Pentru că se tot agită spiritele în ceea ce privește deciziile lui Trump, azi mă voi opri, din nou, la aberațiile pe care le scoate din tolbă. Și, pentru cei care au de gând să mă înjure, încă din start le voi spune că Trump a câștigat bătălia. Aveți puțină răbdare și veți înțelege.
După cum bine știți, fosta Administrație americană a dat o lege specială care să permită închiderea(sau preluarea) TikTok. „Protecting Americans from Foreign Adversary Controlled Applications Act”(PAFACA) se numește aberanta lege împotriva aplicației chinezești. Din respectiva lege nu se înțelege nimic altceva decât neputința americanilor care, văzând că nu pot reproduce tehnologia chinezească, dau o lege rudimentară care va conduce la închiderea aplicației în SUA.
Am explicat în mai multe rânduri în trecut, dar o mai afirm și acum: nicio dată de-a vreunui american cu cont pe TikTok nu ajunge în China! Absolut totul e stocat pe servere americane, operate de companii americane, astfel încât acuzațiile executivului american la adresa Chinei sunt tot atât de reale precum halucinațiile cu baloanele „de spionaj”, date jos cu rachete de milioane de ori mai scumpe. În cazul TikTok, nu datele americanilor îi interesează pe cei care-au elaborat legea. Și nici măcar așa-zisa spionare. Cine naiba e interesat să spioneze niște obezi cu IQ-ul subunitar? Ce să afli? Numărul de căldări cu înghețată pe care urmează să și le cumpere? Totul e un scenariu pentru proști, la fel cum a fost și-n cazul Huawei. În realitatea, singura chestie de care sunt interesați este ALGORITMUL din spatele TikTok.
Conducerea Chinei, luând act de modul absolut tiranic prin care americanii caută să-i exproprieze pe investitorii chinezi, se opune tranzacției, astfel încât, indiferent de amânările lui Trump, pare că vor prefera să închidă șandramaua în SUA decât să vândă. Sau să vândă doar activitatea americană, algoritmul rămânând în proprietatea Chinei. Ceea ce nu este OK din punctul de vedere al PAFACA. Mai subliniez aici că respectiva aberație legislativă a fost votată de ambele formațiuni politice americane.
Chiar dacă subiectul TikTok pare a nu avea relevanță în ceea ce privește politica de reindustrializare a lui Trump, veți înțelege imediat de ce am început povestea cu acest subiect controversat. Și, înainte de a trece mai departe, voi sublinia o altă „victorie” a lui Trump. Executivul chinez a cerut reprezentanților mediului de afaceri o listă cu importurile americane care sunt esențiale producției chineze. Aceste importuri vor fi scutite de taxe vamale sau vor beneficia de reduceri substanțiale ale taxelor deja în vigoare.
Cealaltă știre de interes este dată de determinarea mai multor oameni de afaceri chinezi de ... a investi în fabrici americane. Da, nu e nicio glumă! Mai mulți oameni importanți de afaceri spun că analizează posibilitatea de a investi în SUA dacă li se garantează investiția. Cu alte cuvinte, sunt dispuși să deschidă fabrici acolo pentru a nu pierde piața americană. Cu Iată, din nou, Trump a ieșit victorios!
De fapt, problemuța e puțin mai complicată de-atât. Și, pentru a o înțelege, vă voi da câteva exemple: Indonezia, Filipine, Vietnam, Malaezia. Ce e cu aceste țări? Ei bine, au o bază industrială semnificativă. Cu toate acestea, nimeni nu vede țările respective ca pe niște competitori ai cuiva. Motivul e cât se poate de simplu: producția industrială NU MAI CONTEAZĂ în vremurile în care trăim. Sau, mai bine spus, nu mai contează DOAR producția industrială. Și asta nu de ieri de azi, dar acum e infinit mai accentuată observația.
