De la „unu' care se leagă de noi” la „echipa Dan Diaconu” și-acum la „AI-ul Dan Diaconu”

Vă vine su nu să credeți, au trecut 19 ani de când am început blogul. 19 ani! Mi se pare imens pentru o chestie căreia nu-i dădeam mai mult de câteva luni. A trecut atât de mult și-atât de repede.

Ceea ce mi se pare remarcabil e că, pe la începuturile blogului, când am început să vorbesc despre sistemele de pensii facultative, cineva din zona acestora m-a caracterizat drept „unu' care se leagă de noi”. Nu mai știu dacă apelativul de tâmpit sau prost a venit la pachet cu năduful personajului. În acea discuție, cel căruia i se adresa, l-a liniștit spunându-i: „lasă, bă, că ăștia vin și pleacă precum fluturii”. Și-a avut perfectă dreptate. Niciunul dintre ei nu mai e. 

Ceva mai târziu, când blogul și canalele mele de comunicație au devenit mai cunoscute, am început să fiu ceva mai respectat. În sensul în care deja nu se mai vorbea de mine la singular, ci la plural. „Grupul de troli”, „Echipa Dan Diaconu” și chiar „Gruparea Dan Diaconu”. Cu alte cuvinte, am fost avansat: se la un simplu tâmpit la o întreagă echipă. Probabil tot de tâmpiți, dar mai mulți! Și, ceea ce e remarcabil, e că această echipă e una multi-națională. De ce să mint? Recunosc că m-am simțit flatat. Inclusiv unii dintre cei care mă citesc des m-au acuzat că sunt mai mulți. De asemenea, date fiind subiectele pe care le abordez, criticii mei au început să devină confuzi: cu toate că 80% dintre ei ar jura că sunt rus, o parte mă bănuiește de lucru în favoarea Chinei. Motiv pentru care, pentru a calma spiritele, am clarificat treburile descriindu-mă pe Facebook „Agent de influență plătit pe ruble și yuani la Serviciul de propagandă ruso-chinez”. Cred că a fost un pas important. N-am scris la plural deoarece trebuia să le mai las și puțin de lucru „gurnaliștilor de investigație”, astfel încât să descopere singuri că „agentul” e de fapt ditai „agenția(sau agentura) de șpionaj, plină ochi cu șpioni d-ăia răi care știe să scrie pă românește”(sic!).

Doar că, în ultima perioadă, m-a lovit tehnologia. Astfel încât „investigatorii de Dani Diaconu” au ajuns la concluzia că Dan Diaconu e un AI. Cu toate că mi-a părut rău, întrucât mă simțeam mai bine când mi se adresa lumea la plural, nu-i rău să fii nici AI. Doar dacă mă gândesc doar la faptul că, pe praful ăsta, un datacenter în care stă un AI consumă mai mult decât o țară ca România, parcă îmi revine optimismul. Păi când eram doar o echipă, care erau costurile? Un bec de 60w, niște birouri prăfuite și mașini de scris casate, de la KaGheBeu. Acum, dragii mei, am fost promovat în ditai datacenter-ul, consumând kilowatt-ii fără număr. Mă gândesc să scriu o manea al cărei refren să fie „Buzunaru' meu vorbește/curentu' care-și dorește”. Așa, subtil, cu doza de agramatism necesară.

Gata, pun și eu punct. Eu sau noi, că nici măcar nu mai știm câți suntem. Sau care suntem. Deh, tâmpit, grup, echipă, AI, ce-oi fi eu sau noi, tocmai ce-am împlinit în dimineața asta la ora 7, 19 ani. Ani bogați în evenimente și deosebit de interesanți. Poate chiar mai interesanți decât ne-am fi dorit. M-aș uita cu mândrie în spate, dar când realizez că am îmbătrânit cu anii ăștia, parcă mă scutură un tremur. Cum e posibil ca atâta amar de vreme să treacă atât de repede? Dar, asta e, mergem mai departe! Să ne bucurăm că suntem! Toate cele bune tuturor!