Două istorii extrem de puțin cunoscute(concluzii)

Materialele de ieri și alaltăieri au făcut una dintre cele mai mici audiențe. Într-adevăr, sunt materiale lungi, dar modul în care omul ocolește subiectele esențiale e fantastic. N-o spun cu vreun regret fix din motivul de a mă exprima liber mi-am făcut blogul. Azi a venit momentul să-mi iau libertatea de a trage concluziile pentru cei puțini care au urmărit subiectul. Ceea ce voi spune va fi, probabil, surprinzător pentru majoritatea cititorilor. Recunosc, gândirea mea e diferită, am anumite standarde care pot fi considerate de alții superficiale, scfandaloase sau, pur și simplu, prostești. Dar discutăm și noi în partea asta de net, ce altceva să facem?

Pentru început o să vă prezint un cetățean israelian, pe numele său Benjamin Netanyahu. Știu, îl cunoașteți ca pe mere acre. Probabil vă așteptați să vă prezint legătura dintre el și Dönmeh sau frankiști. Nu există, cu toate că unii, analizându-i numele de familie al bunicului(Mileikowsky) sunt tentați să-l asocieze Sincer, nu mă interesează deoarece, așa cum veți vedea în cele ce urmează, Netanyahu aparține de facto grupului compus din cei ca Jacob Frank sau Sabbatai Zevi. Dar pentru a ajunge acolo o vom lua pe o cu totul altă cale.

3 noiembrie 2011, Summitul G20 de la Cannes. Se pregătea o conferință de presă a evenimentului, iar jurnaliștii primiseră căștile pentru traducerea simultană. Punându-și căștile, au constatat cu surprindere că microfoanele liderilor erau pornite, cu toate că se aflau într-o convorbire privată. Și așa a ieșit la lumină ceea ce a rămas în istorie ca „Incidentului Hot Mic"”. Iată ce-au auzit jurnaliștii care și-au pus casca. Pentru a fi chiar mai hazliu, în timp ce protagoniștii vorbeau, cei carefăceau traducere simultană își făceau datoria, traducând spumosul dialog(!!!): 

Nicolas Sarkozy: „Je ne peux plus le voir, c'est un menteur”(Nu-l mai suport pe Netanyahu, este un mincinos)

Barack Obama: „You're fed up with him, but I have to deal with him even more often than you”(Tu te-ai săturat de el, dar eu trebuie să colaborez cu el în fiecare zi!)

Simpla discuție e suficientă pentru a înțelege imaginea pe care o avea deviantul Netanyahu. Lumea politică îl știa de mincinos și era sătulă de aberațiile lui. Totuși, cei de-atunci au dispărut în timp ce deviantul a rămas. Și nu doar că a rămas, dar și-a găsit și un prost incomensurabil la Casa Albă, pe care l-a pus să intre, precum un pion cretin, într-un război devastator pentru omenire. Dacă ar fi doar pentru omenire, iar celor din Israel le-ar fi bine, poate că i-ai găsi un motiv. Însă Israelul trăiește o criză teribilă. Să vezi cum Iranul îți face praf programatic țara - și asta în condițiile în care se abțin, îndreptându-se doar către infrastructura militară - nu-i lucru simplu. Doar că mai e ceva.

Lui Netanyahu nu i-a ajuns conflictul cu Iranul, deschizând inclusiv unul cu Libanul, mai precis cu Hezbollah. Și-aici situația e similară celei din Iran, întrucât armata israeliană s-a trezit în fața unui dușman infinit mai puternic decât se așteptau. Nimeni nu spune, dar Hezbollah a reușit ca în 15 zile să distrugă peste 100 de tancuri Merkava! Tancuri de milioane de dolari distruse cu echipamente de mii de dolari. Hezbollah utilizează drone FPV cu fibră optică, rachete antitanc pe care le asamblează pe genunchi, reușind să scoată din uz echipamentele greoaie ale IDF. De asemenea, noile rachete Hezbollah au făcut ca în nordul Israelului să se treacă la evacuarea populației civile, estimându-se că peste 100 000 de oameni au fost nevoiți să-și părăsească locuințele. Este una dintre cele mai mari crize din istoria statului Israel. Și, dacă mă întrebați pe mine, cred că Israelul își joacă la ruletă existența.

Contracandidatul cu cele mai mari șanse împotriva lui Netanyahu este Naftali Bennett, un candidat de dreapta care consideră că trebuie dusă o luptă totală cu Iranul. Cu alte cuvinte, dacă Netanyahu a adus războiul, Naftali Bennett vrea „și mai mult război”, comportându-se exact ca un pocherist rămas aproape pârlit, care caută o spectaculoasă cacealma de final sau o mână excepțională. 

Ca să înțelegeți situația: IDF raportează un deficit de peste 20.000 de soldați. O societate mică precum cea israeliană deja nu mai poate susține conflictul care e mult mai mare decât pălăriuța sa. Blocada Strâmtorii Ormuz a dus barilul de petrol la peste 120$, punând presiune  maximă pe aliații Israelului. Atât Netanyahu, cât și Bennett par să creadă că securitatea poate fi obținută doar prin forță. E o situație aproape de mat.

