marți, 18 august 2020

Trezirea

S
untem în plină campanie electorală pentru locale, astfel încât suntem în plin spectacol ieftin în care personaje dubioase ies la înaintare. De fapt, dacă ne uităm bine, problema nu e că dubioșii ies la înaintare, ci că DOAR dubioșii sunt prezenți în spațiul politic. Nu v-ați plictisit de spectacol?
Din patru în patru ani avem locale și parlamentare. Din cinci în cinci ani avem prezidențiale. Colac peste pupăză, avem și alegerile europene, defazate față cele naționale, astfel încât, practic din an în an, românul pierde timpul cu alegeri.

Ce înseamnă, totuși alegerile? La modul teoretic ar fi capacitatea electorilor de a schimba politicienii răi cu unii buni. Așa scrie la cartea despre democrație. Cred că în treizeci de ani de regim așa-zis democratic am avut timp să vedem cum stau în realitate lucrurile. Ar fi timpul să ne întrebăm când vreodată în acești treizeci de ani am pus în locul unor conducători proști alți conducători mai buni? Vă amintiți. Ar fi util să facem o retrospectivă ca să ne reamintim și să înțelegem mai bine fenomenul care ghidează „majoritățile”.

Am început cu nea Nelu cu care, de la un moment dat, nu mai puteam. În 1996, nea Nelu și PDSR-ul lui erau alungați din prima linie de așa-zisele „forțe democratice”. Atât de bine ne-a mers încât idioții ăia, în afară de a fura ca niște hămesiți, n-au reușit nimic altceva decât să ne bage într-una dintre cele mai mari crize economice. Vă mai amintiți? „Să tăiem coada câinelui!”, „Restitutio in integrum!”, „Privatizare pe un leu!” s.a.m.d. Ce-ați câștigat din acea perioadă? În afară de foame mai nimic.

Ați crezut însă că veți elimina răul readucându-l pe nea Nelu. Ghinion pentru că nea Nelu și echipa lui proaspăt reșapată înțelesese „mesajul extern” și a continuat proiectul lăsat de ăia. Dacă mai țineți minte, în loc să-i trimită acasă p-ăia de la FMI, Năstase a finalizat memorandumul cu ei, respectându-l cu strictețe. Mai mult, a respectat planul de privatizare semnat de infamul băsescu și a finalizat privatizarea Petrom, una dintre cele mai mari trădări naționale. Și, pentru ca totul să pută groaznic, tot atunci am cedat suveranitatea națională fără negociere către NATO și UE. Încor(n)onat de atâtea succese, Năstase începuse să prindă aroganță și apucături de mic dictator, cu toate că cei din spate doar îi dădeau impresia că poate face ce vrea, în realitate fiind doar un biet pinguin în colivie.

Și uite-așa, în 2004, l-am înlocuit pe odiosul Năstase cu „democratul băsescu”, cel pe care, până la alegerea cuplului Iliescu/Năstase îl înjuram copios pentru ticăloșiile cu privatizarea, cu „aici sunt banii dumneavoastră” și cu celelalte golănii demne de un birjar în cârciumă și nu de un om politic reprezentativ. În prima fază băsescu l-a împins la Palatul Victoria pe Tăriceanu care a produs cea de-a doua mare trădare națională prin privatizarea BCR. Apoi cei doi s-au certat și băsescu a reușit impunerea pe fotoliul de prim ministru pe saltimbancul său servil de la Cluj, piticul boc. Care, boc, în afară de mâncat rahat și propagandă de doi bani, n-a făcut altceva decât să faciliteze furtul jegos și să scufunde economia. Vă mai amintiți cum toată țara devenise obștea cuplului Udrea-Cocoș, cum securiștii făceau dosare penale și cum se încălcau și cele mai elementare drepturi ale omului?

