duminică, 3 septembrie 2023

Despre conspirații și alte marote


Știați că participanții la summitul BRICS au semnat că vor considera în continuare ONU drept autoritate supremă? Știați că au semnat și că vor respecta Agenda 2030?”. Cam așa mă apelează cei care-mi critică pozițiile. În general, când ai opinii articulate nu ești atacat doar de cei care se consideră dușmani ci, culmea, de așa-zișii prieteni. Uneori stau și mă gândesc perplexat oare ce-o fi în capul unora care-mi dau argumente atât de firave, sperând să-mi dărâme judecata? N-am nimic cu oamenii respectivi, ci cu faptul că nu realizează cât de cunoscute și întoarse pe toate părțile sunt acele argumente. Să vii cu pretenția că deții secretul universului și să aduci ca argument niște informații puerile și ultracunoscute, reprezintă calea cea mai scurtă către penibil.

O să dezvolt însă ideea pentru toți cei care încă mai au dubii. Hai să vedem ce se întâmplă în spatele scenei. Într-adevăr, s-au semnat niște angajamente sforăitoare. Trebuie să ne îngrijorăm? Se face blatul, așa cum clamează în special adepții lui Dughin? Dacă suntem onești vom spune ferm în față: nu știm! Sunt discuții care se poartă în cercurile rarefiate ale puterii, astfel încât n-ai cum să ai o certitudine. Atât cei care-o afirmă cât și cei care-o neagă, în realitate n-au habar de nimic. Au ipoteze pe care le califică la nivel de „adevăruri supreme”.

Voi porni însă de la presupunerea lor, anume că BRICS-ul are de gând să facă un blat și, mai mult, să globalizeze lumea într-un mod chiar mai eficient decât o fac acum sclavii SUA. OK, pornim de la această presupoziție. În acest caz trebuie să ne îngrijorăm? Personal, chiar dacă este așa, susțin în continuare evoluția BRICS-ului. De ce? Sunt eu un globalist ascuns, un lup în piele de oaie? Aiurea, orice om cu toți boii acasă se teme de o societate totalitară. Spre deosebire însă de zevzecii vestici care nu au habar ce înseamnă o dictatură de tip estic, noi am trăit-o pe pielea noastră și nu ne-a fost deloc bine. Așadar, iată o chestiune paradoxală: cu toate că mă tem de o asemenea dictatură, par că trag cu cei care vor s-o implementeze. Chestiunea însă trebuie văzută din toate unghiurile.

Vi se pare că americanii, alături de cățeii lor din UE se opun implementării sclaviei? Vi se pare că ați dus-o diferit în perioada COVID față de, să spunem, China? Păi a cam fost diferit: în timp ce-n Europa și SUA s-au impus stări de urgență la nivel național - cu tancurile pe străzi - China a carantinat doar la nivel de oraș, cartier sau chiar bloc, anulând manifestările publice și scurtând festivitățile legate de Anul Nou. Cam atât. N-o să vă spun că a fost sau nu mai bine în China, mai ales în condițiile în care îmi persistă în minte blocurile carantinate pe scările cărora se pusese sârmă ghimpată. Ideea e că „liberalele” regimuri Vestice au adoptat măsuri la fel de restrictive, au încălcat drepturile și libertățile individului la fel de brutal și au luat măsuri la fel de aberante. Așadar, pornind de la ipoteza descrisă ne rezultă că atât unii cât și ceilalți au măsuri absolut identice. 

