De week-end: Interviu cu Jim Rogers

Interviu cu Jim Rogers, un investitor care nu are nevoie de alte prezentări. Priviţi-l pentru că ceea ce spune este extrem de interesant!

Isterica v.1

Ziua de ieri o putem considera ca fiind începutul crizei româneşti. Nu vorbesc prostii, ştiu că fenomenele globale ne afectează de mai bine de un an, dar ieri putem spune că populaţia a conştientizat faptul că traiectoria pe care ne-am înscris este aceeaşi cu a tuturor ţărilor, că nu suntem o super-ţară cu o super-economie.

Pe scurt, ieri s-au consemnat următoarele: bursa s-a confruntat cu o scădere generalizată de peste 10%, motiv pentru care şedinţa de tranzacţionare a fost suspendată la aproximativ o oră de la începere, băncile au trebuit să ţină piept unor retrageri masive de lichidităţi, iar leul a reuşit să se menţină pe linia de plutire. Pentru primele două fenomene cred că principalul vinovat este Tăriceanu care a găsit de cuviinţă să-şi popularizeze la televiziune retragerea fondurilor din bănci. Ştirea a fost preluată de ziarul Liberatatea şi, urmare a acestui articol, spiritele au început să se încingă. Este evident că retragerile masive vin şi pe fondul unui zvon insistent privind problemele unei bănci, zvon care dacă se confirmă va afecta destul de mult piaţa bancară. Oricum, dincolo de maniera discutabilă de comportament a lui Tăriceanu, putem spune că aceste fenomene erau previzibile. În ceea ce priveşte cursul de schimb, probabil că Banca Naţională a făcut din nou o mare greşeală ieşind cu euro pe piaţă. A reuşit să evite trecerea acestuia peste 4 lei cheltuind inutil o cantitate însemnată de euro. Presiunea este foarte mare, iar spargerea nivelului psihologic de 4 lei se va produce cu toată îndărătnicia lui Isărescu. Probabil ar trebui să atragem atenţia Băncii Naţionale că vremea jocurilor infantile pe curs a trecut şi că rezerva de doar 24 mld. de EUR este una insignifiantă. BNR ar trebui să stea pregătită să intervină numai natunci când lucrurile o iau realmente razna, nu la orice toană a guvernatorului. Oricum în maxim o săptămână cursul se va duce peste 4 lei, iar banii pe care BNR i-a aruncat ieri la bătaie sunt pierduţi.

Suntem în faţa primei reacţii isterice a pieţelor. Urmează să mai vedem încă multe şi, cu ajutorul bravilor noştri politicieni, le vom simţi mult mai accentuat decât restul lumii. Ceea ce trebuie să conştientizăm este că nu poţi sta sub umbreluţă în faţa uraganului. Ori te protejezi, ori alergi în direcţia lui. Orice altă acţiune nu este decât inconştienţă. Asta cred că ar trebui să înveţe atât bravii noştri politicieni cât şi factorii de decizie.

Sfidarea salariului

Aflaţi pe final de mandat, aleşii se întrec în oferirea de pomeni electorale. Dacă până acum în campania electorală doar se promiteau pomeni, iată că această perioadă ne aduce o premieră: pomenile chiar se dau!

Aşa cum estimam, legea privind salariul profesorilor a deschis cutia pandorei. Absolut toţi sindicaliştii agită apele, fac greve de avertisment şi-şi isterizează membrii cu perspectiva unor creşteri ale venitului de cel puţin 50%. Este clar că ne aflăm în pragul unui haos care ne va conduce către fenomene aberante.

Tehnic, mărirea salariului profesorilor nu este posibilă. Practic, dacă se va produce, va conduce inevitabil către o avalanşă de majorări salariale, urmată de o perioadă de pseudo-bunăstare în care vor fi înregistrate vârfuri ale consumului, creşteri ale preţurilor şi amplificarea dezechilibrelor macro. Factura pe care o vom plăti va consta într-o devalorizare severă a cursului, adică a stabilizării acestuia în palierul 6.5-7 Lei/EUR. Un asemenea cutremur poate destabiliza întreg sistemul financiar şi, cel mai rău, va produce o polarizare accentuată a societăţii. Din nou pensionarii se vor confrunta cu probleme grave, iar salariaţii vor cunoaşte o scădere radicală a puterii de cumpărare. Mai grav este că toate aceste fenomene se vor resimţi în anul 2009, an în care economia românească va fi lovită de efectele crizei mondiale. O asemenea perspectivă creează premisele intrării într-un ciclu aberant de devalorizări ale monedei urmate de creşteri salariale. Iar în această ecuaţie, inflaţia poate ajunge la valori de peste 20%, de neconceput azi!