Acum, după ce am făcut o trecere în revistă a politicii, o să vă dau un comentariu pe care l-am primit la articolul meu de ieri și pe care nu l-am aprobat. Este excelent ca material ajutător pentru articolul de față:

„Acest "neam" menționat in articol, a fost, este și va fi: viclean, rău, răzbunător, scelerat, degenerat și reprezinta esența răului în lume. Cu accesul larg la mass-media vedem și înțelegem gândirea și acțiunea lor.

Nu am înțeles, dacă este adevărat, de ce Dumnezeu i-a ales pe ei ca să fie mulți și să conducă neamurile. Probabil pentru tipologia lor, doar că lumea a devenit încă de atunci tot mai rea și violenta.”

Nu știu câți au gândit similar. Probabil că mulți. Modul în care gândesc eu este diametral opus. E momentul să vă fac cunoștință cu Mitică, un rezident evreu din Tel Aviv venit din România, și-o întâmplare dintr-o cafenea, petrecută undeva în tumultuoșii ani 90. Stăteam cu el la o masă după ce-mi făcuse capul calendar cu traseele pe unde o să mă ducă. Și, la un moment dat, spune cu voce tare: „Dani șî după șie vinim din Ierusalim, fac io ruost di carne di porc șî fașim niști sarmali di moare jî*****a!” . „Bă, ești tâmpit? Vorbește și tu mai încet!” - i-am replicat eu speriat. „Stai, bre, lîniștit că nu ștâu j***ii ăștia șe-i aia!”. Atunci mi-a povestit cum sunt crescuți porcii în Israel în condițiile în care, conform Legii Porcului, aflată în vigoare, este interzisă creșterea porcilor pentru consum pe „pământul sfânt”. Cu o istețime specifică, evreii întreprinzători au găsit o cale de ieșire: porcii nu sunt crescuți pe pământ, ci pe niște platforme suspendate de lemn, astfel încât, tehnic, nu stau pe pământ israelian. 

De ce vi l-am adus pe Mitică în discuție? Pentru că el acum probabil se află prin vreun buncăr, fiind amenințat cu înrolarea forțată sau cu moartea sub dărâmături. De mers în Israel a mers cu familia sa(era copil) care urmărea, ca orice evreu din istorie, să aibă o țară proprie. Iată-l acum ajuns în momentul în care niște devianți aflați la putere, utilizând tehnici de manipulare cât se poate de jegoase, împing oamenii în dezastru. 

Trebuie să fiți ferm convinși că opinia cititorului meu este împărtășită de întreg Orientul Mijlociu, la nivel de oameni simpli. Bine, la fel de adevărat este că, prin propagandă, israelienilor li se formează încă de mici o mentalitate de superioritate, văzându-i pe vecinii lor ca pe niște animale. Genocidul din Gaza este un efect direct al mentalității pe care v-am adus-o în discuție. Dar vă imaginați ce pățește acel „om simplu” dacă intră pe mâna vecinilor săi care, ca efect al unei propagande inverse, al unui complex istoric, dar și ca efect al unor nedreptăți istorice, așteaptă cu nerăbdare răzbunarea?

Dincolo de toate acestea, eu constat că oamenii din tancurile ălea Merkava erau oameni simpli, la fel ca cei care luptă contra lor. Cei care sunt prinși de bombardamentele iraniene, la fel. Îmi arăta un prieten tot felul de imagini cu modul incredibil în care acționează rachetele iraniene. Și la un moment dat am avut o iluminare, spunându-i prietenului meu că pe toate aceste clipuri ar trebui să apară un disclaimer care să spună: „Niciun Rothschild nu a fost atins în această filmare”. Înțelegeți? Aici e esența întregii probleme!

În ceea ce privește infiltrările istorice reușite de Sabbatai Zevi sau Jacob Frank, toată lumea pare a uita că cei doi au fost respinși de o mare parte a comunității. Puțină lume știe că legendarul Israel ben Eliezer(Baal Shem Tov), fondatorul hasidismului, a murit realmente de inimă rea din cauza ascensiunii lui Jacob Frank și a convertirii grupului său la catolicism. Când s-a petrecut asta a spus că a simțit-o mai rău decât amputarea unui membru. Baal Shem Tov propovăduia o relație plină de bucurie și misticism cu Dumnezeu, accesibilă oricui, total diferită de deviaționismul narcisist al lui Jacob Frank. 

E simplu acum, ca privind evenimentele istoric,  să spui cu emfază că „evreii au făcut asta”! E simplu să spui cu tâlc că Marx era evreu - că doar asta era - ignorând  „Zur Judenfrage”(Despre chestiunea evreioască), în care se întreabă și răspunde: „Care este zeul lumesc al evreului? Banul”. Într-adevăr, antisemitismul lui Marx nu e unul rasial(ar fi fost penibil), ci economico-ideologic deoarece, în accepțiunea sa, iudaismul era simbolul suprem al capitalismului pe care îl detesta.

