Marea dislocare

„Ieșirea Greciei din Euro va genera un  dezastru!” Acesta este sloganul la modă pe care-l contrapun unii analiști ipotezei ieșirii țării din uniunea monetară. Ceea ce este ciudat e faptul că aceiași analiști recunosc pe o voce șoptită că nu prea mai exista soluții. În paralel, societatea grecească se radicalizează sub presiunea unor declarații aberante venite din afara țării sau a unor măsuri de reformă care nu fac altceva decât să contracteze economia. 

Puși în fața acestei situații nu ne rămâne să ne întrebăm ce urmează. În cazul unei ieșiri mai mult sau mai puțin controlate a Greciei, presiunea evenimentului va îndrepta spectrul crizei către ceilalți membri ai clubului PIIGS. Și este logic să se întâmple așa deoarece atunci când ai un precedent evenimentele similare nu întârzie să apară. Cu toate că e trist, trebuie să recunoaștem că e destul de târziu pentru a se mai putea face mare lucru. Uniunea Monetară este fragilă și aceasta în ciuda siguranței arătate în special de Germania. Cert e că lucrurile stau prost iar spațiile de manevră sunt din ce în ce mai strâmte. 

Ca și variante de lucru au rămas două: accelerarea integrării sau dislocarea. Accelerarea integrării presupune cedarea de suveranitate a statelor către instituțiile europene, uniformizarea fiscalității și controlul strict al surselor și cheltuielilor de la nivel local la nivel continental. Aceasta ar fi trebuit să fie una dintre măsurile luate cu mult înainte de începerea crizei deoarece o monedă unică nu poate supraviețui în teritorii eterogene din punct de vedere fiscal. Tratarea monedei și a construcției care o susține ca pe o entitate externă de pe urmă căreia profită fiecare cât poate de mult nu poate conduce decât la dezastru. Cu toate că, din punct de vedere logic, soluția ar fi accelerarea integrării, ea nu poate fi pusă în aplicare deoarece construcția europeană este faultată chiar de către membrii săi. Egoismul unor state face imposibilă parcurgerea până la capăt a drumului la care se angajaseră. Astfel nu mai rămâne spațiu decât pentru varianta a doua, anume dislocarea. 

Dacă vă gândiți că atunci când spunem dislocare ne gândim doar la Grecia vă înșelați. Așa cum am mai spus ieșirea numai a Greciei nu va face altceva decât să mute presiunea către celelalte națiuni periferice și să se ajungă de unde s-a pornit. Este evident că un asemenea scenariu nu merge. Personal cred că în aceste zile se lucrează la un framework care să permită ieșirea rapidă a tuturor țărilor cu probleme. Cu toate că pare șocant, este cel mai bun scenariu de lucru. Ieșirea rapidă a Greciei, Portugaliei, Irlandei și, posibil, a Italiei și Spaniei ar permite țărilor respective rezolvarea mai rapidă a crizei cu ajutorul politicii monetare proprii. De cealaltă parte, țările rămase în Uniunea Monetară ar beneficia de o încredere sporită, iar moneda euro și-ar redobândi credibilitatea. 

O altă alternativă la cele două posibile soluții nu este decât dezintegrarea totală și dispariția monedei unice. Cu toate că e greu de crezut așa ceva, nu este imposibil dacă e să ne luăm după prostia afișată până în prezent de liderii marilor puteri din Europa. Personal pariez că nu se va ajunge la dezintegrarea totală și că moneda europeană va continua să existe. Însă e bine să faci acest pariu de pe margine, fără prea multe dețineri în euro. 

BVB(Bursa Valorilor Banale)

Mi-am aruncat privirea peste bursa autohtonă pentru a vedea ce se mai întâmplă și, în afara unei letargii contagioase, n-am mai văzut nimic. Avem o bursă(de fapt două!) care se zbate într-o banalitate greu de imaginat. Aceiași emitenți prăfuiți, neschimbata lipsă de lichiditate, aceleași instrumente de tranzacționare rudimentare și, mai ales, aceleași comisioane imense. În plus, la apariția unor emitenți mari(FP) se simte nevoia migrării acestora pe piețe cu vizibilitate mai mare. Aceasta este o palmă pe obrazul bursei autohtone.

