Lumea tenebrelor

Am fost surprins să aflu că fostul executiv al AIG, Maurice "Hank" Greenberg, a început să aducă acuze nevoalate gigantului Goldman Sachs. Fără pic de diplomaţie, Greenberg spune că cei de la Goldman sunt responsabili pentru căderea pieţei subprime şi, indirect, pentru transformarea AIG dintr-un colos al asigurărilor într-o caricatură gigantică, ineficientă şi cu picioare de lut. Nimic nou sub soare deoarece mii de asemenea acuze au fost formulate în presă, unele dintre ele extrem de bine documentate. Asta însă nu i-a împiedicat pe "oamenii dumnezeului" Blankfein să-şi vadă în continuare de extrem de profitabila activitate de sifonare.

Nu de puţine ori, mai mulţi observatori au remarcat modul malefic în care acţionează Goldman: umflă un balon care atrage investitorii, iar la momentul oportun începe să parieze pe spargerea sa. Şi cum nimic nu e întâmplător pe această lume, balonul chiar se sparge, iar profitul genialilor bancheri urcă până la cer, spre bucuria salariaţilor model şi a acţionarilor. Un mecanism perfect care a funcţionat de la fondarea băncii şi care continuă să funcţioneze imperturbabil. La baza sa stă o şmecherie veche de când lumea: manipularea pieţelor. Când te numeşti Goldman Sachs se ştie că ai o căruţă de clienţi cu bani care citesc rapoartele tale precum credincioşii Sfintele Scripturi. Aceasta te ajută să-ţi fixezi ţinte clare şi să poţi manipula cu o precizie impecabilă imensul levier format din banii tăi şi ai celor care te urmează. Sunt lucruri care, pe cât de simple sunt, pe atât de eficient acţionează.

Povestea AIG e una ultracunoscută. Şeful diviziei de produse financiare, Joe Cassano, din biroul său de la Londra a intrat în complexa piaţă a produselor derivate, aducându-şi aportul personal(unii spun că a fost ajutat şi de îngerii de la Morgan Stanley) în sofisticarea şi dezvoltarea acestora. Aşa se face că, micuţul birou de numai 400 de angajaţi a reuşit realmente să îngroape AIG. Mai mult, demiterea "personalităţilor" de-acolo s-a făcut pe bani grei(numai Cassano a "păpat" ~315 mil. dolari). Iţele întregii poveşti sunt destul de încurcate. Marea întrebare pe care şi-au pus-o mulţi a fost cea legată de motivele pentru care AIG a fost ajutat cu atâta largheţe. Răspunsul stă tot în foamea de bani a Goldman: în isteria derivatelor, se pare că Goldman avea asigurate active în valoare de peste 20 mld. dolari, o sumă mult prea mare pentru a fi pierdută. Şi spun pierdută deoarece reasigurătorii AIG erau societăţi de asigurări necunoscute, subcapitalizate şi incapabile să acopere pierderi de o asemenea magnitudine. Într-adevăr, marea surpriză vine abia acum: din acţionariatul unor reasigurători făceau parte nume importante ale industriei precum...Goldman Sachs sau Morgan Stanley. Iar pentru a li se pierde urma, unele societăţi erau înregistrate prin Insulele Bermude sau alte paradisuri tropicale. Şi asta nu pentru a se feri de "ochiul vigilent al SEC-ului, ci pentru "optimizări fiscale" şi alte manipulări mai puţin ortodoxe de fonduri. Interesant nu? E ca şi cum eu mi-aş face singur asigurare, dar în caz de dezastru aş face presiuni asupra statului să mă despăgubească. Cu toate că în cazul unuia ca mine aşa ceva ar fi imposibil, în cazul lor exact asta s-a întâmplat!

