Cu China până la cer și înapoi

China este singura țară din lume care operează pe cont propriu o stație spațială. După ce a lansat cu succes nucleul stației sale spațiale, a sosit momentul să trimită și un echipaj uman format din trei astronauți care vor petrece șase luni pe orbită. În această perioadă vor monta noul segment al stației și vor face mai multe experimente. E un imens pas înainte făcut de China. 

Amintesc că au reușit să trimită rovere pe Lună și pe Marte, iar actuala stație spațială e un pas intermediar către o bază lunară. Nicio țară din lume nu a gândit un program spațial atât de articulat precum și-au gândit chinezii propriu program. Când s-au hotărât să ajungă pe Lună, americanii au făcut-o strict pentru a le arăta sovieticilor că sunt mai puternici. Atât. Chinezii, în schimb, au un plan pragmatic prin intermediul căruia vor să cucerească spațiul extraterestru. Și nu să-l cucerească doar atingându-l, așa cum au făcut americanii, ci populându-l. Stația orbitală, așa cum am mai spus, este pasul către o stație lunară. Iar stația lunară e o haltă către cea marțiană. Știu că absolut tot ceea ce spun pare desprins din SF, însă acestea sunt planurile cât se poate de concrete ale lor. 

Este de remarcat modul în care au reușit să acopere golurile. Au pornit în aventura spațială mult mai târziu, dar au reușit să se situeze în avangardă. Gândiți-vă totuși ce costuri și ce cercetare implică întreg programul spațial pe care au decis să-l dezvolte singuri.

Era de intuit că e ceva puternic la mijloc după tot scandalul stupid făcut de media americană pe margine „rachetei chinezești scăpate de sub control”. Aveai impresia că se va dărâma planeta. Ei bine, nu s-a dărâmat nimic. Doar creierii îmbâcsiți de propagandă ai celor care mai pun botul la vrăjile ieftine instrumentate prin media. Iar programul spațial chinezesc merge mai departe.

Întrebarea logică pe care ne-o punem este ce nume fac ceilalți? După cum lesne puteți observa nu fac mare lucru. Pur și simplu stau și chibițează de pe margine. SUA, spre exemplu, au început să-și îmbunătățească forța navală din Pacific, sperând că astfel va putea contracara puterea militară a Chinei. Cu alte cuvinte, pentru a le tăia tulpina speră să-i atace la rădăcină. Însă, încă din 2019 SUA nu mai sunt forța dominantă în Pacific. Upgrade-ul pe care-l programează acum este unul menit să țină pasul cu China, nicidecum s-o sufoce. Iar din acest punct de vedere jocurile devin mai clare. 

Speculând dorința normală a Chinei de a-și reuni toate teritoriile istorice, SUA speră în dezvoltarea unui conflict China-Taiwan, unul în care să joace rolul protectorului din spate și care să contribuie la sleirea Chinei. Nu știu însă dacă se va ajunge la o asemenea situație. Pentru ea ar fi nevoie și de o complicitate a Rusiei. Dacă într-adevăr se va întâmpla asta, vom ajunge să înțelegem pe deplin ce anume a însemnat acel „pragmatic” spus atât de Putin cât și de Biden. Până un-alta observăm o chestiune ciudată: Flota Pacificului este întărită cu nave din Flota Atlanticului. Poate fi și ăsta un semn.

Oricum, ca idee generală, asistăm la un nou conflict Orient-Occident. Marea noastră problemă este că, în actuala stare de fapt, nu are ce să ne ofere nici Orientul și nici Occidentul. Occidentul e o societate decadentă, în timp ce Orientul e societatea care crește pe modelul organizării de stup. Partea și mai proastă este că Occidentul, pentru a putea face față „valului chinezesc” începe să-i adopte ideologia și organizarea socială. Dacă mai țineți minte, am mai avut parte de un mimetism în istorie: iconoclasmul societății bizantine din secolele al VIII-lea și al IX-lea. Atunci s-a început prigoana împotriva icoanelor pentru a-i imita pe musulmani, a căror societate era înfloritoare și în plină expansiune. Bizanțul a crezut că poate să-și facă o „infuzie” spirituală astfel încât să pună capăt decadenței. N-a fost să fie. În 1453 inevitabilul se va produce și, după o lungă agonie, Constantinopolul va cădea în mâna turcilor. 

Cam asta e lecția pe care trebuie s-o învețe și Occidentul acum, anume că nu se va putea opune chinezilor copiindu-le societatea, ci reinventându-se. Doar că oamenii sunt blestemați să-și repete greșelile. Și, din păcate pentru noi, vom fi victime a acestei erori istorice.