Despre copyright si bun simt

Încă de la începuturile acestui blog am ţinut foarte mult la drepturile de autor. Respectarea lor nu este numai o obligaţie, este un semn de civilizaţie. În momentul în care înţelegi că o creaţie, indiferent de forma sa, aparţine autorului, că nu ai dreptul să dispui după bunul tău plac de producţia unui om, atunci poţi să spui că te ridici ceva mai mult de genunchiul broaştei.

Puţini ştiu că în România există un cadru legal deosebit de strict în ceea ce priveşte subiectul menţionat. Faptul că sunt foarte puţine asociaţii care apără drepturile de autor şi că, în general, proprietarii respectivelor drepturi preferă să treacă peste abuzuri au făcut ca şi această prevedere legală să ajungă ignorată. 

În ceea ce mă priveşte, motivul pentru care scriu acest articol este cauzat de faptul că m-am lovit din plin de această problemă. Încă din faza incipientă a blogului m-am confruntat cu tentative de copiere neautorizată a articolelor. Acţiunile erau făcute atât de bloguri din categoria copy&paste cât şi de site-uri mai mari. De fiecare dată le-am atras atenţia că, neavând o autorizaţie scrisă din partea mea, pot suferi rigorile legii. În mod cât se poate de curios, toţi au înţeles care e problema şi s-au oprit. A fost un fapt care m-a surprins plăcut, mai ales că oamenii n-au mai recidivat.

Elementul neplăcut s-a petrecut în urmă cu trei zile când un individ care posta comentarii aberante pe acest blog(multe din ele doar pentru a-şi creşte traficul) a decis că e cazul să copieze un articol de-al meu. Ca de fiecare dată, am încercat să-i atrg atenţia şi, cum nu avea nicio adresă de contact pe site, am postat un comentariu chiar la articolul copiat, comentariu în care îi explicam că e cazul să respecte legea. Reacţia sa a fost una halucinantă: a postat pe blogul meu un comment îmi care-mi spunea că, întrucât "am fost hahaleră" şi i-am şters comentariile, a decis să nu şteargă articolul. Desigur, opinia sa scoate în evidenţă o prostie exagerată, şi, în acelaşi timp, o lipsă de bun simţ. A-ţi permite să copiezi fără nicio ruşine un articol care nu-ţi aparţine reprezintă o mare golănie, specifică şmecheraşilor de România, specia cea mai îmbâcsită care ne-a invadat după 1989. Nu ştiu din ce cotloane marginale au venit aceste comportamente, dar lucrul cel mai enervant este că  au reuşit să asfixieze societatea. Cum asemenenea manifestări sunt din ce în ce mai dese şi mai enervante m-am hotărât să lupt activ.

Pentru a nu nu mă complica prea mult o să încep cu o plângere penală împotriva individului(desigur, trebuie să mă consult cu un avocat din ţară mai întâi). Nu mă interesează să obţin vreun ban de la el, dar vreau să-l fac să simtă rigorile legii, iar calea penală pare cea mai potrivită. Deocamdată m-am adresat oficial firmei de hosting pentru blocarea conţinutului incriminat şi identificarea individului, iar când voi reveni în ţară mă voi implica direct în această problemă. Nu ştiu cât va dura, dar, după ce individul îşi va petrece o perioadă la mititica sau prestând muncă în favoarea societăţii, cu siguranţă cei similari lui nu-şi vor mai permite să ignore prevederile legii. Şi, ca să fiu mai precis voi menţiona că aici nu este vorba decât de un principiu.

Persistă printre copiştii de profesie de pe net o credinţă tâmpită conform căreia, dacă citezi sursa, poţi să-ţi bagi picioarele în el de drept de autor. Ei bine, nu este aşa, iar legea e cât se poate de clară în această privinţă specificând cazurile în care un material poate fi reprodus. Însă, dincolo de ceea ce prevede legea, personal cred că a respecta drepturile de autor e o chestie de bun simţ. Din păcate, bunul simţ lipseşte din ce în ce mai mult din societatea noastră, iar asta e una din bolile greu de vindecat.

