#Rezistența (4) - revolta

Revenirea treptată la normalitate a comunităților rețelare determină două fenomene. Pe de o parte o disperare din ce în ce mai mare a statului împotriva „rebelilor”, iar de partea cealaltă o radicalizare a acestora. Pe măsură ce comunitățile sunt mai radicale, culmea, se produce o mutare a multor indivizi din tabăra idioților utili în cea a comunităților. Este mișcarea naturală, specifică celor care se trezesc.

Așa cum v-am explicat în episodul anterior, chiar dacă omului îi este implantată prin intermediul educației o anumită ideologie distructivă, chiar dacă se profită de sângele „care fierbe” al tinerilor, la un moment dat o mare parte din oameni se trezesc. Trezirea e fenomenul specific trecerii la maturitate, atunci când omul realizează finitudinea vieții pământești și când încearcă să-și găsească „rostul în viață”. Cu alte cuvinte, atunci când individul capătă o perspectivă asupra vieții pământești, apar primele întrebări despre sensul vieții și rolul nostru pe acest pământ. Acestor întrebări nu le poate răspunde societatea actuală care, în esența ei, este stearpă. 

Ideologia caută să-l ferească pe om de moarte, să mute subiectul morții undeva departe, într-o zonă la care să nu te mai gândești. Poate veți contrazice afirmația mea anterioară punându-mi în față „realitatea televizoarelor” unde moartea e suverană. Chiar acum se desfășoară un adevărat „festival al morții” pe televizoare, prin prezentarea celor care se spune că „au murit de COVID”(în realitate victime nevinovate ale sistemului sanitar autohton). De fapt nu mă contraziceți! Moartea pe care o vedeți acolo, pentru privitor nu e una reală. Reală e moartea care se petrece în proximitatea ta, atunci când vezi și simți direct durerea familiei și a apropiaților. Moartea de la TV e una aseptică, aflată acolo, departe. E chiar mai mult de-atât: e un fel de amenințare moralizatoare de genul „vezi, dacă nu faci ceea ce ți se spune, iată ce ți se întâmplă!”. 

Chiar și în cazul morții apropiaților se face tot posibilul pentru a izola moartea. Firma de pompe funebre ridică trupul neînsuflețit și-l duce în capelă, un loc rece, izolat de lume. Înainte mortul mai stătea trei zile în casă, era plâns și pomenit de rude, de apropiați, de vecini. Acum e expediat într-un spațiu izolat și doar semne minore, precum doliul deasupra ușii, semnalizează comunității că s-a întâmplat ceva. Drumul mortului de acasă până la biserică  - cel din urmă drum - la care participa întreaga comunitate avea, de asemenea, semnificațiile sale. Oamenii înțelegeau moartea așa cum e, ca ceva firesc, nu ca pe un fenomen îndepărtat, care se petrece undeva izolat, acolo unde „dacă asculți ceea ce ți se cere, nu vei ajunge niciodată”.

Cu toate ascunzișurile ideologice ale societății actuale, până la urmă omul ia contact cu moartea, devine conștient de prezența ei și atunci își pune întrebări fundamentale. Acela e momentul în care realizează - chiar și inconștient - că iluziile pe care i le vinde societatea sunt false și astfel începe, treptat și sigur să se rupă de falsa lume reprezentată de iluzia societății actuale. Astfel începe parcursul descris în episoadele anterioare. Desigur, nu toți urmează calea normalității. Majoritatea, adică cireada, merge așa cum i se dictează, drogându-se din „curentul mainstream” și executând întocmai ceea ce i se cere.

Iată motivul pentru care comunitățile normalității ajung cumva la marginea societății, membrii lor încearcă să se izoleze cât mai mult de „boala externă”. Astfel comunitatea ajunge cumva să acționeze în subteran. Membrii săi rămân conspirați chiar și atunci când ocupă poziții importante în stat, ducând practic o viață dublă: una publică și una deplin conspirată. Însă, pe măsura radicalizării statului, apare fenomenul despre care vă vorbeam la începutul articolului: din cireadă încep să se desprindă din ce în ce mai mulți indivizi, care orbecăie până găsesc comunitatea. Și, odată găsită, viața lor se schimbă radical. Cu cât se accentuează fenomenul, cu atâta statul devine mai tiranic. Începe să facă demascări publice, să pedepsească arbitrar și să dea legi din ce în ce mai degenerate. Acesta e momentul limită. 

Așa apare revolta. Comunitățile rețelare înțeleg toate că s-a ajuns la un moment zero, moment în care statul trebuie desființat, dărâmat. Și, cumva instantaneu, acele forțe ies din subterane pentru a schimba ordinea lumii. Forța lor vine din descentralizare. Degeaba prinzi un element al unei comunități deoarece nu-i decât un pion. Degeaba demaști o comunitate deoarece, de asemenea, nu-i decât ceva insignifiant. 

