Aurul ca obsesie

Avem în faţă o chestiune cât se poate de clară: aurul creşte. Şi creşte văzând cu ochii, indiferent că unii spun că e bine sau rău, indiferent de emoţii, sentimente sau percepţii. Avem de-a face cu un fapt cât se poate de concret, însă ceea ce se ascunde în spatele său este de-a dreptul interesant.

Înainte de a începe, aş dori să clarific un lucru: aurul a fost şi este o modalitate de conservare a valorii. Aceasta înseamnă că, între a deţine 1000 de dolari şi o uncie de aur, varianta a doua îţi garantează mai bine conservarea valorii banilor din momentul cumpărării(e valabil şi pentru varianta în care preţul aurului scade). În momentul în care se vorbeşte despre investiţia în aur, cred că se exagerează întrucât aurul nu are nicio posibilitate de creştere. Ai cumpărat un gram, peste n ani vei avea tot un gram. Caracteristica acestui metal este că, de-a lungul timpului a fost utilizat ca etalon, iar valoarea sa a fost oarecum constantă. Cât timp nu se va descoperi vreo metodă de fabricare "din nimic" a aurului, valoarea sa se va menţine. De asemenea, trebuie menţionat că "funcţia" sa de conservarev a valorii funcţionează într-o economie cât de cât coerentă. Există numeroase exemple în istorie când aurul şi-a pierdut temporar această caracteristică(perioade de foamete, criză profundă, război etc.).

Având în vedere că vorbim de o cantitate limitată, piaţa aurului a fost una dintre ţintele preferate ale manipulatorilor profesionişti. Anii '50-'60 au consemnat intervenţii grosolane ale SUA pe piaţă. Mişcările au avut ca unic scop impunerea dolarului în tranzacţiile internaţionale în detrimentul aurului. Pentru a ajuta procesul de "uniformizare financiară" CIA s-a folosit de toate metodele specifice unui serviciu secret: de la aranjarea unor numiri pe funcţii de control până la plasări de cârtiţe, şantaj, contracte neortodoxe s.a.m.d. Scopul de atunci a fost unul simplu: limitarea achiziţiilor de aur de pe piaţa liberă. Băncile centrale au fost practic obligate să renunţe la cumpărările de aur în favoarea dolarului şi a lirei sterline. Şi, pentru a descuraja achiziţiile, "brigada financiară" a CIA s-a asigurat că preţul aurului nu depăşeşte anumite limite de suportabilitate. După ce politica anti-aur a fost impusă s-a putut realiza decuplarea dolarului, astfel încât valoarea sa să reprezinte mai bine puterea economică. Cu toate că, la prima vedere, noul concept aducea un aer nou în sistemul financiar mondial, o evoluţie, scopul final a fost unul cât se poate de ticălos: rezolvarea mai facilă a crizelor americane prin politici monetare în urma cărora nota de plată pentru excesele unchiului Sam să fie suportată de toată lumea. Din păcate, oficialii mai mult sau mai puţin mânjiţi au intrat în jocul "democratic" american permiţând dezvoltarea şi perpetuarea unui sistem născut  falit.

Aurul, ca orice marfă are nevoie de o piaţă şi de un preţ. Fiind vorba de o marfă relativ constantă ca şi cantitate, rezultă că cei care deţin cantităţi mari din această marfă sunt cei care fac regulile. Aşa s-a ajuns ca minele să fie nevoite să respecte anumite standarde şi, în principiu, să-şi vândă marfa folosind numai anumite pieţe. De asemenea, întrucât cantitatea limitată de metal nu putea suporta o piaţă scalabilă, s-a dezvoltat piaţa hârtiilor de valoare cu acoperire în aur. Din punct de vedere teoretic, în momentul în care achiziţionezi o hârtie cu acoperire în aur, în spatele ei ai cantitatea de aur cumpărată. Am spus din punct de vedere teoretic întrucât, în realitate, piaţa hârtiilor de valoare funcţionează după principiul fracţionar, similar băncilor. Aceasta înseamnă că, în momentul în care o mare parte dintre deţinătorii de hârtii vor dori să-şi transfere aurul fizic, acest lucru va fi imposibil.

