luni, 21 septembrie 2020

Lupta noastră

Mulți, luând contact cu scepticismul meu, încep să mă bănuiască de diverse lucruri ascunse. Am tot avut parte, în ultima perioadă, de contestări mai mult sau mai puțin acide din partea unor cititori de-ai mei. Desigur, sunt hârșit. De-atâta amar de vreme de când îmi scriu public ideile, m-am obișnuit cu tot felul de atacuri. De data aceasta însă e diferit întrucât atacurile vin de la oameni curați care, în mare, îmi împărtășesc viziunile.
E momentul acela în care trebuie să duc totul până la capăt, să împărtășesc din nou franc ceea ce văd și, desigur, să fiu în final acuzat de unii sau de alții că ceea ce spun nu face altceva decât să taie aripile vreunei construcții ipotetice pe care mulți o așteaptă, dar care nu va apărea niciodată. O să vor rog ca, de această dată, să citiți cu atenție și până la capăt ceea ce am de spus. Vă va ajuta să înțelegeți ceea ce vine și, mai mult, vă va face să înțelegeți de ce monstrul e atât de mare. Nu în ultimul rând, vă va călăuzi în teroarea viitorului.

Am prostul obicei de a „citi” prin prisma istoriei, de a filtra lumea de azi prin ciurul obiectiv și neiertător al trecutului. Asta mă face să primesc alarme interne de care întotdeauna țin cont. Poate primul lucru pe care-l văd și care mă copleșește este această maladie a lumii de azi, întinzându-se pe ascuns, instalându-se confortabil și apoi lovind neiertător. N-ați băgat de seamă, ea s-a instalat, precum un vierme, în adâncul sufletului vostru și acum considerați că tot ceea ce se petrece e normal deoarece ea face parte din judecata voastră. Cum vă simțiți dimineața când vă treziți? Dar seara când mergeți la culcare? Aveți sentimentul acela al unui abis care se deschide între voi și ceilalți? „Știți” că „doar voi știți” ceea ce simțiți? Iată-vă prinși în cea mai mare maladie care-a prins omenirea. Sunteți captivi pe teritoriul demonului însingurării.

Știu, îmi veți spune că e o simplă problemă trecătoare pe care-o țineți sub control, că dacă „lucrurile o iau razna” vă veți duce a psiholog, că oricum „toate se rezolvă până la urmă”. Sunt simptomele adâncirii în râpa fără fund a însingurării. Nu e ciudat? Suntem generațiile cele mai numeroase care-au trăit pe suprafața Pământului, lumea nu ne mai încape și pentru asta am dezvoltat orașe amețitoare pe verticală unde trăim înghesuiți ca-n stup. Fiecare-n celula lui, aflat uneori la câțiva centimetri de beton de celălalt. Suntem mai aproape ca niciodată unii de ceilalți, dar suntem însingurați.

Nu-i o figură de stil! Lumea întreagă a fost cuprinsă de demonul însingurării, aflându-se în imposibilitatea găsirii celuilalt. Culmea, tinerii sunt mai însingurați decât vârstnicii și de-aceea sunt mai radicali. Dar oare e aceasta o problemă atât de stringentă?
„Ceea ce îi pregătește pe oameni în lumea netotalitară pentru dominația totalitară este faptul că singurătatea, odinioară o experiență periferică, suferită de obicei în anumite situații marginale social, cum ar fi vârsta înaintată, a devenit o experiență cotidiană a maselor în continuă creștere din secolul nostru”(Hannah Arendt, „Originile totalitarismului”, 1951).

Cu un asemenea demon nu poți lupta de unul singur. Nici măcar în grup. E absurd să-l ataci pe un om pentru că e însingurat. În primul rând nu vei putea s-o faci deoarece el apare, isteric, în interiorul unei mase, clamând orice altceva, indiferent de cât de aberant ar părea. De cele mai multe ori, fizic, tu ești în însingurare, în timp ce el, însinguratul, se manifestă violent din interiorul unei mase. De ce se-ntâmplă asta? Pentru că masa e teritoriul de manifestare al marilor însingurați, zgomotul acela infernal, iraționalitatea devenită normă, toate acestea se transformă într-un liant care suplinesc de minune golul din sufletul însinguratului. N-ai cum să-l dibuiești, nu-l poți convinge. Mai mult, pierzându-ți timpul prea mult cu cei ca el, cazi treptat în aceeași prăpastie. Contagiozitatea însingurării e infernal de mare.

Iată un element aparent minor care stă la baza întregii realități sociale a zilei de azi. Vedeți de jur împrejur prăbușindu-se stâlpi solizi pe care mulți se bazau, concepte care erau considerate fundamente cu doar câțiva ani în urmă. Sistemul social e contestat de analfabeți funcționali, religia de cei care n-au trecut vreodată prin biserică și care n-au habar despre ce e vorba acolo, iar cultura, marea cultură, e dărâmată de agramați care citesc pe litere. Acesta este contextul. Mai adăugăm manifestările violente și o decredibilizare a întreg spectrului politic. Partidele mari cad pradă unor carieriști imbecili, în timp ce clasa politică e invadată de construcții dubioase tributare unor ideologii incerte.

