Irelevanții

Aud peste tot numeroase referiri la personaje cate zic una sau alta, care scriu pe rețelele sociale, care fac plângeri și multe altele. OK, e dreptul fiecăruia să facă ce vrea, dar ... cine e acel cineva? Ne punem oare întrebarea de bază înainte de a ne „efervescentiza” la adresa unuia sau a altuia? Să vă vă povestesc mai întâi o întâmplare petrecută în proximitatea mea pentru a înțelege totul.

Gicuță era un copil oligofren, născut în satul în care stăteau bunicii mei. Mă-sa avea gușă, tac-su era bețiv, iar Gicuță, bietul de el, bănănăia pe ulițele satului fără nicio treabă. La un moment-dat, un golan l-a învățat să-și arate organul oricui îl supără. Râdeau proștii de bietul Gicuță. Dar Gicuță, cu mintea lui simplă, a înțeles că gestul este unul de impact. De aceea, în clasa întâi, supărat că învățătoarea nu-l lasă să frece menta așa cum se obișnuise, i-a arătat-o. Iar aia l-a lăsat repetent. Vreo cinci ani la rând a tot arătat-o Gicuță învățătroarelor care, de disperare să nu-l poare după ele, îl tot „pierdeau” în clasa întâi. Până când, într-o dimineață, Gicuță a înțeles că există un mod mai simplu să scape de teroarea învățătoarelor: să nu mai meargă la școală. Și uite-așa, a frecat menta până pe la 22 ani, când s-a produs evenimentul care avea să-l propulseze: Revoluția din 1989.

N-am habar cum s-a întâmplat. Probabil de la cârciumă sau de pe la vreo petrecere pe unde Gicuță era chemat să se facă mișto de el sau să-și arate organul, ajuns aberant de mare încât mulți îl invidiau și-i spuneau cu necaz: „bă, de tine e numai p..a”. Ceea ce e cert e că Gicuță s-a trezit în fruntea revoluționarilor din comună. Desigur, după ce s-a anunțat la TV „liber la băgat orice în Ceaușescu”. S-a întâmplat să trec pe-acolo în acele zile(pentru aprovizionare), văzând o imagine suprarealistă la Primărie: noul primar auto-numit, desigur, avându-l ca aghiotant, gardă de corp și „element ideologic de bază” pe ... Gicuță. Gicuță agita cu emfază steagul, din spatele primarului, atunci când prostimea trebuia să aplaude. Nu știu de ce se declanșase mitingul, că era undeva pe 28 decembrie.

„România e pentru noi toți!” - spunea primarul învolburat de măreția momentului. „Uite, până și Gicuță și-a găsit locul și nu mai bea. Jos Ceaușescu!”. După care, întorcându-se spre Gicuță, îi porunci: „Gicuță, zi-le și tu ceva”. Bietul de el. A luat portavocea aia hodorogită în mână și a apucat să zică „Jos Ceaucescu!”, adică ceea ce i se întipărise prin creierii lui precari. Am uitat să vă spun, Gicuță ăsta era și cam peltic, nu pronunța cuviontele bine, iar la frazele lungi, pur și simplu se oprea. Oameni au urlat și ei „Jos Ceaușescu”, după care Gicuță, înfiorat de măreția momentului, a început să urle în portavoce: „Ceaucescu, îți dau asta, bă!”. Și-atunci și-a dat pantalonii jos, agitându-și falnicul mădular în văzul mulțimii. Femeile au întors capul, iar unul mai zdravăn a urcat pe scări, i-a dat un șut în cur lui Gicuță, apoi altul la fel de bine plasat auto-numitului primar și-a urlat: „'rați ai dreacu' dă bețivi, faceți dă râs Revoluția! Hai să ne organizăm noi singuri oameni buni!”. Și uite-așa am asistat eu, în direct la, probabil, prima și singura răsturnare de lideri a Revoluției. Gicuță și obiceiul său deprins în copilărie, fuseseră cel care stricaseră jocul deja „fostului”.

V-am povestit întreaga pățanie - care și-acum, la atâta amar de vreme, îmi stârnește zâmbete - pentru a înțelege un element de-a dreptul grav. Gicuță era un irelevant la nivelul societății de atunci. Lumea a stat ce-a stat, dar când l-a văzut că trece pârleazul, l-a tratat așa cum merita: cu un șut în cur. După care, dacă a rămas ceva, a fost modul în care își ținea disperat nădragii, speriat de reacția stârnită. A fost un mod de acțiune sănătos, care a prevenit o perturbare gravă a funcționării comunității.