În acest punct realizăm că, sub nicio formă, n-ar trebui apărate „principiile vestice” bazându-ne pe argumentul slab că altfel ar veni bau-baul BRICS să ne încătușeze. Bun, putem așadar recunoaște că, dacă și unii și ceilalți au aceeași agendă, sub nicio formă nu trebuie să te transformi în apărătorul unei părți deoarece principiile de la care pornești sunt false. Din acest punct de vedere vă spun că eu sunt susținătorul BRICS-ului deoarece pornesc de la premisa susținerii „celeilalte părți”. Deci, dacă eu sunt integrat în regimul Vestic, a ține cu BRICS-ul se poate transforma într-un mai bine pentru mine. De ce? E simplu: în cazul în care Vestul e înfrânt de BRICS, pentru noi Agenda 2030 se suspendă. Pare paradoxal? Nu, nu e nimic abstract aici: o dărâmare a Vestului înseamnă o „pauză a puterii” pentru cei de-aici. Întreaga societate trebuie restructurată, se construiesc noi structuri de putere, noi paradigme, au loc alte cutremuri s.a.m.d. Chiar și dacă noile instituții vor fi construite după model chinezesc, tot va dura o groază până la implementare. O asemena ipoteză ar însemna cel puțin o decadă de respiro pentru cetățeni. Un fel de revenire a anilor 90, acea perioadă cu adevărat liberă, experimentată de țările Estului Europei. Pentru mine, ca individ, câștigarea unei decade de pauză a puterii ar însemna enorm. Nu, nu judec la nivel de umanitate deoarece un asemenea gen de gândire e păgubos și dezastruos din start. Judec doar din punctul meu de vedere. Și poate al celor care-și înțeleg prioritățile. De aceea spun apăsat: dacă Vestul va fi învins, cetățenii acestei zone a lumii vor avea parte de o perioadă -poate nu prea lungă, dar nici scurtă! - de fericire și libertate. Altfel, va fi jale!

Aș vrea însă să mai fac vreo câteva considerații. În primul rând, vă spun că am văzut cum China își pune semnătura pe tot felul de documente pe care, ulterior, le trece prin filtrul propriei gândiri, reinterpretându-le în termenii săi. Astfel, orice convenție pe care o semnezi cu „Farul Răsăritului”, devine subiect de interpretare, până la urmă rămânând așa cum au stabilit-o chinezii. N-ați înțeles cum merge interpretarea chinezească? Un exemplu: democrația. Chinezii au implementate absolut toate principiile democratice. Le poți studia constituția, setul de legi și nu vei constata nicio abatere. Însă, dacă vei merge acolo, vei înțelege că țara este în continuare o monarhie tradițională. La chinezi nu e marxism, așa cum se clamează, ci confucianism. Așadar și termenii Agendei 2030 vor suferi mutații astfel încât să se potrivească Chinei. 

Am luat ca exemplu China deoarece e cel mai serios membru al BRICS în ceea ce privește respectarea angajamentelor luate. Dacă însă ne vom referi la India, Turcia sau Rusia, cred că vom avea o cu totul altă perspectivă! Nu insist, dar ar trebui să înțelegeți cu ce avem de-a face acolo. 

Pe final am lăsat o scurtă analiză despre erorile pe care le induc panicarzii lumii actuale. „Ai văzut că în China vor să introducă ID-ul digital?” sau „Ce părere ai despre faptul că în Rusia se lucrează la rubla digitală?”. Sunt întrebări care-mi sunt adresate, toate fiind similare în stupiditate celei de la care am început articolul. Mă confrunt cu tot felul de „evanghelizatori de Facebook” care-mi aruncă anateme și care scot din tașcă tot soiul de amenințări ultimative. „Apocalipsa e la colț, ascultă-ne pe noi că altfel va fi jale!” - spun ei pe un ton suprem. 

Hai să vorbim deschis despre ID-ul electronic și despre banii electronici. Ai telefon, ai mail, ai cont de Facebook, ai WhatsApp sau vreo altă aplicație de chat? Ai pus-o! Deja ești purtător de ID digital. Carteluța aia mică, SIM-ul pe care-l introduci în telefon pentru „a avea număr” conține un certificat digital, un echivalent al ID-ului de care te temi atât. „ID-ul digital” nu e decât o recunoaștere din punctv de vedere legal al ID-urilor pe care le tot învârți în viața de zi cu zi. La fel se întâmplă și cu cardul pe care-l flenduri la cumpărături. Pe chip-ul ăla ai un certificat digital, iar banii pe care-i mânuiești sunt bani electronici, micuțule! CBDC-ul e doar o chestiune de optimizare a infrastructurii financiare, în rest nu e nicio diferență între CDBC și actualii bani electronici. Ah, aștept înjurăturile! Doar că înjurăturile nu schimbă cu nimic realitatea: sunteți mai încolțiți decât credeți!

Nu-i oare de râs faptul că aceste târle de neo-educatori - care prezintă teze puerile despre satanism și sataniști - n-au nici cea mai mică problemă în a încasa bani din publicitatea online, de a solicita donații de bani electronici sau de a gestiona, precum vrăjitorii, ID-urile electronice pe care le învârt pentru a părea mai mulți sau pentru a-și maximiza încasările? Comparați-i pe acești măscărici care pretind că se luptă cu diavolul cu cei care într-adevăr - în tăcere, izolare și cu multă smerenie - se luptă zi de zi și personal cu necuratul!  

