Cum se întâmplă în general, când e să te lovească un fenomen, el te lovește din mai multe locuri în același timp. Așa se face că tot ieri dimineață dau peste o postare care începea cam așa: „De ce atunci când o femeie are un soț bețiv, care nu prea muncește și o mai și bate periodic, simte RUȘINE față de comunitate, cu toate că nu a greșit cu nimic?”. Din nou se pornește de la o chestiune cât se poate de justificată pentru ca, treptat, să se alunece în păguboasa retorică feministă.
Unde e greșeala?, mă veți întreba. Iar tirurile de întrebări pot continua în rafale: „accepți ca o femeie să fie jignită în public?” sau „e normal ca unei femei umilite să-i fie rușine când ea e cea oprimată?”. Dintr-un punct de vedere întrebările par justificate însă, în cele ce urmează, vă voi demonstra contrariul.
Să începem cu Dana Budeanu. Ceea ce face ea - și-o face bine! - se numește box politic. Are un stil tăios, are vervă și logică. Atunci când atacă are și tactică și strategie. Rând pe rând, toți măscăricii României i-au căzut victime. Nu puteți spune că n-ați auzit sintagma „ruj roz” care s-a lipit de Rareș Bogdan ca o pecingine. Așadar, Dana Budeanu practică bine un sport mediatic care, de altfel, a și propulsat-o în prim planul vieții politice. Din acest punct de vedere, ea se află în ring. Așa cum la box, în timpul meciului, riști să te alegi cu capul crăpat, cu ficatul umflat sau fără dinți, la fel se-ntâmplă și-n cazul ringului politic: riști oricând să te trezești cum unu' mai rudimentar îți întoarce o replică cu „ba p-a mă-tii, boule!” sau mai știu eu ce altă înjurătură. Lumea politicii nu e una aseptică, n-ai parte de personaje finuțe dezbătând idei. După cum s-a văzut se mai găsește câte-un personaj care te scuipă sau care dă cu mașina peste tine. Ați uitat oare că anul trecut Plăvanul a statutat - sprijinit fiind de intelectualitatea sa de duzină - că muia e opinie politică? Așadar, în sportul ăsta, atacurile fără perdea sunt la ele-acasă. Și, așa cum ea atacă justificat cu „fătălăul” la fel de logic era să se aștepte la chestia cu „panarama”. La urma urmei, spune și vorba din popor că „dacă te amesteci cu tărâțele te mănâncă porcii”. Privind din acest unghi, atacul lui Mukușor, în ciuda oligofrenelii transparente, e ceva la care trebuia să se aștepte. Dacă intri în ringul de box, n-ai cum să nu iei pumni în figură! Așa merg lucrurile, vorba genialului Kurt.
Să trecem acum mai departe la dilema „soțului bețiv și bătăuș”. De ce se simte ea rușinată? Aș întreba-o p autoare în acest punct dacă oare acea femeie are motive să se simtă altfel? Hai să vedem lucrurile așa cum sunt: ești parte a unei familii eșuate, având „cap al casei” un bețiv violent. Cum te poți simți altfel? Ai motive de mândrie? Evident că nu! Să întoarcem situația: un soț care are o nevastă bețivă și curvă cum se simte oare în comunitate? Are motive de mândrie? Desigur că nu.
O altă întrebare care face obiectul retoricii feministe e violul. De ce o femeie violată se simte umilită? Dar oare ce-ar trebui să simtă, mândrie? Dincolo de latura sexuală - care, cred eu, e una secundară - violul este o formă supremă de umilire. Ca victimă a violului n-ai cum să fii altfel decât rușinată, distrusă psihic. De-aceea și pedepsele pentru astfel de violențe erau deosebit de dure în societățile tradiționale.
Unde e însă problema feminismului? Ca orice ideologie, are la bază o fractură logică pe care construiește o întreagă teorie strâmbă. Pornind de la cazurile particulare similare celor descrise, feminismul generalizează. Astfel, femeia nu mai e femeie, ci victimă a abuzurilor, în timp ce bărbatul e aprioric abuzator. Astfel se ajunge la aberații gen reglementarea din SUA conform căreia atingerea chiar și accidentală a unei femei e asimilată tentativei de viol. Dacă mai țineți minte, în timpul isteriei #MeToo simplul flirt ajunsese infracțiune. Păi cum naiba poți aborda o femeie?
Ideologia feministă e schizofrenică în esență. Pe de-o parte clamează egalitatea perfectă dintre femeie și bărbat, însă consecințele acestei egalități trebuie să nu se răsfrângă asupra femeii, chiar dacă în acest fel se duce naiba egalitatea. Mă uitam la o știre care a făcut înconjurul lumii, anume că americanii vor să trimită o femeie pe lună. Înțelegeți aberația? Nu mai trimitem oameni pe lună, ci femei sau bărbați. Iată cum esența omului e anulată de o aberație ideologică.
