Cum a făcut Ciolacu astfel încât băncile să iasă pe plus? Pe un MARE PLUS!

Există și o perspectivă ceva mai prozaică legată de limitarea tranzacțiior cash operată de Guvernul României. Toată lumea se gândește la control însă, până la activarea lui Big Brother, e bine să înțelegem că se câștigă bani frumoși din tranzacționarea românilor. Ceea ce veți citi în continuare este un mod de acțiune aproape fraudulos prin intermediul căruia românii sunt storși lună de lună fără să înțeleagă cum. Nu suntem singuri în acest „joc al foamei”. La fel se întâmplă peste tot în lume. Dar, pentru a înțelege cum stau treburile, trebuie să înțelegeți câteva noțiuni din lumea bancară.

Vi se spune deseori că trebuie să folosiți „metode moderne de plată”, că acestea ne aduc confort și că sunt incredibil de ieftine. De fapt, după cum veți vedea în continuare, realitatea este la polul opus. 

Lumea cardurilor este fundamentată de două tipuri de business: cel de emitere și cel de acceptare. Emiterea se referă la capacitatea de a elibera carduri sub una dintre siglele cunoscute la nivel mondial(VISA sau Mastercard în România). Acceptarea se referă la capacitatea de a instala echipamente care permit utilizarea cardurilor. E vorba de ATM-uri, POS-uri sau partea de plăți electronice. Pentru fiecare din aceste activități operatorul trebuie să primească acceptanță din partea organizațiilor de carduri, iar asta vine la pachet cu niște costuri destul de piperate. E vorba de costuri de licențiere de zeci de mii de euro, de personal specializat care e scump și de echipamente și softuri care, de asemenea, au costuri mari. Cele două linii de business sunt destul de debalansate; cele mai multe bănci preferă să-și activeze doar partea de emitere de card, renunțând la businessul de acceptare.  

Probabil intuiți că e ceva la mijloc. De ce ar fi mai interesante băncile să emită carduri - care, la urma urmelor, facilitează „fuga” banilor din conturile lor - în loc să investească în acceptare care le aduce bani în conturi? Secretul pe care marea majoritate a populației nu-l cunoaște are un nume: „interchange”. Ce este acesta? E un comision pe care banca emitentă a cardului îl primește pentru fiecare tranzacție efectuată cu cardul său. Cu alte cuvinte, când mergeți și plătiți „modern” la magazin, o parte din suma pe care o plătiți merge la banca emitentă a cardului. Cât e această sumă? În România avem 0.2% pentru cardurile debit(e o structură puțin mai complicată care duce costurile mai sus, dar nu insist acum ca să nu complic; voi rămâne la acest comision care e minimal). Cu alte cuvinte, insistența băncii de a vă furniza un card ține de dorința lor de a încasa bani de pe urma cumpărăturilor voastre. 

Se spune în mod fals că un client „nu simte nimic” atunci când folosește cardul. De fapt simte, dar nu direct. E cât se poate de clar că din toată ecuația nu pierde comerciantul, care face în așa fel încât să compenseze taxa prin creșterea adaosului comercial. Așadar, în final, tot clientul e cel care simte. 

Nu mai vorbesc de faptul că fiecare card are o taxă de emitere, iar contul bancar vine la pachet cu tot felul de comisioane de întreținere. În plus, în relația cu Banca trebuie să îndeplinești anumite condiții - cum ar fi actualizarea datelor personale - ceea ce se traduce în timp pierdut, adică în și mai mulți bani pe care-i cheltuiești. 

Punând cap la cap toate acestea, ne rezultă limpede că „devierea” banilor prin bancă vine la pachet cu costuri destul de mari din care pierde, în mod evident, clientul. Așadar, în ciuda publicității, banii electronici sunt extrem de scumpi! 

Un șablon utilizat în prezent este acela că Guvernul a luat inițiativa limitării plăților cash deoarece luptă împotriva evaziunii fiscale. E fals! Cea mai mare parte a tranzacțiilor se fac cu bani din venituri salariale, adică venituri fiscalizate. Ce evaziune poate face cetățeanul salariat? Desigur, e o șarlatanie la mijloc. 

