Cine seamănă vânt, culege furtună. O știm deja, dar unii dintre cei care se cred mai cu moț n-o știu. De exemplu, cuplul tragicomic Trump-Netanyahu. Credeți că Trump s-a gândit vreun moment că „înapoiații” ăia de iranieni îi vor ridica vreo problemă? Credeți că Netanyahu s-a gândit vreo clipă că de la Iran i se va trage? Aiurea. Ambii erau cuprinși de entuziasm: „încă un vânat pe care o să-l ronțăim în jurul focului de tabără”.
Cam așa, în climatul ăsta de prostie generalizată, a început totul. Mai țineți minte poveștile cu manifestațiile din Iran și cu cei peste 30 000 de morți? Mai țineți minte toate fake-urile infecte despre lipsa de libertate de acolo și despre modelul pe care-l oferă SUA și Israelul societății iraniene? Mai țineți minte ieșirile papagalului Reza Pahlavi? Pe mine unul nu m-a surprins doar fake-ul acelor manifestări ci faptul că papagalii care se aflau în spatele evenimentelor chiar credeau în ele și în soliditatea narațiunilor create în laboratoarele lor. Totuși, cum să fii atât de prost?
Ce facem însă atunci când tocmai scenariul pe care l-ai compus pentru alții ajunge să se răsfrângă asupra ta? Trump e disperat că îi fuge pământul de sub picioare. Doar 50% dintre republicani aprobă eventualitatea trimiterii de trupe în Iran, în timp ce, dintre democrați, peste 90% sunt împotrivă, iar din publicul independent în jur de doar 25% aprobă acțiunile lui Trump. Știți ce-avem aici? O catastrofă! Și asta în sondaje pe care le consider măsluite. Iar asta se vede și mai bine din nervozitatea lui Trump.
Însă cel mai surprinzător element sunt manifestațiile anti-război din ... Israel! Știu, nu se spune nimic, dar regimul de-acolo se află sub o presiune intensă. Pe de o parte războiul a distrus țara. Israelul nu este doar ținta liberă a atacurilor iraniene, ci are probleme masive în nord cu Hezbollah-ul. După ce IDF-ul a invadat sudul Libanului - așteptându-se la o victorie facilă - s-au trezit în fața unei reacții de o violență surprinzătoare. Mai mult, acum rachetele Hezbollah atacă liber Israelul cu rachete pe care Iron Dome nu le mai poate reține. Moment în care armata vrea să declare mobilizare generală pentru războiul cu Libanul.
În aceste condiții, israelianul de rând constată că tot ceea ce-i îndrugă conducerea țări nu-i nimic altceva decât o lungă încrengătură de minciuni. Iar nervozitatea crește în condițiile în care oamenii își dau seama că nici să fugă din țară nu mai pot. Așa că au început manifestațiile, iar ele au cuprins întreg Israelul. Ceea ce e absolut șocant pentru conducerea țării. Iată-i așadar pe marii democrați în poziția în care spuneau ei că se află regimul de la Teheran. Problema e că la Teheran liderii politici se plimbă liber prin mulțime și se îmbrățișează cu cetățenii. Oare Trump sau Netanyahu au curajul ăsta?
Am ascultat cu atenție mesajul dat de Mojtaba Khamenei, iar veștile pentru Coaliția Epstein sunt absolut de nedigerat. Prima și cea mai importantă rezoluție este cea de continuare pe o perioadă nedefinită a unui război de uzură. Este fix ceea ce-l distruge pe Trump. Și-aici nu e vorba doar de alegerile care-i bat la ușă, ci de capacitatea SUA de a lupta pe o perioadă lungă de timp. S-a văzut limpede ce s-a întâmplat cu portavionul Lincoln. Iar faptul că toate atacurile se instrumentează din afara spațiului aerian iranian arată extrem de multe! Nu mai vorbesc de o altă realitate, anume de cea a stocurilor de muniție. Fiecare rachetă trasă lasă în magaziile de muniție un loc gol care e imposibil de completat. SUA nu mai are tehnologii și nici oameni specializați. În schimb are drogați, imigranți, boschetari s.a..m.d.
Blocarea strâmtorii Ormuz este, probabil, cel mai crâncen rezultat al acțiunilor aberante ale Coaliției Epstein. Trump vorbește de formarea unei coaliții internaționale pentru deblocarea strâmtorii. E vocea propriei neputințe! A spus că a vorbit cu șapte țări,. între care Franța, Germania, Anglia, Japonia, Coreea de Sud și China. A șaptea probabil era el în fața oglinzii Până una-alta toți i-au spus pas. Iar disperarea e atât de mare încât în Japonia americanii au ajuns inclusiv să scoată în stradă ONG-urile finanțate de ei pentru a-i forța mâna fătucii-premier de-acolo!
Doar că, în conformitate cu iranienii, strâmtoarea este deblocată, nu închisă! Cu un singur amendament: doar pentru navele chinezești, rusești sau care nu au de-a face cu interese americano-israeliene. Partea și mai frumoasă va fi cea în care iranienii vor statuta că nu vor mai lăsa să treacă decât petrolierele care au plătit petrolul în monede diferite de cele occidentale. Înțeleg că asta urmează și dacă se întâmplă așa e sfârșitul previzibil pentru SUA.
Revenind la Mojtaba Khamenei, există un element chiar mai îngrijorător pentru SUA și Israel, anume cel în care afirmă că se studiază posibilitatea deschiderii unor noi fronturi. Și are numeroase opțiuni. Iranul nu s-a manifestat încă terestru, dar o poate face și asta în mai multe feluri. Fără doar și poate urmează frontul din Marea Roșie / Bab el-Mandeb. E deja previzibil, prin prisma comunicatelor date. Chiar în această dimineață, ca urmare a atacurilor israeliene asupra unor facilități civile de stocare a petrolului din Teheran, dar și a atacurilor americane asupra Insulei Kharg, Iranul a lansat mesaje de evacuare pentru zone întregi din Qatar și Emiratele Arabe Unite. Mesajele sunt similare celor pe care le dădea IDF-ul când ataca Gaza(aveți unul în imaginea atașată). Iar semnalul e mai mult decât clar: nu există limită atunci când interesele ne sunt încălcate.
Ăsta-i peisajul în cea de-a treia săptămână de luptă. Trump răspunde nervos spunând că va ataca din nou Insula Kharg „just for fun”, că își suspendă vizita în China și alte și alte aberații. Ar fi de răs, doar că papagalii ăștia au niște butoane periculoase pe mână, având drept de viață sau de moarte asupra omenirii. Asta se întâmplă când papagalii ajung la putere.

Esti prea dur cu Trump. Asta de acuma e Short Fake Trump, nu cel original.
RăspundețiȘtergerePoate-i ''rezolva'' pe papagalii criminali propriile lor popoare !
RăspundețiȘtergereSi mai mult ca sigur ca asa se va intimpla !!!