au fost pedepsiți.
Ștergeream belito
RăspundețiȘtergereDa, cu ambele mâini, dar deocamdată încă e bine. Poate fi cu mult mult mai rău.
ȘtergereNu mi vine sa cred la ce s a ajuns.
RăspundețiȘtergereNu mai poti scoate deja banii din pilonu 2.
O moarte tot sunt datori si ei si noi.
Statul este o ficțiune colectivă la care toţi ne agăţăm ca nişte moluşte de o stâncă pe care nimeni nu a văzut-o, dar despre care toţi suntem convinşi că există. Este un nume dat unei mulţimi de obiceiuri, un fel de somn ambulatort pe care îl trăim zi de zi, convinşi că acel „noi” abstract are o voinţă, un plan, o demnitate. În realitate, statul nu este decât o colecţie de funcţionari plictisiţi, de legi scrise într-un limbaj inaccesibil, de clădiri impunătoare cu holuri goale. Este un mecanism care a ajuns să funcţioneze pentru sine, ca un ceas fără bec, care încă mai ticăie, dar nimeni nu mai ştie ce oră arată.
RăspundețiȘtergereCine este statul? Este o întrebare la care nici măcar statul nu ar putea răspunde. Uneori pare a fi un elefant într-o cameră pe care toţi pretind că nu-l văd, dar de care se lovesc constant. Alteori este o umbră care se întinde peste noi, făcându-ne să ne simţim simultan protejaţi şi pândiţi. Dar, în esenţă, statul suntem noi. Noi, cei care plătim taxe, care aşteptăm în şiruri interminable, care semnăm formulare, care protestăm sau care aplecăm capul. Noi, cei care îi dăm putere prin indiferenţă sau prin furie. Statul este oglinda noastră colectivă—dacă ea arată a dezordine şi indiferenţă, este pentru că noi, ca şi societate, am devenit aşa.
Instituţiile sunt templele acestui zeu absent. Poliţistul care dă amenzi fără să se uite în ochii tăi, profesorul care predă fără să mai creadă în cuvintele pe care le rosteşte, medicul care semnează fişe fără să mai asculte—toţi sunt pioni într-un joc al iluziei. Ei nu sunt stăpânii sistemului, ci părţi ale lui, la fel de prinse în mecanism ca şi cei pe care îi servesc sau îi controlează. Uneori, aceste instituţii par a fi conduse de o mână invizibilă, dar de fapt ele sunt conduse de inerţie, de obişnuinţă, de teamă. Nimeni nu mai ştie de ce se face ce se face, dar toţi continuă, de teamă să nu se prăbuşească totul.
Iar atunci când statul se dizolvă, nu este vorba de un act dramatic, cu demiteri şi proclamaţii. Este un proces lent, aproape invizibil, ca oxidarea. Oamenii îşi văd de viaţă, dar nu mai au încredere în nimic. Banii se plătesc, dar nu mai au valoare. Legile se aplică, dar nu mai au sens. Statul nu moare cu un bang, ci cu un scârţâit abia auzit, ca o uşă care nu a fost unsă de ani de zile.
În final, totul se reduce la o simplă reflecție: poate că statul a fost întotdeauna doar o poveste pe care ni-am spus-o pentru a nu ne simţi atât de singuri în haos. Și acum, când povestea nu mai are nici sens, nici putere, rămânem doar noi—cu toţii, fiecare cu propria lui nelinişte, uitându-ne unul la altul şi aşteptând să vadă cine va vorbi primul.
Cu propriul nostru Dumnezeu...care este in noi...
ȘtergereExcelent! Eu văd statul printr-un filtru chiar mai pesimist: statul este acea pânză de păianjen întinsă la nivel național ce deservește mafia securisto-oligarhică auto-organizată sub forma de partide, pentru a colecta taxele de protecție de la masa de sclavi și cu ajutorul căreia își asigură accesul la resursele patriei. Ce nu poate controla, dă la străini pe comisioane grase. De redevențe nu are nevoie, că mafia are alte surse pentru propria propășire. Cine a scris cartea Acești bolnavi care ne conduc? Nu contează, pot întreba AI. Cartea aia e depășită. România este studiu de caz la Drept și la Psihiatrie.
