Golful în prăpastie sau cheia Iranului

Cu toate că se clama distrugerea a peste 95% din capacitatea Iranului de război, iată că s-a ajuns la cel de-al șaptezeci și treilea val de atacuri aeriene. Rețineți, în trei săptămâni 73 de atacuri aeriene asupra unor ținte diverse din Orientul Apropiat. Prima dată s-a început cu rachete de fabricație veche, aparent întărind bănuielile dușmanilor care-au sărbătorit mult prea devreme îngenuncherea statului iranian. 

Remarcabilă în conflictul actual este atitudinea Iranului. Nu a dramatizat, nu a exagerat, nu s-a plâns. Până acum a acționat cu calm, în conformitate cu un plan care pare a fi fost pus la cale cu mult timp în urmă. Nici măcar nu s-au obosit să răspundă propagandei zgomotoase a SUA și Israelului. Aripa militară a regimului iranian a dat doar comunicate punctuale referitoare la acțiunile desfășurate(prin intermediul unei singure figuri, anume colonelul Ebrahim Zolfaghari), în timp ce aripa politică a țării pare a fi lăsat întreaga comunicare externă ministrului Abbas Araghchi, care, de asemenea, are un discurs cât se poate de protocolar. Dacă vreți, atitudinea adoptată sugerează calm, controlul absolut al situației și un comportament de mare putere.

Ieri am avut unul dintre cele mai devastatoare atacuri ale Iranului asupra Israelului. În orașul Arad(la nord de Deșertul Negev), o singură rachetă iraniană a distrus un întreg cartier al orașului, provocând o spaimă teribilă între locuitori și un număr mare de răniți. În deșertul Negev, orașul strategic Dimona, a fost și el ținta iranienilor. Aici, conform surselor iraniene, a fost atacat un buncăr în care se aflau specialiști nucleari ai regimului israelian alături de mai mulți capi militari. Iranul pretinde că distrus acel buncăr și că toți cei de-acolo au murit. Nu avem detalii sau confirmări, altele în afara unui șir mare de ambulanțe și a concentrării unui număr imens de elicoptere. Dar acestea puteau fi pentru oricine. 

Aici nu este vorba dacă s-a reușit penetrarea buncărului israelian, ci certitudinea că racheta israeliană a trecut ca prin brânză. Iată marea problemă și sensul mesajului transmis! Iar Iranul a anunțat că în urma acestui atac are supremația asupra cerului israelian.

Atacul din Dimona a avut un și un scop paralel. Trump tocmai ce amenințase Iranul că-i va face praf întreaga infrastructură energetică dacă nu deblochează Strâmtoarea Ormuz. Răspunsul a venit imediat prin intermediul lui Abbas Araghchi: dacă SUA sau Israelul vor ataca infrastructura energetică a Iranului, întreaga infrastructură energetică a Israelului și a statelor din Golf va fi pusă la pământ. După care a venit demonstrația de forță a valului de atac. În Israel au atacat Tel Aviv,  Holon(conglomerat industrial în sudul Tel Avivului), Rișon Le-Țion, baza Ben Ami(probabil cel mai important centru logistic al armatei israeliene), Arad, Dimona etc. De asemenea, au fost atacate bazele americane din Irak, Kuweit și Bahrain.

Araghchi a spus că Iranul nu acceptă încetarea focului, ci doar o pace solidă cu garanții. Și, ca să nu mai existe dubii, a expus și condițiile obligatorii: retragerea tuturor bazelor militare ale SUA din Golf, plata unei despăgubiri de război pentru daunele produse Iranului și garanții solide în ceea ce privește neînceperea unui nou conflict. 

Să nu credeți că mesajul ministrului iranian a venit din senin. Nu, e vorba de numeroase tentative puse pe masă de SUA prin interpuși. Ultima dintre ele a fost o cerere de-a lui Trump de încetare a focului, cerând Iranului să-și suspende activitatea de producție de rachete timp de cinci ani, să renunțe la programul nuclear și să nu mai finanțeze Hamas, Hezbollah sau rebelii Houthi. Orice prost știe că tipul ăsta de negociere îi este specific lui Trump care, la ora actuală, e disperat și ar înceta conflictul inclusiv dacă Iranul ar ieși și ar declara ceva de genul: „Gata, noi nu mai atacăm Israelul, dăm drumul transportului prin Ormuz și promitem solemn că nu o să producem bomba atomică!”. Vă spun cât se poate de clar că, dacă vreun oficial iranian ar ieși cu o astfel de declarație, Trump ar termina conflictul în 24 de ore. 