Pun punct aici articolului, lăsându-vă să trageți singuri concluziile. Lumea e complicată și tiranică. Suntem disperați când constatăm cât de mare e tirania căreia trebuie să-i facem față. Iată de ce o pauză a puterii e singurul lux la care mai putem spera!

52 de comentarii:

  1. ,,In cazul în care Vestul e înfrânt de BRICS, pentru noi Agenda 2030 se suspendă. Pare paradoxal? Nu, nu e nimic abstract aici: o dărâmare a Vestului înseamnă o „pauză a puterii” pentru cei de-aici. Întreaga societate trebuie restructurată, se construiesc noi structuri de putere, noi paradigme, au loc alte cutremuri s.a.m.d. Chiar și dacă noile instituții vor fi construite după model chinezesc, tot va dura o groază până la implementare. O asemena ipoteză ar însemna cel puțin o decadă de respiro pentru cetățeni. Un fel de revenire a anilor 90, acea perioadă cu adevărat liberă, experimentată de țările Estului Europei. ,, Argumentul este subtire ... Modelul oricare ar fi el este dezastuos pentru omenire...iar cel chinezesc este cel mai periculos ...Restructurarea va fi brutala nicidecum ,, soft ,, asta nu trebuie sa gandesti mult ...si aduc un singur argument ...PLANDEMIA !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Vestul se autoinfringe. Nu cistiga nimeni. Cele doua conglomerate sunt produsele aceluiași stapin și ca urmare FAC PARTE DIN ACELASI COLECTIV.
      Aduceți argumente socio economice în caz ca nu sunteți de acord cu asta.
      Va asigur ca nu exista.
      Toti fac voia stapânilor.

      Ștergere
  2. https://gandeste.org/analize-si-opinii/james-corbett-revolta-impotriva-monedei-digitale-a-inceput/129259/

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. misto articolul! analizeaza realist evenimentele...cam asta mi-ar placea sa citesc si pe blogul asta

      Ștergere
  3. Pauza puterii?

    Deie Domnul Dumnezeu:

    Odhihna ei Vesnica/Eterna!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Stai calm ca este doar o impresie. Mai este mult pina la trimiterea ei unde se cuvine.

      Ștergere
  4. Puterea nu conspira niciodata, ci lucreaza discret .... intr un loc retras:
    "unde nu e durere, nici intristare, nici suspin!"

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Doru Stoian Asa este. Puterea lucreaza discret.... la punerea in practica a teoriilor conspirative!

      Ștergere
  5. Ultima fraza este singura,relevanta din tot articolul dar parca este spusa oarecum fortat ,justificativ,in defensiva.Asta este paradigma pe care o traim si de aici trebuie plecat.Hai sa nu mai pictam eroi cu cai albi.

    RăspundețiȘtergere
  6. Ăștia critică în toiul zilei monștrii digitali, dar nu își pot trăi viața fără să verifice notificările pe telefon. Ha-h-ha!
    Asta e precum un bețiv care își toarnă un pahar de rachiu și apoi îl blestemă pe distilator. E ca și cum ai critica agricultura industrială în timp ce te înfuleci Big Mac.
    Mă întreb, unde se termină critica și unde începe farsa?
    Critici care folosesc digitalul pentru a-l critica, intrând într-o buclă a absurdului.

    Să nu uităm de cealaltă tabără, puritanii tehnologici, reprezentați de tatăl meu de 70 de ani. Acest om își trăiește viața ca și cum am fi încă în epoca de piatră. Dar e ca și cum ai trăi într-o peșteră, și tot te-ai bucura de confortul adus de un foc făcut cu chibrituri moderne.

    Pe scurt, e vorba de ipocrizia, dulcea ipocrizie! Își croiește drum chiar și printre cei ce își imaginează că sunt mai presus de ea! Prima intrebare ar fi cand spui ceva: Oare sunt ipocrit? una la care policitienii nici măcar nu o au in reflex. Dar știm toți că politicienii e sinonim cu analfabeți. Uită cea mai recentă dovadă de analfabet nefuncțional și care sare și sus: "Cand 2 indivizi platiti vin de la Constanta, sa zica ca ii deranjeaza mirosul, Ba voi sunteti caraghiosi? niste agenti platiti de catre cine? o sa aflu eu" :

    https://fb.watch/mPRzKa8T7I/

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. "Pe scurt, e vorba de ipocrizia, dulcea ipocrizie! " Si cine sa-ti raspunda daca nu ipocritii tai? Cei care n-au internet nu-ti pot raspunde, categoria fiind nereprezentata pe blog-uri.

