Anost

Lansarea de ieri a noului telefon al Apple nu a fost altceva decât un eveniment lipsit de vervă. Indiferent de performanțele sale, 4S nu este altceva decât un alt telefon. Investitorii și chiar devotații Apple s-ar fi așteptat cel puțin la lansarea unui nou produs care, ca și cele de până acum, să deschidă noi perspective companiei. N-a fost așa. 

Cu aproape un an în urmă spuneam că ”Apple este dependentă de geniul lui Jobs şi orice rateu al acestuia ar putea-o împinge în groapa istoriei”. Din nefericire, Jobs aproape nu mai este, iar Tim Cook nu se ridică deloc la nivelul predecesorului său. În aceste condiții cred că ar trebui să ne întrebăm cât timp va mai putea trăi compania din inerție. 

N-aș vrea să fiu înțeles greșit: nu neg calitatea produselor sale sau contribuția uriașă pe care această companie a avut-o la dezvoltarea industriei IT(mulți dintre cei care mă criticau data trecută nici măcar n-aveau habar că Apple a existat cu mult înainte de iPhone). Ceea ce însă se vede cu ochiul liber e faptul că Apple pare a fi ajuns la apogeu. Ca și în urmă cu un an voi spune că în cazul în care nu vom asista la lansarea unui produs diferit de ceea ce deja compania are, viitorul nu arată deloc bine. Și nu o spun numai eu. Dezamăgirea s-a văzut clar ieri pe bursă când acțiunile au căzut cu ~3%. E drept că până la închiderea ședinței de tranzacționare și-au revenit, dar evoluția intraday a arătat cât se poate de clar o temere a investitorilor. 

Rămâne să vedem ce se va întâmpla. Probabil semnalele cele mai clare le vom avea atunci când vom primi primele date referitoare la vânzările noului telefon. Până atunci, cei de la Apple mai au timp să vină cu un produs nou. Cu toate că mi se pare foarte puțin probabil, surprizele nu sunt excluse. 

Apple?

Asta era surpriza?

Update: Între timp si-a revenit. Dar totuși, ce s-a întâmplat?

Leul si ceilalti

Devalorizarea leului din ultima perioadă a i-a îngrijorat pe unii în timp ce alții au zâmbit înțelepți. Cei din prima categorie se tem de începutul unei noi crize pe piața locală, în timp ce ceilalți bănuiesc un joc deja repetitiv la BNR, anume acela de a lăsa cursul liber pentru a permite guvernului să încaseze anul viitor mai mult din accize. Care să fie adevărul?

Personal cred în ambele variante. E drept că Banca Națională a dat frâu cursului pentru a permite bravului nostru executiv să încaseze mai mulți bani de la populație anul viitor. La fel de adevărat este însă și faptul că ne aflăm într-o zonă de disconfort. Aparenta stabilitate a monedei a fost apărată cu bani grei, iar sacul de bani ai Băncii Centrale dă semne de epuizare. Desigur, pe hârtie lucrurile arată încă OK, dar perspectiva unor probleme dramatice în Grecia și instabilitatea regională nu lasă prea mult spațiu de manevră României. Colac peste pupăză, ieșirea precipitată a Nokia ne expune unei înrăutățiri a deficitului de cont curent, în timp ce prostia guvernamentală nu anunță deloc perspective optimiste. Situația este de-a dreptul disperată, iar țara este dependentă de finanțarea de la FMI. Cei care încă sunt mirați de larghețea cu care FMI aruncă cu bani în noi în ciuda faptului că ratăm cu grație țintele fixate ar trebui să înțeleagă că ceea ce se petrece acum are o denumire generică, anume Go-go Banking. Perioada de mărinimie se va sfârși imediat ce economia se va bloca iremediabil sub efectul măsurilor aberante de pseudo-echilibrare bugetară. Probabilitatea de prăbușire este destul de mare și, așa cum am mai spus-o în ultima perioadă, este foarte posibil ca în scurt să asistăm la un scenariu similar celui de la sfârșitul anului 2008.