Care să fie motivele faptului că avem o bursă atât de nepopulară? În primul rând avem de-a face cu o nehotărâre legislativă. Miniștrii de finanțe de până acum au fost cam analfabeți din punctul de vedere al cunoștințelor despre piețele de capital(se vorbește că Epicureanu' nici măcar nu avea habar să deschidă calculatoru'), ceea ce a permis apariția unor reglementări aberante. Una dintre măsuri, abrogată din fericire, îl obliga pe investitorul la bursă să meragă de patru ori pe an să dea cu suptsemnatul la Finanțe. Chiar dacă nu are sens, o să mai întreb încă odată dacă deștepții care stabilesc taxe și impozite gândesc această operațiune în termeni de profitabilitate. S-o fi gândit vreunul din prostovanii respectivi dacă nu cumva operațiunile de colectare(formulare, angajați, resurse folosite) a impozitelor rezultate din activitatea bursieră costă mai mult decât sumele colectate? N-am date referitoare la această situație, dar nu știu de ce am o bănuială că nu prea are ce să se strângă.

Desigur, oricât de aberante ar fi legile, situația poate fi schimbată atunci când ai oameni. Din nefericire, bursa autohtona n-a excelat nici din punct de vedere al resurselor umane atrase. Personal cred că a fost și este lipsită de oamenii de care are nevoie. Nu am văzut indivizi cu viziune care să propună un plan clar de dezvoltare, care să se ia la trântă cu politicienii și oficialii, care să-și rupă tălpile pantofilor în căutare de emitenți. Am văzut doar indivizi pe care-i consider mediocri , apăsați de evenimente și ascunși în spatele unor birouri prăfuite. Oameni care n-au viziune și se zbat între reflexe mimetice și frica de-a nu supăra pe cineva. Ați auzit de vreo strategie, de vreun plan? Ați auzit de vreo dezbatere națională pornită din sediul bursei? Eu unul nu și teama pe care o am este că bursa autohtonă va sfârși prin a fi cumpărată de vreo bursă ceva mai răsărită din regiune sporindu-ne instinctele provinciale și sentimentul inutilității.

Ar mai fi multe de comentat, dar, probabil, mulți vor fi tentați să spună că nu am dreptate din cauză că vremurile sunt grele. Că lichiditatea nu există din cauză că efectiv nu sunt bani, că e criză, că nu sunt emitenți s.a.m.d. Greșit! Bursa de la București încă are oportunități excelente. Nu sunt emitenți în România? De ce nu sunt atrași emitenți puternici din Balcani? De ce BVB nu face o propunere de integrare a burselor din Balcani într-o construcție regională care ar avea o vizibilitate mult mai mare? Vă imaginați ce ar însemna o bursă unică la care să se tranzacționeze titluri din România, Bulgaria, Macedonia, Albania, Muntenegru, Serbia, Bosnia Herțegovina și poate Croația? Să unești opt piețe într-una singură ar fi, cu siguranță, o oportunitate fantastică. Poate că sunt bariere legislative, poate că sunt alte probleme, dar nimeni nu te împiedică să demarezi discuțiile. Este numai una din zecile de oportunități pe care BVB le are, dar pe care le ignoră.

Listarea Fondului Proprietatea și la Varșovia este un prim semnal, un semnal deosebit de important care ar trebui să le spună oficialilor BVB că sunt aproape de intrarea în groapa fără ieșire. Știu că sună dur, dar aceasta e realitatea. Cu toate acestea, listarea FP la Varşovia se poate constitui în oportunitate dacă oamenii de la vârf vor face ceea ce trebuie făcut. Singura șansă a Bursei e să iasă din banalitate. Timpul trece în defavoarea ei și, dacă va continua pe drumul de până acum, va sfârși în dezastru.

