Disperarea e la cote maxime! Autopsia unui sistem răpus de propria sa incompetență

Există trei stadii prin care trece orice regim marionetă instalat de puterea din umbră. Statul modern a fost croit încât să ruleze la infinit prin aceste trei stadii astfel încât prostimea să aibă permanent impresia că se schimbă ceva, fără a se schimba nimic în esență. E simplu, e intuitiv și, în același timp, asta trăim zi de zi fără să înțelegem exact ce ni se întâmplă. Iată de ce vă invit atât la o disecție a infernalului sistem în care suntem scufundați cu forța, dar și la o vizită în spatele ușilor închise unde acum e disperare mare. 

Tot ceea ce trăim din punct de vedere politic se înscrie în ceea eu numesc „Legea celor trei D”: dominație, disperare și disoluție. Fiecare regim marionetă trece prin aceste stadii. Dominația apare la instaurarea unui regim, imediat după alegeri. Tuturor li se spune că gata, ceea ce urmează va fi înfloritor, că ceea ce a fost rău a trecut s.a.m.d. Se impune așadar o pseudo speranță de mai bine. Noul regim are justificarea alegerilor, ceea ce-i dă legitimitate, astfel încât e îndreptățit să ia orice măsuri, pentru „binele colectiv de mai târziu”. Cei care l-au votat se îmbată cu succesul întronizatului de parcă ar fi propriul succes și găsesc justificare în orice acțiune pe care-o face regimul, inclusiv atunci când acea acțiune le e ostilă. Însă, treptat, încrederea se erodează și astfel se intră în cel de-al doilea stadiu, cel al disperării. În ciuda denumirii, regimul nu este încă pus sub semnul întrebării, dar eroziunea sa se remarcă și, în acest stadiu, se fac eforturi intense de marketing pentru menținerea sa. Cea mai comună strategie este „inventarea dușmanului” care, dacă vine, rupe tot, distruge bunăstarea, aduce dezastru. Doar că treptat apar dizidențele întrucât cei mai versați înțeleg că totul e pe un făgaș nefast. Însă, pentru o perioadă, mișcările tectonice sunt contrate de un marketing masiv. Jivinele media fac eforturi monumentale pentru a contrabalansa situația, pentru a „lupta împotriva dușmanului care, iată, și-a întins tentaculele chiar și la nivelul puterii”. Se înregistrează astfel un moment de echilibru întrucât mulți dintre cei inițial prostiți sunt din nou prostiți și asta pentru că, pur și simplu, sunt proști. Însă, treptat, marketingul devine surd, iar eroziunea e atât de mare încât regimul-marionetă nu mai are niciun cuvânt de spus. Propaganda amuțește. Acesta este stadiul de disoluție, cel în care inclusiv apropiații se îndepărtează, iar media este îndrumată mai degrabă spre criticarea regimului pentru a câștiga credibilitate. Iar credibilitatea pe care-o câștigă prin „lupta” cu deja obositul regim va fi pusă în practică pentru următorul ciclu, cel în care forțele se coalizează pentru viitorul „ales”, cel care redeschide o nouă serie prin contrazicerea anteriorului, vinovat de absolut toate relele. Este un joc tacit, înțeles de la bun început de toți participanții, mai puțin de masa ineptă a votanților, cei care se îndreaptă strict spre propunerile Sistemului, ca efect al marketingului pe care-l au.

La noi, în mare, prima etapă durează un mandat, disperarea deschide cel de-al doilea mandat, iar disoluția se instaurează în ultima parte a celui de-al doilea mandat. Așa a fost la băsescu, la fel a fost și la Plăvan. 

Probabil vă întrebați de ce funcționeză tot circul? Răspunsul e banal: societatea nu are memorie pe termen lung, de fapt e încurajată să nu aibă o astfel de memorie, iar media e cea care superficializează societatea. Știri „mereu noi” care vin pe toate canalele, evenimentele care se succed, condamnă individul la un consum  din ce în ce mai rapid de maculatură, astfel încât primordială devine memoria pe termen scurt. Societatea, ca ansamblu, este un animal a cărui inteligență sau memorie este dată de cei mai precari membri ai săi. Astfel, dacă memoria individului este una pe termen scurt, a societăți, în ansamblul său, e una pe termen și mai scurt. Asta face ca manipulata schemă ciclică să funcționeze natural Și, în ciuda repetiției să nu poată fi identificată decât de foarte puțini.

Și-acum, după ce am înțeles mecanismul, să vedem ce s-a întâmplat la noi. Am constatat o gripare a mecanismului cu ocazia ultimelor alegeri care, întrucât reprezentantul sistemului nu s-a calificat, au fost anulate. După un circ inept, sistemul s-a regrupat punându-l președinte pe Nicu Psihicu. S-au cheltuit o grămadă de bani absolut aiurea, s-au călcat în picioare o grămadă de legi, s-au făcut abuzuri absolut grosolane pentru a petici calea zălghitului către prima funcție în stat. Și astfel isteții din spate au crezut că s-a rezolvat povestea, că ciclul se va relua și totul va fi OK. Oare?