Mecanismul de acţiune al GS este ucigător de simplu: pariază pe creştere, forţează creşterea şi isteria, după care pariază pe inversarea trendului şi totul se dărâmă. Presupunând prin absurd că ceva nu funcţionează conform algoritmului, se va găsi un binevoitor într-o funcţie cheie care să încline balanţa în favoarea caracatiţei. Şi dacă într-un târziu se va dovedi că binevoitorul a avut cel puţin un contact nefiresc cu Goldman, asta nu va supăra pe nimeni deoarece, nu-i aşa, a fost prevenit un dezastru care ar fi afectat toată economia.

Un alt exemplu despre exactitatea predicţiilor GS a făcut deliciul presei acum câteva săptămâni, atunci când o companie chineză(Shenzhen Nanshan Power) a refuzat să plătească unei subsidiare de-a Goldman(J. Aron & Company) pierderile pe care le-a suferit din tranzacţionarea de produse derivate internaţionale. J.Aron nu este la prima isteţime de acest gen, deoarece printre marii perdanţi ai unor astfel de contracte se numără o groază de firme chinezeşti de stat printre care Air China sau Shenzhen Shennan Circuit Co. Ce au comun aceste contracte este preţul petrolului, marea obsesie a companiilor chinezeşti. Interesant este că la început toate aceste contracte au fost semnate în termeni aparent nefavorabili pentru Goldman. În mod cu totul surprinzător, în urma unor volatilităţi expcepţionale, Goldman a câştigat la "pariul opţiunilor", cu toate că poziţia sa în contract era una puţin probabilă şi de-a dreptul nefavorabilă. Celor care rămân surprinşi de "acurateţea" acestor predicţii le voi dezvălui un mic secret: Goldman, împreună cu Morgan Stanley, Shell, BP, DB şi Societe Generale au fondat împreună încă din anul 2000 Intercontinental Exchange(ICE), o piaţă online pentru tranzacţionarea mărfurilor şi a contractelor futures. O platformă optimizată pentru "dark pool"-uri şi care, fiind situată în afara SUA, scapă de sub supravegherea SEC(activitatea dark pool-urilor trebuie raportată SEC în cazul în care piaţa este în SUA). Cu un asemenea arsenal în mână, e destul de uşor de intuit de unde provine inteligenţa celor care reuşesc întotdeauna să intuiască exact încotro o iau pieţele. Iar faptul că din fondatorii pieţei fac parte două dintre cele mai mari companii petroliere este, în mod sigur, o întâmplare. Şi, la fel de întâmplător este şi faptul că băncile din cartel nu prea au fost afectate de actuala criză. În aceste condiţii mă roade curiozitatea să aflu cam câte companii au marcat pierderi sănătoase din opţiunile pe preţul petrolului intermediate de meseriaşi. 

Şi pentru că tot a venit vorba de China o să închei cu un avertisment. Am rămas surprins să constat modul admirativ în care GS priveşte piaţa chineză(şi asta nu se întâmplă de azi, de ieri). Tot felul de analişti de-ai lor vorbesc în termeni pozitivi, îşi exprimă opinii exaltate în media, iar asta deja îmi ridică semne de întrebare. Se pregăteşte Goldman să dea lovitura în China? Ar fi într-adevăr o ţintă babană, una dintre ultimele disponibile. Rămâne să vedem care vor fi consecinţele şi ce va rezulta dintr-un posibil eşec.

The card game

Lecția islandeză

Islanda, prima dintre ţările lovite aproape mortal de criză, a surprins lumea cu măsurile radicale pe care le-a luat. Nu ştiu dacă vă mai amintiţi de devalorizarea monedei naţionale care a avut ca efect scoaterea din competiţia internă a mai multor multinaţionale, printre care şi McDonalds.

