Încă de la începuturile acestui blog am ţinut foarte mult la drepturile de autor. Respectarea lor nu este numai o obligaţie, este un semn de civilizaţie. În momentul în care înţelegi că o creaţie, indiferent de forma sa, aparţine autorului, că nu ai dreptul să dispui după bunul tău plac de producţia unui om, atunci poţi să spui că te ridici ceva mai mult de genunchiul broaştei.
Puţini ştiu că în România există un cadru legal deosebit de strict în ceea ce priveşte subiectul menţionat. Faptul că sunt foarte puţine asociaţii care apără drepturile de autor şi că, în general, proprietarii respectivelor drepturi preferă să treacă peste abuzuri au făcut ca şi această prevedere legală să ajungă ignorată.
În ceea ce mă priveşte, motivul pentru care scriu acest articol este cauzat de faptul că m-am lovit din plin de această problemă. Încă din faza incipientă a blogului m-am confruntat cu tentative de copiere neautorizată a articolelor. Acţiunile erau făcute atât de bloguri din categoria copy&paste cât şi de site-uri mai mari. De fiecare dată le-am atras atenţia că, neavând o autorizaţie scrisă din partea mea, pot suferi rigorile legii. În mod cât se poate de curios, toţi au înţeles care e problema şi s-au oprit. A fost un fapt care m-a surprins plăcut, mai ales că oamenii n-au mai recidivat.
Elementul neplăcut s-a petrecut în urmă cu trei zile când un individ care posta comentarii aberante pe acest blog(multe din ele doar pentru a-şi creşte traficul) a decis că e cazul să copieze un articol de-al meu. Ca de fiecare dată, am încercat să-i atrg atenţia şi, cum nu avea nicio adresă de contact pe site, am postat un comentariu chiar la articolul copiat, comentariu în care îi explicam că e cazul să respecte legea. Reacţia sa a fost una halucinantă: a postat pe blogul meu un comment îmi care-mi spunea că, întrucât "am fost hahaleră" şi i-am şters comentariile, a decis să nu şteargă articolul. Desigur, opinia sa scoate în evidenţă o prostie exagerată, şi, în acelaşi timp, o lipsă de bun simţ. A-ţi permite să copiezi fără nicio ruşine un articol care nu-ţi aparţine reprezintă o mare golănie, specifică şmecheraşilor de România, specia cea mai îmbâcsită care ne-a invadat după 1989. Nu ştiu din ce cotloane marginale au venit aceste comportamente, dar lucrul cel mai enervant este că au reuşit să asfixieze societatea. Cum asemenenea manifestări sunt din ce în ce mai dese şi mai enervante m-am hotărât să lupt activ.
Pentru a nu nu mă complica prea mult o să încep cu o plângere penală împotriva individului(desigur, trebuie să mă consult cu un avocat din ţară mai întâi). Nu mă interesează să obţin vreun ban de la el, dar vreau să-l fac să simtă rigorile legii, iar calea penală pare cea mai potrivită. Deocamdată m-am adresat oficial firmei de hosting pentru blocarea conţinutului incriminat şi identificarea individului, iar când voi reveni în ţară mă voi implica direct în această problemă. Nu ştiu cât va dura, dar, după ce individul îşi va petrece o perioadă la mititica sau prestând muncă în favoarea societăţii, cu siguranţă cei similari lui nu-şi vor mai permite să ignore prevederile legii. Şi, ca să fiu mai precis voi menţiona că aici nu este vorba decât de un principiu.
Persistă printre copiştii de profesie de pe net o credinţă tâmpită conform căreia, dacă citezi sursa, poţi să-ţi bagi picioarele în el de drept de autor. Ei bine, nu este aşa, iar legea e cât se poate de clară în această privinţă specificând cazurile în care un material poate fi reprodus. Însă, dincolo de ceea ce prevede legea, personal cred că a respecta drepturile de autor e o chestie de bun simţ. Din păcate, bunul simţ lipseşte din ce în ce mai mult din societatea noastră, iar asta e una din bolile greu de vindecat.
UPDATE:
Se pare că individul a conştientizat în ce ape se scaldă şi a catadicsit să şteargă articolul. Probabil sfătuit de un avocat de mâna a 10-a susţine că i-am dat telefonic acordul de preluare. Şi mai simpatic e că m-a identificat ca fiind unul din abonaţii la conducta de bani a PNL. :-))))
Dacă ar fi citit blogul meu ar fi înţeles că în România nu deţin decât una bucată casă, una bucată maşină şi alte câteva moşteniri imobiliare cu valoare sentimentală. Dar asta e, băsistu' încolţit o dă în penibil.
Oricum, ca să-i dau o ultimă şansă, îi propun un pact: în cazul în care îşi recunoaşte public nesimţirea pe propriu-i blog şi aici(într-un comment, fără link către blogul său) îl voi ierta. Altfel, îi garantez un anotimp răcoros!
P.S.
1. Pentru a elimina orice confuzie voi spune că Hotnews preia materialele de pe blogul meu în mod legal. Mai mult, am apreciat faptul că mi s-a cerut permisiunea înainte de preluarea vreunui material de-al meu pe site-ul lor.
2. Toate autorizările de preluare le-am dat fără a percepe vreo plată din partea solicitanţilor.
2. În cazul în care ştiţi la ce site fac referire, vă rog să nu daţi link către el. Nu vreau să mai fac niciun pic de trafic acestui parazit.