Dacă BNR a făcut doar un joc de glezne din recenta devalorizare a leului vom afla imediat. În cazul unui asemenea scenariu, cursul ar trebui să-și revină treptat la nivelele dorite de BNR. În cazul în care se va întâmpla acest lucru, cred că jocul va fi clar pentru toată lumea. Altfel, vom avea un semnal cât se poate de clar că lucrurile se înrăutățesc pentru noi. Probabil că marea întrebare pe care și-o pun cei mai mulți dintre cititori este aceea referitoare la direcția care e de urmat. Încotro să te îndrepți? Euro pare din ce în ce mai riscant din cauza politicii duplicitare și nehotărâte, dolarul este moneda unei țări aflate în cădere liberă și cu puține șanse de a vedea lumina de la capătul tunelului. Să fie metalele prețioase o investiție? Greu de crezut. În afară de faptul că deținerea metalelor prețioase de către micii investitori este mai degrabă păguboasă, evoluțiile recente au demonstrat că există și o altă direcție, anume în jos. Pe de altă parte, pentru marea majoritate a românilor achiziția de monede exotice este practic imposibilă; de asemenea nu trebuie uitat că lichiditatea acestora pe piața locală este practic zero. În aceste condiții, situația pare a fi fără ieșire. Ei bine, eu cred că mai sunt variante, chiar și pentru micii investitori.  

În mod normal, ținând cont de situația în care ne aflăm, aș fi recomandat achiziția de euro. Numai că recentele evoluții ne ridică semne de întrebare privind riscurile asociate unei asemenea investiții. Există oare posibilitatea de a beneficia de o protecție ceva mai mare în condițiile unei lichidități decente? Ei bine, răspunsul este da, iar soluția va părea surprinzătoare pentru mulți. Înainte de a trece mai departe vreau să vă atenționez asupra faptului că ceea ce urmează nu este un sfat de investiție. Mai mult, așa cum fac de fiecare dată, vă recomand ca înainte de a lua o decizie să cântăriți singuri eriscurile asociate și, mai mult, să fiți conștienți că absolut nimic pe această lume nu este sigur. Orice mișcare pe care o faceți are anumite riscuri asociate, riscuri pe care trebuie să fiți pregătiți să vi le asumați.

Revenind la subiect, personal consider că pentru noi cea mai bună metodă de protecție la ora actuală este francul elvețian. Și spun aceasta din două motive. În primul rând, Elveţia este o democraţie, lucru foarte important în condiţiile de faţă. Mai mult, de-a lungul timpului a demonstrat că poate fi capabilă să păstreze o poziţie verticală, independentă şi, cel mai important, a fost stabilă. Celălalt element care m-a făcut să aleg această alternativă este cel care i-a îndepăratat pe cei mai mulţi de franc. La începutul lunii septembrie Banca Centrală a Elveției a produs un șoc atunci când a anunțat că este decisă să apere cu orice preț raportul de 1.2 Franci pe Euro. Mișcarea a fost menită a preveni supraaprecierea monedei care, întrucât luase avânt, amenința atât economia, cât și stabilitatea Elveției. Din momentul anunțului, pragul n-a mai fost atacat, iar francul și-a pierdut din atractivitate. Desigur, anunţul Băncii Centrale nu e de neglijat. Ce putem noi înţelege din asta? Că, cel puţin deocamdată, a cumpăra euro sau franci este aproximativ acelaşi lucru. Cu o mică diferenţă: dobânda care, în cazul euro este ceva mai bună. Întrebarea pe care o pun este următoarea: a lăsat cumva Banca Elveţiei să se înţeleagă că în cazul în care se va prăbuşi vreuna din monedele ancoră îşi va prăbuşi propria monedă? Desigur răspunsul este nu. Mai mult, sunt ferm convins că sunt pregătiţi să se izoleze cât mai bine de eventualele prăbuşiri economice. Iar angajamentul de legare de o anumită paritate este şi el cât se poate de temporar.

Privită din acest unghi, decizia Băncii Elveţiei pare o mană cerească pentru cei care n-au apucat să se aprovizioneze cu franci ieftini. Pe moment consider că investiţia în franci se poate dovedi una buna. Mai bine spus, francul elveţian ar trebui să se găsesacă în coşul valutar al celor care-şi propun menţinerea economiilor. Nu trebuie însă uitat că nu avem toate datele despre Elveţia. Evenimentele precum cele de la UBS ar trebui să se transforme în semne de întrebare şi în elemente care trebuie luate în consideraţie atunci când vorbim de riscurile asociate acestei mişcări. Totuşi, avantajul major este acela că avem de-a face cu o monedă lichidă care oricând poate fi vândută.