Pe scurt, criza islandeză şi-a avut originea în excesele băncilor proprii care ajunseseră să aibă active de câteva ori mai mari decât PIB-ul țării. Situaţia nu a deranjat pe nimeni în perioada de creştere însă, la începutul crizei financiare, problemele băncilor au început să se acutizeze, iar efectele perverse ale levierului financiar au ieşit la iveală. Disperate să-şi îmbunătăţească indicatorii, băncile islandeze au început cruciada de atragere de surse, practicând dobânzi tentante. Bazându-se pe mitul "seriozităţii nordice", acestea au reuşit să atragă(prin intermediul subsidiarelor) fonduri din străinătate, în principal din Anglia şi Olanda. Până la urmă colapsul băncilor islandeze nu a putut fi evitat, iar clienţii englezi şi olandezi s-au trezit cu economiile în aer. Evident, lucrurile nu puteau rămâne aşa, Islanda fiind somată să-şi achite datoriile faţă de clienţii din cele două ţări. Legea care prevedea achitarea despăgubirilor a trecut de parlamentul islandez, însă a fost blocată de preşedintele Grimsson căruia suma de 3.9 mld. euro i s-a părut mult prea mare pentru o economie zdruncinată. Intenţia preşedintelui este aceea de a organiza un referendum în care să solicite populaţiei aprobarea eliberării acestor sume.

Rezultatele acestei atitudini nu s-au lăsat aşteptate. Pentru început, statele nordice au blocat ajutoarele financiare pe care intenţionau să le acorde Islandei. Este o măsură extremă care poate avea implicaţii politice serioase deoarece populaţia respectivelor ţări chiar crede în aşa-numita "solidaritate nordică". Numai că sunt mult mai importante interesele economice ale respectivelor state în Anglia şi Olanda. Agenţiile de rating deja au downgradat Islanda la "junk", iar presiunile continuă întrucât există declaraţii ferme cu privire la încetarea finanţării FMI. Un întreg arsenal politico-financiar ameninţă cu izolaţionismul micuţul stat insular. Ce-i drept, poziţia internaţională este corectă deoarece trebuie să fii conștient de riscurile pe care ți le asumi.

Probabil, într-un final, Islanda își va achita datoriile. Presiunile sunt prea mari, iar capacitatea de supraviețuire a țării într-un climat izolaționist sunt practic nule. După cum puteți observa, regulile de bună cooperare funcționează! Marea întrebare(retorică, într-adevăr) este dacă aceste reguli vor funcționa vreodată în sens invers. Credeți că o țară mică va reuși să coalizeze atâtea energii pentru a-și rezolva disputele cu o superputere? Răspunsul îl știți singuri, așa că prefer doar să vă supun atenției un nou subiect de meditație.

Aberaţii legislative

Citeam ieri nişte statistici referitoare creşterea puternică a cazurilor de declarare de faliment personal în SUA. Indivizii, supraîndatoraţi fiind, reuşesc să se pună sub protecţia legii falimentului, iar după terminarea procedurilor(nu mult diferite faţă de cele ale firmelor) îşi pot relua viaţa "de la zero". Mi-am adus aminte brusc de faptul că anul trecut, prin septembrie, un individ pe care nu-l suport a avut o iniţiativă pentru adoptarea legii falimentului personal. La momentul respectiv, iniţiativa a fost puternic mediatizată, mai ales că Asociaţia Română a Băncilor s-a opus puternic unei asemenea legi.

De-atunci s-a lăsat o gravă tăcere şi nimeni nu mai spune nimic. Nu e normal deoarece lipsa acestei legi duce la o discriminare între persoanele fizice şi cele juridice. În timp ce o entitate juridică se poate pune oricând sub protecţia legii insolvenţei, o persoană fizică nu poate face acest lucru. De fapt, nu poate face în România. Fiind membri ai UE, orice individ se poate pune pune sub protecţia legii falimentului într-un alt stat membru(cele mai laxe condiţii sunt în Anglia) şi poate veni de-acolo curat ca lacrima.

Cu toate că se opun, băncile ar avea de câştigat din această lege, cel puţin prin prisma faptului că iau ce se mai poate lua de la un individ care intră în procedura falimentului personal. Cu toate că aşteptarea şi artificiile contabile par mult mai OK în aceste vremuri, s-ar putea ca, odată cu trecerea timpului, să nu mai recupereze nimic de la debitorii de la care aşteaptă minuni.

