E falsă ideea că un CBDC ar reseta lumea occidentală salvând SUA și dolarul!

De foarte multe ori primesc replici naive, iar una dintre ele este reprezentată de credința că vrăjitorii financiari din spartele Occidentului au o baghetă magică, ținută ascunsă de prostime. Această baghetă, spun ei, îi va ajuta să emită CBDC-uri(bani electronici emiși de Banca Centrală) și astfel să scape de povara datoriilor, resetând totul de la zero. Păi dacă ar sta treburile chiar așa, atunci la fiecare schimbare de președinte am avea o monedă nouă și de fiecare dată s-ar lua totul de la zero. Hai să încercăm să punem conceptele pe înțelesul tuturor pentru a avea o perspectivă limpede asupra fenomenului.

Într-adevăr, vedem tot felul de scamatorii cu datoriile americane, chestiuni pe care vi le tot prezint amuzat. Eu unul mă consider rezonabil ca individ, motiv pentru care atunci când emit o opinie prefer să am un raționament în spate. Așa și cu datoriile americane. Mulți cred că treburile sunt simple, că în spate se află o mână de evrei care dau bani Americii pentru a o cumpăra sau cotropi. Aceeași oameni, în alte comentarii se plâng că SUA e deja cumpărată de evrei. Păi, măi oameni buni, hotărâți-vă: dacă evreii au cumpărat-o, de ce ar mai plăti în continuare? Nu neg că sunt mulți evrei băgați în ecuație, doar SUA este țara cu cea mai multă populație evreiască după Israel(aprox. 8 milioane declarați și probabil dublu cu origini evreiești) și una în care există o comunitate foarte bogată și influentă. Dar asta nu simplifică analiza.

Făcând disecția datoriei SUA avem, în mare, cam așa: vreo 30% este deținută de FED, vreo 40% de diverse instituții private din SUA și vreo 30% este deținută de alte state(datorie internațională). Dacă în ceea ce privește FED treburile sunt clare, ar trebui să vedem ce anume se ascunde în acel 40% datorie privată. Cine anume creditează SUA? În principal e vorba de instituții financiare de tipul fondurilor de pensii, fonduri de investiții s.a.m.d. Adică, în ultimă instanță, cetățeni de rând ai SUA. Dacă vreți, ne uităm și la zona de datorie internațională. De ce e Japonia un creditor atât de mare al SUA? Pentru că vinde mult în SUA, încasează dolari și dacă dolarii încasați i-ar schimba în yeni ar duce la aprecierea yenului și la o pierdere de competitivitate. Astfel, firmele japoneze schimbă în yeni cât au nevoie, iar restul banilor ajung - printr-o schemă isteață - în datorie americană. Cam la fel se întâmplă și cu China. Iar micșorarea dimensiunii deținerilor chinezești de titluri americane este direct proporțională cu diminuarea comerțului între cele două state. Pe măsură ce China își diminuează comerțul cu SUA, scad și titlurile de datorie cumpărate de China în SUA.

Acum hai să vedem un element interesant din structura bugetului american. Până de curând, cheltuielile cele mai mari erau făcute cu armata. De o vreme s-a schimbat bine de tot roata, astfel încât acum cea mai mare cheltuială a SUA este cea cu dobânzile(cu 25% mai mare decât cheltuiala cu apărarea!). Motiv pentru care am spus că SUA este învinsă de ... matematică. E hilar că, prin 2008-2009, când pronosticam că matematica lucrează împotriva SUA și că, în final, America va fi învinsă, criticii îmi arătau cum curg trilioanele și cum se formează bogăția. Nice! Acum însă apar ceilalți care spun că CBDC-ul va rezolva problema, iar SUA va păcăli din nou pe toată lumea.

În ciuda faptului că CBDC sună așa „tehnic”, în realitate este vorba de un alt fel de ban. E drept, ceva mai tiranic, dar e tot un ban. Schimbarea banilor unei economii s-a făcut de multe ori în istorie și are o denumire cât se poate de sugestivă: stabilizare. De ce i se spune așa? Pentru că acest gen de acțiuni apar în urma unei inflații masive, care face ca banii să ajungă atât de lipsiți de valoare încât trebuie să-i cari cu roaba și tot nu valorează nimic. 

Din experiența trecutului înțelegem ceva esențial, anume că stabilizarea e utilă doar în conjuncție cu reforme dure care fac în așa fel încât inflația să se tempereze. În principal e vorba de două elemente: tăierea apetitului statului de a cheltui obscen de mult și o mai bună colectare a taxelor și a impozitelor. Fără aceste două elemente, orice stabilizare devine inutilă. Doar că, din ceea ce se vede limpede, stabilizarea este o strategie de luptă împotriva inflației, nicidecum una menită să combată îndatorarea excesivă!

Și-abia acum intrăm în esența problemei. Ce se întâmplă dacă SUA înlocuiesc dolarul cu un CBDC. Păi dacă vrei să-ți funcționeze economia, trebuie să oferi posibilitatea agenților economice să-și transfere dolarii în noua monedă. Poți introduce interdicții doar la banii de la ciorap, așa cum s-a întâmplat la toate stabilizările. Dar banilor din bănci nu ai ce le face, trebuie să-i convertești. Și la fel stau treburile inclusiv cu datoria. N-ai cum să n-o convertești la noii bani pentru că ești în aer și nu mai are nimeni încredere în tine. În plus, ca să fie treaba și mai complicată, după cum am văzut, majoritatea covârșitoare a datoriei americane este datorie internă, in monedă proprie. Dacă încerci să „paradești” ceva acolo ajungi la revoluție deoarece oamenii simpli au economiile/pensiile investite în datorie americană. Nici în ceea ce privește datoriile internaționale nu poți face prostii întrucât, dacă ți se prăbușește încrederea, te trezești cu o monedă BRICS peste noapte.

Concluzia? E simplă: SUA e în război cu matematica, iar artificiile simple nu funcționează. Există o singură posibilitate de a scăpa de datorii: din topor. Dar asta vine la pachet cu pierderea întregii credibilități și puteri, cu transformarea sa într-un pitic al lumii. După cum puteți vedea și înțelege, absolut nimic nu e atât de simplu precum pare. Și, desigur, nici datoria!