ȘtergereBolojan nu e vesnic. Iar cand politica pensiilor va afecta si pensionarii sistemului, va fi matrasit rapid.De pilda, va apare TIR-ul furat in tinerete sau vreun dosar cu achizitii si abuz in serviciu. Asa cum a aparut dosarul de ciripitor al piratului si afacerile cu case ale dulapului. Toti au scheleti in sifonier, altfel nu ar ajunge in functiile astea.
RăspundețiȘtergereProblema este ca de ani de zile il promoveaza pe acest 'shobolovan" ca ar fi salvatorul patriei, dar de fapt nu este altceva decat un mare escroc. Cine a avut interes l-a bagat in fatza sa-si faca treaba cu el.
RăspundețiȘtergere"Statul român se transformă într-un tâlhar care, în scurt timp, va sta la pândă strict pentru a-i jefui pe cei pe care-i prinde." Asta s-a intimplat deja de peste treizeci de ani. Numai ca abia acum unii au inceput sa vada acest fapt. Pacat.
RăspundețiȘtergereEste greșit spus statul român…Băi nene, ești în UE, tot ce afirmi este valabil pentru toți din UE.
ȘtergereNu mai fi în halul ăsta de român sadea, VEȘNIC CU CURUL ÎN DOUA LUNTRII.
Învață odată ca nu poți SLUJI LA DOI STĂPÂNI, ca va tot dați tari in Ortodoxie!
....Guvernul e in UE si UE sta sa crape (in forma actuala) ,popoarele nu sunt in UE si asta se va vedea curand....UE este o constructie artificiala a unor neocomunisti bolnavi
ȘtergereIată cinci locuri din care guvernul Bolojan ar fi trebuit să taie înainte să se atingă de educație.
RăspundețiȘtergere1) Subvenția pentru partide. Care nu doar că nu se reduce, ba chiar crește.
2) Schemele de afaceri pe banii statului. Ba chiar guvernul Bolojan a găsit 170 de milioane de lei pentru ca încă două corporații să facă investiții pe banii contribuabililor. Bună afacere.
3) 93% din pensiile speciale. Cele ale magistraților sunt ~7% din total. Cele de la SRI, SIE, etc sunt complet ignorate. Pensiile speciale ale primarilor puteau fi ușor oprite pentru că încă așteaptă să le activeze CCR.
4) Banii pentru firmele de partid prin PNDL și Anghel Saligny. E suficient să vezi topul județelor care au făcut „investiții” pe aceste programe ca să vezi că sunt cele mai sărace în care doar baronul local și camarila s-au îmbogățit.
5) 178 de institute de așa zisă cercetare și dezvoltare, unde șefimea are cele mai mari salarii din România (chiar mai mari decât la ASF, ANRE și ANCOM).
Greu de justificat tăierile de la educație când pentru toate acestea se găsesc bani. Și chiar sume mult mai mari decât cele tăiate acum de la educație.
https://x.com/ClaudiuNasui/status/1966010566557802851
Banii pt Ucraina (3% din PIB) și pt înarmare nu îi puneți la socoteală?
ȘtergereRomaniei, ii trebuie o chemare in strada, la fel ca la "Rebeliunea Controlata" din '89!
RăspundețiȘtergereUcraina si Moldova vor ajunge "Tabula rasa"!
RăspundețiȘtergereAdica: "Fasie Verde"!
O "Zona tampon=demilitarizato-denazificata" ... dintre Lagarul=Gulagul Progresisto-Marxisto-European cu cetateni zoombificati, si Lumea Libera!