Unde-am mai văzut noi asta? Republica de la Weimar vă spune ceva? Bandele înarmate luându-se la trântă cu poliția, extremele care se răfuiau liber în stradă, toate acestea vă spun ceva? Poate-mi veți replica virulent că pe-atunci se băteau în stradă extrema dreaptă cu cea stângă. Aveți dreptate, într-adevăr așa e. Văzând străzile Americii invadate de BLM-iști ați putea cădea în capcana iluziei că, întrucât „extrema dreaptă” nu e în stradă, setupul nu e același. E o iluzie. „Extrema dreaptă” a momentului ați ajuns voi, oamenii normali. Micul proprietar de magazin care-și vede micul său vehicul de subzistență vandalizat de monștrii corectitudinii politice și ai egalitarismului. Proprietarul unei case cochete pe care-a construit-o din venitul său mediu pe scara socială, într-o margine liniștită de oraș, e dușmanul acestei mase de nevolnici, isterizați și uniformizați mental de puterea masei și a ideologiei.

Extrema dreaptă” sunteți voi, cei care încă vă închinați zeului normalității, voi cei care sunteți adepții granițelor, voi cei care mai aveți o brumă de moralitate. Voi ați ajuns, în ochii ieșiți din orbite ai monștrilor prezentului, plaga societății, cei din cauza cărora „nu merg lucrurile”. Vă simțiți devastați? Nedreptățiți? Știți că de fapt voi sunteți cei care munciți, care plătiți impozite din care sunt plătiți toți acești asistații sociali? Vă îngroziți când vedeți cum ăia urlă împotriva aș-zișilor „asistați sociali”, adică bătrânii care-au muncit o viață întreagă? De-aceea sunteți plaga societății! Pentru că n-ați înțeles cum anormalitatea, sluțenia, nedreptatea au devenit noile norme.

Vă îngrozește violența gratuită coborâtă ziua-n amiaza mare în stradă? Vă îngrozește elita delectându-se și „susținând intelectual” construcțiile vulgare venite din stradă? Sunteți îngroziți de ticăloșia elitei politice și intelectuale? Bun venit în Rusia pre-bolșevică sau în Republica de la Weimar. Fix așa a început toată nebunia care avea să se transforme în cea mai mare mașină de tocat a omenirii. Și, după ce tot acel Război s-a terminat, mașinile de tocat s-au reprofilat; de la tocatul de cadavre, la tocatul de creiere. Iată, pe scurt destinul nostru, iată ceea ce urmează!

Aveți puterea de a înfrunta un asemenea monstru? Vă puteți opune invaziei de irațional și anormalitate? N-o puteți face acum, când legea aparent e de partea voastră! Credeți c-o veți putea face atunci, când strâmbăciunea va deveni norma lumii?

Priviți-vă bine în oglindă și înțelegeți că ceea ce urmează e deja trasat. Uitați-vă la voi și faceți-vă planul unei lupte care, probabil, se va întinde pe câteva zeci de generații. O luptă care se va da din părinte în copil, care se va transmite, precum testamentul, de la o generație la cealaltă. Păstrați-vă curați și învățați-vă copiii să nu se murdărească. Vânați-le singurătatea și umpleți-o cu ceea ce lipsește cu adevărat. Păstrați-vă tradițiile întrucât ele sunt singurele care vă țin legați de strămoși. Nu vă rupeți lanțul acela care începe de-atâta amar de istorie cu omul care s-a stabilit pe-acest pământ inspirat de frumusețea sa și care n-a avut alt ideal decât acela de a-l lăsa fiului, care mai departe să-l lase nepoților s.a.m.d. Lăsați-le copiilor moștenire întreaga noastră frumusețe spirituală. Și învățați-i să lupte. Poate că lupta noastră e pierdută, dar vă asigur, că nu în van. Victoria finală va fi a noastră, noi vom câștiga Războiul. E o luptă grea, care se dă om la om pentru câștigarea fiecărui suflet. Vindecați-vă voi de însingurare și-apoi pe fiecare cunoscut pe care-l simțiși că vă cere vindecarea. Asta e lupta și strategia. Altă cale de salvare nu există.