Disperați, la alegerile parlamentare din 2012 am hotărât să schimbăm radical direcția astfel încât am ales într-o proporție covârșitoare USL - o alianță compusă dintr-un PSD condus de-un acoperit al SIE - Victor Ponta - și PNL condus de-o momâie ratată pusă pe căpătuială și trăncănind vorbe goale - Crin Antonescu. Ce-au făcut cei doi știm bine: Ponta a contribuit decisiv la consolidarea controlului securistic asupra Justiției, folosind jucăria respectivă pentru a-și lichida adversarii din partid, iar ratatul Crin a făcut blatul(încă din momentul referendumului de demitere al lui băsescu) cu PPE, poate cea mai jegoasă grupare politică de pe Continent. Numai bine pentru ca, la expirarea mandatului lui băsescu, să vină momentul întronizării probabil a celui mai prost reprezentant al regnului animal, Plăvanul. V-ați fi imaginat la Revoluție că un asemenea prostovan oligofren va ocupa cea mai înaltă funcție în statul român? Noi, cu mânuțele noastre tremurânde și proaste, l-am adus la putere. Nu încercați să spuneți că nu l-ați votat! A ieșit Președinte, înseamnă că s-a făcut voința poporului. Nici teza cu furtul alegerilor nu ține. Dacă 90% ar fi fost împotriva lui, nici naiba n-ar fi furat alegerile. Cum însă treburile erau echilibrate, securiștii au înclinat balanța unde trebuia.

Ne-am vindecat de Plăvan după ce acesta a instrumentat evenimentele de la Colectiv pentru a permite venirea „Guvernului meu”. Așa am luat cunoștință cu Cioloș, cel care până atunci fusese Comisar European pentru Agricultură. Și mulți dintre noi au înțeles, cred eu, cum un prost notoriu poate ocupa o funcție atât de înaltă. Până atunci crezuserăm că cei din Comisia Europeană sunt niște titani ai gândirii. Treziți cu prostu-n bătătură ne-a venit greu să ne dezmeticim. Mai ales că el, împreună cu echipa sa de securiști grizonați, au dus încălcarea drepturilor omului la un nivel chiar mai critic decât pe vremea lui băsescu. Au reuși să reînvie chiar și Direcția a VI-a a Securității prin abilitarea SRI de a face dosare penale. Paralel au reușit să prăbușească economic țara și să reducă absorbția fondurilor europene la zero(probabil acesta fusese una dintre „îndatoririle” pentru care fuseseră numiți).

Așa am făcut ca, la Parlamentarele din 2016, să votăm în bloc PSD-ul condus de Dragnea pentru a produce schimbările așteptate. Cu toate că PSD scăpase de securiștii din conducere, era ochi de acoperiți. Dragnea n-a fost lăsat să-și facă Guvernul, astfel încât a fost nevoit să apeleze la marionete. Un joc la care a fost făcut mat de către securiști. Prima dată l-a pus pe „Grindianu” și s-a văzut bine ce-a făcut. Apoi, după ce l-a îndepărtat pe fanfaronul de Timiș, l-a întronizat pe Tudose, pelticul din Brăila, dovedindu-se în scurt timp că și el că trage la aceeași unitate ca și primul. În disperare de cauză l-a schimbat pe Tudose cu Veorica, o carcasă neacoperită, dar care s-a dovedit suficient de găină pentru a fi racolată în direcția dictată. Retrospectiv, Dragnea n-a reușit mare lucru și asta în principal din cauza atitudinii sale duplicitare. Prea dispus la blaturi și mult prea ușor de speriat, a reușit să-și transforme guvernarea într-un eșec, iar cele mai importante măsuri ale sale(în principal SIIJ) s-au dovedit simple deraieri reversibile. Dragnea a sfârșit-o la pușcărie, partidul său în lada de gunoi a istoriei, iar pe scenă a revenit în prim-plan - printr-o adevărată lovitură de stat - partidul-melanj dintre momâile liberale ale lui Crin și pedeliștii ticăloși ai lui băsescu, toți încolonați sub pulapana Plăvanului. Plăvan care a reușit să fie reales, de data aceasta, cu peste 66% din voturi! Un record demn de nea Nelu!

Iată scurta rezumare a vieții noastre politice din 1989 și până în prezent. Cu tabloul proaspăt în față, vă repet din nou întrebarea: când vreodată ați reușit în regimul așa-zis democratic să puneți ceva mai bun în locul celui pe care l-ați dat jos? Experiența ne arată că și-atunci când ați încercat să reparați eroarea readucându-l pe cel pe care-l dăduserăți jos, tot ați dat-o în bară. Și-atunci?

