Imperiul Roman a căzut din cauza costurilor propriei puteri. Istoria se repetă, doar moneda s-a schimbat. Asta ar sintetiza ceea ce urmează să spun azi. Vă uitați fascinați la spectacolul din Congresul american în care se discută - pentru a câta oară? - spinoasa problemă a „debt ceiling”? Ați înțeles-o? Puteți răspunde afirmativ doar dacă ați realizat că deja „debt ceiling” nu mai e o limită, ci un ritual.
Am dat zilele trecute peste un filmuleț postat de Ray Dalio și mi s-a părut extrem de relevant pentru introducerea la materialul de azi. Pe scurt, Ray Dalio face o observație interesantă despre două momente critice pentru SUA. Primul e cel din 1933 când conducerea SUA a realizat că ... a cheltuit prea mulți bani. Cum la momentul respectiv banul era un bilet care-ți permitea să-l schimbi pe contravaloarea sa în aur, emiterea mai multor bani decât aurul din trezorerie s-ar fi putut termina cu un scandal monstru. Ce-a făcut SUA? Președintele Roosevelt a ieșit cu un discurs la radio în care a spus sec faptul că se rupe legătura dintre dolar și aur. Dar n-a făcut-o așa, pur și simplu, ci la modul tiranic.
Prin Ordinul Executiv 6102 din 5 aprilie 1933 s-a interzis deținerea privată de monede de aur, lingouri de aur și certificate de aur de către cetățenii și companiile din Statele Unite. Rezidenții americani erau obligați să predea aurul propriu Băncii Rezervei Federale în schimbul echivalentului în dolari la prețul fixat de 20,67 dolari pe uncie. A doua zi toată lumea se aștepta să fie dezastru pe burse însă, contrar așteptărilor, bursa a crescut. De ce? Răspunsul a venit cu un an mai târziu, când se emite Golden Reserve Act, conform căruia prețul unciei de aur era 35 de dolari, ceea ce echivala cu o inflație de 70%. Ați putea crede că o asemena devalorizaree a produs o inflație reală masivă, dar n-a fost așa ci, din contră, la nivelul prețurilor a avut loc chiar o deflație pe fondul sărăcirii radicale a populației și, evident, a scăderii masive a cererii. Înțelegeți paradoxurile acelei perioade?
Al doilea episod se petrece în 1971, când SUA rămâne din nou fără bani. De data aceasta, printr-un discurs TV, președintele Nixon a anunțat ruperea de standardul aur, justificând-o de puterea industrială. Acum, în loc de aurul din depozitele Guvernului, dolarul era legat de o ipotetică „putere industrială”. Din nou, la deschiderea burselor a fost isterie, piețele crescând cu ... 25%. Teribil. Însă inflația percepută la nivelul străzii și înregistrată în scripte a fost de doar ... 4%! Doar că, până în 1980, așa, cu lingurița, inflația cumulată a fost de ... 144%.
Și-acum să sărim în prezent. Ce perspectivă avem? SUA nu mai are moneda legată de aur deoarece, după ce Nixon „a eliberat-o”, efectiv totul a luat-o razna. N-am făcut calculul, dar, probabil, acum ne învârtim în jurul unei inflații de 1000% față de 1971, în termeni reali probabil mult mai mare. Paradoxul face ca acum piața de capital să fi crescut la nivel de bulă, anticipând prețuri ridicate ca efect al măsurilor monetare. Care măsuri monetare însă nu au de unde să apară. Ce anume mai poate face SUA pentru a ieși din capcana de șobolan în care a intrat? Că de rupt de aur n-au cum. Nici măcar ruperea de realitate nu mai e o alternativă întrucât, din punct de vedere logic, SUA se află de mult în virtual.
Ce-i cu piața de capital din SUA? Nu e vorba că e umflată, ci de absurditatea umflării. De fapt „stabilitatea” SUA este legată acum doar de „performanțele excepționale ale pieței de capital”. Eu unul, precum nebunu-n pustiu, tot urlu începând cu 2008(!!!) că tot ceea ce se întâmplă pe piețele de capital în general e o fraudă, iar ceea ce se întâmplă în SUA sfidează bunul simț. De fiecare dată „esperții” mi-au zâmbit sfidător spunându-mi că, „uite, fraiere, cum cresc toate! Te-ai trezit tu mai deștept?”. Aia vedeam și eu, dar justificarea mă interesa și, desigur, nu exista nicio justificare.