În spatele unui incident de securitate

În timp ce în Siria se desfășoară o tragedie, iar restul națiunilor din zonă trec printr-o stranie perioadă de reașezare pe noi baze, o știre din IT ridică serioase semne de întrebare. E vorba de un virus(un troian, ca să fiu mai specific) descoperit aparent întâmplător de experții de la Kaspersky Lab. Chiar dacă aparent avem de-a face cu o știre banală, câteva elemente ciudate atrag atenția în mod special.

Primul element care iese în evidență este targetul acestui virus, anume Orientul Mijlociu. De asemenea, este foarte interesant faptul că virusul este descoperit de o firmă rusească de securitate. Sunt cunoscute interesele strategice în zonă și monitorizarea extrem de atentă a întregului Orient de către Rusia. E o zonă care fierbe la comandă și în care se ciocnesc numeroase interese. Dacă aceste elemente pot părea întâmplătoare, ciudățeniile tehnice ale troianului Flame(căci acesta este numele de botez) sunt de-a dreptul interesante. În primul rând avem de-a face cu un virus foarte mare, având aproximativ 20MB. Cei care au legătură cu domeniul pot confirma faptul că este extrem de mare pentru un troian. Însă această greutate nu este dată de vreo greșeală de programare ci de complexitatea foarte mare a programului. După ce citești detaliile dezvăluite de cei de la Kaspersky îți dai seama că este un soft de spionaj. Flame poate asculta conexiunile criptate, are acces la mailuri și documente stocate în calculator, poate face capturi de ecran și primește comenzi remote. O noutate absolută a troianului constă în faptul că este capabil să înregistreze prin intermediul microfonului intern, funcție având ca target atât activitatea voip a posesorului cât și ceea ce se întâmplă în proximitatea sistemului infectat. De asemenea, este interesant un alt lucru: dacă sistemul este dotat cu bluetooth și acesta este activat, Flame colectează informații despre dispozitivele care sunt accesibile prin intermediul acestui tip de conexiune. Tot legat de bluetooth, în funcție de configurație, Flame poate activa automat conexiunea și poate să-și transmită criptat statusul prin intermediul informațiilor despre device. Și mai interesant e faptul că Flame comunică cu exteriorul prin intermediul a aproximativ 80 de servere către care transmite capturile de ecran, înregistrările audio, alte date sensibile precum și orice alte informații la cerere. În  ceea ce privește detaliile legate de servere, informațiile date de cei de la Kaspersky sunt destul de vagi. Se lasă însă să se înțeleagă că e vorba de o rețea globală menită a colecta rapid datele de la victime.

Flame este construit modular, având o arhitectură extensibilă. Noi module pot fi adăugate foarte ușor, troianul având integrat limbajul de scripting lua. Așa se face că, pentru operațiuni specifice, Flame poate primi plugin-uri care se integrează discret în sistem și-și fac treaba pentru care au fost programate. Vorbim deci despre un sistem extrem de complex, iar gândurile nu ne pot duce decât către serviciile secrete. Și, dacă gândim așa, nu suntem singurii care o facem, ipoteza fiind confirmată de cei de la Kaspersky: ”Currently there are three known classes of players who develop malware and spyware: hacktivists, cybercriminals and nation states. Flame is not designed to steal money from bank accounts. It is also different from rather simple hack tools and malware used by the hacktivists. So by excluding cybercriminals and hacktivists, we come to conclusion that it most likely belongs to the third group. In addition, the geography of the targets (certain states are in the Middle East) and also the complexity of the threat leaves no doubt about it being a nation state that sponsored the research that went into it”.