1. "Statul papă bani de la noi sub justificarea universalității acestor trei piloni: învățământ, sănătate, pensie. Nu confundați termenii! Apărarea, ordinea publică, justiția și restul vin abia după. Rolul primordial al statului stă în cei trei piloni esențiali pe care Bolojan i-a atacat cu cerbicie"
RăspundețiȘtergereProstimea mioritica refuza la infinit cu inversunare sa inteleaga un lucru absolut banal si estential:
A fi sarac in strainatate si in special in vestul Europei, este total diferit de a fi sarac in Romania!
Chiar daca in Vest sunt multe lucruri care nu convin unora sau altora, incepand de la taxe mai mari atat locale, nationale cat si pe venituri (care se pot reduce sau optimiza legal), la costuri mai mari la chirii si la achizitia de locuinte si pana la ideologii marxiste si neomarxiste, traiul intr-o astfel de tara nu presupune si lipsa celor trei piloni de baza sau oferirea lor in bataie de joc: invatamant, sanatate, pensie. "Oferta standard" in aceste domenii a statelor respective ce este acesibila oricui, inclusiv migrantilor, fiind muuult superioara si peste ceea ce ofera Statul Roman si Romania.
Mai mult decat atat, daca esti o persoana inteligenta, serioasa si bine pregatita profesional intr-o specializare ceruta si cautata pe piata, de la faiantari, zidari, instalatori si alti meseriasi si pana la doctori, ingineri, IT-sti ai in mod real posibilitatea de a castiga mult peste nivelul din Romania si de a duce o viata buna cu intreaga familie, iar daca ai si spirit antreprenorial si incepi sa lucrezi pe cont propriu, inclusiv cu firma si cu angajati, ai sanse reale de prosperitate cu muuult peste nivelul Romaniei si fara sa te mai futa nimeni la icre de la institutii gen ANAF si pana la tot felul de idioti de prin guvern ca Nastase, Boc, Catu, Orban, Ciuca, Bolos, Ciolacu, Bolojan, Nazare, etc.
Oamenii inteligenti au plecat cu milioanele din Romania, au muncit cinstit ca angajati sau cu afaceri, si-au facut un rost achizitionand locuinte, platind taxe si impozite chiar zeci de ani inclusiv pentru pensii atat de stat cat si private, integrandu-se total in strainatate. De asta nici nu vor sa se mai intoarca in Romania, ca nu au la ce si de ce. Ba mai mult decat atat, la batranete TOTI vor avea atat din ce sa traiasca cel putin decent, unii chiar avad fonduri inclusiv pentru hobbyuri, distractie sau turism, cat si asistenta medicala de calitate. Sa nu mai vorbim si despre educatia pentru copii cat si re-calificarea pentru adulti oferindu-le tuturor o sansa reala in viata de integrare in piata muncii.
Inainte sa (ma) injurati (din nou), desi am mai postat linkurile respective, le mai postez din nou, ca poate de data asta veti pricepe si voi in ce caricatura de tara traiti. Tara si natia lui Gopo. La fel de tristi, de penibili si de inutili.