UPDATE:
Se pare că individul a conştientizat în ce ape se scaldă şi a catadicsit să şteargă articolul. Probabil sfătuit de un avocat de mâna a 10-a susţine că i-am dat telefonic acordul de preluare. Şi mai simpatic e că m-a identificat ca fiind unul din abonaţii la conducta de bani a PNL. :-))))
Dacă ar fi citit blogul meu ar fi înţeles că în România nu deţin decât una bucată casă, una bucată maşină şi alte câteva moşteniri imobiliare cu valoare sentimentală. Dar asta e, băsistu' încolţit o dă în penibil.
Oricum, ca să-i dau o ultimă şansă, îi propun un pact: în cazul în care îşi recunoaşte public nesimţirea pe propriu-i blog şi aici(într-un comment, fără link către blogul său) îl voi ierta. Altfel, îi garantez un anotimp răcoros!

P.S. 

1. Pentru a elimina orice confuzie voi spune că Hotnews preia materialele de pe blogul meu în mod legal. Mai mult, am apreciat faptul că mi s-a cerut permisiunea înainte de preluarea vreunui material de-al meu pe site-ul lor. 

2. Toate autorizările de preluare le-am dat fără a percepe vreo plată din partea solicitanţilor.

2. În cazul în care ştiţi la ce site fac referire, vă rog să nu daţi link către el. Nu vreau să mai fac niciun pic de trafic acestui parazit. 

O crestere cu multe semne de intrebare

Poate că ar fi trebuit să tratez azi ceea ce este ştirea momentului, anume intenţia - aş spune istorică - a agenţiei Moody's de downgrade a SUA. Ar fi pentru prima dată după 1917(sper să nu mă înşel) când SUA s-ar confrunta cu un rating mai mic decât cel actual. Cu toate că e vorba de o ştire de maxim interes, dat fiind faptul că ieri am avut ceva treabă, mă voi ocupa acum de ştirile care vin din China deoarece, în mod surprinzător, consider că ceea ce se întâmplă acolo e mai important decât situaţia din SUA.

În timp ce investitorii par a avea un plan care exclude intrarea SUA în incapacitate de plată, nimeni nu cred că are un plan B pentru înrăutăţirea situaţiei economice din China. De altfel, pentru mulţi, posibilitatea înrăutăţirii situaţiei a fost spulberată de datele care au venit ieri. Creşterea economică de 9.5%(YoY), peste estimările analiştilor(9.4%) semnalizează o încetinire a creşterii, dar, trebuie să recunoaştem, menţine motoarele turate puternic. Desigur, de-a lungul timpului au existat numeroase opinii privind prăbuşirea Chinei, scenarii fataliste referitoare la viitorul ţării s.a.m.d. La momentul respectiv le-am combătut din cauză că datele arătau o cu totul altă realitate. La fel, atunci când anumiţi analişti frenetici făceau prognoze fantasmagorice despre viitorul Chinei am preferat să prezint elementele sensibile şi mai puţin cunoscute care, după cum s-a văzut, şi-au făcut simţită prezenţa fix când ne aşteptam mai puţin.

De data aceasta în faţa cifrelor date publicităţii de către chinezi nu cred că trebuie să ne entuziasmăm. Marele risc al Chinei este în continuare reprezentat de ameninţarea inflaţiei. Dacă punem în oglindă indicele preţurilor de consum cu creşterea economică vom observa o divergenţă cât se poate de clară: economia scade în timp ce preţurile cresc. Coborând şi mai mult în complicata realitate chineză, putem observa că acceleraţia preţurilor este în continuare susţinută de alimente, dar, de asemenea, o pondere importantă o au imobiliarele. Pentru cei care-şi amintesc, în urmă cu mai mult de un an vă povesteam despre problemele imobiliare ale Chinei şi despre greutăţile pe care le întâmpină cei care au decis să se împrumute pentru a paria pe imobiliare. Ei bine, pe piaţa reală preţurile sunt în continuare în scădere, dar, pe medie, avem parte de o uşoară creştere. Cu toate că seamănă cu o dilemă tipc chinezească, explicaţia e mai simplă decât ne-am aştepta: în timp ce pe piaţa liberă preţurile scad din cauza supraofertei, statul îşi reevaluează activele imobiliare la preţuri incredibile. Motivul e simplu: cu activele supraevaluate autorităţile locale pot accesa credite necesare construirii de infrastructură şi de modernizare a oraşelor. Cu toate că strategia pare una isteaţă, trebuie să înţelegem că investiţia în infrastructură nu are un ROI strălucit, iar beneficiile se împart la foarte mulţi, rezultând venituri mici pentru autorităţile beneficiare ale proiectelor. De asemenea, multe din lucrările în care s-a investit nu sunt obligatoriu un rezultat al unei necesităţi a comunităţii ci, mai degrabă, o dorinţă a autorităţilor de a ieşi în evidenţă.