Există o eroare a celor care privesc evreii ca masă. Sunt mult prea multe contraexemple. Este adevărat însă că unul dintre cele mai mari păcate care li se poate reproșa evreilor este încrederea absolută în șefii lor. Uitați-vă doar cum Netanyahu și Bennett  îi împing într-unul dintre cele mai mari dezastre, iar oamenii ascultă, în ciuda faptului că nu sunt de acord. 

De-a lungul conflictului cu Iranul am fost inundat de comentarii ale unora din Israel care contraziceau ceea ce se întâmpla acolo. Mă acuzau că mint, că rachetele iraniene nu cad, ci sunt blocate și atâtea altele. Mă uit la deja șablonul pe care-l propagă despre Netanyahu: „poți să nu-l suporți, dar nu ai cum să nu fii mândru de el pentru cum își apără poporul”. 

În Rusia țaristă, refuzul integrării în societate a fost total, în ciuda încercărilor repetate ale țarilor de a-i integra. Multă vreme, pur și simplu, șefii lor nu au vrut, iar oamenii i-au ascultat cu sfințenie. Când țarul le-a dat pământ și animale, au refuzat să muncească pământul și să aibă grijă de animale pentru că așa a vrut „comunitatea”. Dar când se petrecea vreo agresiune cine suferea? Suferea mahărul îmbogățit din comerțul cu vodcă? Evident că nu, beleaua căzând pe amărâtul care trăia la limită, ca efect al indicațiilor „comunității”.

E drept că acest spirit i-a ajutat să trăiască fără o țară și păstrându-și identitatea. Dacă românii ar rămâne fără șară, în două generații ar fi asimilați complet. Eu unul, sincer să fiu, am rămas uimit de modul în care s-au dus în Israel în masă. Cum naiba să lași tu o țară în care aveai o carieră, o casă, prieteni s.a.m.d. ca să mergi înspre nicăieri, în deșert, unde să intri într-un kibutz comunist și să faci muncă de bază? Aveam un amic plecat undeva prin anii 80. Ai lui erau ingineri. A mai făcut o vizită în România  după vreo 3 ani. Când l-am întrebat cum e acolo, mi-a spus cu o voce tristă: „Aici totul e verde, apa e la discreție și lumea e fericită. Acolo e ceva mai greu”. N-a spus mare lucru, dar am înțeles ceea ce era de înțeles.

N-o mai întind mult, nu vreau să demonstrez mai nimic, decât că, uneori, e bine să înțelegi realitatea complexă din spatele evenimentelor. Dacă Israelul va fi șters de pe fața pământului, cu siguranță că nimeni nu va spune peste ceva timp că „evreii au făcut asta” sau, dacă o va spune, o va face pentru a justifica alte nebunii petrecute. 

În general caut să privesc cu alți ochi evenimentele istorice. Mulți arată spre Masonerie. OK, dragii mei, cine-a fondat-o? 9 din 10 oameni îți vor spune că evreii. Oare? Originile sale reale sunt legate de unii precum William Schaw, Sir Robert Moray, Anthony Sayer, John Theophilus Desaguliers sau James Anderson. Niciunul nu este evreu la origine! Au intrat evrei în masonerie? Cu ghiotura! Motivul e simplu: era o societate în care exista o egalitate, în care religia nu-ți era pusă în discuție și în care aveai acces la niște oameni pe picior de egalitate. Nu mai vorbesc de rețeaua masonică prin intermediul căreia reușeau să-și dezvolte relațiile și, mai mult, s-o utilizeze pe aceasta în paralel cu cea etnică.

Ce au evreii și nu au ceilalți? Rețeaua, devotamentul față de cei ca ei și o teribilă determinare pentru a-și realiza scopul. Rețeaua îi ajută să scaleze în orice domeniu, în timp ce pe noi rețeaua noastră autohtonă ne „ajută” să fim sufocați mai repede și mai eficient.  Cunoscând toate aceste elemente și multe alte particularități, caut să judec mult mai nuanțat fenomenul. Și, ca să nu fie discuții, o să vă mai spun ceva: nu am evrei în proximitate. Prefer să mă țin neutru în relația cu ei: suntem cât se poate de respectuoși unii cu alții, dar rar se ajunge la amiciție. Și asta pentru că, știindu-le capacitatea de a se integra în masa lor și de a asculta uneori fără discernământ ordinele șefilor lor, mi-e teamă să nu mă dezamăgească.

De cele mai multe ori, adevăratele succese ale poporului evreu sunt individuale, ale unora care, chiar dacă s-au sprijinit pe comunitate, când a trebuit să ia decizii n-au ascultat de vocea șefilor, ci au judecat cu propriul cap. În ceea ce privește eșecurile și dezastrele, din punctul meu de vedere, de multe ori în istorie au fost cauzate de șefii lor. Care n-au plătit niciodată. 

P.S. Ca să nu avem discuții, aflu că cei de la Institutul Elie Wiesel m-au inclus prin rapoartele lor ca antisemit pentru că aș fi ... pro rus. De noaptea minții. Mă riog, după articolul ăsta mă vor include „justificat”. Exact ca-n „tribunalele poporului” aduse aici cu tancul inclusiv de tatăl lui Alexandru Florian.