Cel mai important element din toată afacerea este CUNOAȘTEREA sau, know-how-ul. Având know-how poți gestiona producția industrială oriunde în lume. Deci nu e obligatoriu s-o gestionezi doar în spațiul tău vital. Să vă dau un exemplu: industria auto din România. Avem atât producători de componente, cât și doi producători auto care și-au adus fabricile aici, producând mașini pentru întreaga Europă. Într-adevăr, dau de lucru unor oameni, au echipamente complexe. Dar, dacă se retrag respectivii producători din România, mai poți face ceva cu acele fabrici? Niente! Problema e dată de același obsedant know-how. Fabrica o ai aici, în țară, dar adevăratele „chei” ale sale se află în altă parte. Atât francezii de la Renault, cât și americanii de la Ford, controlează fără probleme producția la modul „remote”, iar dacă decid să stingă lumina la fabricile lor o pot face fără nicio problemă și fără riscul ca respectiva fabrică să mai funcționeze. Sau, dacă va funcționa, va funcționa producând același model până când va deveni irelevant. Avem exemplul Dacia și Oltcit, două companii înființate de francezi aici pe vremea comuniștilor, care au motorizat România. Cu toate acestea, cele două fabrici n-au ținut pasul cu progresul. De ce? Pentru că adevăratul know-how nu era aici. Și vorbim despre niște vremuri în care integrarea locală era obligatorie. Acum, cu producția bazată pe „fabricile de organe” ale companiei-mamă, o retragere a producătorului de pe piață, lasă aici doar un morman nefuncțional de fiare.
Așadar, producția industrială contează doar atunci când controlezi TU totul. Altfel, nu e nimic! La fel se întâmplă și cu mutarea producției în SUA. Trump va avea o problemă majoră întrucât chinezii și-ar putea muta producția acolo. Asta ar însemna că a câștigat meciul? Nicidecum! Va constata că, într-adevăr, se produc niște chestii acolo, dar acele chestii sunt tot chinezești 100%. Și, culmea, mutarea producției nu va avea ca efect nici concedieri în China și nici creșterea angajărilor în SUA. De ce? Pentru că, pur și simplu, lucrurile acestea nu mai funcționează după reguli clasice.
Chinezii investesc nebunește în automatizare și robotizare. Fabricile lor de mașini folosesc un număr record de roboți, angajații umani fiind într-un număr foarte mic. Este o direcție strategică urmărită de China. De fapt, „Imperiul Celest” nu vrea să inunde lumea cu produse, ci să-și mărească marjele de profit. De aceea, în timp ce SUA aleargă să găsească job-uri basic în care să-și angajeze balenele eșuate, consumatoare de tichete sociale de hrană, în China se merge pe eficientizarea producției și angajarea doar de specialiști de înaltă calificare. Aici e diferența!
Cei care cred că SUA va putea să mai concureze pe piață cu exporturile sale se înșală amarnic. Nimeni nu mai are nevoie de exporturile americane, în condițiile în care piața e realmente invadată de China și de partenerii săi de afaceri. În plus, lumea se schimbă radical ca efect al noii iterații tehnologico-industriale. În această paradigmă nu câștigă cel care are instalațiile, ci cel care are cunoașterea necesară funcționării facilității industriale, cel care e capabil să pună la punct procesul de la A la Z. Acela e capabil nu doar să inunde lumea cu produse, ci și să schimbe trendurile.
Ca să înțelegeți mai bine, dacă vă voi întreba cu ce se ocupă BYD, îmi veți răspunde că e producător auto. Aiurea! BYD, la nivel de organizare, nu e un producător auto, ci o companie tehnologică. Acum dezvoltă automobile deoarece are o cercetare intensă în acel domeniu de activitate și urmărește să impună un anumit mod de transport care - spun ei - va revoluționa întreg domeniul. Dar ei nu se concentrează pe mașini, ci pe niște tehnologii cheie în jurul cărora își dezvoltă produsele. La fel stau lucrurile(poate chiar mai evident) în cazul celor de la Xiaomi. Ei nu-s nici producători de telefoane, nici de electrocasnice și nici de automobile. Cu toate acestea, îi vezi peste tot. De ce? Pentru că ei sunt o firmă tehnologică și fiecare produs pe care-l fac este o expresie a unei viziuni tehnologice. Multe dintre produsele Xiaomi(de exemplu automobilele) sunt făcute în facilități pe care compania nu le controlează, ci doar dă specificațiile pentru produsul pe care-l dorește. Iată un model de control al producției fără să deții facilitatea.