La fel cum industrializarea planificată a condus la construcţia unor capacităţi excedentare de producţie, investiţia în infrastructură a devenit un sport naţional. Numai că fiecare element de infrastructură are un cost suplimentar în timp, cost care nu pare a fi pus în ecuaţie de oficialii chinezi. Cu toate că nimeni nu-şi imaginează că localităţile vor fi executate de către bănci(la urma urmei ambii parteneri aparţin statului), structura garanţiilor din spatele acestor credite acordate nu face altceva decât să inducă o incertitudine puternică în indicatorii publicaţi de către autorităţi.

Reîntorcându-ne la cifrele pe care le avem, putem spune că marea încercare a conducătorilor chinezi este aceea de a evita o cădere abruptă. Aş fi tentat să cred că planarea uşoară ar avea ca scop consolidarea creşterilor de până acum, dar bănuiala că lucrurile sunt din ce în ce mai greu de controlat acolo nu prea-mi dă pace. Infrastructura a rămas unul din ultimele domenii în care pot investi pentru a controla creşterea economică. Până acum politica de echilibrare forţată le-a mers. De fiecare dată au găsit teritorii noi către care să îndrepte imensele fluxuri financiare pe care le controlează. Marea întrebare este dacă vor reuşi să menţină un echilibru în economie. Deocamdată se pare că strategia funcţionează, dar nimeni nu poate garanta că va merge la infinit. 

Armageddon

Contrar speranţelor mele, planul occidental pentru Grecia se dovedeşte a fi mai mai egoist decât ne-am fi imaginat. O serie de rapoarte sugerează ieşiri masive de bani din Grecia. În paralel se forţează privatizarea pe nimic a unor active valoroase ale statului elen în favoarea unor investitori strategici aleşi pe sprânceană. Ceea ce urmează seamănă din ce în ce mai mult cu scenariul argentinian. Practic, gura de oxigen oferită Greciei se dovedeşte a fi otravă amestecată cu sedative pentru a putea permite retragerea ultimilor abulici captivi acolo şi, în acelaşi timp, asigurarea că ceea ce mai e de luat ajunge în mâinile cui trebuie. Marile interese întotdeauna au făcut legea, iar ceea ce se întâmplă acum în Grecia este, nici mai mult nici mai puţin, un nou episod al aceluiaşi scenariu vechi de când lumea. 

Irlanda şi în special Portugalia sunt în corzi. Presiunea asupra lor nu va scădea prea curând. Recent calificată în Clubul Junk, Portugalia are parte de o reintrare radicală în recesiune. Desigur, toate acestea pe fondul sfaturilor binevoitoare a marilor prescriptori de reţete pentru însănătoşirea economiei. Până aici nimic nou. Sunt elemente devenite aproape clasice, specifice periferiei Europei. Zone în care mulţi îşi puseseră speranţe de creştere abruptă se scufundă încet şi sigur în mlaştina datoriilor şi a căderii economice. 

Ceea ce vine este însă mai rău decât toate acestea adunate. Intrarea Italiei în corzi(pe care am prevăzut-o încă de acum un an) reprezintă apogeul unui scenariu dezastruos pentru Europa. Aceasta pentru că Italia nu poate fi salvată. Efectiv nu cred că este posibilă găsirea banilor pentru a putea face injecţii financiare aici. Mai mult, ceea ce se vede acum în Italia este numai şi numai vârful iceberg-ului. Marile probleme ale ţării sunt în sistemul bancar care, cu siguranţă, riscă să dinamiteze întreg continentul. Dacă mai ţineţi minte, Berlusconi a avut un succes fulminant cu programul de amnistie fiscală pentru cei care-şi repatriază banii scăpaţi din vedere de fiscul italian. A fost o gură de oxigen pentru băncile locale, însă cei care au făcut această mişcare au motive serioase să regrete deoarece acum sunt captivi în propriul sistem bancar. Nu este o figură de stil. Sunt tot felul de informaţii venite dinspre posesorii unor conturi grase care se plâng că sunt amânaţi şi că le este practic imposibil să-şi mute banii în altă parte. Cred că acum este clar pentru toată lumea că motivul real al schimbării precipitate a lui Alessandro Profumo de la şefia Unicredit nu a fost cel referitor la acţiunile libiene. 