Ce vedem noi azi? Tot felul de ciudați, de tipul Gicuță, care au ajuns vedete ca efect al expunerii oferite de social media. E una slinoasă, care are ca job ștersul la cur al pensionarilor dintr-un stat nordic. Culmea, specimena(sic!) asta a ajuns vedetă pentru că repetă ca o moară stricată slogane sorosiste și pentru că face plângeri la organele statului la fel de sorosiste ca ea. Unii o distribuie, alții o critică, însă nimeni nu-și pune întrebarea esențială: CINE E ASTA cu care mă baf eu în seamă? Oameni buni, femeia respectivă e calificată să șteargă bătrâni la cur, să schimbe pamperși și să facă diverse munci de jos, pe care e capabil să le facă oricine. Muierea asta n-a fost capabilă să se ridice mai sus de-atât. OK, toată stima pentru munca ei, e nevoie și de așa ceva, dar de la șters de rahat la a deveni o voce a societății e cale lungă. Nu înțeleg cum cei care o susțin pe slinoasă, unii dintre ei aflați pe poziții importante, nu-și pun o asemenea întrebare simplă: „Bă, dar asta cine e?”. Nu știu exact, ai sta de vorbă cu un cerșetor pentru a-i cere părerea în ceea ce privește „desenarea” societății? În general nu prea stai de vorbă cu ei decât tranzacțional, în sensul în care îi dai ceva sau nu-i dai nimic. Așa e și cu individa prezentată. A o băga în seamă, indiferent că e vorba de a o accepta sau critica e o pierdere de vreme.

Alt individ foarte prezent în spațiul public, e un milițian ratat. Ăsta a picat toate examenele posibile pe care le-a dat, dar rețelele sociale l-au transformat într-o instanță morală. A scris chiar și-o carte. Asta cu „a scris” nu prea o pot compila. Ceea ce e cert este că omul e pur și simplu prost. N-am cum să-l caracterizez altfel. Părerea mea e că, inclusiv în tagma lui de milițieni, e undeva jos de tot. Cu toate acestea îi văd pe unii mai cu mințile pe-acasă combătându-l sau distribuindu-l. Ce-aveți, fraților? Chiar sunteți mai proști ca el?

Un ultim exemplu, de data aceasta puțin mai complex. Un băiețel de bani gata, al cărui tată a fost unul dintre principalii criminali și, în același timp, profitori ai Revoluției, s-a transformat rapid într-un far călăuzitor pentru mulți. Compilează idei seci, face legături abracadabrante și o arde a fi „om de afaceri”. În realitate e un nimeni pe stradă. N-are mare lucru în cap, iar banii probabil îi vin pe căi obscure, așa cum lui tac'su i-au venit din matrapazlâcuri făcute cu banii statului. Ei bine, cu toate că e aberant, cu toate că în realitate nu-i nimic de capul său, lumea îl bagă în seamă. Ceea ce mi se pare cel puțin deplasat.

Am prezentat tipologiile anterioare pentru a înțelege că rețelele sociale și media ne aruncă în față tot felul de irelevanți cu care, în lumea reală, n-ai vrea să ai de-a face. Sunt oameni insalubri mental pe care, de obicei, îi ocolești. Păi dacă-i ocolești în lumea reală, ce te face să-i bagi în seamă în lumea virtuală? Dacă nu s-ar fi banalizat, aș fi dat celebrul citat al lui Eco. Însă chiar și Eco a lăsat treburile neterminate, uitând să explice fenomenul, mai precis „de ce se întâmplă așa?”. Și-aici avem un fenomen contraintuitiv de care efectiv nu ne dăm seama. În lumea virtuală pare că folosim un alt creier, unul mai instinctual, care reacționează la stimuli direcți, brutali, ceea ce face ca reacția să fie una negândită, mecanică. E acel creier pe care-l folosește omul atunci când se află într-o situație de viață și de moarte, în care numai rapiditatea instinctului te poate salva. Creierul nostru animal, cel în care suntem egali unii cu ceilalți. E același creier care mână masele de oameni, transformându-i în ființe non-raționale, e același creier cu care ne e rușine atunci când trăim în societate și înțelegem rafinamentul acestui mod de trăire. Cu alte cuvinte, când intrăm în mediul virtual, ne coborâm într-un beci al gândirii. Și uite-așa ajungem fix ca-n zicala: „Nu te pune niciodată cu un prost, ca te aduce la nivelul lui și te bate cu experiența!”. 

Iată irelevanții și capcana în care picați. Întrebarea este dacă merită să-i băgați în seamă. V-ați întrebat dacă ați vrea să aveți în proximitatea asemenea oameni, asemenea retarzi funcțional, asemenea proști congenitali? Și dacă răspunsul e nu, atunci de ce vă mai înfierbântați? Blocați-i și mergeți mai departe. Iar când vă mai coborâți în spațiul virtual, nu uitați să faceți apel, mai degrabă, la creierul vostru de om, nu la cel de animal.