Vasilică Siegfried sună paradoxal ca un castel țigănesc care încercă să împace arhitectural marile palate ale Europei cu mult mai familiarul coviltir. E un soi de șaorma cu de toate pe care-o scoți zgomotos din „punga de-un leu” și-ncepi s-o molfăi la „The Fat Duck”.
Probabil nu veți rămâne uimiți atunci când veți constata că, asemeni individului, programul său de guvernare e o îmbinare atât de nefericită de concepte, sloganuri și pseudo-idei încât parcă s-ar fi încercat ridicarea unui Luvru din rahat, cu piramida din curte având moț aburind.
Cu toate că pentru mulți va părea o prostie, ieri am stat și-am disecat așa-zisul „Program de guvernare” cu care Siegfried Vasile Mureșan a mers în Parlament. A fost într-adevăr o pierdere de timp, dar în același timp și o demonstrație că prostia naturală e imposibil de mascat cu inteligența artificială. Dacă vreți, cumva, articolul de mai jos este o demonstrație a sentimentului pe care-l oricine când îi vede pe „adunații guvernamentali”: da, sunt proști. Foarte proști.
Însă, în același timp, totul este și o demonstrație a catastrofalei prostii de import reprezentate de acest trimis infatuat al înaltei porți de la Bruxelles, poartă care-i de fapt depozitarul monopolist al prostiei în stare pură de pe Continent. Trebuie să fii tare prost ca să răzbați acolo!
O să las pentru final concluziile, propunându-mi acum să intri abrupt în problemă deoarece e vorba de aberații flagrante, prostești și, mai ales, absolut inaplicabile.
* În paragrafele 8.1, 8.2 și 22.7 se afirmă accelerarea adoptării legii unice de salarizare după principiul „fără inechități salariale, fără diminuări de venituri, fără noi procese în instanțe și cu atractivitate pentru tinerii profesionișt”. Acestea intră în conflict cu paragrafele 7.14 și 7.17 în care se stipulează că „cheltuielile de personal coboară gradual spre 7,9% din PIB” și „aplicarea integrală a OUG nr. 7/2026”.
Eliminarea inechităților fără scăderi înseamnă creșteri ale fondului de salarii. Iar Cultura(paragraful 23.9) și Educația(paragraful 16.2) promit creșteri!
Adoptarea legii salarizării în forma electorală prezentată de Vasilică aduce o cheltuială de 1.8 mld. lei pe an pentru fiecare 1% creștere a fondului de salarii!
* Ca o palmă dată constatării anterioare, „Programul” statutează interdicția majorărilor salariale atâta timp cât gradul de îndatorare este peste 60%. Însă prevederea intră în conflict nu doar la capitolul salarizare, ci și cu paragrafele:
- 3.14 - cumularea indemnizației de creștere cu salariul
- 5.16 - sprijin direct pe factură pentru persoanele vulnerabile
- 7.3 - indexarea pensiilor și a alocațiilor,
- 16.7 - măriri de venituri la cadrele didactice
- 22.10 - scheme de îngrijire pentru bătrîni(centre de zi, asistență la domiciliu etc.)
* Avem nu mai puțin de patru formulări pentru indexarea pensiilor:
- Indexarea cu rata inflației(Ministerul Muncii, 22.2, pg 84)
- „Indexarea pensiilor păstrează puterea de cumpărare a celor cu pensii mici și este conformă cu strategia fiscal-bugetară”(Ministerul Finanțelor, 3.2, pg 67)
- „potrivit legii”(în 7.14)
- „prudentă”(în lista de măsuri)
- în paragraful 24.8 se vorbește despre un plan HR bazat pe pensionări anticipate
- în paragraful 24.9 se vorbește despre „protejarea capacității operative”, deci cumva invers față de paragraful anterior.
- în paragraful 3.1 se vorbește direct despre „eliminarea pensionării anticipate”
* Paragraful 1.6 (dvidendul reformei care merge spre reducerea taxării muncii) intră în contradicție cu paragraful 7.14 care spune că „spațiul fiscal câștigat peste acestea se folosește pentru reformele care rezolvă probleme structurale”, dar și cu „Principiile unor politici fiscale liberale”(pagina 65), unde se specifică pe șleau că asta se întâmplă „ după ce deficitul coboară sub 3% din PIB.”, adică din 2030!
În întreg programul de guvernare e un haos în ceea ce privește alocarea resurselor din diverse surse(privatizări, economisiri, tăieri s.a.m.d.), acești bani fiind investiți ori în sănătate, ori în investiții, ori la armată. Refrenul e unul care contrazice urgența clamată de Vasilică, anume reducerea deficitului bugetar.
* Paragraful 7.9(practic identic cu 18.11) este cel mai hazliu sin întreg programul de guvernare. În prima parte afirmă că „niciun contract de investiții fără sursă de finanțare pe toată durata lui”, iar apoi e completat de „supracontractare de maximum 20%, ca angajament de plată al statului;” Un etalon al gradului de tâmpenie al celor care au întocmit așa ceva. Dar stați că nu e tot!