Timpul și realitatea însă nu iartă pe nimeni. Astfel încât ar trebui să înțelegem ce joc face SUA. Păi ce joc ai putea face când ești legat de mâini și de picioare? Până acum SUA a jucat cartea militară, doar că n-o va mai putea juca nici pe aceasta. În general, când intră într-o criză, SUA caută dușmani facili pe care să-i distrugă „ca exemplu”. Doar că, de data asta, nu prea le-a mers. Au căutat să distrugă Rusia într-un război proxy cu Ucraina și au eșuat lamentabil. Atât de lamentabil încât li s-a văzut goliciunea. Mai țineți minte propaganda cu Stinger? Au rămas fără muniție și, mai mult, FĂRĂ POSIBILITATEA DE A O ÎNLOCUI. Asta nu s-a mai spus foarte public, dar tentativa de a o înlocui s-a lovit de imposibilitatea producătorului de a o face pe fondul ... lipsei forței de muncă specializate. Au adus chiar și oameni de la pensie și tot n-au reușit să repornească producția pentru a înlocui muniția dată Ucrainei. Au trimis „tancurile terminale” care s-au făcut de râs, arzând mai ceva decât torțele. Atât cele „germane de ultimă oră”, cât și Abrams-urile mult prea marketate au expus „tehnologia NATO” unui spectacol de-a dreptul comic pe linia frontului. Am văzut într-un clip cum râd rușii de Abrams-uri: s-au apucat să are un câmp agricol cu un Abrams capturat intact deoarece, ajuns pe câmpul de luptă, echipajul l-a abandonat de teama de a nu muri ca efect al gravelor erori de proiectare, care-l transformă într-o capcană fatală pentru echipaj; drone FPV de doi bani transformă Abrams-ul într-un grandios spectacol de artificii. Patriot-urile nu doar că s-au făcut de bășcălie trăgând în propriile poziții, dar au mai ajuns să fie lăudate pentru „performanța extraordinară” de a dărâma niște drone de spumă, care imită dronele Geran. Ultima și cea mai fabuloasă aventură a fost tentativa de eliberare de rachete Tomahawk către Ucraina. Doar că s-au prins că nu mai au rachete în stoc și să pună altele în loc e imposibil. Mă rog, Trump s-a scăpat public, iar Pentagonul, ca să salveze situația, a spus că există rachete în stocuri și dacă vrea Trump, acestea pot fi eliberate. Circ, clovni!
Văzând că Ucraina e o gaură fără fund, acum se îndreaptă spre o altă „pradă ușoară”, anume Venezuela. Au deplasat acolo două portavioane pentru a-l da jos pe Maduro și pentru a confisca petrolul țării. Nu știu cum se va termina întreaga socoteală, dar dacă Maduro reușește să scufunde vreun portavion american, s-a dus cu „dominația americană”. Și, ținând cont că desculții de rebeli Houthi au reușit să defecteze grav două portavioane americane, e clar că Maduro are capacitatea s-o facă. De ce se tergiversează situația? Deoarece americanii aruncă bani pentru a găsi trădători în tabăra lui Maduro și a-l elimina prin trădare. Dar dacă le eșuează stratagema, nu-i văd bine.
Și, la urma urmei, câte eșecuri mai poate îndura „măreața armată americană”? Au fugit rușinos din Afganistan, se retrag din Orientul Mijlociu, ajungând în situația penibilă de a recunoaște un fost terorist Isis drept „conducător legitim” al Siriei. Și, dacă ne gândim și mai logic, oare cât mai reziști sprijinindu-te strict pe puterea militară? De unde vine această putere?