Ce trebuie să înțelegem din tot ceea ce am scris până acum? Un element cât se poate de simplu: Trump vrea să câștige un meci al vremurilor apuse, în condițiile în care China deja concurează pentru lumea de mâine. E ca și cum ar veni cineva și-ar spune: „Eu nu te las să mai vinzi mașinile tale la mine în țară dacă nu faci plantație de arbori de cauciuc pentru anvelopele automobilului”. Ce se va întâmpla? Producătorul, care știe bine că în anvelope nu se folosește cauciuc natural, va face probabil și o plantație de arbori de cauciuc pentru a-l împăca pe nebun, văzându-și însă de ceea ce vizează în principal, anume de vânzarea mașinilor pe care le produce. La fel și cu chinezii în SUA: vor face facilități de producție, dar ceea ce urmăresc este „algoritmul” sau, mai bine spus, propria lor viziune tehnologică. Asta nu va înțelege în veci nici Trump, nici întreaga gloată idioată care-l urmează în lupta cu morile de vânt.
Noua administrație a Casei Albe nu și-a câștigat încă o reputație de „prostie”, dar totul se îndreaptă în această direcție. Alimentarea continuă a presei cu „progrese reușite în negocieri”, nerespectarea demonstrativă pentru logică, tact și simțul proporției și echilibrului, formarea așteptărilor nerealiste prin cereri grotesc supraîncălzite în negocieri - aceasta este noua realitate acum în Statele Unite.
RăspundețiȘtergerePrincipalul lucru în toate acestea este că toate aceste așteptări fabuloase de tranzacții cu succes fantastic rămân în imaginația înflăcărată a lui Trump și a echipei sale, în timp ce nu există un singur succes real sau o poziție fixă, doar prostia și bravada.
Nimeni nu ne va salva.
RăspundețiȘtergereNicio autoritate, nicio religie, niciun lider.
Pentru că nimeni nu are interesul să ne vindece de prostia programată.
Prostul este ușor de condus, ușor de păcălit, ușor de înlocuit.
Dar omul treaz – omul cu gând propriu, cu suflet curat și intuiție vie – este un pericol pentru orice sistem construit pe minciună.
Dacă alegerea lui Trump a îndepărtat lumea de catastrofă, aceasta este o binecuvântare care merită recunoaștere. Înțelepciunea cere să vedem binele acolo unde se află: evitarea războiului mondial este un merit demn de laudă, indiferent de alte imperfecțiuni.
RăspundețiȘtergere,,singura chestie de care sunt interesați este ALGORITMUL din spatele TikTok.” Cred ca e similar cu cazul Telegram.
RăspundețiȘtergere"Avem exemplul Dacia și Oltcit, două companii înființate de francezi aici pe vremea comuniștilor, care au motorizat România. Cu toate acestea, cele două fabrici n-au ținut pasul cu progresul. De ce? Pentru că adevăratul know-how nu era aici."
RăspundețiȘtergereEste absolut normal sa fie asa.
Nu investeste nimeni o avere in cercetare si in dezvoltare ani de zile si sume colosale ca sa le ofere unor mucosi tehnologia gratis sau la preturi modice.
Esecul masiv al Romaniei, nu este faptul ca francezii nu au dat know-how, ci de la mijlocul anilor '60 si pana la inceputul anilor '00 pe partea de inginerie si dezvoltare au fost complet nuli. Singurul automobil reusti a fi proiectat si construit de ingineria romaneasca a fost acel fiasco total numit "Lastun" pe care din motive halucinante l-au produs in Timisoara si nu pe "axa auto deja consacrata" a romaniei de constructie de autoturisme, componente si subansamble ce era formata din: Craiova, Bals, Slatina, Pitesti, Mioveni, Campulung, Ghimbav, Zarnesti, Brasov, Sacele.
Sa nu mai vorbim despre autobuzele si autoutilitarele licenta MAN, modificate putin si botezate Dac si Roman, sat de toata productia de utilaje agricole. Sau de "motocicleta" Mobra care era de fapt un scuter cacacios si stricacios de doar 50 cm2, urmand a fi lansat dupa 1985 "motocicleta" Hoinar ce avea uimitoarea putere de 5 cai. Vorba aia: warp speed ahead!
https://ziare.com/masina/dacia-lastun-productie-romania-comunism-masina-1738594
https://www.autogreen.ro/auto/dacia-lastun-smartul-romaniei/
https://gadgetreport.ro/povestea-motocicletelor-romanesti-de-la-iar-01-la-celebrele-mobra-si-carpati/
https://piataauto.md/Stiri/2022/11/Istoria-uitata-a-motoretei-romanesti-Mobra-Hoinar-ultima-conceputa-si-produsa-in-Romania/
"Acum, cu producția bazată pe „fabricile de organe” ale companiei-mamă, o retragere a producătorului de pe piață, lasă aici doar un morman nefuncțional de fiare. "
De multe ori nici macar atat.