https://arhiblog.ro/vrei-poate/
https://arhiblog.ro/statul-roman-avut-mare-durere-oameni-medici-pandemie-stiti-unde-fost-durerea/
https://www.zf.ro/eveniment/analiza-zf-romania-needucata-chiar-si-cu-salarii-de-4-000-de-euro-pe-21115581
https://ziarulromanesc.at/zeci-de-mii-de-romanii-se-trateaza-la-spitalele-din-austria-250-milioane-de-euro-au-cheltuit-doar-intr-un-an/
https://ziarulromanesc.at/sute-de-romani-se-trateaza-la-viena-de-cancer-iata-cum-decurg-consultatiile-si-tratamentele/
https://observatornews.ro/social/romanii-platesc-anual-pentru-tratamente-in-austria-cat-bugetul-celor-mai-mari-trei-spitale-de-la-noi-din-tara-215659.html
https://trenduri.blogspot.com/2023/05/despre-profesori-medici-politicieni-si.html
Știu ca îți cer stăpânii să o faci, dar ține gargara plătită și vrăjeala scoaterii creierelor din tara pentru tine…
Ștergere2. Oamenii fricosi, prosti si rai pe langa faptul ca ii injura pe cei ce au plecat, ii mistocaresc facandu-i pe toti sclavi, curve, hoti si injura inclusiv tarile in care acestia s-au stabilit definitiv, desi singura lor legatura cu strainatatea sunt excursiile de cateva zile la "all inclusive" prin Bulgaria, Turcia si Grecia. Oamenii prosti cauta "tara perfecta", perfectiunea neputand exista nicunde in realitate. Asa trece viata pe langa ei si trece degeaba ca tot prosti, saraci si rai vor fi. In Romania la batranete fie vor muri la propriu de foame, fie pe la portile spitalelor. Copiii lor nu au nici o sansa de a concura real pe piata muncii, de unde vor fi scosi inclusiv de imigrantii asiatici mai meseriasi si mai bine pregatiti.
RăspundețiȘtergereNu uitati ca, conform INS, speranta de viata in Romania este de 73 de ani la barbati si de 78 de ani la femei. Slugaresti o viata ca prostul ca sa traiesti mizer si mediocru, dupa care iesi la pensie si in cativa ani dai coltul "natural". De acum inainte te va ajuta Bolojan sa slugaresti mai mult si sa dai coltul mai rapid.
Mai sunt unii care se cred incredibil de "destepti" si ii invata pe altii cum sa se retraga la tara macar la batranete si sa devina "independenti". Pe laga faptul ca o astfel de povata este una idiotica, costisitoare si lipsita de sens, pe viitor nici macar nu va mai fi disponibila oricui fara taxe si impozite mari, ca de aia se pregatesc sa scaneze proprietatile cu dronele, sa implementeze e-Proprietatea si sa taxeze "la valoarea de piata" stabilind anual valoarea dupa un "algoritm guvernamental".
Oamenii care dau astfel de sfaturi, pe langa faptul ca nu au o boaba de ratiune, sfatuindu-i pe altii ca dupa o viata intreaga de munca sa se apuce de agricultura de subzistenta ca sa nu moara de foame, sunt incapabili sa puna creionul pe hartie sa sa faca niste calcule matematice simple. Ar fi aflat in acest fel ca traiul la casa si intretinerea unei gospodarii, mai ales ca majoritatea sunt construite precar din materiale slabe calitativ si fara avea macar o fundatie sapata sub adancimea de inghet, armata si turnata (soclul turnat de ciment pe pamant si cu 1-2 sarme "armatura" nu se pune), este mult mai scump decat traiul la bloc. Daca te apuci sa cumperi proprietati cu cocioabe si acareturi sa le renovezi bagand in ele cat pretul unei garsoniere centrale dintr-un centru universitar, sau sa darami si sa construiesti de la zero gospodarie cu locuinta si anexe/acareturi, vei ingropa sume mari de bani pe care le vei recupera fix la Sfantul Asteapta, avand randamennt/venit mai mare daca iti cumperi niste banale de titluri de stat in euro de la Trezorerie sau actiuni la bursa, plus ca ramai si cu banii. Sa mai spunem ca gradina, livada si animalele nu se cultiva si nu se cresc singure si gratis? Ba chiar majoritatea gospodarilor obtin produse de o calitate mai slaba, cu costuri mai mari, cu munca mai multa si de cele mai multe ori si cu o igiena precara?