      Ștergere
    2. Doar cei care folosesc tehnologia, contra/impotriva Naturii, sunt de condamnat, si nu toata populatia care in marea ei majoritate, avea nevoie doar de un telefon mai prost decat utilizatorul sau, si nici decum de o unealta vicleana, cu care sa si faca si lui, si altora, mai mult rau decat bine.

      Ștergere
  7. Este foarte fin, adânc și adevărat ceea ce ați pus pe hârtie, dar pauza de putere poate însemna război generalizat, nu-mi închipui că va ceda cineva bucățica de carne fără război. Și aici avem o problemă.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Primele doua razboaie au necesitat ani de pregatiri, imprumuturi pentru masina razboiului. Banii sunt deja imprumutati, armele exista, mai nou si de altfel previzibil, Polonia se infige in Belarus. Pentru moment drone, rachete troznesc dincolo de Dunare. Cateva zeci de metri, cine stie, si vor ajunge si aici.

      Ștergere
    2. DD face referire la o pauza de putere, INSA DOAR vizibila pentru prostimea absorbita de tembelizor. În nicii un caz despre stapinii banilor care trag sforile.

      Ștergere
  8. O analiză excelentă, logică și pătrunzătoare, dle Diaconu. Ca de fiecare dată. Felicitări!

    RăspundețiȘtergere
  9. Poate ar merita discutată problema eliminării banului lichid (la nivel global!), introducerea monedei digitale centralizate (nu prin bănci!), cu argumente pro (cum s-ar mai da mită, cum s-ar deconta traficul ilegal, cum s-ar face creditarea, ce dimensiuni ar avea noile guverne) şi contra (posibilitatea constrângerilor impuse de guvernanţi).

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Orice lucru bun poate fi pervertit, sau desfiintat - ori, cel putin redus pana la nesemnificativ - daca nu se lasa pervertit!
      Restul, sunt doar vorbe in vant!

      Ștergere
    2. N are rost...înainte sa se întâmple. Exista deja destulă opozitie testata observabila în Nigeria.

      Ștergere
  10. "sunteți mai încolțiți decât credeți!"
    Da,asa e. Totusi acum (inca) poti avea un SIM nenominal. La care atasezi un cont de mail anonim,Nu e mare lucru, stiu. Dar ID-ul digital ar insemna "aplicarea Active Directory" la nivelul intregii societati. Se pot drepturi sau interzice accesul la.practic , orice doreste "Adminul"

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. De ce nu ma mira: ca Cain il omoara pe Abel, ca sa nu aibe cu cine sa mai imparta ceva?

      ITul=NeoSecurism!

      Ștergere
    2. Deja astea-s conspirationiste, man, hai serios! Avem SIM-uri de vro 25 de ani? CNP-ul vine cu nasterea, ID-uri, parole...pe bune, cine a patit ceva din cauza asta?? Ca si in comunism, filati, sicanati erau aia mai "speciali", restul pulimii n-avea securelul la 10 metri in spate pe strada! Inteleg exagerari, dar pana unde?

      Ștergere
    3. De unde ai tu SIM nenominal?
      Sau, ce mai conteaza daca SIMul e nominal sau nenominal, daca tot e supravegheat si poate fi usor detectat si apoi si identificat detinatorul?
      Si daca e de unica folosinta, ce mare folos?

      Ștergere
  11. Games publisher Activision has announced that it will use artificial intelligence to listen in on the voice chat of ‘Call of Duty’ players and punish anyone using “hate speech” or “discriminatory language.”
    Ce parere aveti, in cativa ani, cu ID digital si IA ceva mai dezvoltata(desi nici acum sta rau) ...Big Brother ar fi mic copil

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Strict cu asta sunt de acord. Orice efort de a opri expresii demonice generate de BEZNA MINTII IN LIPSA DUHULUI sunt binevenite.
      Amza

      Ștergere
  12. https://www.forbes.ro/cele-mai-mari-companii-publice-din-rusia-in-2022-263754 ...cele mai mari companii private din Rusia sunt in domeniul resurselor de materii prime si armament ...statul are maxim 30 % din capitalul social.Decizia nu o ia statul ci marii oligarhi...adevaratii detinatori ai puterii in Rusia .La fel stau lucrurile si in China ,India si in toate statele Brics ...Cine spune ca Bricsul este in avantajul nostru ori este naiv ori se preface...Parerea mea este ca Bricsul nu suspenda Agenda Globala ci o accelereaza ...si a fost construita pentru asa ceva ...ptr.a pacali umanitatea si accelera evenimentele...