Vezi cazul Nokia de la Jucu.
Acum este si mai rau decat atunci, pentru ca pe vremea aia fabricile se construiau "monolit", iar acum sunt construite "modular". Cu alte cuvinte, fabricile moderne se pot modifica, extinde, restrange si chiar dezasambla complet, dupa care le incarci in tiruri sau in vagoane de tren si le muti unde vrei tu. Ramane in urma lor doar o platforma ieftina din beton, pe care nici macar nu o poti folosi dupa nevoile tale avand o fundatie pe cuzineti proiectata pentru specificul si nevoile de productie anterioare, iar daca te apuci sa o modifici, intaresti si adaptezi nevoilor tale te costa o avere si te baga in faliment.
https://www.rombadconstruct.ro/armare-cuzinet-pentru-fundatie.html
Dezvoltarile de noi autovehicule nu s-au facut pe vremea comunistiilor, pentru ca nu exista o viziune si toti activistii de partid erau multumiti cu ceea ce era - fara sa vada un beneficiu in modernizare sau dezvoltare si nu neaparat pentru ca nu existau ingineri si specialisti capabili sa puna in practica respectiva cerinta. Mai mult, stim bine cu in multe situatii partidul promova oameni care erau LOIALI PARTIDULUI ( si care cantau partitura partidului) si nu specialisti care prin opiniile lor nu tot timpul erau "in linia partidului " ( ne avand cum sa fie pt ca Legile Gravitatiei si ingineria nu se supun directivelor de partid in general) !!
ȘtergereRecent am aflat de la un prieten de o varsta respectabilă, motociclist și mecanic de motoare mici, ca la Oltcit s au SCHIMBAT solutiile tehnologice franceze . De atunci a început prăbușirea fiabilității .Inclusiv priblemele cu franele care nu franau si delco ul ce făcea baie de la baltoace...
ȘtergereVă dau dreptate cu Lastunul și Mobra dar mai era și ARO.. cu ala cum e povestea?
ȘtergereÎn Autobiografia lui NC puteți vedea și auzi acest minunat,concept socialistoromanesc cum ca "Nu este îndeajuns sa fii un bun specialist,ci trebuie sa fii și un bun activist.."chiar din gura Celui mai cel al Boborului.Si atunci, "ce ar mai fi de facut",vorba FatherFounder al Patriei socialismului...
ȘtergereRăzboiul Global nu mai poate fi evitat, ci cel mult puțin întârziat, încă de la apariția "Axei Răului":
RăspundețiȘtergereChina-Rusia-Iran-Coreea de Nord!
Lasciate ogni speranța vuoi .... jucătorilor de noroc=gamblerilor incurabili!
Trump tocmai te-a contrazis, nu va mai exista nici un război mondial, Trump a furat cheile și toți vor fi împotriva lui deoarece nu știu cum să facă să revină războiul, adepții Războiului necesar să "curețe" planeta au suferit o înfrângere zdrobitoare și meciul nu se va relua. Deja suntem pe un alt tren tot al distrugerii dar nu distrugere militară.
ȘtergereIn loc de confruntarea militară globală avem o distrugere economică reciprocă cu asasini economici în loc de eroi militari.
Daca rămânea Biden acum se declanșa războiul mondial militar.
Au rescris scenariul Principal in stilul economic, scenariul militar făcea risipă de resurse umane prea mari.
Regizorul filmului planetar a primit multe reclamații dar preferă versiunea pe economie decât pe militareala.
Și oricum anul ăsta e doar începutul. Încă de fapt nici nu am inceput foarte clar, unii sunt convinși de scenariul vechi, încă nu s-au prins de schemă.
Până începe distribuirea de noi roluri în aceiași piesă, alți actori aceiași scenă.
Pe pariu! Că foarte curând veți fi la fel de surprinși, și tot fără nicio explicație plauzibilă, de rezbel 3 WW, ca de Black Outul din Spain, Portugal, and France. Acolo unde se deteamai ieri, atentate masive la pușcării!