Sunt curios dacă este cineva în această ţară care-şi doreşte o asemenea perspectivă. Probabil că nu, dar nimeni nu se gândeşte la consecinţe, iar asta ne poate costa enorm.

Euro bang

Privită prin prisma presei, întâlnirea de la Paris a fost un succes. Liderii câtorva state europene s-au strâns pentru a discuta posibile modalităţi şi strategii de redresare a pieţei financiare. Finalul a fost unul perfect, un fel de tablou de familie în care toată lumea zâmbeşte.

Ceea ce s-a întâmplat în spatele uşilor închise probabil vom afla peste foarte mult timp. Ne putem însă imagina că lucrurile nu stau atât de roz din moment ce nemţii au refuzat discutarea unui plan comun, preferând să transfere elementele de strategie(şi de bani, bineînţeles) la nivelul fiecărui stat. Iar comunicatul de la sfârşitul întâlnirii a mascat problemele existente în spatele unor principii generale.

Confirmarea eşecului de la Paris a venit în urma discuţiilor dintre miniştrii de finanţe. Întâlnirea de la Luxemburg a avut ca principal scop stabilirea unui plan comun de acţiune pentru contracararea efectelor crizei financiare. Franţa şi Italia susţin cu tărie un plan similar cu cel american, conform căruia ar urma să se injecteze bani pentru a opri declinul instituţiilor financiare europene. Că Franţa şi Italia sunt susţinătoarele acestui plan e uşor de înţeles. Băncile din cele două ţări par a fi printre cele mai afectate de criză, cu toate că până acum aceste probleme au fost destul de bine mascate.

Refuzul anumitor state de a participa la "planul unic de salvare" devine clar, iar mesajul transmis este că scapă cine poate. În acest moment rămâne în picioare numai propunerea privind garantarea în proporţie de 100% a depozitelor populaţiei, dar aceasta este un miraj care nu poate fi luat în consideraţie decât ca armă psihologică.

Urmează să vedem care bănci vor face faţă dezastrului. Cred că vom vedea falimente spectaculoase şi încercări disperate de salvare a unor instituţii cu istorie. De asemenea, vom vedea încălcări flagrante ale Pactului de Stabilitate, ceea ce va avea efecte negative asupra cotaţiei euro. Este clar că pentru Europa răul nu s-a terminat. Abia acum începe! Şi dacă ne gândim că liderii europeni de azi sunt nişte bieţi măscărici (vezi Sarkozi şi Berlusconi), avem toate motivele să credem că vom fi martorii celei mai prost gestionate crize din istorie.

Reîntoarcerea în minciună

Am stat mult să mă gândesc dacă mai trebuie să abordez subiectul pieţei americane. Având în vedere faptul că în urmă cu o săptămână am publicat un articol în care îmi exprimam admiraţia faţă de respingerea planului Paulson, consider că acum, la aprobarea controversatului document, trebuie să tratăm implicaţiile pe care le are această acţiune.

Dacă în urmă cu două-trei săptămâni nu exista nici vorbă de intervenţia statului pe piaţă, planul lui Paulson a captat rapid atenţia tuturor, căpătând valenţe de panaceu. Date fiind condiţiile, este destul de interesant să analizăm în primul rând de ce toţi jucătorii pieţei sunt fascinaţi de plan şi mai ales cum un proiect făcut "pe genunchi" a ajuns să fie considerat salvatorul planetei.

Putem găsi asemănări frapante de comportament între factorii de decizie americani(şi nu numai) şi oamenii suferind de maladii incurabile: cu toţii caută soluţii, iar când acestea nu apar tind să devină iraţionali, să creadă în poveşti şi să sfârşească pe mâna şarlatanilor. Referitor la planul Paulson, putem lesne observa că are toate ingredientele pentru a atrage atenţia: provine din partea unei personalităţi cu ştaif(lumea îl consideră bancherul pur profesionist), promite tranşant rezolvarea crizei şi întăreşte această promisiune cu un cost piperat. Pentru omul de rând, 700 de miliarde de dolari reprezintă o sumă incomensurabilă. Pe de altă parte, pentru politicieni şi factori de decizie reprezintă o sumă mare, dar suportabilă. Prima respingere a proiectului i-a mărit notorietatea, a deschis calea dezbaterilor şi a condus către inevitabila adoptare a sa într-un final demn de hollywood(Obama şi McCain s-au întors din campania electorală pentru a vota planul!).