    RăspundețiȘtergere
  13. https://www.cotidianul.ro/adrian-severin-brics-primele-caramizi-ale-noii-ordini-mondiale/?fbclid=IwAR3j9W2LAY5pkK6hYWok-IFiF4_6GVrw-WyvIhbiMh97jcGFjJErKQx2qeo

    RăspundețiȘtergere
  14. Articol bun. Insa mie la nivel de cititor mi se pare că scapă ceva. Cu tot respectul , sincer , pentru d nul Dan , vreau sa expun o părere. Introducerea CDBS va face sa nu mai existe bănci. Banii sunt transformati in vouchere. In acest caz nu mai putem discuta de libertate , proprietate , demnitate până la urmă. Intrând în acest sistem și implementandu l , guvernele nu fac altceva decât să ne transforme în sclavi. Dar nu ca cei din epoca romană. Mult mai rău. Iar agenda se va impune în 2030. Timpul este extrem de scurt. Și nu știu dacă putem sa avem pauzele de care vorbea autorul articolului. Ca și la un pacient cu cancer mai are 6 ani. Duce organismul la moarte. Pana atunci pacientul are speranța , dar este din ce in ce mai slăbit ... Și se gândește ... 'la final'.. ce sa spun , facand o paralelă , finalul este 2030...in cazul nostru. Cred că alta cale va alege D- zeu sa rezolve "problema" .

    RăspundețiȘtergere
  15. Buna ziua. Nu pot intelege asa cum si dumneavoastra sugerati, cum de nu gandesc un pic oamenii. Sa spunem ca au semnat asa zisa agenda 2030. Eu nu vad interesul Rusiei de a aduce la BRICS o astfel de discutie. Mai mult mi se pare o recunoastere si o supunere, ceea ce cred ca nimeni dintre membrii BRICS nu doreste acest lucru. Printre altele aceasta agenda cuprinde si reducerea populatiei. Nu cred ca rusii asta vor. A semna un acord prin care se recunoaste OMS de catre o asociatie a carei membri sint deja semnatari, mi se pare trasa de par aceasta afirmatie. Parerea mea, poate gresesc... Cu stima.

    RăspundețiȘtergere
  16. analiză excelentă, logică și pătrunzătoare, dle Diaconu. Ca de fiecare dată. Felicitări!

    RăspundețiȘtergere
  17. Daca te lupti cu hologramele - fentele masonice - esti pierdut!
    Trebuie sa cauti ca sa distrugi sursa lor, daca chiar vrei sa lupti cu cap impotriva lor!

    RăspundețiȘtergere
  18. alti actori aceeasi piesa. dupa noul razboi: 2 noi blocuri politice "antagoniste", 2 noi blocuri militare "beligerante", alt razboi permanent (rece pentru cei mari, fierbinte pentru cine are ghinionul sa fie in noile ucraine), populatiile tinute in teroare asmutite sa se urasca, control total (lagare digitale si fizice) pentru binele comun, ideologii rebranduite, aceeasi stapani, alti vechili. daca se ajunge la razboi nuclear o granita va fi pe linia marea neagra-marea baltica cu o zona gri de nelocuit, improprie vietii.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Razboi nuclear ? Asta-i alta minciuna ...bomba nucleara.De ce japonezii au cea mai mare rata de populatie cu varsta avansata ?