În cazul(foarte probabil după mine) colapsului italian se va intra într-o nouă etapă a crizei actuale. Băncile neputând fi ajutate de către stat vor trebui să se descurce singure, ceea ce probabil va conduce la o prăbuşire forţată a acestora. Ceea ce vreau să spun este că a sosit momentul în care criza se reîntoarce acolo de unde a venit, anume la bănci. De data aceasta însă statele sunt mult prea slăbite pentru a putea să preia jugul gunoiului strâns în instituţiile financiare. Poate că cei care s-au lăsat purtaţi de dulcele drog al impenetrabilităţii băncilor ar trebui să-şi revizuiască opiniile.

Plastic aş putea spune că în acest moment ne aflăm pe un butoi cu pulbere. Ceea ce este însă de-a dreptul îngrijorător este că de-abia acum am descoperit că, la rândul său, butoiul cu pulbere se află pe o bombă atomică, iar sub aceasta nimeni nu ştie ce se află. Şi, probabil, nici nu mai contează ce e acolo!

Mintea extremistului cea de pe urma

Pe la începutul anului, într-un tunel de lângă Lacu Roşu a apărut un text scris cu spray negru care conţinea binecunoscuta lozincă "Basarabia, pământ românesc". Personal nu prea văd sensul unor asemenea manifestări, însă banala inscripţie a aprins ceva creieri încinşi. Fotografia respectivei inscriptii o aveti mai jos:

Ei bine, o asemenea manifestare pare de neacceptat pentru unii. Aşa se face că bravul spânzurător de păpuşi - l-am numit aici pe Csibi Barna - nemaiputând să suporte apăsarea unei asemenea inscripţii a făcut o cerere către CNADNR. Textul cererii transmise în 06.04.2011 îl aveţi mai jos(click pentru mărire):

Cu alte cuvinte, Csibi Barna era profund îngrijorat de faptul că pe perete era prezent un mesaj politic ilegal, "de ameninţare a unui stat suveran". Ei bine, de-aici începe partea comică a acţiunii deoarece domnului Barna i-a răspuns nimeni alta decât Daniela Drăghia, şefa CNADNR. Eu unul credeam că duduia în cauză nu-şi vede capul de treburi întru propăşirea infrastructurii autohtone. Conform răspunsului pe care-l aveţi mai jos, se pare că fătuca asta are timp nu numai să-i răspundă lui Barna, dar şi să pună personal la punct operaţiunea de eliminare a răspunsului supărător pentru Barna.

Şi, ca o dovadă a faptului că lucrurile au fost duse la bun sfârşit, Barna publică pe site-ul său şi finalizarea acţiunii:

După toată această circăraie stau să mă întreb logic următoarele:

1. Oare Barna, în virtutea faptului că prin acţiunile sale ameninţă  suveranitatea statului România,  n-ar trebui să se auto-reclame deoarece pare a fi săvârşit o groază de ilegalităţi până acum?

2. Doamna Daniela Drăghia poate să ne spună cam cu ce se ocupa la CNADNR? Nu de alta, dar pentru răspunsuri adresate lui Barna se poate ocupa şi altcineva mai puţin calificat şi, în mod sigur, mult mai prost plătit.

3. În aceeaşi linie, cred că ar fi interesant să ştim şi care a fost costul lucrării de ştergere a mesajului deranjant pentru Barna. 

Lupte vechi pe taramuri noi

Orientarea din ce în ce mai clară a emergenţilor către consum este, fără doar şi poate, un element care atrage ca un magnet business-uri din lumea veche pentru cucerirea noilor redute ale consumismului. În timp ce în ţările dezvoltate nu se mai poate vorbi de mult de creşteri spectaculoase ci doar de segmente de piaţă înţepenite, lumile noi, pot oferi nu numai salturi explozive, ci şi posibilităţi de rescriere a ierarhiilor. Este binecunoscut că dacă ataci o piaţă virgină ai toate şansele să te îndestulezi cu cote de piaţă generoase care, după stabilizarea situaţiei, se transformă în teritorii proprii, zone aproape tabu pentru competitori.

Aşa se face că lupta din Franţa dintre cei doi mari retaileri Carrefour şi Casino are o nouă etapă radicală în Brazilia. Cum în Franţa lupta dintre cei doi este tranşată, dezvoltarea pe pieţele emergente reprezintă un element strategic deosebit de important deoarece poate oferi o creştere substanţială grupurilor menţionate. Numai dacă ne gândim la perspectivele lumii  emergente în ceea ce priveşte consumul, înţelegem cum retailerii sunt atraşi de noile teritorii cu un entuziasm similar celor al exploratorilor de acum câteva sute de ani. Mai mult, în funcţie de evoluţia lor acolo putem intui foarte uşor evoluţiile viitoare ale respectivelor companii.