Ceea ce va urma va fi o lecţie pentru toată lumea, o lecţie din care ar trebui să învăţăm că întotdeauna trebuie să ne păstrăm conectaţi la realitate. Realitatea ne arată că în acest an FED-ul a pompat aproximativ 600 de miliarde fără niciun rezultat. Poate vă mai amintiţi de cele 200 de miliarde pompate în martie, de naţionalizările făcute in extremis precum şi de celelalte mişcări mai mult sau mai puţin discrete. De ce ar face minuni cele 700 de miliarde ale lui Paulson? E simplu, din punct de vedere logic nu pot face nimic. Vorbim de o criză apărută pe o piaţă de 1000 de trilioane de dolari. A arunca pe o asemenea piaţă 700 de miliarde este echivalent cu a încerca să stingi un incediu din Empire State Building cu o pipetă. Cel mai probabil se mizează pe efectul psihologic, dar chiar şi aşa, perioada de "stabilizare" va fi de maxim 6 luni. O perioadă de respiro în urma căreia vom asista la noi cutremure.

Marea prostie pe care au făcut-o americanii constă în refuzul lor de a-şi curăţa sistemul financiar. Au preferat în schimb o soluţie "ocultă" care, în premieră, conferă unui om puteri discreţionare asupra unei cantităţi imense de bani(ce prieteni vor fi salvaţi în primul rând?). Pe de altă parte, prin atitudinea adoptată şi prin apelurile disperate făcute pentru adoptarea planului Paulson, europenii dovedesc că sunt mult mai fragili decât am crezut. Acum cred cu tărie că şi sistemul bancar european este la fel de toxic precum cel de peste ocean, că minciuna este mai mare decât ne putem imagina. Cu toate acestea, perioada de respiro care va urma le va permite celor care-şi dau seama despre ce e vorba să evadeze din sistem(citiţi de două ori această ultimă frază!!).

De week-end: Logo-urile băncilor în perioada de criză

Toamna pomenilor

Ieri, într-un aplomb revoluţionar şi cu o demagogie rar întâlnită, deputaţii au votat în unanimitate mărirea salariilor profesorilor cu 50%. Aceasta reprezintă una dintre cele mai proaste decizii ale acestei perioade, semănând cu bătutul cuielor în sicriu. Nu vreau să fiu înţeles greşit. Poate că profesorii meritau, poate că e vorba de cazuri dificile. Eu însumi provin dintr-o familie de profesori şi ştiu foarte bine greutăţile cărora trebuie să le facă faţă. Problema principală este că nu sunt bani, iar o majorare a salariilor a unei categorii de bugetari este urmată întotdeauna de solicitări similare din partea celorlalţi.

Ceea ce se întâmplă acum în viaţa politică în general şi parlament în special este deja inimaginabil. Toată lumea promite bani, toată lumea aprobă bani, toată lumea are chef de cheltuit. Sunt curios dacă băieţii care acum aruncă proiecte fantasmagorice pe piaţă îşi vor asuma(peste câteva luni) rezultatele acţiunilor lor. Să fim bine înţeleşi, România stă prost, iar dacă ţinem cont de contextul internaţional putem spune că s-a trecut demult de nivelul de alarmă. Cu un necesar de finanţare imens şi cu grave dezechilibre macro, România va fi în scurt timp depunctată de către agenţiile de rating, fluxurile financiare către noi vor fi din ce în ce mai scumpe, iar moneda naţională va exploda. Nu numai că vom asista la volatilităţi mari şi la cutremure, dar, în mod clar, politica "pungilor deschise" nu poate avea ca finalitate decât o devalorizare a monedei naţionale. Iar odată începută aceasta va deschide cutia pandorei aruncându-ne din nou în negura anilor 90.

Cei care se bat cu pumnul în piept ar trebui să înţeleagă că suntem la sfârşitul unui ciclu de creştere economică în care nu s-a făcut nimic. Este natural să urmeze o perioadă de contracţie, dar cel mai grav este faptul că aceasta se suprapune peste criză mondială şi lucrurile vor sta extrem de rău pentru noi. Cred că ar trebui să uităm cât mai repede prostia cu "statutul de stat emergent" al României şi să privim cu ceva mai multă responsabilitate fenomenul economic. Oricum urmează vremuri grele şi dacă vom avea "norocul" unei noi guvernări minoritare, efectele crizei le vom simţi înzecit. Iar pentru aceia care cred că fenomenele specifice anilor 90 sunt de domeniul trecutului, am o veste proastă: cred că avem vreo câteva Bancorex-uri pe piaţă.