Puterea vine din economie, iar economia americană nu mai există. Ceea ce a fost, a fost undeva prin anii 80, întreaga lor tehnologie militară venind din acele vremuri. E doar o inerție. Acum? Se face strict marketing. „Dar SUA domină prin tehnologiile înalte, de exemplu prin AI!” - vor afirma propagandiștii. OARE? Păi o primă observație e că această putere nu prea vine de la ei, dată fiind inflamarea extremă la aflarea deciziei Chinei de control al pământurilor rare. Recent s-a făcut un spectacol total prezentându-se „primul magnet făcut în mod suveran în SUA”! Dacă era vorba de Tanzania parcă mi s-ar fi părut OK, dar să ajungi să te lauzi, dintr-un laborator vai de steaua lui, că ai reușit să faci un magnet, asta chiar că e demnă de o comedie spumoasă.
N-o mai întind mult, dar vă mai dau niște știri care se pot dovedi premergătoare inflamării piețelor de acțiuni. E vorba, ca de fiecare dată, despre fraudă, una masivă și la vedere. Sunt investigații active referitoare la o manevră contabilă sincronizată efectuată de marile companii tech americane (Microsoft, Google, Oracle, Amazon și Meta) între 2022 și 2024, prin care au extins durata de viață utilă a serverelor și echipamentelor de rețea de la 4 la 6 ani, justificând-o prin îmbunătățiri în fiabilitate. Această schimbare, conform estimărilor forensice bazate pe documente SEC, va umfla câștigurile raportate colectiv cu aproximativ 170 de miliarde de dolari până în 2028, ignorând costurile reale ale investițiilor masive în infrastructura AI (estimate la 1,5 trilioane de dolari cumulativ). Totuși, realitatea tehnologică contrazice aceste asumări: ciclurile rapide de actualizare a cipurilor Nvidia (12-24 luni) fac ca echipamentele să fie depășite moral mult mai devreme, iar constrângerile energetice reduc ratele de utilizare, amplificând discrepanța dintre contabilitate și realitate.
Această practică, deși aparent conformă cu standardele GAAP și motivată de structuri de incentivizare (cum ar fi legătura dintre compensațiile executive și câștigurile per acțiune), e doar o repunere în scenă a crizelor contabile din bula dotcom/telecom din 1999-2001. Investitorii sunt păcăliți cu cifre efectiv false și, pentru a nu lua țepe fabuloase, ar trebui să aplice singuri „discounturi” ale evaluărilor până în momentul în care companiile vor oferi date mai clare despre riscurile contabile asociate „revoluției AI”.
Cei care au impresia că totul e OK, n-au habar de realitate! Există constrângeri energetice(cerere de sute de megawați per cluster, cozi de interconectare de 4-6 ani) care reduc ratele de utilizare sub asumările contabile, contractând rezultatul economic efectiv și amplificând discrepanța. În bula telecom din 1999-2001, practici similare de depreciere au dus la corecții masive de 500 de miliarde de dolari(în banii de atunci). Adăugăm acestor chichițe contabile și un alt element semnificativ, anume incertitudinea modelului de monetizare AI. Sunt investiții uriașe făcute înainte de a avea venituri demonstrate la scară, cu extrem de multe deploy-uri experimentale și pierderi masive la companii precum flagship-ul OpenAI.
În cazul în care gradul de nesimțire al artificiilor contabile ar fi unul normal, am avea de-a face cu corecții de piață de 15-35%, din cauză că evaluările actuale se bazează pe asumări fragile, nu pe beneficii probate. Investitori cunoscuți, precum Michael Burry, vorbesc deschis despre un gap de depreciere de 176 de miliarde de dolari, care ar putea supraestima câștigurile cu 20-27% până în 2028, și ajustări potențiale care amenință miliarde în valoare de piață.
Acesta este însă doar vârful aisbergului. Ce se află în subteran e ceva de neimaginat. Sunt rapoarte corporative cât se poate de clare și studii serioase care arată că, în ciuda promisiunilor, AI-ul a scăzut productivitatea companiilor occidentale, ceea ce face ca adoptarea sa pe scară largă în mediul corporativ să fie cât se poate de îndepărtată.