      Ștergere
  19. Cateva argumente care sustin ca pretinsa "tiranie" inteleasa de unii este necesara si chiar utila...
    Comunismul se spune, a anulat din drepturi; caderea lui a condus la o exacerbare a drepturilor, la multe extreme, pe axe. In traficul rutier, pe vremuri lumea era atenta la militieni, incerca sa respecte regulile. Acum au toti "drepturi" urcate la cap si arzand toti neuronii: lumea nici ca intoarce capul pe trecerea de pietoni, ca e verde si au "dreptul". N-are decat tirul sau drogatul sa intre cu masina in stalp, ca ei nu grabesc pasul. Au 20-30 secunde (depinde de semafor), pot traversa si in reluare, care-i problema?
    Mancarea pe cartela il tinea pe om sanatos, nu tu zahar si ulei sa bagi ca in cisterna doar pentru ca se gasesc oriunde. Cati obezi erau atunci si cati sunt acum? Cati sedentari erau atunci si cati sunt acum? Si de ce?
    Imi plac chinezii incolonati la randuri, cozi, la semafoare etc. La noi lumea a ajuns sa dea buzna in maxi, tramvaie, autocare imediat ce se deschide portiera; trebuie sa urle soferul "lasati lumea sa coboare mai intai". Cretinii cu drepturi urcate la cap nici nu gandesc ca...mai intai golesti ceva ca apoi sa umpli! Cum sa intre turma in maxi, iar aia de pe scaune sa poata iesi printre noii veniti disperati de parca vine potopul?
    ID-ul digital e un ideal si o contramasura pentru toti cei care cred ca li se cuvine totul. Atentie la nuante. Prea multa lume spune "blocul meu", "strada mea", "orasul meu". Cum adica "blocul meu"? Suntem proprietari pe tot etajul, scara, pe tot blocul? Unii nu concep sa intre straini in scara ca li se incalca proprietatea care realmente se opreste de la usa apartamentului. Am sugerat (degeaba) la sedinta de bloc sa se implementeze cartela la lift, pentru ca oamenii normali fac 4...8 drumuri pe zi cu liftul iar altii sute, ca ii mananca si circula excesiv peste tot, poluand, consumand resurse de tot felul. Parerile mele n-au importanta daca sunt apreciate sau nu, oricum se va implementa, sper cat mai curand.

    RăspundețiȘtergere



  20. https://trenduri.blogspot.com/2023/09/despre-conspiratii-si-alte-marote.htm

    Comentariu la articolul de mai sus.

    Dane, trebuie să recunosc că ești un mare manipulator prin faptul că ești un fin psiholog, în fapt nici nu cred că reprezinți o persoană ci o celulă, un grup de lucru care pescuiești in ape tulburi, ape pe care în anumite situații tot tu le tulburi. Iar bibanii mușcă, tu tragi concluziile și reglezi ulterior tirul.
    Îmi permit să-și conturez profilul după toți acești ani în care te-am citit constant. Ai puterea cu adevărat să crezi o dependență pentru cititori față de articolele tale, e posibil chiar tu să fi cel care te hrănești din această dependență. Vrei să lași impresia că ești cumva tangent creștinismului, nu potrivnic lui, precizând că nu ești un practicant al lui. Vrei să dai impresia că lupți cu sistemul dar niciodată nu ai atacat profilul în esență al celor din spatele lui, ba mai mult ai luat în derâdere problema kazaro-iudaică la care mulți neaveniți, după cum zici tu, vor să dea impresia că se pricep. Totuși nu ai abordat-o niciodată, oare de ce?
    Îi consideri troglodiți pe luptătorii apocaliptici, neînțelegând miza reală a sfârșitului. E posibil să fii doar un ignorat sau un superficial ori chiar să reprezinți dușmanul, pescuind cum ziceam în ape tulburi. Ce faci tu dă impresia unui experiment social, în realitate culegând date prin tot felul de provocări, care te ajută în final să creionezi profile sociale. În cazul în care nu ești în slujba dușmanului, fără să vrei faci lucrarea lui, tocmai printr-o neasumare creștină reală și practică. Fără această asumare nu aduci nicio soluție, ci tot ce faci nu este decât cronica unei morți anunțate, în cazul în care predicțiile tale se adeveresc ori să abați atenția cititorilor pe căi lăturalnice inducând în oameni false așteptări sau nădejdi (vezi războiul din Ucraina). Îți ofer mai jos un text bornă care fixează baricada pe care te găsești și pe cine ai în spate. Ce zici, dacă nu reprezinți această forță din spate, ai publica ceva de genul ăsta? Omule, dacă ești de bună credință, intră cu adevărat în Biserică, și lasă-l pe Domnul să lucreze prin tine. Așadar vizitează un duhovnic constant și mergi la slujbele Bisericii tot constant, fără abatere în duminici și sărbători. Cercetează niște povățuitori duhovnicești. Curățește-te și câștigă har, că vei avea nevoie de el în marile tribulații care vor veni. Lasă perspectiva asta minoră cu anii de pace de care să mai profiți puțin în viața asta. Este penibil pentru unul care are pretenția că anticipează viitorul să gândească în astfel de categorii. Ridică ștacheta în primul rând în viața ta personală, lărgește evantaiul timpului spre veșnicie sau în legătură cu veșnicia. Toate acestea ți le spun în ideea că ești om și nu o celulă de criză revoluționară care lucrează chipurile pe baricada cea bună.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Fain ce ai scris...imi place ...mi-ar fi placut sa o fi scris eu...si eu m-am gandit la ce ai scris tu !