Culmea, o inițiativă legislativă care prin primăvară a intrat în circuitul parlamentar vorbea desopre obligativitatea plății salariilor prin carduri. Oups! Păi ce relevanță are? Dacă vrei să lupți cu evaziunea mergi acolo unde unde se face. De exemplu, poți lua inițiativa obligativității plății exclusive prin bancă în tranzacțiile B2B. Asta nu se face deoarece mafioții își protejează teritoriul. În schimb, toate inițiativele au ca țintă persoana fizică. Ciudat, nu-i așa?

Ceea ce trebuie să înțelegem este că plafonarea Ciolacului nu are legătură nici cu evaziunea și nici cu dorința Guwernerului de a face rost de mai mulți bani. E pur și simplu o schemă de fraudare a omului simplu.

Ajunși aici ne întrebăm, totuși, de câți bani este vorba? Cum BNR a început să ascundă cifrele statisticilor(în special cele legate de carduri) a trebuit să fac calculele apelând la date indirecte venite de prin instituțiile statului sau de la firmele de carduri. Ca idee generală, bătălia are ca target încasarea unei hălci de 220 miliarde lei în tranzacții cu cardul. Asta ar conduce la încasări ale băncilor de cel puțin 440 milioane lei, adică aproape 100 milioane EUR. Bani frumoși, încasați din „vânt”. Nu-i așa că e bine să fii monopolist pe „piața liberă”? Cu alte cuvinte, Ciolacu face cadou băncilor o sumă de aproximativ 100 milioane EUR!

Probabil acum, unii cârcotași vor spune că eu mint deoarece Ciolacu tocmai ce-a anunțat că taxează băncile cu 2% din cifra de afaceri. Nebunie! Revoluție curată, frățioare! Prostimea a înlemnit în fața curajului „haiducului Ciolacu”. De partea cealaltă, din instinct, tefelimea a început să critice. Toată lumea are câte o opinie, doar băncile stau liniștite. De ce se întâmplă asta? Pentru că avem o țară de proști!

Oricine are habar de un gram de contabilitate și înțelege specificul activității bancare se prinde că „goanga lui Ciolacu” e doar o goangă. Dacă veți avea curiozitatea să „investigați” cifra de afaceri a băncilor autohtone(pe site-ul Ministerului de Finanțe) veți constata că aceasta este zero sau aproape de zero! Trebuie să fii extrem de cretin ca politician pentru a lua o asemenea măsură. Așadar, taxa „haiducilor” de pripas Ciolacu&Boloș - recunoscuți după sintagma „unu' mai prost ca celălalt” - nu are absolut niciun efect pentru bănci. Pur și simplu nu există.

Iată încă o faptă măreață comisă de prostovanii analfabeți pe mâna cărora a intrat România. Prostia nu doar că ne sărăcește, dar ne și transformă în robi. Pas cu pas!

Punct și de la capăt

S-a terminat și vara, iar marea contraofensivă care ar fi trebuit să înceapă în primăvară, dar a început în vară, își arată cifrele seci: Ucraina a câștigat aproape 570 de kilometri pătrați, în timp ce Rusia a câștigat peste 750 kmp. Asta înseamnă că, în termeni reali, în afara celor aproape 100 000 de soldați pierduți în contraofensivă, Ucraina a mai pierdut și 180 kmp de teren. Nu e mult, e o suprafață infimă raportată la întinderea frontului, dar cifrele nu mint. Dincolo de pierderile imense de oameni și echipament, Ucraina pierde și teren într-o acțiune în era forța reactivă, cea care trebuia să cucerească, să ajungă până-n Crimeea, să-i rupă-n două pe ruși, să-l facă pe Putin să plângă cu lacrimi de sânge s.a.m.d. Am repetat o parte a șabloanelor propagandei NATO-Ucraina pentru a înțelege cât de departe suntem de „adevărurile” statutate de Imperiul Minciunilor.