În Brazilia totul a început ieri, când board-ul Carrefour a aprobat planul de fuzionare a reprezentanţei sale cu Cia. Brasileira de Distribuicao Grupo Pao de Acucar. În noul grup format cele două companii vor deţine câte 50%, iar economiile anuale rezultate ar urma să se situeze în intervalul 600 - 800 milioane euro. Lucrurile însă sunt departe de a fi tranşate întrucât Casino a invocat o înţelegere din 2005 cu Pao de Acucar care i-ar permite să deţină în anul 2012 pachetul de control al retailerului brazilian. Mai mult a calificat negocierile dintre  Carrefour şi Pao de Acucar ca fiind ilegale.

Ca să înţelegem mai bine despre ce miză este vorba, vă voi spune că Brazilia este pentru Carrefour, din punct de vedere al veniturilor, a doua ţară ca importanţă după Franţa. Orice nouă redută cucerită acolo înseamnă cote de piaţă mai mari şi, implicit, venituri substanţiale. Răspunsul celor de la Casino este şi el unul radical. Miza imensă reprezentată de Pao de Acucar are toate şansele să transforme războiul amintit într-unul extrem de vocal. Casino deţinea în urmă cu o lună 37%  din Pao de Acucar, iar în prezent, conform unor informaţii, cota sa ar fi ajuns la 43%. In cazul în care s-ar produce fuziunea dintre Careffour şi Pao de Acucar, Casino ar deţine ~25% din noul conglomerat, o cotă aflată departe de pachetul de control la care visa. Casino ştie că aceasta este ultima şansă pe care o are şi, cu siguranţă, îşi va juca rolul cât poate de bine. Pentru moment, orice nouă dezvoltare a acestui meci conduce la căderi la bursă a titlurilor Pao de Acucar deoarece observatorii apropiaţi de evenimente sugerează cu sunt şanse foarte mari ca fuziunea cu Carrefour să fie respinsă. Ceea ce ar reprezenta pentru Casino o victorie foarte importantă. Însă posibila victorie ar trebui urmată cât mai rapid de eforturi financiare intense pentru a putea să pună mâna pe pachetul de control al Pao de Acucar.

Desigur, lucrurile nu sunt simple şi probabil vom asista la desfăşurări impresionante de forţe. Învingătorul încă nu este cunoscut. În timp ce pentru Carrefour câştigarea meciului ar reprezenta posibilitatea unei expansiuni rapide cu economii substanţiale, pentru Casino este o luptă de menţinere a unei cote de piaţă. Pare un război dezechilibrat, dar frumuseţea constă în faptul că orice meci se joacă până în ultima clipă.

Semiluna sub asediu

În cazul în care n-aţi aflat încă, vă spun eu: Turcia a avut, pe primul trimestru, cea mai mare creştere economică din lume. Aceasta o situează în vârful ţărilor emergente şi, în acelaşi timp, o propulsează brutal în atenţia investitorilor. Judecând cifrele am putea spune că este o încununare a succeselor recent realesului Erdogan. O creştere economică de 11% (YoY) nu este, cu siguranţă, un lucru peste care să treci neatent, mai ales atunci când economia mondială arată, mai degrabă, ca un bolnav aflat în stadiul final al unei boli degenerative. Desigur, aceste date i-au servit din plin lui Erdogan în campania electorală, dar capacităţile sale vor fi bine puse la încercare în perioada care urmează.

Creşterii triumfale de 11% îi este contrapusă o devalorizare cu acelaşi procent a monedei naţionale. Aici apare prima ruptură care ar trebui să ridice primele semne de întrebare. Care poate fi justificarea pentru o asemenea divergenţă? Ei bine, totul ţine de dezechilibrele majore care încep să se manifeste în sânul economiei turceşti. Pe la începutul anului vă spuneam că "principalele provocări ale ţării pentru anul în curs sunt temperarea creditării şi menţinerea la un nivel sustenabil a creşterii economice". 11%, cu siguranţă nu este un nivel sustenabil mai ales dacă ţinem cont de faptul că mare parte a acestei creşteri este cauzată de consumul în creştere. Desigur, consumul în sine nu este un factor negativ, dar când acesta ajunge să antreneze creşterea abruptă a importurilor dezechilibrele încep să se observe cu ochiul liber.