Nu merg mai departe cu povestea burselor. Faptul că se închid ochii la schemele ponzi circulare, în care giganții investesc unul în celălalt, în cel mai golănesc mod posibil, a ajuns să fie justificat de „rațiuni de stat”. Care-s rațiunile respective? Schemele ponzi puse la cale de giganții tehnologici au și un alt efect colateral, în afara sferei bursiere, întrucât conduc la ... creșterea artificială a PIB-ului american. Știți cum e asta? Fix ca-n bancul cu contabilii care pariază de două ori o mie de EUR dacă celălalt mănâncă un rahat. Prima dată unul îl plătește pe celălalt cu o mie de EUR ca să mănânce un rahat, după care pariul se reia și cel care pierduse mănâncă la rândul său un rahat pentru a-și recupera banii. Când unul dintre ei se luminează, înțelegând că au mâncat ca proștii doi rahați fără să câștige nimic, celălalt îl liniștește: „Așa e, dar am făcut rulaj!”. Cam asta se întâmplă în SUA. Se mănâncă doar rahat. Iar când mănânci rahat, ajungi un rahat.

Dan, îmi plac comentariile tale pe teme financiare. Le-am trimis unui fost coleg ajuns în SUA, mândru că-i american acum şi trumpist pe deasupra, şi nu i-au plăcut: m-a rugat să nu-i mai trimit. Am rupt total legătura cu el, pentru că nu mai are haz.
RăspundețiȘtergerePovestea mea: în 2009 am vândut apartamentul cumpărat cu credit BCR. Era criză, salariul îmi venea cât şi când vroiau alții. Am rămas cu 19000 EUR şi m-am uitat cum să-i investesc. N-am mai vrut casă, pământ sau alte datorii. Am băgat jumătate într-un fond în lei la BCR, că în valută n-au vrut, şi jumătate în aur. Şi pică prețul aurului! Mă uitam că nu mai creştea. În plină criză era ținut jos. M-am enervat, am vândut tot, am ales să mă plimb prin tări străine şi să trăiesc doar din salariu.
1/
RăspundețiȘtergereDa, foarte mișto acest articol. Într-adevăr americanii știau să facă bani 💰, de fapt ei au inventat jocul ăsta șmecher. Numai japonezii in anii 80 au reușit să fie originali la acest joc când au inventat ei "keiretsu", dar astăzi sunt depășiți ca un walkman. Să te iei după japonezi astăzi ar însemna să redeschizi fabrica Tractorul Brașov și să-ți bazezi toată creștere economică pe vânzarea de tractoare la arabi și egrei. E imposibil să te întorci în anii 80 astăzi. Chinezii chiar fac bani astăzi dar e un model imposibil de copiat, toți restul au renunțat la controlul de stat în afară de România. România este model chinezesc doar că Partidul Unic Român funcționează exact invers decât cel din China și de aceea a ajuns MAFIOTA. Sincer, România ar putea fi singura țară din UE care poate copia modelul China.
Rușii fac bani in modul cel mai haios și ironic, prin sancțiunile economice. Cu cât pe dai mai multe sancțiuni cu atâta cresc mai mult. Hahaha 🤣 🤣 🤣 Rusia a atins Paradoxul economic. Numai idioții utili nu văd asta.
România a făcut bani 💰 cândva. Singurul român care a reușit să facă bani in Romania a fost Ceaușescu.
Sub Ceaușescu, România a tras un "truc" economic unic în istorie, plătind integral datoria externă de vreo 10-11 miliarde de dolari (echivalentul a 30-40 miliarde azi), devenind singurul stat care a făcut asta fără restructurări sau ajutoare, conform unor istorici economici. Martin Armstrong (economistul ăla cu modele ciclice nebune, care prezice crize de zeci de ani) o bagă în categoria "eveniment rar de la 6000 î.Hr. încoace", pentru că majoritatea țărilor ori dau faliment, ori renegociază datoriile – gen Grecia sau Argentina, care au șters miliarde de pe hârtie. România? A plătit cu sânge: austeritate brutală, exporturi forțate (raționalizări de hrană, curent, benzină), până când în 1989 au anunțat oficial "datoria e zero".