3. "Nu are însă sens să stăm și să discutăm chestiuni teoretice. România a pierdut fiecare oportunitate care i s-a arătat în cale, astfel încât devine cât se poate de clar că nu va face absolut nimic. De aceea vă spun cât se poate de limpede că e timpul să acționați. Desigur, nu puteți opri banii care ni se iau la Pilonul 1 sau Pilonul 2, dar să contribuiți în continuare la Pilonul 3 mi se pare o prostie. Banii respectivi vi-i puteți economisi singuri, băgându-i într-un fond de economii sau cumpărând de ei un indice bursier și treaba e rezolvată. Nu vă mai păcăliți virând banii către niște mafioți întrucât riscați să nu luați niciun sfanț. Opriți-vă virările la Pilonul 3 pentru că e o hoție!"
RăspundețiȘtergereNu mai lucrati ca angajati sau ca PFA, CI PE FIRME si nu mai "contribuiti" la nici o "pensie", indiferent de pilon!
Puteti baga banii in fonduri private de pensii din strainatate, nu doar din Europa, puteti cumpara actiuni in diverse fonduri sau indici bursieri inclusiv de pe bursele externe. "Fondurile de economii" NU le faceti la banca, mai ales in Romania! Le faceti fie in titluri si obligatiuni de stat IN EURO, nu neaparat in Romania, sau in "bullion coin" NU LINGOURI de aur pur cumparate si stocate direct de la sursa: Trezoreria Austriei!
"Dacă sunteți mai trineri, v-am făcut câteva recomandări de evadare din țară cu firmele și cu rezidența. La cum se conturează treburile, cred că Bulgaria va deveni un hub investițional major. Condițiile sunt OK, infrastructura e bunicică, astfel încât nu are sens să vă bateți capul cu imbecilii de la putere. Și, nu în ultimul rând, luați-vă gândul de la pensie."
Daca esti din Vestul tarii sau etnic maghiar, Ungaria este OK. Pentru restul Bulgaria este TOP! Pe langa taxele si impozitele mai mici, costul vietii mai mic, are si preturile la imobiliare mult mai mici fata de Romania si nu oriunde, inclusiv in Sofia, Plovdiv si Varna.
Indiferent unde plecati, NU faceti prostia sa "investiti" in Romania si mai ales sa ingropati tone de bani in moloz exact asa cum au facut si cei ce au plecat in anii '90-'00 si acum plang dupa bani. In urma cu trei ani l-am ajutat pe taica-meu sa schimbe niste jghiaburi si burlane la casa de la tara si am gasit o echipa de meseriasi din comuna vecina. Mi-au aratat noul "cartier de vile" in care lucrau, ce se ridica pe fostul islaz de la marginea satului. La momentul respectiv mestereau la "vila" cu doua etaje pentru la pensie a unei proaste care era contabila prin UK. Dita mai hurdubaia, urata cu spume si construita din betoane si BCA-uri ieftine, cu acoperis Bilka albastru, plus nelipsitul polistiren, dumezeul si simbolul reusitei in viata al handicapatilor mintal.
Nu faceti asa ceva decat daca vreti sa ramaneti saraci!
Toti prostii astia care vor sa traiasca din salariu si pensie in "vile" si "conace" ca aristocratii, dar fara a avea mosii si afaceri vor fi rupti cu taxe si impozite si nu vor avea cui sa vanda! Te costa mult sa construiesti, sa repari si sa intretii, sa mobilezi si sa utilezi, sa racesti vara si sa incalzesti iarna, iar valoarea reala a unor mosii era data de curtile mari si gradinile frumos amenajate si de livezile, ogoarele, padurile sau fermele detinute, care aduceau profit, nu de numarul infinit de camere cu mobila ieftina din PFL/MDF ce consuma tot timpul bani cu nemiluita. Cretinii aia care construiesc in noul cartier de "vile" au o mosie asa de mare incat abia au loc sa parcheze o masina in curte. Nimeni nu le va cumpara cotetele supraetajate si gigantice si dupa ce vor fi rupti la costuri de locuit si de mentenanta plus taxe si impozite, au chiar mari sanse sa le demoleze singuri.
Tot la fel vor face si amuzantii astia care cer pe niste cocioabe in zone depopulate si moarte economic, dar cu "potential", mai mult decat pe un apartament intr-o capitala de tara Central si Est Europeana.