După ce toate „armele avansate” ale NATO s-au dovedit pe rând inutile, e timpul ca acum regele gol să trimită și ultimele sale „minuni tehnologice”: ATACMS de la americani, la pachet cu Taurus-ul german și, desigur, Abrams-urile. Este o dezvoltare periculoasă, la fel cum a fost toată cavalcada eliberării de arme din ce în ce mai letale. Toate vin împreună cu un pachet generos de propagandă. Mai țineți minte „cum Stinger distruge armata lui Putin”, „cum HIMARS va devasta teritoriile rusești”, „cum vor defila ucrainenii către Crimeea cu ajutorul tancurilor Leopard”? Toate aceste șabloane au inundat media occidentală, descriind cu lux de amănunte distrugerea Rusiei și ultimele zile ale lui Putin. 

Marele Imperiu al Minciunilor știe bine să otrăvescă opinia publică, infectând creierele precare ale publicului. E aceeași schemă propagandistică pusă în practică indiferent de eveniment. Fie că vorbim despre Vietnam, Irak, Afganistan, Siria sau, acum, Ucraina, avem în față aceleași tactici utilizate și răsutilizate. Măreața armată a hegemonului, care de fapt n-a câștigat niciunul dintre aceste războaiele de după Războiul Mondial, e prezentată în termeni elogioși, iar tot rahatul e zugrăvit frumos, ignorându-se putoarea de nesuportat.

Să trecem însă la fapte. Avem deja în linie dreaptă revizuirea avionului rusesc SU-57, concurentul direct al F-35. Spre deosebire de F-35, SU-57 e trecut prin două războaie. În plus, e capabil să funcționeze în tandem cu drona S-70 Ohotnik-B. Drona, în sine, e un vehicul aerian de generația 6 și lucrează impecabil în tandem cu SU-57. De asemenea, lucrul în tandem a fost studiat în condiții de luptă în Ucraina. Acum, când vine vorba de „care e mai bun”, apele se împart în funcție de simpatii. Nu voi sublinia decât că funcționalitatea tandemului avion-dronă nu e dezvoltată de americani, dar nu mă împiedic în amănunte. Ceea ce voi analiza este cum arată cifrele din punct de vedere investițional. 

Pentru dezvoltarea F-35, SUA și sclavii aliații săi au cheltuit peste 400 miliarde de dolari, dezvoltarea întinzându-se pe o perioadă de 19 ani. Pentru SU-57, rușii au cheltuit 6 miliarde de dolari, pe o perioadă de 9 ani. Indiferent cum ai lua-o, diferențele sunt frapante. Ca să justifici o diferență în bani de peste 66 de ori mai mare și o dezvoltare de două ori mai greoaie, ar trebui ca tu, SUA, să ai un avion absolut invizibil, care se materializeză de nicăieri, nu o rablă care se pierde după ce pilotul s-a catapultat. Repet: nu mă interesează care e mai bun studiind diverse specificații. Sunt un om pragmatic: la diferența asta de preț, F-35 ar fi trebuit să fie SF.

Să vă dau un exemplu de pe piața auto. Avem următoarele segmente de preț: până în 30 000 EUR(cu extensiile opționale care împing spre 40 000EUR), segmentul 50 000 EUR - 60 000 EUR(cu extensii care împing spre 80 000 EUR), segmentul de peste 100 000 EUR, apoi cel de 500 000 EUR și cel rarefiat care depășește 1 milion EUR. Ideea e simplă: cele de până în 30 000 EUR satisfac cu brio nevoia de bază, adică deplasarea din punctul A în punctul B. Trecerea la clasa superioară este însă copleșitoare. Pur și simplu ai o experiență efectiv diferită. Doar că acele vehicule nu valorează chiar de două ori mai mult, însă senzația de lux și atenția acordată detaliilor compensează diferența nejustificată de valoare. Vă pot spune sincer că, pragmatic vorbind, diferența de aproape 3 ori mai mare dintre o mașină care se vinde în jurul valorii de 15 000 EUR și una care depășește 50 000 EUR nu are decât o justificare teoretică. Nu mai vorbesc de faptul că toate „abțibildurile” tehnologice ajung la clasa de bază după cel mult două generații. Vă este, cred, cât se poate de clar, că tot ce costă peste 80 000 EUR în domeniul auto nu e nimic altceva decât moft. OK, să trecem acum la realitate transpunând situația militară în termeni civili.