Doar că e o mică trebușoară aici. Moderații din puterea de la Iran au fost omorâți de clovnii israeliano-americani. Și au fost omorâți nu în urma unor operațiuni complexe, ci pur și simplu pentru că ei, ca ținte, nu s-au ferit. Să-l ucizi pe Khamenei, cel care interzisese dezvoltarea armei atomice și să te miri acum că a venit Mojtaba Khamenei, infinit mai radicalizat, e dovadă de prostie. Mojtaba Khamenei n-ar fi avut nicio șansă pe timp de pace! Nici măcar tatălui său nu-i trecea prin cap să-l lase în locul său. De altfel, Ali Khamenei nu l-a inclus pe lista succesorilor, iar poziția religioasă nu-i permitea ascensiunea la postul de Ayatollah. Însă, în condiții de criză, IRGC-ul l-a împins în față pe Mojtaba Khamenei deoarece a consdiderat-o o „măsură reparatorie”. 

OK, poate vă gândiți că uciderea lui Ali Khamenei a fost doar neinspirată, conspiratorii neștiind ce-ar putea urma. Însă, a-l ucide pe unul ca Larijani e semn de infinită prostie. Te-ai mândrit câteva zile, dar acum nu mai ai cu cine vorbi. În locul lui Larijani a venit altcineva, un alt „imam ascuns” care nu va ieși decât la victoria finală. Proștii ăia din echipa lui Trump și din cea a lui Netanyahu efectiv n-au realizat dezastrul în care se cufundă! Conducerea „ocultată” a Iranului nu mai este una cu care să se poată vorbi deoarece scopul lor este acela de „a se face dreptate”. Ce înseamnă dreptatea? Cel puțin eliminarea definitivă a SUA și a Israelului!

Vă spun cât se poate de sincer că oferta lui Araghchi, cea cu retragerea SUA și plata unor despăgubiri de război Iranului este, probabil, una dintre ultimele opțiuni normale de ieșire din criză. Mulți se vor uita strâmb la mine și-mi vor spune că aberez. Așa au spus mereu prostovanii și de fiecare dată, după o oarecare perioadă, au realizat că am avut dreptate. Așa e și acum. Dacă isteții care planifică acțiunile agresive ale SUA și Israelului mai elimină mulți dintre cei vizibili, se vor trezi că se luptă cu fantomele. Nu cu cele imaginare, ci cu cele reale, palpabile. Iranul nu doar are puterea să distrugă întreaga energie a Golfului, dar are și determinarea s-o facă. Asta pentru că aici e vorba de dreptate, fix în termenii puterii ocultate. Dacă tu mi-ai distrus infrastructura energetică, atunci eu o distrug pe-a ta și pe-a aliaților tăi. Cu o putere la vedere mai poți s-o dai cotită, dar cu una ocultată nu-ai ce face pentru că, pur și simplu, nu ajungi să o vezi.

Vreți sau nu să credeți,  cheia conflictului e infinit mai complicată decât la început. Și prețul pe care trebuie să-l plătească SUA e infinit mai mare. Îl va plăti? Cu siguranță nu și, cel mai probabil, va continua să crească concentrarea de trupe și echipamente sperând că astfel vor impresiona Iranul. Nu, nu-l vor impresiona, iar răspunsurile vor fi din ce în ce mai determinate. Și costurile vor crește până la niveluri imposibil de suportat! 

Însă nu trebuie uitat că Iranul are cheia. Dacă se lasă călcat în picioare pierde petrolul, gazele și celelalte resurse. Dacă însă reacționează dur, poate pierde petrolul în bombardamente sau poate pierde gazele. Însă, distrugând infrastructura energetică a Golfului îngroapă definitiv și SUA și Israelul. Decât să moară, Iranul preferă să moară cu ei de gât. Știu că astfel, sacrificându-se, lovesc mortal ambii dușmani. Și, din nou vă spun: să ne ferească Sfântul de momentul în care Iranul va dori să moară! Pe măsură ce o mai mare parte a conducerii sale devine ocultată, determinarea pentru scenariul „mor cu ei de gât” e din ce în ce mai mare. Asta n-au înțeles israelienii și asta n-au cum să înțeleagă americanii.