The interrogator

Capitolul 1 :


Capitolul 2:


Capitolul 3:


Capitolul 4:

Cum scapam de tigani?

La sud de Dunăre este în desfăşurare un război etnic stupid. E un război generat, în primul rând, de autorităţile care de ani de zile pactizează cu clanurile mafiote. Clanuri care, întâmplător sau nu, sunt compuse în marea lor majoritate de ţigani. Sătui de sfidări şi injustiţie, bulgarii au ieşit la război deoarece au simţit că acesta este singurul mod în care-şi pot face dreptate. Nu e greu ca, odată pornită sămânţa răzmeriţei, mesajul iniţial să fie deturnat, iar totul să se transforme într-o mult mai facil de justificat luptă etnică.

Cum atracţia pentru elemente negative stă în logica realităţii mioritice, iată că asistăm şi aici la dezvoltarea unei tensiuni stupide. Ştiu, e simplu să spui că tot ce ţi se-ntâmplă rău e din cauza ţiganilor, arabilor, evreilor sau mai ştiu eu a cărei etnii. E simplu ca, suferind de foame, să spui că toată vina pentru ceea ce ţi se-ntâmplă stă în ceilalţi. Este simplu, dar ajută la ceva? Oare dacă pasezi vina rezolvi ceva sau te întorci de unde ai pornit? Sunt câteva întrebări care ar trebui să ne pună pe gânduri.

Dar să începem cu începutul, adică de la ceea ce se observă cu ochiul liber.Nu apuci să faci un pas într-o mare capitală europeană că trebuie să te întâlneşti cu un cerşetor de la noi care-ţi spune într-o limbă stricată o poveste fâsâită. Asta în cazul în care nu e vorba de-o femeie care ţine un plod murdar în mână. Îi spui să plece, nu vrei să ai de-a face cu această imagine grotescă. Ştiu, te enervează! La câţiva paşi distanţă vezi câţiva şmenari care abia aşteaptă să-ţi scaneze buzunarele. În alte părţi, burtoşi siniştri plasează prostituate. Sunt realităţile care se văd cu ochiul liber şi care s-au transformat în brandul nostru de ţară. Nu e un secret pentru nimeni că cea mai mare parte dintre cei care instrumentează aceste business-uri sunt ţigani. Revenind în ţară avem parte de aceeaşi faună cu atribuţii similare: schimb valutar ilegal, cămătărie, fier vechi, prostituţie, cerşetorie s.a.m.d. La prima vedere e simplu să constaţi cum mare parte dintre cei care sunt amestecaţi în aceste afaceri sunt ţigani. Aşa e, însă e o imagine incompletă deoarece toate aceste găşti au în spatele lor, de cele mai multe ori, cetăţeni cu o imagine onorabilă în societate. Aveţi idee de ce nu prea sunt condamnaţi aceşti oameni, de ce autorităţile închid ochii la ilegalităţile lor? E simplu, totul e din cauza faptului că factorii de decizie se află în spatele acestor afaceri dubioase. Mare parte din banii negri învârtiţi de aceste reţele ajung în politică, pomenile electorale şi campaniile de împărţire de bani contra voturi se fac cu fonduri provenind de la aceste reţele. Dar nu trebuie să ne limităm numai la politică deoarece în această mare învârteală ilegală au partea lor şi procurori, judecători, poliţişti şi alţi bravi reprezentanţi ai statului. În realitate asta s-a întâmplat în Bulgaria, iar tiparul de la noi e identic.

A acuza o populaţie întreagă pentru belelele pe care le produc cei mai vizibili reprezentanţi ai săi mi se pare o nedreptate. Sau, mai mult, o dovadă de gândire rudimentară. Pur şi simplu nu poţi să gândeşti că dacă vei extermina o populaţie, brusc problemele tale se vor rezolva. Ajunşi aici, cred că ar trebui să mai lămurim un aspect, anume delimitarea pe care ne simţim nevoiţi să o facem atunci când unul de-al nostru face o boacănă. E simplu să spunem că Mailat nu era român ci ţigan şi, cu asta, să trecem mai departe. De asemenea, ni se pare la fel de natural să spunem că Busuioc e român şi să nu-i mai pomenim etnia. Ei bine, nu e aşa. Trebuie să conştientizăm că toţi cei care au cetăţenia română sunt, în primul rând români. Nu putem să ne asumăm numai lucrurile pozitive pe care le fac aceşti oameni, iar când e vorba de elementele negative să ne delimităm scoţându-le în faţă originea. Nu e corect. 