Şi pentru că a venit vorba de falimente rămân surprins de eficienţa lobby-ului unor grupuri de interese. Lichidatorii pot spune că l-au prins pe Dumnezeu de picior deoarece legea de funcţionare le permite să activeze ca şi entităţi juridice sub forma aşa-numitelor societăţi profesionale cu răspundere limitată. Marele avantaj al acestei forme de organizare constă în îmbinarea avantajelor persoanelor fizice autorizate cu cele ale SRL-urilor. Să explic: un SPRL ţine contabiilitate în partidă simplă, proprietarul nu plăteşte impozit pe dividende, iar dacă e vorba de răspundere, acesta răspunde în limita capitalului propriu. Cu alte cuvinte, cel care se îndreapta împotriva unui SPRL(şi mă gândesc acum că, prin prisma obiectului de activitate, pot rezulta numeroase cazuri de despăgubiri) nu poate ataca bunurile personale ale lichidatorului, ci pe cele ale societăţii. Simplu spus, avantajele aparţin persoanei fizice, iar dezavantajele firmei. O formă excelentă de organizare pentru a preveni eventualele probleme rezultate din contestările de la CEDO(DNA-ul - care atunci când vine vorba de un dosar dă BIR cu fugiţii - ar trebui să ştie mai multe).

Sunt doar două exemple despre cum merg lucrurile la noi. Din păcate, mai avem mult până vom reuşi să punem la punct ceva coerent. Până atunci, nu ne rămâne decât să admirăm aberanta construcţie legislativă românească şi să ne bucurăm că, la o adică, există o instanţă superioară celei româneşti care-ţi poate face dreptate(spun poate deoarece am impresia că şi acolo se întâmplă nişte chestii paranormale, dar evident, nu de amplitudinea celor locale).

Dileme valutare

Ieri BNR a anunţat scăderea dobânzii de intervenţie cu 50 puncte, la surprinzătorul nivel de 7.5%. În mod normal, scăderea dobânzii implică slăbirea monezii. La noi se pare că logica nu are ce căuta în piaţă atâta timp cât, în paralel cu decizia BNR, moneda s-a apreciat. Nu trebuie să fii vreun geniu pentru a-ţi da seama că un asemenea comportament pur şi simplu nu are justificare.

Fiind departe de ţară nu am apucat să-mi "întind antenele" pentru a înţelege logica acestei mişcări. Cineva mi-a spus că pe piaţă circulă un zvon conform căruia aprecierea leului a avut loc pe fondul închiderii unor poziţii ale UBS. Nu ştiu câtă credibilitate să dau acestor zvonuri deoarece, dacă  ar fi adevărate, ar rezulta ori că respectiva bancă ar avea analişti proşti(se vorbeşte despre un stop loss care s-a activat la 4.22), ori că la noi "echipa defensivă" e formată numai din genii.  Personal suspectez o nouă intrare a BNR, dar logica acesteia mi-e absolut străină. Oare se câştigă din mişcări de acest gen altceva decât imagine?

Coroborând mai multe informaţii pe care le am cu mişcarea BNR îmi rezultă că Isărescu şi Vlădescu vor ataca problemele economice utilizând un plan unic: inflaţia. În mai multe rânduri epicureanul a vorbit despre necesitatea unor măsuri îndrăzneţe care să ajute la relansare, iar preferata ministrului se pare că este inflaţia. De altfel, aceasta e şi singura strategie posibilă în condiţiile în care structura taxelor şi impozitelor rămâne practic neschimbată. În toată ecuaţia revine însă întrebarea referitoare la curs. De ce scade? Personal cred că este o măsură temporară menită a impulsiona consumul. Următoarea mişcare va fi "cruciada" Băncii Centrale pentru relansarea creditului de consum din dorinţa de a ne readuce în zona iraţională care ne-a asigurat creşterea(dobânzi mici, credite relaxate s.a.m.d.). Cursul nu cred că va mai scădea foarte mult întrucât, chiar şi la aceste nivele nu ajută deloc exporturile(dacă o mai interesa pe cineva acest capitol...). Ba, mai mult, cel mai probabil îşi va relua trendul de creştere către următorul prag de rezistenţă setat de BNR(probabil 4.4-4.45).