ȘtergereTe amăgești singur...nu scapă lumea de nuke party ! Ii urmează Salvatorul Fals și a sa Cea mai Buna Lume Dintre Toate, aia cu chip uri și transhumans, cu ferme de oameni și alte chestii din Minunata Lume Noua, incarnata în persoana sa...
ȘtergereSi "axa" DE CE o fi apărut?
ȘtergereC'este toi qui l'as voulu, Georges Soros!
Problema angajării a ceea ce se numește, încă, forță de muncă nu e rezolvată nicăieri. China se va micșora demografic crunt, contează pentru o strategie industrială ca impactul social să fie anticipat și atenuat din timp. SUA cresc demografic.
RăspundețiȘtergereMi se pare o tâmpenie. Toată lumea plânge la demografia Chinei în condițiile în care ei merg dpdv demografic după strategia din anii 80.
ȘtergereVă susțin! Nu-i băgați în seamă!
ȘtergereNoi ne dăm cu presupusul, și verificăm. Doar ei ar ști absolut tot, și cu 100% garanție!
Ați văzut pana de curent care a înghițit 3 țări, da? Aceasta se datorează faptului ca încă mai avem cash în societate! Cash-ul permite evaziunea fiscală, ceea ce aduce mult mai puțini bani la buget. Nu poți sa construiești o energie sustenabilă fără bani! Spune NU cash-ului!
RăspundețiȘtergere"Absolut totul e stocat pe servere americane, operate de companii americane, [...]" - sincer nu stiu cum poti fi atat de sigur de lucrul acesta in lumea (tehnologica) de azi....
RăspundețiȘtergereToata tehnologia chinezească este furată de la alții și adaptată sau “îmbunătățită” de ei. TikTok nu apărea fără a vedea mai întâi un FB, Tweeter, etc.
RăspundețiȘtergereHuawei technology este total furată de la Nortel din Canada, pe vremea când Nortel și Cisco erau top tech în lume, cu spionaj chinez știut ca era embedded in Nortel și cu total acces la informații și secrete.
Citiți cartea AI Superpowers scrisă de un taiwanez care este venture capitalist si prof univ în China (era cel puțin în 2018 când a scris cartea, dar probabil a dispărut ca și Jack Ma). Tencent -părintele lui WeChat - a copiat și combinat o copie a lui Google cu WhatsApp cu ApplePay cu Facebook… Alibaba - copie fidelă a lui EBay și Amazon.
China a trimis copiii în SUA la studii de la vârste de 7-8 ani, care au urcat pe treptele tehnologiei americane apoi au plecat înapoi acasă. Cercetători chinezi de top în virologie, imigranți fiind, lucrau la cel mai bun lab din lume in Winnipeg Canada, apoi PCC i-a adus înapoi în China la Wuhan.
Americanii nu sunt toți obezi, sau spălați la creier cum se crede peste ocean. China nu subscrie la legile internaționale de Copy Right și deci fură orice idee apare pe piață apoi o vinde ca și Made in China sau ca si knockoff.
Americanii încă sunt economia nr 1 în lume, și vor rămâne așa o vreme în special din cauza ideilor conservatoare ce au răsturnat nebunia adusa de progresiștii liberali (inclusiv ideile acelui ofițer cu fusta dat afara de regimul Trump). Oprirea finanțărilor grupurilor progresiste din lume făcute prin USAID va aduce o serie de schimbări în multe țări, EU fiind printre primii afectați.
Exemplu în sensul celor spuse de tine este rarirea semnificativa a spreierilor pe cerul nostru.Par ca aplica ultimele rezerve de pulberi otrăvitoare din depozite...Bine ar fi sa le taie macaroana.
ȘtergereDespre Rusia, adevăruri pe care nu le spun
RăspundețiȘtergereAm să vă spun ceva ce n-o să prea auziți în gura lumii.
Și o spun nu pentru că țin partea cuiva.
O spun pentru că m-am săturat de minciună.
Despre Rusia, se vorbește mult. Se aruncă vorbe grele.
Dar puțini văd adevărul.
Patriotism?
Nu, nu prea există în Rusia.
Nu pentru că oamenii n-ar iubi țara lor.
Ci pentru că, dacă au vreo problemă, nu e cu țara lor.
E cu lipsa de auto-promovare.