În mare, lucrurile expuse mai sus au mai fost explicate pe blog. Că piaţa aurului este susceptibilă de colaps nu este o noutate. Ceea ce este însă demn de remarcat este că lucrurile încep să se precipite. În primul rând, se distinge foamea suspectă a statelor pentru aur. China face publicitate TV şi-şi educă cetăţenii să economisească în metale valoroase, India cumpără aurul scos la vânzare de FMI, Rusia declară că intenţionează să cumpere aur de pe piaţă, iar Brazilia susţine că are un program de majorare a rezervelor de aur. Vorbim aici de tranzacţii cu aur fizic. În aceste condiţii este ciudat cum preţul aurului nu a explodat, mai ales că avem de-a face şi cu o posibilă "sugestie politică". Răspunsul este simplu: tranzacţiile cu aur fizic nu reprezintă decât o cantitate mică dacă e să raportăm la piaţa "aurului virtual". Am numit aur virtual întreaga încrengătură de instrumente speculative dezvoltate cu suport pe hârtiile cu acoperire în aur. Probabil de-aici vor veni şi marile probleme ale viitorului întrucât, imensa masă monetară tipărită pentru acoperirea găurilor sistemice inundă şi piaţa aurului. Momentan constatăm o creştere fără precedent a contractelor futures pe aur(din august numărul acestora a crescut cu peste 50% faţă de valorile maxime), iar această euforie trebuie să ne dea de gândit. Dacă aceste contracte ar trebui să se finalizeze cu livrarea de aur, întreaga piaţă ar exploda. Cum însă multe din poziţii au numai rol speculativ, este foarte posibil ca piaţa să funcţioneze în continuare. Problemele care se remarcă însă ţin de livrări. Deja se constată întârzieri la livrare, iar asta nu poate face altceva decât să sporească nervozitatea investitorilor. De asemenea, în ultima perioadă problemele de pe piaţa aurului sunt din ce în ce mai prezente în analize, iar aici avem, cu siguranţă, un element de risc.

Fenomenul la care asistăm acum este foarte interesant prin prisma faptului că putem observa live cum politica de tipărire de bani influenţează o resursă limitată. Dacă ar fi să facem un calcul simplu, aurul ar trebui să-şi dubleze valoarea pentru a oglindi mişcarea din piaţa monetară. O valoare prea mare a sa ar arunca întrebări serioase referitoare la sustenabilitatea modelului monetar actual, iar acesta este ultimul lucru pe care şi-l doresc americanii. Probabil, aşa cum s-a întâmplat şi în trecut, a fost setat un nivel psihologic care urmează să fie apărat prin orice mijloace. Marea întrebare care se pune este dacă nu cumva acest joc a fost scăpat din mâini. În mod normal, când vrei să scazi preţul unui produs nu trebuie să faci altceva decât să inunzi piaţa. În cazul aurului, acest lucru e greu de făcut, mai ales după ce vânzarea aurului de către FMI a avut efectul unei picături în ocean. Piaţa a devenit atât de mare încât este extrem de greu să îi mai poţi seta limite, chiar dacă te numeşti CIA. Serviciile secrete au însă metode eficiente de contracarare: dacă nu poţi manipula poţi compromite. Aici cred că este marele risc al unei pieţe artificial dezvoltate. La urma urmei nu este o greutate prea mare să compromiţi o piaţă în care se fac zilnic schimburi de hârtii cu acoperire teoretică în aur. Vom vedea oare un colaps pe o piaţă considerată sigură? Nu ştiu, dar e o ipoteză pe care trebuie să o luăm în consideraţie.

P.S. Ar mai fi o metodă de inundare cu aur. Convingerea băncilor centrale să-şi vândă din deţineri. Probabil marile bănci nu vor agrea ideea, dar ceilalţi, cu datorii insuportabil de mari la FMI, ar putea fi mult mai uşor de convins.Ştiţi pe cineva în această situaţie?

Economia de bailout

În timp ce majoritatea se iluzionează cu privire la revigorarea bruscă a economiilor, o minoritate de nebuni ţipă şi demască intrarea în fantasmagoric. De fiecare dată când sunt prezentate date economice neaşteptat de bune bursele explodează, isteria revine, iar oamenilor li se vinde imaginea revenirii la normal. În acelaşi timp, rata şomajului creşte, consumul scade, iar încrederea mediului de afaceri se erodează. Nu cred că spun noutăţi pentru nimeni. Variaţiile minore care dau acel obsesiv "better than expected" sunt corectate la câteva zile sau săptămâni după publicarea indicatorului inventându-se false motive. Din păcate aceasta este lumea în care trăim şi mai grav este faptul că unii încă mai cred în viabilitatea acestei realităţi.