4. "Nu vă mai iluzionați! Statul român se transformă într-un tâlhar care, în scurt timp, va sta la pândă strict pentru a-i jefui pe cei pe care-i prinde."
RăspundețiȘtergereRomania este o trara terminata pe toate planurile. De mai mult timp, nu doar de ieri sau de azi. In ultimii cinci ani aceasta stare de fapt doar se vede mai pregant si faza terminala a tarii a inceput sa fie constientizata si de o parte redusa din prostime, restul fiind total indiferenta si cand se va ajunge la nasoleala, va fi la fel de surprinsa ca autoritatile locale la ninsoare iarna.
Dupa cate se observa, lucrurile merg din rau in mai rau, iar pe viitor va fi si mai rau.
Costurile, atat in bani cat si in efort si munca, pentru redresarea tarii si macar pentru aducerea ei pe linia de plutire pentru a nu se scufunda complet sunt colosale. Atat eu cat si alti oameni ca mine NU suntem dispusi sa suportam aceste costuri, pentru a acoperi paguba si dezastrul creat de altii, doar pentru a obtine o bruma de decenta si de normalitate.
Ramaneti sa traiti acolo pe riscul vostru!
Când statele vor disparea tu vei locui într-o zonă plina de emigranți afro asiatici care vor canibaliza tot ve mişcă. atunci vei visa cu ochi deschişi la cerbul carpatin
ȘtergereDe unde știi ca nu vom canibaliza și rade noi tot ce mișcă?
ȘtergereCand eu va spun ca nu exista "clan" de romani mai prosti si mai imbecili decat ardeleanii, ca v-ati nascut intr-o natie de prosti si ca traiti intr-un gunoi de tara iar voi nu vreti sa ma credeti... !
RăspundețiȘtergerehttps://clujulcultural.ro/departamentul-de-limba-romana-si-lingvistica-generala-a-ubb-a-fost-desfiintat/
https://cluj24.ro/lovitura-la-facultatea-de-litere-din-cadrul-ubb-cluj-un-departament-istoric-desfiintat-dupa-un-secol-de-existenta-261768.html
https://clujenii.ro/ubb-cluj-desfiinteaza-un-departament-de-la-facultatea-de-litere-o-catedra-centenara-a-fost-stearsa-administrativ-nu-se-fac-analize-nimic-ministrul-daniel-david-ia-decizii-din-pix/
https://www.stiridecluj.ro/social/o-mostenire-academica-stearsa-cu-buretele-consiliul-facultatii-de-litere-cluj-decide-desfiintarea-unuia-dintre-cele-mai-vechi-departamente-ubb/social
Nu te credem. Considerăm ca ești un bot plătit de occident sa mănânci cacat la fiecare postare în speranța ca mai pleacă vreun ITist amețit în “ paradisul vostru găunos și bolnav la cap. Cu cat te scremi mai mult să ne denigrezi cu atât mai mult cazi de prost.
ȘtergereAșa că mai bine taci.
Trebuie gasita o solutie sa nu mai platim pensii din salariu. Impozitul si sanatatea (as sari si asta) sa ramana. Atat.
RăspundețiȘtergereAsemănarea dintre măsurile luate de Bolojan și Pinochet este cutremurătoare! Asta că tot se împlinesc astăzi 52 de ani de la lovitura de stat din Chile.
RăspundețiȘtergereDin pacate, nu simt nici o bucurie, am avut dreptate... "marile" demonstratii din Franta, practic, s-au incheiat ! Pentru mine era de asteptat, nu pentru ca sunt destept, ci pur si simplu pentru ca "scanteia pornita din Franta si care va darama UE, Germania si Anglia" (cum sperau unii) era contrara """evolutiei""" societatii europene din ultimii - sa zicem - 80 de ani .....