Dacă ați avea ochi de văzut ați înțelege că, de fapt, totul e doar o amăgire pentru ca alții din spate să-și facă jocurile. Am înlocuit un regim în care știam dictatorul, cu unul în care ne e imposibil să vedem cine se află în spatele deciziilor și cine profită de masele îndobitocite. Nu vi s-a luat de toată această cavalcadă care, până la urmă, se reduce la impunerea celui mai mic numitor comun? Încă vă iluzionați cu „dreptul vostru de a alege”? Nu vă e clar că repetăm aceeași piesă proastă în care noi, cei care „decidem” ne suntem proprii călăi?

Poate că ar fi timpul să tăiem răul din rădăcină și să înțelegem că tot răul pe care-l trăim vine fix din abordarea ticăloasă pe care ne-o oferă așa-zisa democrație. Ne-am infectat creierele cu doctrina egalitaristă, ne iluzionăm într-o falsă libertate, pentru a ne rupe definitiv de esența noastră. Gândiți-vă până nu e prea târziu! Ați fost atrași într-o înșelătorie. Încetați să mai fiți martorii ei! Respingeți-o! Refuzați-o oriunde vă loviți de ea. E toxică. Totul trebuie dărâmat și altceva trebuie pus în loc. În mare, asta înseamnă schimbarea din rădăcină!

14 comentarii:

  1. https://www.stiripesurse.ro/gheorghe-piperea-despre-romania-o-colonie-tinuta-in-frau-de-vatafi-semianalfabeti-solutia-pentru-schimbarea-parlamentului_1496791.html
    este o solutie
    puteti fi unul din cei 75

    RăspundețiȘtergere
  2. ”Totul trebuie dărâmat și altceva trebuie pus în loc” - de acord. CE?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. @ gabi

      Sunteti foarte multi care puneti aceasta intrebare. E ca si cum strigi hop inainte sa sari gardul. Cu siguranta nu o sa pui in loc ceea ce ai dejectat deja.

      Toti care puneti aceasta intrebare, in subconstientul vostru aveti inoculata ideea ca fara aceste jeguri care ne conduc de 30 de ani, nu se poate. V-ati obisnuit cu raul atat de mult, incat nu va mai puteti imagina viata fara el. Intrati in sevraj fara el. Cand auziti ca vreunul il marturiseste pe Hristos, fugiti ca arsi si zbierati: nebunul, nationalistul, extremistul, habotnicul, etc etc…

      Nu va mai plac numai stanistii, ca deh au relatii la mUE si NATsO.

      Va vand ca pe miei si voi le multumiti imbulzindu-va in sectiile de votare.

      Mergeti in continuare la vot, poate va veti trezi dupa ce va vor fi luati copiii, iar voi hacuiti pentru organe.

      Ștergere
    2. Problema este statul, care trebuie desfintat. Oricine citeste istoria vede ca asta este problema principala. Da, se poate fara stat! Poate fi inlocuit cu un sistem privat. Alegerile reprezinta o mizerie! Orice oras isi poate angaja un primar, asa cum o firma isi angajeaza personalul. Indivizi ca adunatura de prosti numiti politicieni n-ar fi ajuns niciodata in pozitii de forta, ca acum!
      Statele au ajuns periodic la situatia in care si-au omorit propii cetateni. Cirt vreti sa continuati prostia asta?!

      Ștergere
  3. Cu concluzia sunt de acord.
    Cum ar fi sa inlocuim cu ceva pe sistem rusesc sau chinezesc, care sunt mai proaste decat ce avem acum?!
    Am fi in stare, la cat de bine facem alegerile.
    Altfel nu stiu cine are mintea luminata si curajul sa puna bazele unui alt sistem, unul in care prostimea sa aiba cu adevarat de castigat. Mai degraba se va schimba la ei si va veni si la noi ;)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Te scalzi intr-un sistem maoist. Nu vezi?! E greu?! Asta iti aduce cadou vestul iubit, pt ca altceva nu are si nici n-a avut. Rusia este altceva. Nu pune semnul egal! N-ai fost acolo si nu stii ce este! Voi vorbiti continuu din tot felul de inchipuiri bazate pe nimic. Nu vedeti ce-ati devenit? Daca nu ti-a ajuns, asteapta un pic si vei vedea, fie ca vrei fie ca nu, ce este aia vest! Atunci sa va vad pe toti cei cu mintea in colturi pe unde o sa scoateti camasa!
      Soros a facut din voi homo sorosensus. Un succes imens pt el!