De fapt, ecuația pe care n-au înțeles-o a fost una cât se poate de banală. În prostia lor servilă, care trebuie să răspundă doar cu „Da, să trăiți!” în fața oricărei inepții venite din afară, n-au înțeles un element cât se poate de elementar, anume că, atunci când calci repetat pe bombeurile celui mai revoltat segment din societate, riști și pierzi. Situația de care nu a ținut nimeni cont este aceea că, odată cu impunerea lui băsescu, s-a început un meta-ciclu de furare a majorității. Alegerile repetate ale lui băsescu au fost TOATE fraude. Apoi s-a continuat prin impunerea Plăvanului gângav, o altă călcare în picioare a majorității, în două rânduri. Au crezut că merge așa fără să observe că primele două mandate ale lui băsescu au fost înscrise într-un meta-ciclu de dominare, iar mandatele Plăvanului s-au constituit în a doua fază a meta-ciclului, anume cea de disperare. Iată de ce ceea ce s-a întâmplat anul trecut nu a fost întâmplător. Majoritatea a ajuns la saturație și n-a mai putut fi oprită.

În imbecilitatea lor, oamenii sistemului au crezut că impunerea unui „fake Georgescu” în persoana diliului psihic Nicușor ar putea reseta jocul, fără să înțeleagă că, întrucât au încălcat regulile care presupuneau o schimbare majoră după băsescu, au dat naștere unui meta-ciclu care nu mai poate fi păcălit. Iar mișcarea este absolut de neînțeles întrucât Ponta, care ar fi trebuit să se constituie în răzbunarea față de băsescu, era tot omul lor, antrenat pentru rolul acesta. Ceea ce n-au înțeles prostovanii a fost că, prin intermediul Plăvanului, și-au auto-dinamitat poziția, generând un meta-ciclu care n-avea cum să evolueze altfel. Și uite-așa s-a ajuns la o confluență la finalizarea mandatului prostului de la Sibiu. Georgescu ar fi fost singura lor speranță de reset. În realitate nu cred că i-ar fi pus în vreun fel în pericol deoarece, așa cum am mai spus, aveau controlul Parlamentului, iar problemele economice ar fi dinamitat întreg mandatul lui Georgescu, care oricum ar fi stat sub semnul disoluției meta-cilului despre care v-am spus. Doar că ceea ce au făcut echivalează cu înlocuirea frauduloasă unui produs autentic, calitativ, cu unul low cost, achiziționat precipitat de pe Temu. Cum să te crezi vreodată că un neterminat precum Nicu Psihicu ar putea reseta zona nefastă în care s-a ajuns? Cum să îți imaginezi că pui un cort rupt în loc de-o vilă și nimeni nu se va prinde? E semn de incompetență masivă! 

Și uite-așa apare disperarea între ei. De ce? Pentru că dominația pe care au fabricat-o după ce Nicu Psihicu a fost impus, coalizând întreg spectrul politic în spatele său, a început să crape mai repede decât se așteptau. După Revoluție, președintele care a avut cea mai rapidă deteriorare a imaginii a fost Emil Constantinescu. Însă, chiar și în cazul său, s-a intrat în zona de disperare după doi ani, disoluția apărând în ultimul an de mandat. În cazul regimului-clovn al lui Nicu Psihicu, dominația a fost spulberată  în mai puțin de șase luni. S-a trecut rapid în zona de disperare, iar acum se cheltuiesc bani cu nemiluita pentru coalizarea mediei în spatele său. Am studiat comportamentul rețelelor sociale și ceea ce constat este o campanie masivă de PR. Tuturor celor din media li s-au dat bani serioși pentru „acapararea narațiunii”.   Cei nealiniați ideologic o pot vedea limpede  prin numărul teribil de mare de anunțuri politice sponsorizate din celălalt spectru, care efectiv le invadează fluxul. E o campanie dementă, ale cărei costuri sunt gigantice. Orice trompetă a sistemului a primit bani pentru propria publicitate. Mesajele sunt din nou coordonate, așa cum erau în campania electorală. Funcționează?

De fapt, toate sumele gigantice care se bagă în acțiunea „de resuscitare” semnalizează un singur lucru: panica! Așa cum, după ce au primit comanda, tovarășii sistemului au jucat prost, anulând alegerile, fix la fel fac acum când, văzând că barca ia apă, au pus din nou mâncătorii de rahat pe făgaș. Păduchii se bucură, doar e rost de bani însă merită? 