A trecut mai bine de un an de la colapsul Lehman, de la injecţiile iraţionale de capital şi de la pachetele de stimulare. Rezultatul? Zero! Bernanke vorbea despre faptul că s-a reuşit evitarea unui colaps total. N-aş paria pe această opinie. Probabil s-a reuşit amânarea colapsului, dar perspectiva sa devine din ce în ce mai apăsătoare, iar amploarea cu care se va produce va fi direct proporţională cu întârzierea. Nu trebuie să uităm nicio clipă modalitatea stupidă în care s-a acţionat: acoperirea găurilor explodate, mascarea celor neexplodate încă. Nimic din ceea ce s-a dorit nu s-a obţinut. Mai mult, instituţiile care în urmă cu un an erau "too big to fail" sunt acum şi mai mari, dar la fel de nerestructurate şi ineficiente.

Ceea ce este însă de-a dreptul şocant este disfuncţionalitatea cronică a economiei. Practic, s-a ajuns într-un moment în care logica a părăsit piaţa. Pentru ca lucrurile să se mişte este nevoie de stimulente, iar când se renunţă la administrarea acestora se revine brusc la starea inertă de dinainte. Este ca şi cum pentru a se produce şi vinde o pâine de un leu ar fi nevoie de un ajutor de la stat de şase lei. Într-adevăr, cât timp statul asigură banii, afacerea semnalizează că merge, dar după întreruperea stimulentului lucrurile revin inevitabil la starea anterioară.

Mulţi sunt tentaţi să compare actuala criză cu cea din 1930. Se înşeală amarnic! Atunci întreaga economie a trecut printr-un proces de "purificare" ce a permis introducerea şi aplicarea unor reforme profunde. Investiţiile făcute în infrastructură au avut un efect benefic asupra întregii economii. Acum, un asemenea tratament nu mai este posibil decât în economii rudimentare, precum cea a României(unde nu sunt bani pentru asemenea soluţii). Fenomenul economic internaţional actual este infint mai complex decât cel de acum aproape un secol. A trata actuala boală cu instrumentele de atunci este de-a dreptul imposibil. Încă suntem în stadiul în care ne autoiluzionăm că ceea ce s-a făcut până acum a fost OK, că în scurt timp ne vom relua existenţa de acolo de unde rămăsese.

Ceea ce am descris este valabil peste tot în lume. Toate guvernele au preferat cosmetizări şi acţiuni de faţadă. Între banii injectaţi iraţional de americani şi fondurile imense pompate cu discreţie de europeni  nu este nicio diferenţă. La fel în China, India, Japonia, Rusia sau oriunde pe planetă. Nimeni nu vrea să renunţe la actualul model, cu toate că factorii de decizie sunt conştienţi că aşa nu se mai poate. Deocamdată, probabil, vom continua să ne scăldăm în apele călduţe ale stimulentelor. Însă, în aceste momente trebuie să fim  atenţi să nu picăm în cursa şoarecelui de care încet, încet ne apropiem. Poate că gustul caşcavalului e îmbătător, dar dacă ştii care sunt consecinţele, probabil e bine să te abţii. Şi să nu uit: cred că ne îndreptăm inevitabil de la modelul "too big to fail" către realitatea "too big fail".

Rally to Fail, Correction to Follow

Ron Paul

Actualitatea motorizata

În timp ce liderul sindicatului Vauxhall, Tony Woodley, îşi freacă fericit mâinile în faţa a ceea ce el numeşte "a fantastic decision", omologul său de la Opel stă şi înjură alături de Merkel şi celelalte cozi de topor ruseşti. Motivul? În momentul în care nimeni nu mai credea într-o întoarcere, board-ul GM a hotărât păstrarea diviziei europene. O lovitură grea pentru întreaga şerpărie din jurul Magna International care, dincolo de interesele politice dictate de securitatea rusă, nu avea efectiv nicio justificare economică.

Contramăsurile aşteptate sunt destul de dure, dar, în acelaşi timp, pot conduce la răspunsuri radicale din partea GM. Sindicatele germane au început cu declanşarea grevelor, însă acestea nu pot avea niciun efect. Autorităţile fie dau declaraţii belicoase referitoare la efectele negative ale "turbo-capitalismului", fie încearcă o rezolvare amiabilă a situaţiei prin negocieri directe între Magna şi GM. Personal cred că meciul este pierdut, iar decizia GM este una istorică. De altfel, nu înţeleg în ce constă supărarea nemţilor atâta timp cât răsturnarea de situaţie nu va mai necesita acordarea ajutorului de 1,5 miliarde EUR. Evident, anumite neînţelegeri ale unora ca mine stârnesc zâmbetele insiderilor de la capătul viguros al comisionului. Oricum, lovitura de graţie ar putea consta în mutarea tuturor capacităţilor de producţie ale Opel în mult mai prietenoasa Anglie, iar o asemenea perspectivă chiar că ar da o lovitură teribilă administraţiei ruse a Germaniei.