      Ștergere
    2. "prostimea sa aiba cu adevarat de castigat."

      Prostimea nu a castigat si nu a avut de castigat niciodata si niciunde. In schimb, cad aia "prosti, da multi" au ajuns la putere, a devenit hoata, criminala, tortionara si comunista pana a ajuns muritoare de foame. Copiii alora "prosti, da multi" conduc astazi Romania, culmea, votati fix de aia "prosti, da multi".
      Stii cum se spune "fiecare pasare pe limba ei piere".

      ps. cand se umfla tarata in prostime este bine sa fii deja departe. daca esti cu adevarati inteligent, daca nu... devi statistica.

      Ștergere
  4. https://www.opensocietyfoundations.org/uploads/8d355d68-205e-45af-9b82-238872be81e4/opensocietynews_11052009.pdf

    ...many of us (that is veteran staff, board members, and/or grantees of the various branches of the open Society Institute) assumed that within two decades we could help create a new “open society man.” This “new man”—homo SOROSENSUS—would replace homo sovieticus, whose remains would slowly decompose on the ash heap of history (located in a dark alley behind the gleaming main streets of the new, “normal” open societies we would build).

    https://www.nationalreview.com/the-morning-jolt/the-truth-about-george-soros-is-damning-enough/


    Dispunem de cei mai multi homo SOROSENSUS!! Asta este trezirea de care au fost in stare majoritatea romanilor!

    RăspundețiȘtergere
  5. Îmi permit să reproduc un text pe care l-am scris în urmă cu zece ani. Cred că se potrivește aici și acum, vorba lui don Petrică. Nici eu nu am avut și nu am o soluție... explicită.

    https://conumishu.wordpress.com/2010/01/29/parada-si-parodie/

    Un om moral nu se indignează pentru orice abatere. Un profesionist se aşteaptă să comită şi greşeli. Un om obişnuit nu îşi epuizează superlativele pe orişice.

    Nici unul nu face paradă din ce crede, din ce ştie sau din ce vede.

    Nici unul nu trăieşte numai pentru public, interlocutor sau vecin. Nu sînt predispuşi să-şi modifice axiologia personală la cea mai măruntă adiere de schimbare.

    Ne inundă parada. Nu mai contează moderaţia, consecinţă a experienţei sau corolar al înţelepciunii. Se erodează cu metodă scepticismul care trebuie să însoţească fiecare aventură umană, cu atît mai mult cînd se pun în discuţie bazele existenţei în societate. Se pun în discuţie, nu, formulare greşită, se aruncă în gura lumii.

    Ne sufocă ratingiştii. Agenţii de rating financiar. Agenţii de sondaj. ONGuri. Purtători de cuvînt. Băgată (nu aşa!) în tot şi în toate media.

    Efectele sînt tot mai vizibile. Unele perverse, mai subtile, dar nu mai puţin periculoase. Să luăm un profesionist adevărat. De căte ori va fi tentat să recurgă la mijloacele tupeistului care se bate cu pumnii în piept, care nu greşeşte niciodată şi are papagalul atît de bine dezvoltat încît nu oboseşte să convingă? Nu ai reclama care să te preceadă şi să te învelească în gălăgie? Nu exişti, nu contezi sau pierzi acolo unde nu ar fi trebuit, dacă acţionau criteriile de valoare. Cît vei rezista tentaţiei de a recurge la aceleaşi mijloace? Iar cînd o vei face… pactul cu diavolul a fost semnat.

    Inutilii vor şi, iată, au început să ne conducă. Nu să conducă, să ne, nuanţă importantă.

    De fapt, cu eşecul (pre)vizibil al democraţiei ca tehnică de gestionare a mulţimii (căreia îi e vîndută ca tehnică de gestionare a cetăţii), transformarea în gargarocraţie devine necesară. Nu se poate ca morala cetăţii, reperele culturale, tradiţia, competenţa în (aproape) orice domeniu să rămînă neafectate, dacă doreşti să controlezi prin gargară. Atunci să fie subminate toate sau eliminate. Ceea ce se şi întîmplă. Inutilii sînt întreţinuţi cu grijă, împinşi în faţă, ba chiar antrenaţi, în măsura în care mintea nu se blochează încercînd să asocieze pregătirea cu inutilitatea. Probabil că nu se blochează, mai ales cînd ar trebui să o facă, de exemplu în faţa televizorului, sursa principală de infestare cu abordări necritice şi neterminate.