Le-aș spune femeilor care au tendința de a aluneca pe panta ieftină a feminismului să se uite înainte la cum arată feministele. Ați vrea să fiți ca ele? Mie acele femei nu-mi mai par femei. De altfel, mișcarea mi se pare a fi una a celor mai puțin femei dintre femei.
Poate vă întrebați cum s-a ajuns aici. Dacă ne-am întoarce în timp în urmă cu doar un secol am lua cunoștință cu o societate radical diferită de cea actuală. Pe vremea aceea familia era o unitate firească. Din punct de vedere material, rostul bărbatului era acela de a asigura necesitățile financiare ale familiei, în timp ce rostul femeii era acela de a îngriji gospodăria. „Bărbatul e zidul dinafara casei, iar femeia e peretele dinăuntru”. Iată pe scurt cum înțelepciunea populară rezumă genial modul în care soțul și soția se completau. Rețineți, vă rog, că în acea vreme un singur venit - cel al soțului - era suficient pentru a întreține o familie, de cele mai multe ori numeroasă. Privind acum către căminul de atunci ni se pare ireal. Azi ambii soți muncesc, ba chiar uneori sunt nevoiți să-și ia joburi suplimentare. Nu au copii sau, în cel mai bun caz, au unul singur și, cu toate acestea, banii nu le ajung. Faceți comparația cu familia de acum o sută de ani, în care muncea doar bărbatul și curtea era plină de copii. Pe-atunci banii le ajungeau. Ba chiar reușeau să-și țină copiii în școli care nu erau deloc ieftine. În ziua de azi o familie în care soția să nu muncească e de neînchipuit. De altfel, societatea a dezumanizat femeia. În loc să-i dea răgazul să se împlinească în primul rând ca femeie, prin educație și propagandă i se vând idealuri false. Ideologia feministă începe să acționeze încă din primii de viață, distorsionând absolut tot. Și n-are cum să nu acționeze în condițiile în care familia a fost distrusă. Din momentul în care femeia a fost pusă să devină și ea „zidul dinafara casei”, casa a rămas pustie. Degeaba se află un copil acolo întrucât el e lovit de virusul singurătății și, fără căldura mamei care să-i lumineze căminul copilăriei, tot ce-și dorește e să fie și el „zidul dinafara casei”. Însă ce rost are zidul dinafară dacă în interior bate pustiul?
S-ar putea înțelege din ceea ce-am scris până acum că feminismul afectează femeia. Asta e din cauză că nu m-am oprit asupra celei mai mari victime a acestei ideologii, anume bărbatul. Dacă femeia care cade pradă ideologiei feministe e în pericol de a-și rata menirea, bărbatul e distrus iremediabil. Femeile au șansa maternității, au zidit în ele un instinct care le face ca, de cele mai multe ori, să nu-și rateze viața. Bărbatul însă a suferit o transformare caricaturală. Văd permanent bărbați care nu-s bărbați, un fel de forme masculine hilar efeminate, care provoacă ori râsul ori jena. Bărbatul din ziua de azi nu mai e bărbat. Un țăran de-acum o sută de ani, care trăgea zi lumină la plug, ar fi capabil să căsăpească o armată de tiriplici din ziua de azi care-și zic bărbați. Nu știu dacă realizați, dar bărații din ziua de azi nu sunt capabili nici să să ridice un paloș pe care un cavaler medieval îl manevra zile întregi în luptă. Impactul pe care feminismul îl are asupra bărbatului e devastator. Fără un echilibru care nu poate veni decât din partea femeii, bărbatul e pierdut.
Dacă vă întrebați de ce lumea și-a pierdut sensul, iată o explicație. Cum și-l poate regăsi e greu de imaginat. Acum, noi ca societate suntem eșuați. Ne mai putem salva doar la nivel atomic, de familie care-și conștientizează rostul pe-această lume. Altfel e imposibil.
„Rețineți, vă rog, că în acea vreme un singur venit - cel al soțului - era suficient pentru a întreține o familie, de cele mai multe ori numeroasă.”
RăspundețiȘtergereTotuși, în perioada la care te referi (acum o sută de ani) bărbatul care muncea în fabrică 14-16 ore nu putea întreține o familie. Pentru a reuși asta, își trimiteau copiii la muncă, de la vârste fragede. Femeia nu câștiga bani, dar muncea în gospodărie pe brânci, toată ziua, gratis. În orașe munceau și la fabrică, pe salarii mult mai mici la aceeași muncă. De mediul rural nu mai vorbim, copiii nu aveau copilărie, femeile nu aveau timp liber niciodată. Fetele erau tranzacționate între familii, aproape ca în Evul Mediu. Bărbații munceau și ei pe brânci, dar tot mai prindeau timp de crâșmă. Că feminismul s-a transformat dintr-o mișcare legitimă într-o ideologie radicală, e altceva.