RăspundețiȘtergeresingura lupta de cand sunt doi oameni adunati intr-un loc pe planeta asta este: care il controleaza pe celalalt. Si singura iluzie si speranta idioata este a celui controlat - ca "las' ca nu o sa fie asa rau". Nu zic, mai exista si exceptii, dar la nivel de societate, nu exista, de aceea toti vor sa ajunga la Putere. Cine nu isi controleaza permanent propria viata, indiferent de conjuncturi, poate sa planga anticipat.
RăspundețiȘtergerePoate parea putin off topic ceea ce spun dar e o mostra de gandire bolnava si stramba. Ieri vorbeam cu un primar PNL, un tip la vreo 40 de ani. Se plangea ca sefii i au taiat fondurile, ca tara e in haos, ca are in lucru o scoala noua in comuna si acum nu o mai poate finaliza etc. Era f nemultumit de guvern si ... ma bucuram ca (speram eu) vede si el in sfarsit cu cine a votat. Ca dupa un minut sa o tranteasca: ,,Abia acum e clar pt toata lumea ca Georgescu e omul sistemului.” !!!!! Eu mut. Astept sa continue. ,,Pt ca tocmai sistemul il obliga acum pe bolovan si mucusor sa ia masurile astea nepopulare, ca lumea sa fie nemultumita si in final sa l voteze iar pe Georgescu.” Nu mi venea sa cred ce logica stramba avea. Si asa sunt toti. Rupti de realitate si fara nici un discernamant. Niste cretini congenitali.
RăspundețiȘtergereAr trebui dati afara minim jumate din "bugetofagii" astia nesimtiti care "ard gazul" aiurea prin adiminstratiile locale,sau centrala !!!!Daca tot invoca echitatea,solidaritatea si justitia sociala.
RăspundețiȘtergereDar,NU SE VA INTAMPLA ! Au patentat,pe vremea lui porcul ala imputit de ciolacu,schema cu "desfiintarea posturilor neocupate",vezi Doamne,ce reducere masiva fac.Teapa !!!
Se bazeaza pe cresterea astronomica a impozitelor si taxelor pe PROPRIETATEA romanilor si dupa aia vor spune :"avem execedent de fonduri la bugete,deci mai putem angaja !".Peste tot sint oamenii lor,rasplatiti cu functii tip "no show job" si remunerati cu salarii grase,sa nu faca nimic,oricum sint incomepetenti mai toti,deci cum sa-si dea afara proprii votanti.Toti au,si PNL-ul si USR-ul da mai cu seama,mizeria asta numita PSD !! De aia se tot prefac ca isi dau contre pe masura taierilor de personal din administratie,sa treaca timpul si sa intre in vigoare noile IMPOZITE...
Toata traba asta pute a scamatorie facuta doar cu scopul de a masca defapt JAFUL MASIV ORGANIZAT DE CATRE EI ASUPRA POPULATIEI ! Demult se tot chinuiau sa le impuna cumva,insa cred ca nimeni nu a dorit sa si le asume pina acum (de frica poate ?!) cand,NOSFERATU din Bihor a ajuns la "butoane".
Probabil au "socotit" ca facand treaba asa, lumea sa nu priceapa din prima ca vin doar cu cresteri de taxe fara taieri de pesonal,ca sa mentina "stabilitatea" si pacea sociala,si asa ajunsa la fierbere.....Parca-i si aud : "ce vreti,avem multe guri flamande de hranit si voi vreti sa-i dam afara ?!Taceti si platiti !"
"Taierile astea pe hartie" cu care se prefac astia acum sint abureli ieftine.Retineti treaba asta,pe cand va vor veni impunerile fiscale anul viitor ! Vorba unui prieten: "situatia-i groasa si prezinta umflaturi" .
Mai mult decât excelent articol, elevat și plin de josînțelesuri. O să vă urmez în Bulgaria dar să vedem mai întâi ce mai fac mafiotul și autistul pe-aici.
RăspundețiȘtergere