Momentan ne aflăm într-o situaţie bună. Costul CDS-urilor a scăzut cu 33.4 puncte la nivelul de 246, iar aceasta datorită perspectivelor pozitive privind accesarea noii tranşe de la FMI. BNR marşează puternic la capitolul "cheltuirea rezervei" convinsă fiind că România va adera accelerat la euro. Aceasta ar putea justifica într-un fel frenezia unor măsuri de stimulare a consumului, dar se pune o întrebare simplă: ce ne vom face dacă optica birocraţilor de la BCE(şi CE) se va schimba în 6 luni-1 an? În cazul unui eşec al Greciei şi al intrării în probleme a altor membre ale selectului club(Spania, Irlanda şi poate chiar Franţa) apetitul BCE de atragere de noi membri în zona euro s-ar putea să scadă brusc. Eu unul nu aş miza atât de mult pe optimismul actual al unora. În vremuri de criză e bine să fii moderat.

Despre Dubai si alte iluzii

Fără doar şi poate, inaugurarea celei mai înalte clădiri din lume a atras ieri atenţia tuturor mediilor de comunicare. Imaginile şeicului Mohammed bin Rashid Al Maktoum asistând la faraonicul spectacol au făcut înconjurul lumii făcând uitate pentru moment problemele financiare ale Emiratului.

Oficial turnul şi-a schimbat şi denumirea. Noul nume este Burj Khalifa, o denumire simbolică, cu puternice reverberaţii în lumea musulmană. Desigur, analiştii s-au grăbit să asocieze noua denumire a turnului cu numele preşedintelui Emiratelor ArabeUnite şi şeful Abu Dhabi-ului, Şeicul Khalifa bin Zayed Al Nahyan(cel care a sărit în ajutorul Dubaiului la sfârşitul anului trecut pentru evitarea intrării în default). Este şi nu este aşa. De fapt, pentru un musulman, noua denumire simbolizează, în acelaşi timp, dorinţa Dubaiului de a fi un fel de centru al lumii islamice(califul este conducătorul suprem al statului ideal islamic).

Trecând la realităţile economice, nu putem să nu observăm că noua construcţie se inaugurează sub auspicii nu tocmai plăcute. Imobiliarele din Dubai au scăzut în ultimul an cu aproximativ 50%, iar pentru anul curent se prognozează o scădere de încă 30%. Este imens, chiar şi pentru o zonă puternic supraevaluată ca Dubaiul. Cu toate că la inaugurare s-a vorbit de un grad de ocupare a clădirii de peste 75%, sunt destul de sceptic asupra acestei valori şi tind s-o încadrez în proverbiala tendinţă de exagerare a investitorilor arabi. Este greu de crezut că gradul de ocupare poate ajunge la aceste valori pe o piaţă mult prea volatilă. Este însă la fel de adevărat că, pentru mulţi, atracţia de a-şi achiziţiona un apartament în cea mai înaltă clădire din lume poate reprezenta o tentaţie, chiar şi în aceste vremuri dificile.

Personal cred că inaugurarea Burj Khalifa reprezintă marcarea sfârşitului unei epoci a exceselor în zona respectivă. Cel mai probabil, nu vom mai avea parte de alte insule artificiale, hoteluri plutitoare sau alte asemenea transformări spectaculoase. Marea provocare pentru Dubai este reprezentată de câştigarea mult râvnitului statut de centru financiar al lumii arabe. În perspectiva unei uniuni monetare a statelor din Golf(după modelul zonei Euro), un asemenea statut i-ar putea asigura rezolvarea tuturor problemelor. Ratarea acestei ţinte va transforma însă Dubaiul într-o curiozitate care, uşor, uşor îşi va pierde strălucirea şi prestanţa din prezent.

