Fratele Fentanylului obține viză de SUA(o istorie mai puțin cunoscută a drogului)

Nu cred că mai există oameni care să nu fi văzut turmele de zombificați din marile orașe americane. Toată acea imagine, cu șiruri imense de oameni rămași blocați în poziții ciudate, nu are cum să nu te afecteze. Chiar și așa, există impresia că e vorba despre un fenomen izolat, care apare doar pe la periferiile marilor metropole. Iată de ce încă sunt mulți cei care încă privesc SUA ca „tărâm al făgăduinței”, fără a avea habar de imaginea completă.

Am văzut un clip cu un individ din Ucraina care distrugea nervos alimentele dintr-un supermarket nemțesc deoarece „sunt din plastic și n-au niciun gust”, regretând mâncarea de acasă. Cu toate că e intens criticat pe rețelele de socializare, individul de fapt spune un mare adevăr, arătând adevărata față a „paradisului european”. În timp ce țara-i este distrusă din rădăcini în numele „idealului euroatlantic”, omul se revoltă dând piept cu realitatea de la firul ierbii. Desigur, asta nu-l împiedică să trăiască într-o disonanță cognitivă, probabil fiind deplin de acord cu deciziile politice din țara sa.

În fapt, din toată ecuația înțelegem o chestiune cât se poate de logică: întreaga societate occidentală este una goală pe interior, susținută însă de o propagandă imensă. Această propagandă, spre deosebire de cea comunistă, centralizată, este una cu un model centralizato-distribuit. Centrele de putere definesc liniile generale de propagandă, după care aceasta este perpetuată printr-o rețea distribuită în societate. Nu doar mass media se aliniază propagandei - așa cum se întâmpla în comunism. În paralel mesajele sunt preluate sincronizat de o rețea difuză, de „agenți sociali”, existenți la toate nivelurile societății. E o rețea parazitară, subvenționată prin tot felul de programe și sponsorizări obscure, dar care are meritul de a imita zumzetul societății, astfel încât temele propagandei să pară unele pornite de jos, de la oamenii simpli. E un țesut social tumoral, având rolul de a arăta ca o parte „nativă” a societății, asemeni celulelor canceroase care sunt parte a organismului atacat. 

Avantajul acestui tip de propagandă este dat de eficiența sa. Oamenii simpli, neînregimentați, ajung să se considere minoritari - cu toate că raportul de forțe e absolut invers - și să accepte direcțiile trasate ca pe niște elemente impuse de „coeziunea socială”, cărora nu te poți opune și pe care trebuie să le accepți așa cum sunt. E o propagandă de o eficiență uluitoare. Însă vine la pachet cu un mare dezavantaj: cu cât temele introduse sunt mai departe de normalitatea omului, cu atât mai mult crește gradul de anxietate. Sistemul propagandei occidentale știe asta și, pentru a nu se ajunge la fenomene extreme, tratează anxietatea cu anumite „refugii” pre-programate. În SUA, de exemplu, vei rămâne uimit de invazia de veselie de la televiziuni unde emisiunile umoristice sunt elementul central. De asemenea, mâncarea ieftină și multă are rolul său în „calmarea anxietății”. Obosit de violența propagandei, americanul se aruncă pe canapea cu o grămadă de mâncare pre-procesată, încălzită rapid la microunde, eventual și cu cu o cutie de bere slab-alcoolizată, și-și pornește televizorul căutând refugiul. Iar acolo i se servește divertisment la greu care, de asemenea, e presărat cu doze calculate de propagandă. 

„Tratamentul” social aplicat însă nu este unul eficient, fiind asemănător medicinei de azi care tratează simptomele, cei din spatele butoanelor fiind interesați de menținerea bolii pentru a-și asigura profiturile prin vânzarea de „tratamente ale simptomelor”. La fel e și cu anxietatea socială. Mașinăria infernală a sistemului occidental are nevoie de ea deoarece, prin intermediul tratamentului nu face altceva decât să-și asigure un și mai mare control asupra narativului social: individul anxios este împins spre medii de divertisment unde, pe lângă bancuri, îi sunt servite șabloane propagandistice cu lingurița, cât să-i readucă aminte că „asta vor oamenii”. 

Încă de prin anii 50 s-au observat disfuncționalități ale acestor tehnici. Pe-atunci nu era vorba doar despre anxietate, ci și de rezistență. Practic, pe măsură ce structura societății dădea semne de trezire din vrajă, au început să se dezvolte științele sociale, primind finanțări babane, la pachet cu tot felul de „guru” de prin toate colțurile lumii, consemnați „la centru” pentru rezolvarea spinoasei probleme de stabilitate. Sistemul de propagandă pus la punct de Bernays a început astfel să evolueze rapid către ceea ce vedem în prezent. Astfel s-a declanșat, într-o Americă ultra-conservatoare, așa-zisa „revoluție a tinerilor”, care apoi s-a răspândit peste tot în lume. Toate acele cercetări aveau să scoată la iveală arma de netăgăduit a „coeziunii sociale” manipulate, anume drogul. 