Este, cred, clar pentru toată lumea că avem de-a face cu un incident major de securitate. În general activitățile informative de un asemenea nivel au loc în perioada premergătoare a unui război. Să nu uităm că un asemenea sistem este unealta ideală pentru dezinformare și pentru provocarea isteriilor în masă. Implicarea Kaspersky cred că este făcută din două motive: primul pentru popularizarea informației(Kaspersky este un jucător global cu peste 100 de puncte de prezență la nivel mondial) și distribuirea rapidă a programului de curățare, iar cel de-al doilea pentru a sugera adevăraților autori că mai sunt și alții interesați prin zonă. Oricum, dincolo de ciocnirile de acest tip, este clar că zona începe să dea în clocot sub presiunea serviciilor secrete. Ce se pregătește e greu de înțeles, dar nu imposibil.

Swiss Bazooka

În 1970, Banca Elveției a avut numeroase încercări de calmare a cursului francului. Și atunci, ca și acum, francul era considerat un refugiu sigur, o oază de stabilitate într-o lume care o luase razna. Imaginea bună a monedei elvețiene începuse însă să aibă un impact negativ asupra economiei deoarece aprecierea amenința exporturile. Vigilenți cum îi știm, elvețienii au început să ia măsuri radicale. Interzicerea investițiilor străine în titluri și proprietăți elvețiene au fost primele măsuri, urmate de introducerea dobânzii negative pentru străini. Nu cred să fi existat vreodată măsuri mai dure. Cu toate acestea, chiar dacă sună incredibil, cursul continua să se întărească, motiv pentru care Banca Elveției a luat hotărârea legării temporare a cursul francului de al mărcii germane rezolvând problema din topor.

Iată că, la patruzeci de ani de la acel incident ne aflăm într-o situație aparent similară, dar cu un parcurs invers. Pentru evitarea intrării țării în recesiune, Banca Elveției a anunțat că va apăra un prag de 1.2 al francului în raport cu euro. Anunțul de-atunci a avut un ecou semnificativ în piață întrucât oficialii băncii au declarat apăsat că sunt pregătiți să intervină cu cantități nelimitate de euro și dolari pentru realizarea dezideratului. Se pare că declarațiile au fost luate în serios deoarece respectivul prag nu prea le-a dat bătaie de cap elvețienilor, iar economia și-a văzut liniștită de treabă. Singurul moment în care a părut că se întâmplă ceva a fost în aprilie când cursul a scăzut accidental sub 1.2. Nu prea e clar ce-a fost atunci, dar e posibil să fi avut de-a face cu un test al Băncii Elveției pentru verificarea vigilenței algoritmilor de tranzacționare din computerele marilor jucători de pe piață(cursul și-a revenit practic imediat...).

Se pare însă că măsurile de până acum nu sunt suficiente în măsura în care lucrurile se complică. Sperietoarea acestor zile este exitul Greciei și dezintegrarea Uniunii Europene, fapt care-i obligă pe elvețieni să fie cât se poate de vigilenți. Atât de vigilenți încât au anunțat că vor trece la controlul fluxurilor de capital și la măsuri pentru limitarea intrărilor. Adică ceva similar măsurilor luate inițial în 1970. Vom vedea probabil noi restricții de intrare, limitări ale achizițiilor și, într-un final, dobândă negativă la depozitele nerezidenților. 

Avem de-a face cu o mișcare în oglindă față de ceea ce s-a întâmplat acum patruzeci de ani? Ei bine, nu. Chiar dacă elvețienii nu se așteaptă la o dezintegrare a Euro sunt obligați să ia în considerare acest scenariu. Deocamdată se mulțumesc să supravegheze strict toate mișcările de pe piață și să limiteze intrările de capital. Acestea sunt toxice atât din punctul de vedere al economiei(scad exporturile) cât, mai ales, din punctul de vedere al siguranței. O dezintegrare a Uniunii Europene ar reduce masiv valoarea deținerilor în euro, lucru de care elvețienii sunt conștienți. În cazul scenariului radical nu vor să se transforme în salvatorii europenilor ci, mai degrabă, să se izoleze obligând fluxurile imense de euro să-și caute alt stăpân. Așa cum spuneam cu mult timp în urmă, Elveția se pregătește să pună lacătul la poartă. Deocamdată iese la atac cu bazooka declarațiilor și a măsurilor administrative, însă, dacă lucrurile se strică, e pregătită să înalțe zidurile în jurul său, izolându-se de problemele celorlalți. O reacție normală din partea unei națiuni neutre.