Oportunitati

Într-un comentariu la unul dintre ultimele articole publicate anul trecut, un cititor îmi reproşa faptul că s-a săturat să citească tot felul de informaţii despre cât de rău o să fie. Apocalipsa pare a fi un fel de marfă extrem de vandabilă în aceste vremuri oarecum tulburi, iar dorinţa cititorului cu pricina era aceea de a prezenta şi oportunităţi de investiţie, nu numai dezastre. Dreptatea este parţial de partea cititorului. Şi spun parţial deoarece, pentru subsemnatul lucrurile nu sunt în alb şi negru. Întotdeauna i-am condamnat pe comentatorii care, atunci când pieţele scad spun că sentimentele sunt negative sau pesimiste şi atunci când trendul se inversează că "optimismul a revenit". Avem de-a face, în mod evident, cu un nonsens generat de necunoaştere şi/sau superficialitate. Atâta vreme cât poţi câştiga şi când piaţa scade şi când creşte nu are sens să vorbim despre sentimente pozitive sau negative. Personal m-am simţit foarte bine shortând, iar profiturile pe care le-am avut atât din poziţiile short cât şi din cele long mi-au creeat sentimente cât se poate de pozitive.

Revenind la capitolul oportunităţi recunosc faptul că nu am insistat foarte mult din cel puţin două motive. Primul, şi cel mai important dealtfel, este acela că în acest blog îmi exprim opinii despre mişcările care se vor dezvolta în pieţe, "vânarea" oportunităţilor rămânând în sarcina cititorului. Un alt motiv este legat de perioada de criză prin care trecem, perioadă care face ca absolut orice domeniu să reprezinte o oportunitate. Depinde numai de modul în care decizi să intri şi de capacitatea pe care o ai. În rest, consider că actuala criză a deschis oportunităţi puternice în practic orice domeniu. Şi, pentru a-mi susţine afirmaţiile voi prezenta mai jos câteva investiţii pe care le consider de succes şi despre care probabil veţi mai auzi.

Băncile reprezintă unul din domeniile predilecte ale acestui acestui blog deoarece au atras şi atrag atenţia prin prostia managementului şi al responsabililor cu riscul. În primul rând prostia a fost cea care a cufundat un domeniu eminamente super-rentabil într-o criză din care cu greu se vede ieşirea. Puternic lovite multe bănci trăiesc la ora actuală artificial, asistate fiind de banii pompaţi cu nemiluita de state conduse, de asemenea, de proşti. Întreaga penurie de pe piaţa financiar-bancară nu face altceva decât să lase o marjă nesperată celor care decid acum să intre pe această piaţă. În momentul de faţă, dacă ai bani beneficiezi de oportunităţi fantastice în segmentele retail şi SME, unde poţi atrage clienţi foarte buni cu un profit pe măsură. În România au înţeles acest lucru doi investitori care, în cursul anului trecut, au obţinut autorizarea din partea BNR. Horia Manda va lansa Patria Bank, o bancă orientată către microfinanţare şi care are toate şansele să genereze profituri impresionante. Strategia lui Manda pare interesantă, mai ales prin faptul că va ataca oraşele mici şi zonele rurale, adică zonele subbancarizate şi care pot genera profituri uriaşe. Nu credeţi? Sudiaţi modelul Grameen Bank al lui Muhammad Yunus(printre altele şi deţinător al Nobel-ului pentru Pace) şi-mi veţi da dreptate. Celălalt investitor român care a obţinut autorizarea este Valer Blidar, cunoscut şi ca  baron al vagoanelor. Banca Feroviară Română(sau Banca Comercială Feroviară, nu mi-e prea clar cum se va numi) se doreşte a fi o bancă universală, o ţintă puţin cam generoasă pentru vremurile pe care le trăim...