Drogul n-a venit de nicăieri. A fost cu noi întreaga istorie. Există relatări despre comerțul cu opiu încă din antichitate. Ca și acum, opiul era folosit în procese medicale datorită efectelor sale analgezice. Însă, la fel de adevărat e că, în anumite medii sociale, ajunsese să fie folosit ca acum, în supradoză. Aveau și anticii drogații lor, fără doar și poate, doar că într-un raport infinit mai mic decât în prezent. Oricum, consumatorul de opiu sau de alte droguri, era văzut ca un om bolnav, care-și administra singur medicația. Drogarea nu era o chestie cool, socială, așa cum este imprimat acum de către propagandă, ci un semn de „probleme cu nervii”, persoanele respective fiind văzute ca suferinde, în niciun caz ca model. 

Chiar dacă există o istorie a drogului, nicicând până acum nu a fost folosit pe o scară atât de largă. Sub efectul „cercetărilor” efectuate de jigodiile Școlii de la Frankfurt - care-au umplut campusurile americane de psihedelice(în special LSD) și care-au reușit astfel declanșarea „Revoluției Tineretului”, experiment social ale cărui consecințe le trăim în prezent. E drept că baza „cercetărilor” a constituit-o experiența victoriană a „drogurilor legale” din societatea engleză a timpurilor.  Astfel, drogul a ajuns să fie o componentă de bază nu doar a eficienței propagandei, ci și a tratării anxietății care tinde să-l facă pe om să evadeze din narativul propagandei. Astfel, individului care „nu mai poate”, i se oferă calea facilă a „liniștirii” prin intermediul drogului. 

La invazia americană din Afganistan, mulți au crezut că SUA va trece la jefuirea rezervelor minerale ale acestui stat. Aiurea, principala țintă pe care o urmăreau era eficientizarea producției de droguri deoarece drogul a ajuns un element esențial al „coeziunii sociale” a societății. Legalizarea consumului de „iarbă” a fost o altă necesitate a politicii americane deoarece drogurile existente, pur și simplu, nu acopereau cererea imensă. Așa cum am mai spus și în alte intervenții, retragerea din Afganistan a devenit un dezastru în momentul în care talibanii au interzis cultivarea macului, obligându-i pe fermierii afgani să cultive grâu. Mișcarea talibanilor nu a fost întâmplătoare: au fost împinși spre această decizie atât de ruși cât și de chinezi. Instantaneu SUA s-a trezit cu o mare problemă pe care-au acoperit-o cu fentanyl-ul, un drog de sinteză extrem de ieftin, care însă se bazează pe o componentă produsă aproape exclusiv de către ... China. Astfel, SUA a devenit dependentă de China în cazul acestei spinoase probleme. 

Armatele de zombie de pe străzile americane sunt expresia cea mai vizuală a „coeziunii sociale” americane. Oamenii aceia care stau cu capul în jos, nemișcați în poziții imposibile, sunt fața adevărată a sistemului socio-politic american. Mai e însă ceva: dependența de China e usturătoare. În urmă cu o lună, chinezii au experimentat o criză a fentanylului pentru a observa reacțiile de la nivelul societății americane. Americanii s-au speriat, căutând rapid un înlocuitor, astfel încât, într-o eventuală criză taiwaneză să nu devină  captivi. Și uite-așa au scos înlocuitorul din mânecă: Captagonul - Fenitilina pe numele său științific.

Ce este Captagonul? Un medicament utilizat intens ca drog în Orientul Mijlociu. Inițial era produs în sudul Europei și transportat prin Turcia în tot Orientul. Activitatea însă a fost monopolizată de Siria, care, pentru a-și rotunji veniturile, a deschis masiv facilități de producție de Captagon ale căror produse sunt distribuite apoi prin rețele clandestine în tot Orientul. În urmă cu vreo două săptămâni, serviciile de securitate ale lui Al Assad au descoperit însă că cea mai mare dintre rețelele care se aprovizionau din Siria, de fapt nu era „rețea”, ci avea legătură cu armata SUA. Imediat au suspendat livrările și au arestat „oamenii de legătură”. Partea frumoasă a venit după: americanii au bombardat facilitatea de producție din care se aprovizionau, transmițând în același timp, prin intermediari, că rețeaua respectivă trebuie lăsată să-și facă treaba. Pare că și Al Assad a înțeles interesul americani și a închis ochii.

De fapt Captagonul sirian este alternativa găsită la fentanylul chinezesc. Este chiar mai ieftin decât fentanylul, dar nu atât de puternic. Și uite-așa, Al Assad, din dușman de moarte al Americii se va transforma probabil în „prietenul nostru secret”. Iar Captagonul deja are viză de SUA, intrând, desigur, tot pe filiera mexicană.