Vă dau un singur exemplu: Cotidianul. Au dat o groază de bani să-l achiziționeze, și-au pus acolo la butoane întreaga gașcă de inutili, gen Zachmann, Silviu Sergiu, Claudiu Crăciun etc., blurând voit articolele pline de substanță ale lui Călin Marchievici. Ce-au obținut? O publicație în tranziție spre neomarxism care e în picaj masiv din punct de vedere al numărului de cititori. De ce se întâmplă toate acestea?

Pentru că, dacă faza de dominație a ținut mai puțin de șase luni, faza de disoluție se va instala mult mai rapid, cel mai probabil în maxim trei luni de la finalul primei faze. Iar finalul a fost undeva spre sfârșiul lui septembrie! Există o relație de înjumătățire între cele două prime faze pe care nu am amintit-o: de obicei cea de-a doua fază durează cam jumătate din prima. În mandatul lui Constantinescu dominația s-a sfârșit după doi ani, disperarea a durat aproximativ un an, după care s-a intrat în disoluție. În mandatul lui băsescu, dominația a durat patru ani, disperarea doi ani, după care s-a intrat în disoluție. În meta-ciclul băsescu-Plăvan-Nicu Psihicu, dominația a ținut pe întreaga perioadă a lui băsescu, disperarea până la realegerea Plăvanului, iar acum, începând de atunci, suntem în disoluție. Există așadar o matematică a acestor faze.

Ce se întâmplă acum? După abuzul de anul trecut, majoritatea absolută a populației a fost trecută în „revenge mode”, ceea ce e critic. Nu poți ține populația atâta în zona de disoluție întrucât în final iese rău. Memoria pe termen scurt n-a mai fost resetată, astfel încât oamenii devin conștienți că trăiesc un coșmar de cel puțin douăzeci de ani. Asta e mai mult chiar și decât deceniul de coșmar al lui Ceaușescu. Iar Ceaușescu, dragi tovarăși și pretini, a sfârșit-o la zid! Sistemicii s-au mulțumit să constate că au reușit impunerea lui Nicu Psihicu, prin intermediul unei campanii aberante, în care au băgat bani cu nemiluita, atât de mulți încât nici măcar slugile de la AEP n-au putut să aprobe eliberarea întregii sume. Și, întrucât dezvăluirea listei de sponsori ar fi putut devoala întreaga structură de firme acoperite care au contribuit la așa-zisa „sponsorizare” a retardatului, au modificat inclusiv regulile prin intermediul sclavilor de la CCR. Toate aceste abuzuri nu au cum să funcționeze la infinit, iar ceea ce se vede e extrema disperare a tovarășilor care nu au replacement pentru stadiul în care s-a ajuns.

„Revolta PSD” este un punct pus la punct pentru calmarea spiritelor. Însă nu mai are nimeni încredere nici în asta. Circul se vede inclusiv din interiorul partidului unde revoltele reale sunt din ce în ce mai frecvente, iar vocile sparte ale unor „revoltați cu voie de sus” sunt considerate insuficiente. Inclusiv de la baza PNL-ului se aud voci revoltate. Colac peste pupăză, începe să intre vria inclusiv în cel mai dobitoc segment al populației, anume tefeliștii. Corporațiile multinaționale încep să concedieze masiv tefelei invocând AI-ul. De fapt, așa cum se știe, nu AI-ul concediază, ci necesitatea de optimizare care face ca India să devină din nou dezirabilă: în condițiile în care automatizarea face mare parte din treabă, restul de externalizare poate merge lejer la forța de muncă iefină și slab calificată din Asia. E un mod de operare la scară: inclusiv în SUA se concediază masiv și se angajează forță de muncă ieftină cu viză H-1B. 

Rețineți așadar că, atât din punct de vedere al meta-ciclului generat de impunerea Plăvanului, cât și din punctul de vedere al ciclului în care ne aflăm, suntem aproape de o disoluție absolută. Desigur, asta nu înseamnă că de mâine începe revoluția, dar e chiar mai rău de-atât întrucât o revoltă masivă poate începe oricând, de la orice accident. Inclusiv un fenomen banal, precum o amendă auto sau o  arestare abuzivă a vreunui dizident al sistemului, se poate constitui într-o revoluție în toată regula. Dar și mai grav e alt fenomen, anume posibilitatea ca orice forță interesată să poată genera o revoltă sistemică.  Nu mai există pic de tracțiune pentru actualul sistem nici măcar în interiorul său! Odată intrat totul într-o asemenea stare de disoluție, schimbarea sa devine facilă. Iată de ce propria incompetență a sistemului atotputernic de la noi este cea care-i sapă temeinic groapa. Ceea ce nu înțeleg ăștia e ceva cât se poate de simplu, pe care-l spun apăsat: buba va veni din afară, dar nu de acolo de unde se așteaptă! O să vedeți ce surpriză va fi!