Corect, iar dom' Diaconu da rasol cu acest articol.
ȘtergereA se vedea cazul Lucreției, care fusese abuzată de fiul ultimului rege al Romei, Tarquinus Superbus... După o domnie bună, regele a fost înlăturat de pe tron, regalitatea a fost abolită și înlocuită cu Republica, deoarece fiul regelui nu era condamnat pentru fapta de abuz în urma căreia Lucreția s-a sinucis. Referitor la bărbatul care câștiga suficient că văd că există un antevorbitor, căruia am și încercat să-i răspund, bineînțeles că nu exista confortul din zilele noastre, care confort inițial îți este prezentat ca fiind ceva firesc și la un preț accesibil și după aceea de cele mai multe ori devine o povară din punct de vedere al costurilor, însă totuși bărbatul câștiga suficient pentru nevoile de atunci ale familiei sale întregi. Da, de acolo din fabrica din Evul Mediu... Aceea care nu exista probabil, da'-i greu din punct de vedere cronologic, axa timpului, însă mestecăm termeni și cuvinte... 😁 Un exemplu perfect care îmi vine în minte, o preoteasă dacă o putem numi așa, soția unui preot, de cele mai multe ori era privită acum o sută de ani ca și cum nu trebuie să muncească, însă pe lângă salariu, preotul era unul dintre persoanele de seamă ale localității în care își ducea existența și pe lângă banii pe care îi câștiga, deținea o gospodărie înfloritoare de care de multe ori se ocupa cu umilință soția, poate că și sprijinită de copii sau poate uneori chiar și de către alte persoane. Astăzi soția unui preot muncește din greu de cele mai multe ori la serviciu și nu știu exact, exact, cât de bine se descurcă din punct de vedere financiar o asemenea familie pe care eu am dat-o ca exemplu și sper să nu fiu înțeles greșit, am dat un singur exemplu care ar putea fi și al învățătorului din sat, al jandarmului, etc. Acum sper că nu vor zice feministele, dacă le pot numi așa pe femeile care luptă pentru drepturile și emanciparea femeilor, care citesc acest blog, că era un abuz, că este sau mai știu eu cum, eu doar am dat un exemplu despre cum este privită din punct de vedere social familia unui slujitor al Bisericii ortodoxe în comunitățile rurale din România de astăzi. Referitor la băutură bat-o vina, o vorbă veche românească spune că dacă bea bărbatul arde acoperișul locuinței, dacă bea femeia arde toată casa...
RăspundețiȘtergereFemeile se masculinizeaza atunci cand barbatii unei tari sunt slabi. Chiar daca as avea un sot mai putin luptator, genul spiritual si blând, daca in poporul in care traiesc reprezentantii legii si ordinii sunt drepti si puternici, eu, mama, stiu ca voi avea copii bine protejați si nu simt nevoia sa devin eu mascul alfa ce-si ascute ghearele pentru lupta. Raman blanda si feminina transmitand si fetelor mele aceleasi caracteristici.
RăspundețiȘtergereNu vreau sa ma gandesc acum cine a gresit. Sau cine a inceput batalia dintre sexe. Si de ce mamele de oras, bune gospodine si care si-au facut un titlu de glorie din a-si indopa copiii si sotul cu patru feluri de mancare plus desert, isi adorm singure familia. Bine...si la tara, mai ales in zona Ardealului, mamele si sotiile pun mult pret pe bucatarie. Dar la tara barbatii fac si efort fizic si-si mai ard din grasimi si lenea uneori animalica. Comoditatea si hrana abundenta dau somnolență. Opusul starii de trezvie recomandate de crestinism. Si sunt timpuri grele...cand barbatii chiar ar fi trebuit sa fie treji.
Cand am decis sa urc spre Dumnezeu? Cand am constatat ca tata, om bland si generos, nu ma va putea apara de traumele provocate intr-o societate destul de needucata, unde injuratura pe strada tine locul de salut. Si unde trufia si prostia merg mana in mana.
Una este sa fim demni si mandri de tot ce avem noi mai bun ca popor, alta este sa umblăm cu nasul pe sus si sa refuzam sa vedem care ne sunt partile negative ca sa le corectam. Eram foarte mica pe atunci. Cred ca aveam vreo cinci ani cand mi-am dat seama ca numai Dumnezeu ma poate ajuta sa urc, sa ies din tiparele unei societati ce refuza schimbarea si apoi se mira ca a ajuns din nou in situatie de Sodoma si Gomora.