Pentru a finaliza oportunităţile din domeniul bancar cu o figură emblematică, vi-l voi aduce în prim-plan pe Sir Richard Branson care, prin divizia finaciară a grupului Virgin, intenţionează să investească într-o bancă. Grupul a solicitat în cursul anului trecut o licenţă pentru a putea opera pe piaţa bancară britanică. Zvonurile susţin că Branson va cumpăra o bancă de talie mică pe care o va recapitaliza. Va fi într-adevăr foarte interesant de observat cum se va impune "Virgin Bank", mai ales că se vorbeşte pe la colţuri despre intenţia lui Branson de a achiziţiona active importante(şi curate) ale RBS, Lloyds şi Northern Rock. Cu alte cuvinte, este posibil să vedem grupul Virgin jucând în liga bancară mare. Nu întâmplător am dat acest exemplu. Piaţa bancară britanică este una dintre cele mai afectate de criză, însă acesta nu este un impediment pentru a face bani. Din contră aş spune. Că am dreptate o dovedesc cele peste 30 de cereri de autorizarea care au fost depuse în cursul anului trecut la Financial Services Authority(FSA).

De la bănci, voi trece la agricultură unde s-a tot vorbit despre oportunităţi, dar foarte puţini au fost cei care au profitat. V-am vorbit despre numeroase iniţiative ca cea a lui Jim Rogers care, în urmă cu mai bine de un an, a investit puternic în ferme. A cumpărat pământ în Brazilia şi ferme în Canada, profitând de lipsa de finanţare cu care se confruntau fermierii. Nu voi repeta acum povestea lui Rogers, ci vă voi aduce în prim-plan un personaj de care, ce mai probabil, nu aţi auzit. Sai Ramakrishna Karuturi este şeful Karuturi Global Ltd., o firmă din Bangalore care se ocupă cu un alt fel de outsourcing: agricultura. Indianul a închiriat peste 300 000 ha în Etiopia, unde produce cereale, o marfă a cărei creştere nu a fost observată de cei orbiţi de investiţia în iluzoriul aur. Marea afacere a indianului este reprezentată de costul forţei de muncă din Etiopia. Probabil vă va suna incredibil, dar un muncitor de-acolo se mulţumeşte cu mai puţin de 1,25 dolari/zi!!! Imaginaţi-vă numai despre ce profituri vorbim în condiţiile în care marfa pe care o produce omul nostru va avea întotdeauna căutare. De altfel, despre oportunităţile din Africa am mai vorbit pe blog în cursul anului trecut, atunci când v-am spus despre investiţiile Oman-ului şi Arabiei Saudite în Kenya şi Sudan, utilizând o reţetă similară. Investiţii, aş spune sigure şi cu marje de profit impresionante.

Mă voi opri aici deoarece nu vreau să întind inutil acest articol. Ideea pe care doream să o subliniez este aceea că oportunităţile nu numai că există, dar sunt şi deosebit de tentante. Marile afaceri îşi au rădăcinile în perioade de criză. De asemenea, investiţia în economia reală este preferabilă unei investiţii "statice" în metale preţioase(care, de altfel, se pot dovedi şi deosebit de păguboase la momentul spargerii bulei speculative). De asemenea, vreau să le clarific celor care mă citesc un lucru cât se poate de simplu: nu sunt vreun cavaler al apocalipsei şi cu atât mai puţin vreun cronicar al ei. Poate că unii au ajuns la această concluzie din cauza modului critic în care privesc fenomenele economice şi nu numai. Într-adevăr, obişnuiesc să fiu suspicios, să am rezerve şi să scot în evidenţă erorile, dar asta în niciun caz nu mă face pesimist ci, din contră, mă ajută ca în urma unei investiţi reuşite să-mi pot alimenta optimismul.:-)

P.S. Ţinând cont că acesta este primul post al acestui an nu-mi rămâne decât să vă urez să aveţi un an impecabil! Baftă multă!