Așadar, dacă eu îmi cumpăr o mașină de 80 000 EUR care ar echivala cu un SU-57, ne rezultă că prețul unui F-35 ar fi aproape 53 milioane $!!! Nici cel mai tembel magnat n-ar arunca o asemenea căciulă de bani absolut aiurea. Înțelegeți din acest raport cam cu cât ar trebui să fie mai bun F-35 decât SU-57. Este atât de mare diferența? Fără doar și poate nu. De fapt Rusia face fix ceea ce a făcut de-a lungul istoriei: dezvoltă arme eficiente, solide și ieftine. Kalașnikovul este dovada unui geniu militar de neegalat până acum. Tot ceea ce înseamnă armă rusească respectă aceleași standarde: eficientă, solidă, ieftină. 

 Un insider al politicii americane îmi spunea că SUA și-a atins obiectivele din Ucraina deoarece a golit rezervele de armament sovietic ale statelor sale satelit din estul Europei, iar acestea vor fi obligate să cumpere armament NATO furnizat în principal de SUA la prețuri piperate. De asemenea, îmi spunea că împingerea nemților și francezilor la înaintare se face pentru a le compromite industriile militare, astfel încât SUA să înhațe o cotă de piață mult mai mare. Mai spunea individul respectiv că ceea ce urmărește SUA acum este scindarea Ucrainei după model coreean: o Ucraină sub SUA și una sub Rusia. Doar că nu poți să le ai pe toate.

Rusia deja a refuzat modelul, preferând să ducă lucrurile până la cap. Ce înseamnă aceasta? Luptă până când, epuizarea Occidentului va face Ucraina să ceară milă la masa verde. După cum bine se vede, în toată campania în care rușii au dat mai multe bombe decât americanii în Iugoslavia, Irak, Afganistan și Siria la un loc, numărul de morți din rândul civililor e insignifiant, fiind de sute sau mii de ori mai mic decât numărul civililor omorâți de americani în oricare dintre aceste războaie. Motivul e simplu: loviturile sunt aplicate chirurgical pentru a afecta strict regimul criminal de la Kiev, căruia Rusia îi refuză inclusiv omorârea. Pentru ruși ar fi foarte simplu să trimită o bombă pe zona în care se află Zelenskyi și să-l omoare ca pe un șobolan. Doar că nu vor să-l transforme în erou, îi refuză acest statut, așteptând ca propriul popor să fie cel care îl judecă. 

Confruntarea subterană se dă însă între SUA și Rusia. Noul SU-57 îmbunătățit promite să fie echivalentul tancului rusesc din Al Doilea Război Mondial.  Iar restul armelor care vor fi scoase la suprafață de către ruși sunt uluitoare din punct de vedere tehnologic. Vă reamintesc că SUA nici până acum nu au reușit să pună la punct o rachetă hipersonică, în condițiile în care tehnologia e disponibilă atât în Rusia, cât și în China sau Iran. Mai mult, echivalentul modelului hipersonic pe care vrea să-l dezvolte SUA a fost abandonat de ruși deoarece consideră că nu are relevanță strategică pentru ei. 

Trăgând linie constatăm că, odată cu venirea toamnei, s-au dezumflat absolut toate baloanele de săpun ale propagandei occidentale. În condițiile în care Ucrainei, vorba bancului de la Radio Erevan, „nu i s-a dat, ci i s-a luat”, întreaga retorică e anulată. Dezvoltarea conflictului nu se oprește aici. În timp ce SUA vrea să „obosească” Rusia, constat că, la nivel global asta i se întâmplă tocmai complotistului. SUA e epuizată de multitudinea de fronturi pe care se bate: Siria, Taiwan, Coreea, Ucraina s.a.m.d., dublate de frontul economic unde mai are puțin și-și dă suflarea. În plus încep din ce în ce mai mult să iasă la iveală nemulțumirile soldaților ucraineni care au beneficiat de pregătire NATO. Aceștia spun că instructorii sunt incompetenți, că ceea ce învață acolo nu se aplică pe teren și că au avut mai mult de învățat de pe Youtube decât din sesiunile de training ale NATO. Iată o altă dimensiune a incompetenței din interiorul Alianței!