    Se face paradă din toate cele care ar trebui să funcţioneze fără, pînă cînd tot ce mai contează din funcţionare rămîne discuţie goală despre cum funcţionează sau (iar nu înţeleg de ce nu se blochează preventiv mintea) discuţie despre imaginea funcţionării şi importanţa ei (a imaginii)!

    Astfel, în multe dintre cele mai semnificative elemente ale sale, viaţa se transformă în parodie, fragmentată în bule de existenţă unde normalitatea încearcă să se apere, adesea cu reacţii în exces, asemenea unui organism afectat de un virus extrem de agresiv.

    RăspundețiȘtergere
  6. Ai dreptate. Mai concret, e cam la fel pt tot globu, cu mici exceptii.

    Ce e de facut? "Daramat totu si pus altceva in loc"-teoria e buna, practica ne omoara.

    Caz 1: incercam ceva gen hei-rup, si prin absurd chiar reusim sa dam jos papusiile, alde guwern etc, ne trezim imediat cu democratia cu Migu. Sau F16 ca tot aia e..
    Sau, ceva gen antifa, anti revolutii si de astea.
    So nu merge.

    Caz 2: ceva soft, de jos in sus..e ok in teorie, dar in practica dureaza mult si, cand ( nu daca) se prind de ce facem o sa ne puna betze-n roate..prin infiltrati, arestari etc.. Clasic adica.

    Deci ce e de facut?
    Eu nu stiu, ca mi-as da cu parerea. Dar nu stiu. Unde dreacu sunt profesionistii aia care ar trebui sa vina cu ceva solutii?? Chiar toti, dar absolut toti au tradat sau au abandonat? Trist, f trist.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Unde sint profesionistii?! Sint toti ai lor si se intimpla ce trebuie. Ca nu va place este altceva, dar de ce n-ati vazut asta acum 30 de ani, pt ca era f posibil? Nici acum 20 nu era tirziu! Daca v-ati multumit cu momelile lor, acum suportati!

      Ștergere
    2. Nu te mai da cocos, ca nu tine si deasemenea ar fi politicos sa te incluzi in ceea ce afirmi asa cum nimeni nu va fi ocolit sau omis. ...si chiar daca vedeai clar acum 30-20-10-2 ani tot NU PUTEAI SA FACI NIMIC. Nu-i vorba de placut sau displacut.
      Faptul ca am avut acces la ceva bani si bunastare ne-a dat sentimentul fals al puterii de a schimba ceva.
      Uitati, asteptati cu rabdare... si pregatiti-va de distractii" in continuare.
      si ce-i mai important...nu-i deloc ceea ce credeti!

      Ștergere
  7. Am urmarit mai multe fenomene in directia asta. Primo cu Meritocratia s-a oprit, Moraru incearca si el ceva similar acum dar nu cred ca va iesi din namol. A fost protestul impotriva pandemiei cu Diplan, Sosoaca protest onest nu au strans nici 500 de speriati.

    Problema e organizarea si resursa financiara. Lumea vede astfel de solutii ca un mijloc de a se catara si ei la ciolan chiar daca dimensiunea fotololiului ii depaseste. Primo nu avea mai nimic de oferit dar lumea il intreba da lor ce le iese daca se baga. Pana la urma daca s-a urcat Orban, Dancila, Tudose, Grindeanu nu e nici un motiv sa nu fie accesibil si lor.

    Peste asta este si mentalitatea de a astepta sa se faca. Sa ni se dea compensatii ca meritam, sa ne aduca aurul rusii, sa ni se dea fonduri europene ca am fost saraci, sa fie bagati la inchisoare ailalti, sa vina corporatiile sa ne dea niste joburi bine platite etc...

    Cu mentalitatea asta e greu sa accepti pe unii care vor sa faca ceva si care daca ar reusi ti-ar demonstra ca esti doar un sclav comod.

    Solutia reala eu o vad doar daca sistemul actual colapseaza, in sensul ca nu va mai servi la nivel de baza un procent suficient de cetateni. O revolta instinctuala a indivizilor care vor sa supravietuiasca nicidecum o revolutie cu bazata pe proteste civice, societatea civila etc.

    RăspundețiȘtergere

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)