Cu toate că-mi voi atrage multe critici voi mai face o afirmaţie care multora li se va părea de neacceptat.  Vina pentru infracţiunile făcute de conaţionalii noştri în afara ţării aparţine României. Nu contează că respectivul e ungur, ţigan, evreu, armean sau mai ştiu eu ce la origine. În cazul în care are cetăţenia română, vina pentru ceea ce face respectivul individ aparţine României. Şi, pentru a fi mai explicit, mă voi reîntoarce la ţigani. Oare cine e de vină pentru faptul că marea majoritate a acestei etnii este analfabetă? Dacă pretindem că în România învăţământul până la o anumită vârstă e obligatoriu, de ce mai există analfabeţi? Şi aduc în discuţie acest lucru din cauză că sunt convins că situarea multor membri ai acestei etnii la periferia societăţii este cauzată tocmai de aceast detaliu minor. Ce oportunităţi poate avea în societate un copil care nu ştie să scrie? Desigur niciuna, însă aceasta îl face candidatul ideal pentru lucrurile murdare de la periferia societăţii.

Şi acum să revenim la întrebarea din titlu. Cum scăpăm de ţigani? Simplu, nu avem cum! Sunt oameni ca şi noi, iar cei cărora le înfloresc în cap idei legate de exterminare, restrângeri de drepturi, lagăre sau mai ştiu eu ce alte tâmpenii nu sunt decât nişte indivizi devianţi. Orice om care se naşte pe acest pământ trebuie să aibă drepturi egale cu ceilalţi. Dacă ne deranjează anumite infracţiuni comise de conaţionali de-ai noştri, atunci poate că ar trebui să se meargă la originea problemelor. Dacă poliţistul, procurorul şi judecătorul şi-ar face treaba, cred că multe din problemele pe care le avem s-ar rezolva. Cauza problemelor generate de infractori se află în disfuncţionalităţile statului şi în niciun caz în apartenenţa unora dintre ei la o etnie. În momentul în care vom conştientiza acest lucru cred că vom face un pas important. Dar, până acolo, mai e mult, extrem de mult!

Update

A trecut mai bine de o săptămână de când am dispărut de pe firmament pentru a mă concentra pe definitivarea porției mele anuale de turism extrem. Reîntors în lumea reală constat cu surprindere că evenimentele s-au accelerat, iar lumea întreagă a devenit un întreg cazan în fierbere. Și dacă lumea e un cazan, Europa cu siguranță este miezul încins al acestuia. Pretutindeni sunt probleme, peste tot se văd semnele disperării.

Piețele au înregistrat minime istorice și, ca un semnal al gravității crizei, metalele prețioase evoluează în aceeași direcție cu acțiunile, adică în jos. Nebunia e totală: cu toate că vinovat pentru criza actuală este sistemul financiar - adică banul - toată lumea se refugiază în cash; cu toate că veriga slabă a economiei mondiale este SUA, toată lumea se înghesuie să cumpere datorii ale sale. Privind din exterior poți rămâne uimit de gradul din ce în ce mai mare de iraționalitate a piețelor. Și cum piețele înseamnă investitorii din spatele lor, e clar că trăim vremuri ale nebuniilor în masă. 

Schimbând priveliștea către lumea reală, către stradă, constatăm cum lucrurile se deteriorează abrupt. Demonstrații ale tinerilor în Grecia, conflicte interetnice în Bulgaria(care dau senzația transformării în altceva mai grav) sau lupte dintre poliție și indigeni în Bolivia. În țara siguranței absolute grupuri de protestatari vor să ocupe Wall Street-ul(ce-or face cu el dacă-l ocupă, nimeni nu are habar). Desigur, am putea enumera numeroase alte elemente ale puzzle-ului de conflicte care face ca lumea, în integralitatea ei, să transmită un sentiment de nesiguranță și lipsă a viitorului. 

Dacă cele enumerate până acum vă dau senzația că trăim în haos nu sunteți departe de adevăr. Numai că haosul despre care vorbim s-a instaurat încă de pe vremea în care aveați impresia că suntem guvernați de reguli clare și că lucrurile funcționează bine. Ceea ce se întâmplă acum este rezultanta acelor ani de pseudo-ordine, pseudo-creștere s.m.a.d. Dar aceste lucruri au mai fost discutate aici, motiv pentru care nu voi insista prea mult asupra acestui aspect; mult mai important este să înțelegem ce anume se întâmplă, care sunt forțele implicate în actuala desfășurare și, mai ales, trebuie să încercăm să vedem ce se va întâmpla în viitor. 