A reperat cineva reputatia?

A trecut o săptămână de când Ciuvică a demonstrat că teza de doctorat a Laurei Codruta Kovesi e un plagiat. Cu toate că iniţial duduia procuror general a anunţat că a sesizat CSM-ul pentru a-i apăra reputaţia, pe site-ul Consiliului Superior al Magistraturii nu apare nimic. În timp ce în cazul Dumitrescu a fost publicat suspect de repede un comunicat de presă, pentru cazul başchet pare a se merge pe strategia mucles. 

Nu-mi rămâne decât să mă întreb dacă atunci când a spus CSM doamna başchet s-o fi referit într-adevăr la Consiliul Superior al Magistraturii. Nu de alta, dar în lipsa unui comunicat mă gândesc să nu cumva să fie vorba de vreun club sportiv municipal, întrucât prescurtarea e tot aia și doamna cu pricina poate confunda structurle. 

P.S.
1. Lăsând gluma la o parte, dacă vă roade curiozitatea vis a vis de subiect, vă puteţi adresa CSM-ului la adresa de mail relatiicupublicul@csm1909.ro. Sunt obligaţi să răspundă!
2. Domnu' deontolog șef cetepeu' stă tot ca scroafa-n păpușoi! Ce ți-e și cu verticalitatea asta...

FB - faza pe procese

Iată că, mai devreme decât ne-am fi așteptat, Facebook a început să gâfâie. În primul rând avem o evoluție în linie cu ceea ce prevăzusem, adică o cădere clară de 23%(18% fata de IPO). Era de așteptat ca realitatea pieței să spulbere iluziile unor neofiți care au crezut că pot face facil trecerea de la a da like la poze cu pițipoance la investițiile bursiere. Pentru ca spectacolul să fie de-a dreptul haios s-a ajuns rapid, la numai trei zile de la listare, la procese colective intentate Facebook, Morgan Stanley și celorlalte bănci care au făcut parte din consorțiul responsabil pentru listarea rețelei sociale. Fără doar și poate putem spune că trecerea de la extaz la agonie(sau, ca să fim în linie cu vremurile, de la like la unlike) s-a făcut la o viteză demnă de era computerelor. 

Spectaculos e faptul că cei care dau în judecată Facebook chiar au șanse reale de câștig deoarece, cu câteva zile înaintea închiderii ofertei inițiale, Morgan Stanley și-a redus estimările privind perspectivele rețelei sociale, informând însă doar o parte a clienților. O nimica toată care i-a spoliat pe unii punându-i pe alții în avantaj. Fără a greși cred că putem spune că la această listare s-au utilizat toate practicile negative încetățenite pe Wall Street. Însă, dincolo de acestea, trebuie să remarcăm un alt element de care ne tot lovim și care este mereu ignorat: piețele simt nevoia unor momente iraționale. Cu mult înainte de listarea Facebook am atras atenția ca e o mizerie la mijloc. Nu trebuia să fii un geniu al burselor pentru a-ți da seama că e ceva putred în toată această afacere. Doar o simplă  analiză pe care o putea face un student în anul II ar fi relevat faptul că esperții fabulează. Așa cum se întâmplă de fiecare dată, după război apar alți viteji care demonstrează cât de simplu era să-ți dai seama că nu era oportun să cumperi(uitând însă să explice de ce nu au fost ei cei care să atragă atenția înainte de dezastru!).