Probabil principalul factor de risc este imensul deficit de cont curent care începe să pună presiune pe întreaga economie a Turciei. Nebunia consumului, alimentată de politica monetară a Băncii Centrale începe să-şi arate roadele. Personal bănuiesc un lucru cât se poate de pământean: banca centrală a fost unul din jucătorii activi în campania electrorală, nivelând traseul lui Erdogan. Aceasta sub falsa justificare de susţinere a întreprinderilor mici şi mijlocii cu bani ieftini.

Desigur orice exces îşi are şi reversul, iar Erdogan va fi acum cel care va trebui să repare excesele propriilor decizii. Cu un cont curent finanţat de aşa numiţii hot money, lucrurile pot derapa oricând şi pot modifica radical direcţia evoluţiei economiei. Într-un an în care stabilizarea ar fi trebuit să fie elementul central al politicii guvernului, lucrurile au început prost. Probabil perioada imediat următoare ne va demonstra că economia turcă nu duduie atât de mult pe cât ar fi crezut alegătorii, iar măsurile care trebuie luate sunt dintre cele mai grele. 

Istoria recentă ne-a dat numeroase exemple de derapaje ale Turciei. Perioada anilor '90 este una sugestivă pentru această ţară, pe care probabil şi-o amintesc mulţi dintre cei care "făceau Turcia" la începuturile capitalismuljui mioritic. Atunci politicile aberante au fost imediat amendate de inflaţie şi instabilitate monetară. Sper ca Turcia să fi învăţat lecţia acelei perioade şi să reuşească să ia măsurile dure, dar necesare unei reechilibrări a propriei economii. Altfel, o inversare de trend finalizată cu o aterizare forţată poate deveni inevitabilă. 

Grecia - punct si de la capat

Am aşteptat rezultatul votului din parlamentul elen înainte de a-mi posta opiniile deoarece întregul proces a avut un mare grad de incertitudine. Între timp planul de austeritate a fost votat, într-un parlament aflat sub asediu. George Papandreou a obţinut o victorie, dar aceasta cu preţul întregii salce cariere politice. Calea pe care a ales-o, cu toate că este una lungă, este extrem de periculoasă şi  nu-l fereşte, sub nicio formă, de consecinţe. Practic, începând de azi, Papandreou trebuie să pună în aplicare reformele dureroase care se speră că vor readuce Grecia pe linia de plutire.

Principala piesă din executivul lui Papadreou este Evanghelos Venizelos, un politician şi profesor de drept constituţional extrem de respectat în Grecia. Lui i-a fost încredinţat complexul post de Ministru al Finanţelor şi vice-premier. Practic, Venizelos(nu are nicio legatură de familie cu Elefterios Venizelos) este cel  mai important om al executivului grec, fiind şi cel care va trebui să aplice drasticele măsuri de austeritate. Meciul care începe acum în Grecia este unu simplu şi, în acelaşi timp radical: trebuie să facă rost rapid de bani, astfel încât să reuşească reducerea presiunii exercitată de imensa datorie externă contractată.

În cazul în care grecii vor reuşi să fabrice banii necesari depăşirii acestui moment, ar putea scăpa de dezastru. Altfel, perspectivele sunt dintre cele mai grave, iar ceea ce s-a văzut în Atena şi Salonic s-ar putea multiplica la nivelul întregii ţări. Nu ştiu cât de conştienţi sunt oficialii greci de faptul că gura de oxigen care le-a fost oferită a fost pentru a permite exitul unor peşti mai graşi. Mai mult, jucătorii cheie din zonă tind să crediteze un scenariu argentinian pentru Grecia. Altfel nu poate explicat torentul de numerar care se scurge din ţară. Având în vedere aceste realităţi este clar că misiunea lui Papandreou pare una imposibilă. 

Există însă o singură speranţă. Contrar multor opinii, ţara are potenţial. În cazul în care se vor găsi elementele necesare  pentru fructificarea oportunităţilor, Grecia ar putea depăşi impasul. Din păcate, Papandreou este un fel de boc(nu din punct de vedere al intelectului deoarece mai jos decât boc ar fi călcâiul broaştei, ci din cauză că a picat în plasa intereselor de pe piaţa financiară internaţională) şi se bazează foarte mult pe tăieri. Speranţa vine din partea lui Venizelos, un individ care pare mai creativ.

Trebuie totuşi să ne menţinem cu picioarele pe pământ. Momentan Grecia are şanse infime de depăşire a impasului. Personal cred că ca sunt sub 10%. Dar, în cazul în care vor fi luate măsuri corecte s-ar putea redresa, iar cu fiecare măsură bună şansele i-ar creşte.