Noi, românii, știm bine cum e:
ne facem de treabă, dar ne batem joc de noi înșine când deschidem gura.
Așa și rușii.
Ei știu să construiască, să dezvolte, să creeze lucruri reale.
Dar nu știu să urle despre asta.
Nu știu să-și vândă realizările.
Sunt ca țăranul care-și face casa trainică, dar nu pune steag la poartă să vadă toți.
În schimb, americanii...
Americanii vând un burger lumii întregi ca pe o valoare culturală.
Un burger, domnule!
Și în timp ce rușii tac,
americanii fac din orice fleac o legendă.
Din orice cutie goală – o catedrală a libertății.
În America, fiecare boschetar cu un tricou cu steagul pe piept crede sincer că trăiește în cea mai mare țară din lume.
Se culcă flămând, dar fericit că e "liber".
În Rusia, fiecare leneș cu iPhone în mână, cu plasmă pe perete și cu rate la bancă, stă pe canapea și înjură.
Se uită la orașe ridicate din ruine, la autostrăzi, la gaz ieftin, la siguranță – și tot ce știe să spună e: "Trăim în iad!"
De ce?
Pentru că acolo propaganda... nu există.
Cel puțin nu așa cum există în Occident.
La ruși, "propaganda" e un cerc de copii politicoși:
fără mesaje dure, fără mândrie, fără cuvinte care să-ți aprindă inima.
În Occident, însă, funcționează o mașinărie infernală:
filme, muzică, cărți, școli – toate îți bagă în cap de mic că America e raiul pe pământ.
Că ești liber, chiar dacă ești desculț și gol.
Și oamenii cred.
De atâta spălare pe creier, ajungi să vezi un paradox absurd:
Dacă spui că în Rusia e bine – "E propagandă!"
Dacă spui că în Rusia e rău – "E adevăr obiectiv."
Nu mai ai cu cine vorbi.
Percepția le-a fost inversată.
Îi poți îneca în fapte și dovezi – degeaba.
Mintea lor e deja programată.
Și acum, să punem lucrurile cap la cap.
Prostia vestică, demontată punct cu punct:
Libertatea cuvântului?
Sigur.
Mai ales când Facebook te blochează dacă rostești "Donbass",
când YouTube îți șterge contul dacă ai altă opinie decât CNN,
și când a vorbi rusește înseamnă să fii șters din spațiul public.
Asta e libertatea: liber să spui doar ce ți-a fost aprobat.
Rusia e agresorul?
Sigur că da.
În timp ce NATO "mesteca gumă" pașnic,
și, din întâmplare, s-a întins de la Atlantic până în curtea Moscovei.
Din pură bunătate.
Rusia nu produce nimic?
Sigur.
Spuneți asta fără rachetele rusești care v-au dus sateliții pe orbită.
Spuneți asta fără gazul lor, fără industria lor nucleară, fără spărgătoarele lor de gheață.
Spuneți asta cu șproții voștri și cu festivalurile de diversitate.
Medicină la standarde înalte?
Sigur.
Când un apendicită te costă o ipotecă pe viață.
Când programările la dentist în Europa sunt la șase luni distanță.
Dar în broșuri e totul roz și pastelat, deci ce mai contează?
Democrația – cel mai bun lucru inventat?
Sigur.
Când alegi între două păpuși trase de aceleași sfori.
Când bombardamentele se numesc "intervenții democratice".
Când orice voce liberă e etichetată drept "amenințare la securitate".
Aceasta e "libertatea" lor.
Aceasta e "civilizația" lor.
Și acum, întreabă-te:
Unde se vinde libertatea ca șireturi de pantofi?
Și unde, fără prea mult zgomot, ți se oferă gaz, hrană, siguranță?
Unde libertatea e de carton?
Și unde realitatea e dură, dar vie?
Dar noi, românii, suntem buni la tăcut.
Și rușii la fel.
Poate e timpul să nu mai tăcem.
Poate e timpul să înțelegem că modestia, când e prost înțeleasă, devine complicitate la propria distrugere.
Poate e timpul să începem să spunem răspicat:
Da, aici trăim. Da, aici se construiește. Da, aici suntem vii.
Și să nu mai acceptăm lecții de la civilizații care nici măcar nu mai știu ce este familia, ce este credința sau ce este rușinea.
Anatol Basarab.