Dileme mioritice

De ceva vreme publicațiile autohtone de business cântă prohodul economiei. Trecând peste faptul că multe dintre ele, văzându-se cu fondurile tăiate, se simt nevoite să prezinte doar „the dark side of the force”, trebuie să conștientizăm că lucrurile nu sunt deloc roz. Este clar că economia are de înfruntat una dintre cele mai negre perioade și nimeni nu poate garanta că, din groapa în care am căzut, vom mai ieși cu vreun gât nefracturat.

O să mă opresc astăzi asupra unui indicator care în orice economie a lumii stârnește teamă. Este vorba de evoluția comerțului cu amănuntul, practic principalul indicator al consumului populației. În ultimele două luni raportate(mai și iunie) acest indicator a scăzut îngrijorător. Minusul din iunie de 4.2%(YoY) este de-a dreptul îngrijorător și aceasta în condițiile în care în mai cunoscuserăm o cădere chiar mai spectaculoasă, de 4.4%!

Privatizarea statului slab

Anii 90 s-au remarcat prin puzderia de think tank-uri finanțate de Departamentul de Stat al SUA. În mare parte, aceste instituții semi-deschise aveau ca scop creionarea viitorului politicii americane și stabilirea pașilor care trebuie urmați pentru menținerea supremației imperiului american. Din aceste organizații își trag rădăcinile toate marile direcții ale politicii actuale.

În negura acelor ani, un think tank obscur a propus alternativa armatei private. Atât istoria cât și contemporaneitatea cunosc noțiunea de mercenari, așa-numitele „armate de adunătură”. Compuse din grupuri eterogene de indivizi plătiți pentru a se bate, armatele de mercenari au reprezentat întotdeauna alternative luate în calcul atât de state dornice de a-și proteja cetățenii cât și de dictatori prea nebuni pentru a putea avea încredere în structurile țărilor pe care le stăpâneau.

1 an de la lovitura de stat

Astăzi se împlinește un an de la cea mai crâncenă lovitură de stat instrumentată în România. Data de 29 iulie va fi una neagră în istorie, aceasta, desigur, dacă va mai exista o istorie a României. Nu sunt vorbe bombastice, nu sunt ipoteze ci realități.

Pe 29 iulie, 90% dintre participanții la Referendumul de suspendare al președintelui au votat pentru suspendarea acestuia. A fost cel mai radical vot de la Revoluție. Cu toate acestea, un mix compus din instituții subordonate, politicieni iresponsabili și manipulare au făcut posibilă trecerea României de la  independență la vasalitate.

The Monarchs of Money

Boala sanatatii

Sănătatea este un domeniu de maxim interes public. Nu cred că există cineva care s-ar opune dezvoltării sale, a cercetărilor pentru îmbunătățirea vieții. Însă, cum bine știm, „drumul spre iad e pavat cu bune intenții” și, din nefericire, în acest domeniu bunele intenții par a fi culminat cu instaurarea haosului.

Dacă am face o radiografie a cheltuielilor pentru sănătate am observa cum nota de plată a crescut geometric de-a lungul timpului. S-a îmbunătățit oare condiția pacienților? S-au făcut progrese revoluționare astfel încât costurile mai mari să fie justificate de o condiție mai bună a sănătății oamenilor? Depinde cum privim statisticile. Dacă ne vom uita doar la speranța de viață putem spune că lucrurile arată ceva îmbunătățiri. Dacă însă vom studia evoluția incidenței bolilor cronice vom înțelege dezastrul în care ne scufundăm. Într-adevăr, trăim mai mult, dar trăim cu boli severe cărora medicina actuală le tratează doar efectele.

Nișe profitabile

În urmă cu un an niște tineri „lansau la apă” un concept efectiv revoluționar. O placa „all in one” la un preț derizoriu. Raspberry Pi este numele găselniței pe care o consider una dintre marile realizări ale anului trecut. Practic, pentru o sumă infimă(25 -35$, în funcție de variantă) ai baza pentru a-ți dezvolta un computer cât se poate de OK. 

Dacă m-aș apuca să dezvolt domeniile în care micuța placă și-a dovedit utilitatea aș depăși ca întindere ceea ce a produs acest blog până acum. Desigur, un sistem bazat pe Raspberry Pi nu are puterea de procesare a unui desktop; nici măcar a unui netbook. A pune discuția în acești termeni nu este însă productiv. Plăcuța englezilor are suficientă putere pentru a-și face treaba. Iar ceea ce s-a realizat până acum cu ea demonstrează că încă nu și-a atins limitele. 

Bomba din gradina

Cei care-mi citesc blogul de mai multă vreme știu că în nenumărate rânduri am vorbit despre neregulile contabile din gospodăria marilor bănci internaționale. Interesant este faptul că autoritățile au trecut cu ușurință peste aceste detalii nesemnificative, preferând să „decarteze” bănuți ori de câte ori, chipurile, nevoile economiei o cereau. Iar nevoile se dovedeau a fi din ce în ce mai mari, crescând precum Făt Frumos.

Dacă stai să judeci o bancă după datele publice aproape că ai impresia că te afli în ingrata situație de a certifica moralitatea unei călugărițe aflată aproape de sfințenie. Cifrele publice sunt atât de caste încât te întrebi ce-o avea lumea cu aceste instituții. Doar din când în când mai apar evenimente neplăcute care umbresc imaginea acestor „rezervoare de moralitate”. Parafrazându-l pe-un neica nimeni de la noi, dacă n-ar fi informații despre „mai o manipulare, mai un bailout, mai un hăhăhă”, cred am fi tentați să mergem pe la marile instituții financiare mondiale precum enoriașii în pelerinaj.