Ce înseamnă revoltă? Sub nicio formă ceea ce vedem noi acum sub forma manifestațiilor de protest. Pe zi ce trece, cu toate că am fost un adept al lor, îmi dau seama că ieșitul în stradă doar de dragul ieșitului nu rezolvă nimic. E pur și simplu o supapă a sistemului prin care se mai aplatizează curbele nemulțumirii. Confruntarea care se va produce în viitor va fi una eminamente violentă. Și, sub nicio formă nu va fi una a majorităților absolute ale societății, ci a două tabere minoritare: pe de o parte cea a elitelor conducătoare, iar de cealaltă parte cea a comunităților rețelare adepte ale normalității. Marea masă a cirezii, exact ca și acum, cu toate că e majoritară, va reprezenta doar o cantitate neglijabilă care se va cere condusă și-atât. 

Nu-i ceva de neînțeles. Natura ne-o arată întotdeauna: grupul urmează masculul alfa. La fel și cireada socială: urmează întotdeauna învingătorul. Așa se întâmplă de câteva sute de ani în care cireada a tot urmat conducătorii sângeroși al căror scop ascuns a fost întotdeauna împuținarea membrilor. V-ați întrebat câte victime au făcut regimurile comuniste de peste tot? Cel puțin 100 de milioane au omorât fără milă. V-ați întrebat câte victime au făcut armatele de ocupație în secolul XX? Câți civili nevinovați au picat în conflictele generate de SUA sau URSS? Câți oameni nevinovați au intrat în mașina de tocat a celor două inutile Războaie Mondiale? La un moment dat toate acestea se cer răzbunate. Iar istoria ne dovedește că, uneori, își pierde răbdarea. Atunci apar astfel de interacțiuni violente.

Revenind, vă voi spune doar că acea confruntare, cu toate că va avea deznodământul cunoscut, nu va fi una ușoară, ci deosebit de violentă. Forțele rețelelor de pretutindeni vor duce un război de gherilă, ajutate fiind de elementele conspirate din sistem. De ce război? Pentru că, din păcate, istoria ne arată că nu există altă cale de eliminare a tiraniei. Victoria lui Ghandi a fost una întâmplătoare, coincizând cu inevitabila cădere a Imperiului Britanic. Dar el servește ca model sistemului actual, învățat să deturneze furia populară prin manifestațiile nonviolente în urma cărora prostimea nu obține în realitate nimic. De aceea Ghandi va fi ridicat mereu în slăvi de către sistem. 

Am spus că deznodământul se știe dinainte. De fapt se cunoaște deja. După câteva sute de ani, dintre care un ultim secol în care, prin tehnologie, au accelerat timpul, forțele aflate la cârma lumii au devenit retrograde. Întreaga lor filosofie se prăbușește, întregul lor sistem de pseudo-valori se dărâmă. Prin accelerarea tehnologică au încercat să fenteze istoria, sperând că atâta timp cânt vor stăpâni butoanele tehnologice vor stăpâni lumea. Prin manipularea științei au impus false principii care, asemeni împăratului gol, au ajuns niște chestiuni de-a dreptul hilare. Simt că le fuge pământul de sub picioare, dar nu vor să capituleze. De aceea această ultimă utopie dementă a confluenței dintre om și mașină. E simplu de înțeles pentru cel care are un dram de inteligență: mașina o poți stăpâni mecanic. Contopită fiind cu omul, stâpânind mașina stăpânești și omul. Doar că, iată, vectorul care-i urmează orbește este cel al elitelor și-al idioților utili. De asemenea, cireada care, așa cum v-am mai spus, își urmează stăpânul. Iar lupta?

Lupta e necesară deoarece comunitățile rețelare își vor simți amenințată viața. De fapt membrii acestor comunități vor fi singurii care vor mai putea înțelege care-i realitatea. Și vor fi împinși în luptă forțați de necesitate întrucât alternativa va fi moartea. Va fi o luptă între un regim anchilozat, dar deținând toate pârghiile și o masă distribuită, abilă, luptând pentru supraviețuire și pentru normalitate. Iar lupta e limpede că nu are cum să fie câștigată de anchilozatele forțe retrograde. Dar va fi o luptă adevărată, pe viață și pe moarte, așa cum n-a mai cunoscut istoria. Fiecare va lupta pentru sine, pentru modul său de viață și de aceea forțele rebele vor fi imposibil de lichidat în totalitate. Până la urmă, în fiecare om, chiar și-n cei din cireadă, zace un rebel. 

Asta e, pe scurt, istoria celor ce se vor petrece. Mă veți întreba de unde știu. E simplu: văd. E suficient ca scânteia să înceapă undeva într-un colț izolat al planetei pentru ca dinamita socială să se aprindă. Deocamdată, într-adevăr, nu a venit momentul. Încă oamenii se iluzionează cu stilul lor de viață călduț. Treptat însă, comunitățile inelare prind formă. Și odată cu ele și spiritul rebel. Adevăratul spirit rebel, cel care luptă fără compromisuri.