Paragraful 18.9 dă de pământ cu toate sloganele lor sforăitoare: „pe un program european de circa 40 de miliarde de lei s-au depus proiecte de aproape 490 de miliarde, iar pentru circa 200 de miliarde contractele de lucrări sunt semnate fără decizie de finanțare, la un buget anual de investiții de circa 30 de miliarde și un rest de executat de aproximativ 300 de miliarde;”
* În capitolul dedicat politicii Ministerului de Finanțe(pg. 62), se specifică revizuirea cheltuielilor fiscale și că „nu promitem facilități fiscale noi”. Însă întreg programul de guvernare este plin de promisiuni de facilităși, după cum urmează:
- 2.7 - utilizarea veniturilor din privatizări
- 3.15 - „Contul Viitorul”
- 3.20 - Stimularea investițiilor
- 4.5 - subvenție pentru dobânda bancară, creditul fiscal deductibil etc.
- 16.11 - granturi pentru validare
- 22.6 - pachet pt. mobilitatea forței de muncă
- 22.8 - pachet pentru tineri
* În paragraful 18.10, se promite terminarea A7, A8 și Sibiu-Pitești, cu toate că în paragraful anterior(18.9) se specifică limpede că „rutierul și-a epuizat fondurile europene”.
Vi le-am expus pe cele mai grave, dar trebuie să înțelegeți că programul e o harcea-parcea. Nu mai vorbesc despre măsurile dublate pentru a face un document masiv(vezi 13.8 cu 14.7, 8.1 cu 22.7, 4.8 cu 7.10, 7.9 cu 18.11, 23.11 cu 26.3 etc.) sau de chestiunile de-a dreptul hilare(de exemplu se prevăd prime pentru cei din MF, dar se vorbește de salarizare unitară și „fără inechiteți în sectorul public”).
Să vă mai amintesc că Vasilică Siegfried propune aberații efectiv nefinanțabile? Știu, vreți exemple. Luați de-aici cele mai importante întrucât eu am identificat vreo 20 și nu vreau să vă plictisesc:
- Creșterea bugetului Educației de la 4% la 6%(paragraful 16.2) înseamnă între 55 și 65 miliarde pe an;
- 5% din PIB pentru Apărare(25.1) înseamnă un plus de vreo 55 miliarde pe an
- 1% din PIB pentru Cercetare-Dezvoltare(16.2) înseamnă 10-18 mld pe an
- Reducerea TVA la 19%(paragraful 3.3) are un cost de peste 15 miliarde pe an, ceea ce nu mai fezabil în economia devastată lăsată de Bolojan
- legea salarizării aprobabtă în Parlament până la 31 octombrie
- rectificarea bugetară fără majorarea deficitului în 30 de zile de la investire! Asta în condițiile în care Bolojanul a rostogolit toată plățile semnificative pe trimestrul IV!
- Bugetul 2027 votat în Parrlament până la finalul lunii Noiembrie(zici că-s beți!)
- Deschiderea în acest an a tuturor clusterelor de negociere pentru Moldova și Ucraina(putea să lipsească păduchii de pe frunte?), asta în copndițiile în carec totul depinde de unanimitatea UE!
Ca o concluzie, totul este o bătaie de joc de la cap la coadă. În mod normal, prostul de la Bruxelles, după o asemenea jignire a logicii, după un astfel de fault al intelectului, n-ar trebui lăsat să intre în Parlament pe motiv de lipsa IQ-ului necesar. Să te prezinți cu o asemenea aberație, cu o asemenea însăilare incoerentă de nonsensuri este, fără doar și poate, o dovadă a cât de jos a ajuns politica noastră. Mă rog, pare o platitudine atâta timp cât îl ai pe Nicu Psihicu în capul țării, schizo-Bolojan la Guvern și strâmbele alea agramate în fruntea ministerelor. Asta ca să dau exemplele cele mai flagrante.
Ieri v-am explicat ce situație complexă este la nivel mondial. Vă dați seama, târla asta de proști și nebuni sunt împinși în față pentru a se lupta cu ceea ce vine. Vai de capul nostru!

Nu e Siegfried. E Sid din Ice Age. Parca si seamana 😆
RăspundețiȘtergereIl jigniti pe Sid. Sau, daca totusi seamana, o fi din Shit Age
ȘtergereVă citesc demult, (asta poate fi politețe sau recunoașterea operei colective) și nu înțeleg de ce mai așteptați de la orice partid Program de Guvernare ! Niciun partid nu are așa ceva , doar "gogoși" însăilate ca cel analizat mai sus ! Până când la schimbarea oricărui guvern ( la termen, sau demis) nu se va face un bilanț al guvernării pe baza Programului, și la fiecare abatere flagranta sau neîndeplinire completă, 10 joarde la tălpi pentru demnitarii guvernului pe stadionul național, nimic nu se va îmbunătăți! Sigur de la 10 abateri în sus , se poate discuta și de "capu' , gâtu' și securea " !!!)
RăspundețiȘtergereCum acest lucru nu se va întâmpla niciodată și niciunde în așa zisa "democrație" , rămâne cum am stabilit ! Nu mai pierdeți vremea cu Programe de Guvernare că nu ajută la nimic ci doar la prostit proștii !
E Shit Fried
RăspundețiȘtergere