În cealaltă tabără, Fiat-Chrysler, Marchionne a promis că noua alianţă va face profit în 24 de luni, cu break-even-ul în anul viitor. Metoda adoptată este una radicală: în locul platformelor greoaie ale Chrysler vor fi folosite platforme Fiat, noile modele fiind, de fapt, Fiat şi Alfa Romeo. O decizie caracteristică stilului de a conduce al celui care a ridicat Fiat de la stadiul de fier vechi la cel de star. În urmă cu câţiva ani se glumea spunându-se că FIAT este acronimul de la "Fix It Again, Tony", iar acum tocmai s-a calificat în liga grea. Responsabil pentru acest succes a fost Marchionne, necunoscutul promovat ca preşedinte pentru a stinge lumina la Fiat. Rămâne de văzut dacă strategia individului care doarme numai patru ore pe noapte va avea succes. Personal pariez că da.

P.S. Probabil, după intrarea pe profit a Chrysler, vom auzi din ce în ce mai des comparaţii între Marchionne şi Lee Iacocca.

Povestiri din lumea hartiei

După minimul înregistrat în cursul lunii trecute, dolarul pare a-şi reveni miraculos. Ne-am fi aşteptat ca după depăşirea unor praguri psihologice să asistăm la un veritabil asalt asupra verzişorilor, însă realitatea acţionează parcă în sens contrar normalităţii. Am putea avea impresia că trăim într-o lume ireală. Pe măsură ce devalorizăm mai mult avem parte de reveniri spectaculoase, pe măsură ce muncim mai puţin avem parte de mai mulţi bani s.a.m.d. Trăim oare într-un univers ilogic? Evident că nu. Lumea este cea pe care o ştim, iar aici câştigă de fiecare dată maeştrii, adică cei care au o cunoaştere deplină a legilor şi regulilor(pe care tot ei le fac).

Fenomenul aprecierii dolarului nu este atât de inexplicabil pe cât pare la prima vedere. De fapt, am putea spune că avem de-a face cu o consecinţă logică a unei politici duplicitare practicată de aşa-numiţii asediatori ai americanilor. Mai ţineţi minte declaraţiile belicoase ale oficialilor BRIC referitoare la nesustenabilitatea monedei americane? Toate acele jocuri de imagine orchestrare de Rusia şi China se întorc acum împotriva iniţiatorilor. Numai că, aşa cum veţi vedea în continuare, "teatrul de operaţiuni" este unul fals, iar contextul cât se poate de iluzoriu.

Totul a început în perioada imediat premergătoare publicării PIB-ului aferent trimestrului trei. "Estimările" analiştilor, având probabil suportul în şoaptele oficiale, dădeau ca sigură o creştere cuprinsă între 3% şi 3.2%. Cei care făceau prognoze se învârteau în jurul acestor valori, iar ziarele şi agenţiile de presă preluau frenetic aceste cifre. Publicarea unei valori "better than expected" a condus la o adevărată isterie în masă. O asemenea creştere economică, din punct de vedere teoretic, ar semnaliza revenirea miraculoasă a SUA şi restabilirea vechiului pattern. Confruntaţi cu o perspectivă pozitivă, oficialii marilor exportatori s-au speriat de o posibilă pierdere a startului în lupta cu concurenţii. O monedă tare în raport cu dolarul înseamnă produse mai scumpe pe piaţa americană, adică acolo unde toată lumea visează să vândă. Cum o asemenea perspectivă este greu de acceptat, statele afectate au început să pună umărul la aprecierea dolarului. Este de-a dreptul hilar să-i vezi pe cei care în urmă cu câteva luni proroceau moartea imperiului american cum pun umărul la salvarea căruţei numite dolar.

Cum cumpărările masive de pe piaţă sunt destul de greu de gestionat, soluţia cred că va veni tot de la americani care, cel mai probabil în perioada imediat următoare, vor propune câteva noi mega swap-uri. Şi, cu această ocazie, dolarul va cunoaşte o evoluţie logică: de la monedă de schimb la drog economic. Ce va urma mi-e greu să intuiesc. Probabil când se vor trezi din amorţeala noului drog, "cavalerii dreptăţii" îşi vor da seama că sunt prinşi într-o veritabilă cursă de şoareci deoarece au devenit mândrii deţinători ai unei cantităţi şi mai mare de hârtie decât aveau iniţial. Din câte se ştie, extazul produs de droguri este urmat de perioade lungi de anxietate şi depresie. Asta, evident, până la următoarea doză.

November