      Ștergere
  21. Cand le zici unor hastagisti ca e o ineptie sa mananci gandaci, argumenteaza ca matale in cazul ID-ului digital, iti spun "pai mananaci deja, dar nu stii, hahaha". Un fel de a-ti face in ciuda. Argumentul e inept, caci doar intareste prezumtia de la care s-a plecat, deci e mai rau decat se credea! Asa se poate raspunde si la chestia cu ID-ul digital, daca deja se intampla, e si mai grav, ceea ce inseamna ca "apocalipticii" aia au dreptate. In continuare faci ca aia care-ti replica, "daca nu-ti place Occidentul, de ce stai pe Internet sau de ce folosesti Mirosoft daca-l urasti pe Gates"? Argumente d-astea merg la prosti! Ma asteptam la ceva cu sens, nu "sâc, sâc, sâc", ca imbecilii hastagisti. Si tu te repezi sa-mi zici ca-s cu "apocalipticii" ca nu sunt. Vino insa cu ceva serios, nu cu prostii. M-as mira sa publici asta...democratule!(ca nu e prima oara cand cenzurezi)

    RăspundețiȘtergere
  22. "nu e nimic abstract aici: o dărâmare a Vestului înseamnă o „pauză a puterii” pentru cei de-aici. Întreaga societate trebuie restructurată, se construiesc noi structuri de putere, noi paradigme, au loc alte cutremuri s.a.m.d
    Daca s-ar construi noi structuri de putere, asta ar inseamna ca toate cele care sunt in functiune acum se vor desfiinta? Armata, securici, jandarmi, politicieni? Toti vor fi "exmatriculati"? Si ce vor face?

    Dar, mai ales, ce/cine le va lua locul? E cineva de aici, din comunitatea cititorilor lui DD, de ex, care ar vrea/putea sa se implice in noile structuri de putere? (Ca eu, va spun sincer, nu as fi in stare. Pe mine, de m-ar lasa lumea in pace, in familia mea, cu gospodaria mea, fara sefi si fara subalterni, doar cu colaboratori, as fi cel mai fericit...)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Puterea e ubicua si omniprezenta, dar hai sa te intreb ceva. Poti crea o schema globala de putere care sa le convina absolut tuturor, respectiv poti optimiza tu, personal, agenda 2030? Actualul proiect e optim si optimizabil. Nu anticipez desi in mare masura am facut-o.

      Ștergere
    2. Înainte de toate, Daniel, trebuie aflat motivul real al acestui plan schițat și testat începând din anii '70.

      Nu poți optimiza nici măcar un rahat dacă nu știi motivul pentru care îl faci, iar noi doar "anticipam" și ghicim.
      Micilor 99% nu le este dat sa afle, nu au clearance ptr asemenea perspective. Ei au datoria doar sa execute.

      Ștergere
  23. Teoretic ai dreptate poate si practic dar posibil ca acel respiro sa nu fie chiar atat de mare si nici prea consistent ! Agenda 2030 e una si aceiasi pentru toti , ne lasa sa credem ca se cearta unii cu altii la fel cum fac la noi PSD cu PNL dar acolo sus isi duc planul mai departe !

    RăspundețiȘtergere
  24. DD esti fara speranta. Cand o sa inceapa adevaratul show...BRICS este parte a dialecticii hegheliene pe care "marele papusar" (satana despre care tu crezi ca este doar un personaj de basm) o desfasoara sub ochii omenirii habauce. Daca BRICS inseamna dedolarizare, tot atunci BRICS inseamna CBDC, sustinute pe fata de catre toti membrii BRICS. Vorbim incepand din 2025. O tii danga-langa ca CBDC nu este programabila desi toate evidentele arata ca este programabila si va fi impusa la nivel global. La ora actuala fiara globala digitala NU leaga "a vinde si cumpara" de inchinare. Diferenta o vei intelege prea tarziu sau deloc.
    "Iată de ce o pauză a puterii e singurul lux la care mai putem spera!"
    Daca asta este tot ce poti spera, esti fara speranta...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. @Anonim 18:44
      Dar dumneata la ce speri mai mult? Ti se pare ca lumea se mai poate intoarce din drumul pe care a luat-o?