9 comentarii:

  1. Nu prea înțeleg eu exact ceea ce doriți să spuneți, deși sunt la a doua lectură a textului... Adică oamenii care nu-și întemeiază o familie? Ei sunt însinguratii? Cei care deși își întemeiază o familie nu reușesc să-și înțeleagă copiii și partenerul? Copiii din zilele noastre sunt mult mai vocali decât noi, par mult mai apropriați, însă dacă asculți ceea ce vorbesc... Doar banalități... Eu sunt pregătit pentru orice luptă! Sau cum ar zice cineva după zici că nu ai avut cu cine să faci copii, nu? De parcă nu trebuie să îl înțelegi pe cel de lângă tine, să îl simți aproape, îl iei așa la ordin? Or mai fi și asemenea oameni, nu? Faci doi, trei copii, după ceva timp te desparți... Sau faci nuntă și la 3 luni bagi divorț? Mă apropii să înțeleg ceea ce vreți să scrieți? Aștept răspuns.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

      Ștergere
    2. Insingurarea are legatura lipsa cronica de inteligenta emotionala. Nu mai empatizam si asta duce la o lipsa de coeziune in ideea de a face ceva impreuna. De exemplu daca ar exista coeziune oamenii s-ar putea organiza in proteste de masa pe teme reale. Singurul factor motivant e daca imi iese si mie ceva. Indivizii devin condusi de impulsuri sau interese. Asta justifica multe decizii gresite care le vedem in jur incepand de la dezinteres, lene si pana la coruptie tradare, criminalitate organizata etc.

      Ștergere
    3. Cei mai insingurati sunt cei ce au inteligenta emotionala. Te inseli! Pentru ca sunt mici scântei divine printre țurțuri de gheață umani care mimeaza iubirea, mila, compasiunea. Este o lume rece in care dogmele au eliminat iubirea, punand-o la colț ca fiind...nedogmatica😂😂
      Sa ne fereasca Dumnezeu de cei ce bat zilnic pe Iisus in cuie! De 2000 de ani, oamenii se învârt in cerc repetandu-si trista istorie.
      Iar pana la Dumnezeu ne tin lectii orbii.

      Ștergere
    4. Liberalismul distruge omul, iar ce vedem in jur sunt consecintele acestui liberalism. Liberalismul duce la anihilarea neamurilor.

      Ștergere
  2. Foarte bun. Poate ca se face o diferență, gravă zic eu, între a fi singur, și a fi înstrăinat. Singur nu ai o pereche, înstrăinat, dezradacinat, dezgolit de tradiții, strămoși, pamintul natal. Poți fi căsătorit cu copii și ești un înstrăinat. Îi văd zilnic

    RăspundețiȘtergere
  3. apropierea cu Rusia pre-bosevica sau Republica de la Weimar este potrivita. Si una si cealalta au pregatit terenul pentru dictatura, cand dezordinea, disperarea, saracia, boala au atins un prag salvatorii au preluat puterea (cea vizibila) ca sa restaureze ordinea, increderea, sanatatea publica, economia, etc, pe baze noi - resetare cum o denumesc unii.
    Probabil va fi un scenariu asemanator actualizat tehnologic, desigur daca Dumnezeu ingaduie.

    RăspundețiȘtergere
  4. Dacă sufletul tău e subțire,superficial, ești ca un satelit: gravitezi mereu în jurul a ceva; aceasta e rațiunea ta de a fi. Dacă acel ceva nu mai este, tu nu mai ești, nu poți exista singur. Cei cu sufletul subțire gravitează mereu în jurul rețelei sociale, care le dă identitate. Dacă rețeaua se deteriorează, ei suferă cumplit, pentru că deteriorarea rețelei în jurul căreia gravitează înseamnă periclitarea identității personale. Trebuie să se întâlnească cu cineva, să vorbească („chat-uiască) cu cineva, să aranjeze ceva cu cineva, să primească un like, să fie conectat… Când ai sufletul subțire, singurătatea e un cataclism nuclear. N-ai ce să-i contrapui, pentru că în tine e golul; n-ai identitate, decât cea a punctului într-o rețea de puncte.

    Singurătatea e rea doar pentru oamenii-satelit, nu și pentru oamenii-planetă. Dacă ajungem să trăim rotindu-ne nu numai în jurul celorlalți semnificativi, ci și în jurul propriei noastre axe, singurătatea nu e o amenințare, ci un minunat prilej de dezvoltare personală.
    https://www.revistasinteza.ro/fetele-singuratatii

    RăspundețiȘtergere
  5. Foarte frumos, dar complex prin latura filozofică. Aparent simplu, e departe de așa ceva. Însă, înstrăinat poate avea multe conotații, cele mai cunoscute și clasice fiind : înstrăinat de lume, dar aproape de Dumnezeu, iar asta e tot ce trebuie. Sau , înstrăinat de oameni, că singur, fără nimeni, iar aici, e patimă, egoism, iubire de sine, exclusivism. Prima, e antagonică cu cea de a 2 ua, dar e triumfătoare. Un sihastru, un anahoret-iar anahoret asta înseamnă, însingurat- au totul prin Dumnezeu. Fiecare , are ceea ce alege, căci , asta, ... îl definește. Suntem rezultatul alegerilor noastre.

    RăspundețiȘtergere