După înțelegerea dubioasă dintre democrați și republicani, SUA s-a îndepărtat de epicentrul crizei, nedorita poziție de vedetă revenindu-i Europei. Aici lucrurile stau de-a dreptul prost din cauza politicilor haotice și a politicienilor care nu se ridică la nivelul vremurilor pe care le trăim. Grecia a fost nevoită să accepte rețeta de revigorare care, din nefericire nu are decât un singur efect: adâncirea crizei pe fondul creșterii datoriilor țării. Și, cu toate că e limpede că schema de ajutorare e total nefuncțională, se fac presiuni pentru menținerea ei pe linia de plutire. În fapt, cu toate că acuzele la nivelul Greciei curg pe fondul campaniilor electorale din marile țări ale Europei, interesul acestor țări este menținerea Greciei pe linia de plutire. O eventuală cădere a țării în default ar pune o presiune extremă pe întreg sistemul bancar european, presiune care poate avea ca efect falimente bancare în lanț. Oricât ar încerca să se minimizeze situația, pericolul cel mai mare este ca, după intrarea în default, Grecia să constate că e mai bine așa, conturând o posibilă schemă de rezolvare a situației și pentru alți membri aflați în dificultate. Ar fi un element care, cu siguranță, ar slăbi extrem de mult Europa. Desigur, căderea Europei nu este o veste bună pentru nimeni. Chiar dacă politica SUA de până acum a fost cea de subliniere a vulnerabilităților Europei pentru a-și obtenebra propriile slăbiciuni, perspectiva unui picaj al UE nu este nicidecum un scenariu pe care să-l poată suporta. Există expuneri imense ale băncilor americane pe Europa ceea ce face ca un cutremur pe Bătrânul Continent să se simtă la fel de puternic peste tot în lume. 

China, cea care părea cea mai ferită de nebunie este într-o situație mai mult ingrată deoarece este pe cale să-și vadă spulberați peste 20 de ani de muncă. Într-un scenariu extrem, impresionantele sale rezerve se pot dovedi doar un inutil morman de hârtie. Nervozitatea extremă a Chinei este total justificată, iar exclamația lui Gao Xing(Nu suntem salvatori. Trebuie să ne salvăm pe noi.) trebuie privită ca un ecou al disperării. Dacă până acum chinezii au privit relativ relaxați situația, se pare că au ajuns la o înțelegere deplină a fenomenelor care se manifestă și, în sfârșit, au conștientizat că nu mai pot crește pe un teren mlăștinos și că, mai mult, tulburarea apelor îi poate arunca brutal în prăpastie. 

Ei bine, ce urmează să se întâmple? Mai marii lumii sunt precum niște copii care, experimentând fără a înțelege ce fac, și-au stricat jucăria. Numai că jucăria stricată este sistemul economic global, iar încercările de a-l repara produc deteriorări în locuri neașteptate. Ne așteaptă sfârșitul? Personal cred că încă nu. Toate evenimentele și precipitările nu au încă un liant care să le ghideze către o țintă clară. În plus, încă  nu s-au epuizat toate schemele de luptă și, mai ales, încă nu s-a intrat cu totul în irațional. Banca Centrală Europeană va prezenta propria sa versiune de QE, FED-ul este pregătit să livreze lichiditate oricând și oriunde, iar Asia se aliniază noii paradigme. Aceasta mă face să cred că, înainte de a veni marele dezastru, vom avea un nou episod de nebunie. De ce spun asta? Din cauză că încă nu a fost scoasă la vedere artileria grea. Momentan se fac eforturi disperate de a păstra aparența de normalitate și se injectează fonduri prin intermediul instituțiilor financiare internaționale. Cel mai probabil, semnalul că lucrurile o iau cu adevărat razna va fi dat de intrarea în criză a acestora; e dezvoltarea normală a crizei: dinspre bănci către state, dinspre state către instituțiile internaționale și dinspre acestea către băncile centrale. Dar până atunci, până să ajungem la adevărata criză, cred că vom avea parte de o nouă creștere irațională.

Singapore