În articolul de ieri v-am vorbit despre revizuirea masivă a componentelor PIB-ului. Credeam că SUA vor să ajungă la normalitate, doar că și peticeala efectuată arată doar parțial dezastrul. Au revizuit în jos până anul trecut deoarece aveau nevoie ca prin operarea scăderii de anul acesta să se mențină „creșterea economică”. Însă datele interne arată altceva. N-au putut falsifica chiar tot, astfel încât au dezvăluit picajul masiv al consumului intern și al exporturilor. Este cât se poate de clar că dacă nu ai consum și nu ai exporturi, ce naiba face economia aia? Înțelegeți? E simplu chiar și pentru un copil de gimnaziu să înțeleagă dezastrul. Doar că, la presiuni politice, nu au reevaluat decât o mică parte a datelor, astfel încât acum temporizează. Treptat o vor face  ușurel, „când nu se uită nimeni”.

Doar că, în timpul acesta, rușii anunță o creștere cu 70% mai mare în domeniul militar. Au de unde. Americanii în schimb vor fi forțați de realitățile bugetare să diminueze foamea complexului militar. Și e doar începutl! Închei lăsându-vă să judecați singuri care-i situația. Dar, să nu uit: știrea zilei este că Ucraina a reușit să cucerească Rabotîne pentru a o suta oară în contraofensiva asta!

Când realitatea începe să-și arate colții

Azi e o zi crucială pentru economia mondială. Sunt semnale clare că urmează ca o mare parte a minciunilor care au tot fost promovate să iasă la suprafață. Azi Bureau of Economic Analysis urmează să publice o revizuire masivă a PIB-ului american!

Armata distrugerii noastre

După fake-ul înfiorător cu dronele rusești care, în loc să atace Ucraina, au ales să „devasteze” ceva boscheți din zone uitate de lume ale Deltei, un eveniment „de retaliere” a fost prezentat triumfalist de întreaga mass medie autohtonă: americanii au mutat 4 F-16 în România. Semn că „Fratele cel mare” ne păzește. Doar că socoteala nu bate deloc.

Trezirea la realitate

Mă uit cu stupoare la cifrele inflației prezentate de autoritățile naționale. A spune că în SUA avem o inflație de doar 3.7% este, în mod sigur, o fraudă. La fel cum a pretinde că în România inflația este de 10.25% sau că în zona EUR este de 5.2%. Culmea, dacă analizezi seturile de date standard constați o stranie coincidență: în toate zonele în care se utilizează același pix în ceea ce privește calculul inflației aceasta este diminuată cu un incredibil factor de 3.1. Cu alte cuvinte, în zonele amintite inflația reală este de peste 3 ori mai mare decât cea publicată. Așadar cifrele reale sunt de 11.5% pentru SUA, 16.12% pentru zona EUR și un incredibil 31.77% pentru România. 

Imperiul Minciunilor

Fix așa a caracterizat Serghei Lavrov Occidentul Colectiv, în fulminantul său discurs ținut în plenul Adunării ONU. Imperiul Minciunilor! Mulți au considerat sintagma o figură de stil menită a apăra punctul rusesc de vedere în ceea ce privește actualul conflict din Ucraina. Doar că e mult mai mult de-atât. Nimeni n-ar fi crezut că, atât de repede, caracterizarea lui Lavrov își va demonstra justețea.

Fratele Fentanylului obține viză de SUA(o istorie mai puțin cunoscută a drogului)

Nu cred că mai există oameni care să nu fi văzut turmele de zombificați din marile orașe americane. Toată acea imagine, cu șiruri imense de oameni rămași blocați în poziții ciudate, nu are cum să nu te afecteze. Chiar și așa, există impresia că e vorba despre un fenomen izolat, care apare doar pe la periferiile marilor metropole. Iată de ce încă sunt mulți cei care încă privesc SUA ca „tărâm al făgăduinței”, fără a avea habar de imaginea completă.