Pe culmile disperării

Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra unei probleme axiomatice, anume că nu e voie să te aresteze cu forța în spital. Asta după ce, în urmă cu câteva săptămâni, s-a pronunțat în legătură cu restrângerea de drepturi și libertăți. După ce, în urmă cu ceva timp, s-a pronunțat în legătură cu dorința securiștilor de a se insinua jegos în viața privată a individului.

Mă uit și nu-mi vine să cred. Am ajuns în situația penibilă în care Curtea Constituțională a devenit ultimul bastion în care ți se confirmă că apa caldă e caldă, iar cea rece e rece. Că ești totuși om și că ai niște drepturi și libertăți fundamentale care te deosebesc de găina din crescătorie. Te-ai gândi că o asemenea instanță se ocupă cu chestiuni complexe și interpretabile. Aiurea. E pur și simplu asaltată de spețe banale, izvorâte din mintea necoaptă a unor cretini cățărați cu forța la putere.

Un prieten îmi spunea că „ce bine e că există o instituție precum Curtea Constituțională, care cenzurează excesele puterii”. Am început să râd și i-am replicat că, ajungând să se bucure că o asemenea instituție se ocupă cu nimicuri, e un semn rău care ne sugerează că asaltul acesta imbecil e abia începutul și că nu e decât o chestiune de timp până când vor infecta și Curtea Constituțională. Ceea ce nu înțelegea el e că toată nebunia la care asistăm e generată de incapacitatea instituțiilor statului de a cenzura comportamentele despotice ale conducerii executive a țării, compuse dintr-un oligofren și-un bețiv. Vă imaginați, totuși, că două nulități sforăitoare, ambii corupți până-n măduva oaselor și, în plus, vânduți cu totul unor puteri străine, doi mâncători de căcat care toată viața lor au parazitat precum păduchii, au reușit să acapareze întreaga putere în țara asta?

În toată istoria lui, Partidul Liberal a mâncat rahat cum că „libertate și egalitate”. Ajuns la putere, instantaneu a complotat pentru cea mai mare restrângere de drepturi și libertăți din istoria țării. Nici pe vremea comuniștilor n-au fost restrânse atâtea drepturi ca în pandemia lu' Pește. Realizați că au făcut toată asta strict pentru a fura în liniște? Sunteți conștienți că șpaga aia, chipurile imensă, de la Unifarm e doar un mizilic? Ați mai auzit ceva de linia de producție de măști cumpărată în regim de urgență cu 1 milion de euro și care nu e capabilă să producă o mască? Sau, mai bine spus, la fiecare mască produsă scoate trei rebuturi. Știți cât costă echipamentele respective în mod real? Vreo 70 000 EUR. Restul e șpagă. Ați auzit ceva despre echipamentele medicale achiziționate pe șest tot în regim de urgență? Despre dezinfectanții cumpărați la preț de aur? N-o să auziți nimic. V-au aruncat în ochi un dosar fâsâit pentru a vă închide gura. Și v-au închis-o pentru a redeschide alte dosare aberante, precum cel cu „Dragnia”. Că doar vine campania electorală și trebuie să se scoată un nou balaur de carton din buzunar.

În ciuda faptelor care, într-o societate normală, i-ar fi trimis pe ticăloși în fața plutonului de execuție, la noi sunt în continuare imbecili care se isterizează în favoarea nemernicilor de la piutere. Că sunt poate n-ar fi atât de grav, dar sondajele ne arată că ei sunt majoritari. Întreaga retorică publică e confiscată de un discurs buruienos, fără nicio logică, din care rezultă limpede calitatea intelectuală precară a celor care se dau „dă dreapta”, „occidentali” sau „deschiși la minte”. Multe denumiri pompoase date unor retardați îmbâcsiți de principii marxiste de doi bani. Am ajuns să trăim vremurile în care proștii cei mai invazivi, imbecilii supremi ai speciei, au ajuns să-și impună punctul de vedere, să dea direcția societății. Triste vremuri trăim.

Ce-i de făcut? Nu știu și tocmai de-aceea mă apucă disperarea. Când văd câtă prostie a generat democrația, îmi vine să pun mâna pe mitralieră și să încerc să institui dictatura bunului simț care să forțeze reinstaurarea normalității. Dar ies pe stradă și când văd câtă prostie agresivă se arată îmi dau seama că meciul e pierdut. Ce-i de făcut? Mult prea multe pentru mult prea puțini oameni care-au rămas normali. Poate că un prim pas ar fi acela de a ne găsi unii pe alții, de a încerca să construim un micro-climat normal într-o lume în care anormalul a ajuns să dicteze cele mai aberante hotărâri și comportamente. Lumea e cu fundu-n sus, dragii mei! Și naiba știe cine-o să fie capabil să o reașeze.