Ce urmează de-aici? Momentan Facebook și Morgan Stanley încearcă să contracareze trendul negativ. Dacă e să dăm crezare unei investigații CNBC(trebuie tratată cu rezerve deoarece băieții sunt experți în gherle), Facebook intenționează să se listeze la NYSE. Aceasta pentru a sugera că, de fapt, eșecul listării ar fi cauzat de disfuncționalitățile NASDAQ. De cealaltă parte, Morgan Stanley pare a depune toate eforturile pentru a scăpa cu basma curată. Nu știu de ce tind să cred că stabilizarea anemică a titlurilor Facebook ține de interesul celor din spate pentru calmarea apelor. Realitatea însă deja îi contrazice și analizele imparțiale relevă faptul că prețul este în continuare mult prea umflat. Bloomberg, după ce a sondat opiniile mai multor analiști europeni, a ajuns la o estimare medie pentru perioada următoare de 22$/acțiune, adică un preț cu peste 30% mai jos decât cel prezent. Pentru că tot sunt la momentul confidențelor risc să fac o previziune: în cazul în care Facebook nu-și va crește anul acesta veniturile cu mai mult de 40%, am putea vedea acțiunile rețelei sociale prăbușindu-se sub 15$. Vorbim peste 1 an. Până atunci mă tot întreb cine-o fi fost short în prima zi de listare? E o întrebare la care vom primi răspunsul ceva mai repede.

Update: Încep să apară informaţii în WSJ. 

Discursul regelui

În timp ce lumea era cuprinsă de flăcările banalei listări Facebook, la un nivel discret, s-a petrecut un eveniment de o importanţă covârşitoare. Practic, din punctul meu de vedere, luna aceasta am asistat la schimbarea regelui în lumea IT. Sună suficient de provocator? 

Dar oare ce s-ar fi putut întâmpla atât de radical încât să fac o asemenea afirmaţie? Ei bine, pentru prima dată în istorie Chrome, browserul de la Google, a depăşit Internet Explorer instalându-se în fruntea programelor pentru accesul la web. N-o să fac aprecieri despre capacităţile produsului celor de la Google. Mă limitez să observ că, în conformitate cu graficul ataşat articolului, creşterea Chrome pare a fi alimentată de scăderea Internet Explorer. Schimbarea de poziţie pare a fi fost o luptă exclusiv Chrome vs IE întrucât restul browserelor analizate şi-au menţinut cota de piaţă. 

Chiar şi în condiţiile în care s-a petrecut această schimbare de poziţie cred că vor fi destui cei care vor considera că nu e mare lucru. La urma urmei e vorba doar de un program. Cu ce-ar influenţa un simplu program schimbarea ierarhiilor în lumea IT? Ei bine, browserul este mai mult decât un program şi susţin acest lucru încă de când Google a lansat lupta pentru un nou sistem de operare. Cu o lume al cărei trend se îndreaptă inevitabil spre cloud, browserul devine sistemul de acces la această lume. Aşa se face că cel care va avea controlul pieţei browserelor va avea practic la picioare imensa lume a utilizatorilor de internet. Aici este miza. Aşa cum am spus în mai multe rânduri, în scurt timp sistemele de operare nu vor mai conta. Din acest punct de vedere putem spune că Microsoft a murit în timp ce noul rege, "MS" Google, îşi rosteşte discursul. 

Lumea se schimbă rapid! Locomotiva noii paradigme din IT e Google. Vrem/nu vrem acesta e adevărul deoarece Google de mult nu mai înseamnă doar search. E o lume care se dezvoltă aproape subversiv, iniţial în umbră pentru ca, la un moment-dat, să explodeze în prim-plan. Exact aşa a evoluat Chrome, după un tipar folosit de numeroase alte produse ale Google. Marea problemă a gigantului este aceea de a-şi manageria dimensiunea uriaşă la care a ajuns. Nu de alta, dar prin intestinele creaturii din Mountain View există numeroase tehnologii cu potenţial imens şi care, odată ieşite la lumină, pot conduce la rezultate surprinzătoare chiar şi pentru creatorii lor.