Deci Ceaușescu a fost mai deștept decât americanii la făcut bani, a fost original și nu a folosit trucurile americane.
Astăzi în loc să facem bani că japonezii prin inovație sau că și chinezii prin controlul de stat am ajuns FURNIZOR IEFTIN:
- manoperă pentru țările UE
- resurse pentru corporații care plătesc Zero taxe profit in România
- fonduri europene ca momeală cu cârlig, să facem reformele către satanismul Gay.
Daca București e Micul Paris, România e un fel de China Mica.
România continuă politica lui Antonescu din 1943 , politica de vânzare de oameni, foarte profitabila mereu pentru România.
A practicat asta comunismul în anii 50 cu evreii vânduți la Israel cu 2000-6000 $ per evreu. Avem și un caz ironic când în 1946 România a schimbat 1200 de evrei contra 1 milion de porci vii din Palestina.
După venirea lui Ceaușescu la putere a început vânzarea șvabilor și România a vândut cam 250.000 de etnici germani (șvabi și sași) la RFG contra mărci germane cam cu 5000-10000 de mărci per persoana. Era un deal secret între Ceaușescu și Bonn.
Astăzi cică toate acestea sunt crime împotriva umanității și România a fost condamnată international unde s-au cerut despăgubiri, scrie asta in rapoartele USHMM (cine e curios).
2/
RăspundețiȘtergereDar eu cred că vânzarea de oameni în România a rămas cea mai profitabilă afacere doar că nu se mai face așa direct.
Toată forța de muncă românească a fost vândută către UE.
Bolojan vrea sa vândă la fel pe toți românii că pe vite cum mereu a fost in țara asta.
Doar că va veni altcineva și îl va vinde pe Bolojan.
Nu mai scapă nimeni din karmă de-asta națională care își vinde Oamenii pe bani.
Cred că e momentul să găsim astăzi o altă metodă revoluționară românească de a face bani in afara vânzării de oameni.
De ce?
Nu mai funcționează modelul așa cum nici la americani nu mai funcționează. Pe ruși nu-i putem copia că sunt prea originali, dar îi putem copia pe chinezi. Suntem exact că și ei daca stai puțin să te gândești, de fapt suntem versiunea europeană a chinezilor.
Asta este și va fi drumul nou: modelul chinezesc care deja există în România și români dar avem nevoie de cineva că Georgescu să îl scoată la suprafață.
In modelul actual MAFIOTA făcut de JUDECĂTORII SATANIȘTI GAY nu se întâmplă decât aceleași crime împotriva umanității: vânzarea de oameni.
Va că zis programul politic al oricărui guvern, inclusiv Bolojan: cum sa vindem mai mulți oameni!!!!!
Asta este esența fiecărui guvern românesc actual.
Și ajungem sa se vândă ei între ei.
Așa că facem pariuri românești: cine îl va vinde pe Bolojan?
Deci decât să mă mai enervez vreodată pe politică și politicieni nu mai bine râd când știu exact ce previziuni avem: românul vinde Oameni!!! Esența noastră de a face banii!!! Știu e scârbos dar asta e Adevărul despre noi: așa am făcut bani în istorie. Acceptăm și iertam și căutăm alt model.
In modelul actual românul va vinde pe român până la ultimul român.
Asta este frica fiecărui politician din România: cine îl va vinde și cu cât 🤣🤣🤣
Oare unde sunt banii lui Ceaușescu făcuți pe vânzările ăstea de oameni?
Citind articolul tau am inteles cum Elon Musk i a fraierit pe actionari cand a convenit cu acestia ca daca va reusi capitalizarea firmelor la 7 sau 8 trilioane de dolari este indreptatit sa fie primul trilionar din lume.Realizand acest obiectiv ...cu cei 25 % din capitalul social detinut in baza mandatului adunarii generale a actionarilor...care va mari potofoliul de actiuni la valoarea ( ireala ) de 1 trilion de dolari ....Acum inteleg si eu cum va realiza citind articolul tau...Oare nu esti sfatuitorul ( consilierul din umbra ) al lui Musk ? Felicitari !
RăspundețiȘtergere