      Ștergere
    2. Această înviere fizică din moarte este singura scăpare, salvare a oricărui Om care a existat vreodată pe aceasta Planetă a morții https://m.egwwritings.org/ro/book/2000.3754#3754

      Ștergere
    3. Eu as adaugă că ne îndreptăm către o pauza a puterii supreme, cind pentru citiva ani, Dumnezeu, în vederea filtrării sufletelor va opri orice intervenție a Sa.

      Slava Domnului ca inca nu suntem acolo insa semnele FARA PRECEDENT încep sa mijeasca la orizont. Asta se vede cu ochiul liber.

      Ștergere
    4. Dumnezeu se află "in pauză " de șase mii de ani ( singura intervenție a fost în Persoana Domnului Hristos! iar în rest acționează prin Spiritul Său în mod individual asupra vieții fiecăruia)
      Și probabil că râde copios când observă cat de mult se căznește Lucifer să distrugă in șase mii de ani..ceea ce Dumnezeu a creat în DOAR șase zile literare!
      A ajuns ridicol Lucifer!

      Cine nu crede in existența unui Dumnezeu Personal. Unicul Creator al tuturor - este ca o trestie bătută de vânt!

      Iar în privința finalului Planetei pământ - există mărturiei distrugerea Ierusalimului :
      https://m.egwwritings.org/ro/book/2711.52#52

      https://m.egwwritings.org/ro/book/2000.3655#3655

      Ștergere
    5. Scuze...eroare de scriere : șase zile LITERALE ale Actului creației lui Dumnezeu, ... nu literare cum din greșeală apare in comentariu

      Ștergere
  25. Tot despre conspirații:
    există un război fizic real, indiferent de forma? ( asimetric, hibrid, pe sectoare - informațional, meteo, seismologic, biologic, cu arme sofisticate cu energie direcționată , ...etc)
    https://benjaminfulford.net/
    https://justpaste.it/u/OculumLabs
    https://t.me/csrqnews
    https://t.me/hex4gon1

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Doamna, va recititi comentariul inainte de a-l posta? Elucubrati gratios despre arme "sofisticate" cu energie directionata. Pot fi si nesofisticate? Ce intelegeti prin energie directionata? Nu raspundeti, ca n-aveti argumente. Creierul dvs. este o varza totala, un amalgam cretinoid de de axiome cu pretentii de adevaruri.
      Preconizez ca mergeti la biserica des, va recomand sa iesiti din grupurile mironositelor. Si lasati fizica pe seama altora, n-aveti tangente cu domeniul. Fie aveti maxim liceul, fie v-au sarit sigurantele.

      Ștergere
    2. Trecând peste jignirile dvs nejustificate, va notez două pagini web cu o înregistrare video a unui eveniment presupus a fi fost declanșat de arme cu energie dirijată, și altă pagină web cu un interviu luat unui fost pompier despre ce se întâmplă de zeci de ani cu nativii din Hawaii și cum NU a fost un incendiu acea tragedie. https://t.me/GhostEzra/647
      https://www.ournewearthnews.com/ex-firefighter-lahaina-was-not-a-wildfire-natives-been-targeted-for-death/

      https://www.ournewearthnews.com/maui-hawaii-strange-vertical-flash-caught-on-video-what-in-the-hell-is-that/

      Oricum știu că necredința unui Om nu dispare nici chiar înaintea raționamentelor, dovezilor , ci doar bunătatea lui Dumnezeu poate altoi in fiecare dintre noi o natură spirituală prin care sa putem accesa viața eternă! In plus, pe lângă rațiune, Omul mai are și Voință și Credință ( dimensiunea spirituală prin care putem percepe ceea ce nu se vede) Cel puțin aceste trei elemente ne deosebesc de animale!

      Și o mărturisire: nu sunt creștin, nu am vreo religie și nu sunt înregimentată in niciun sistem ( organizație) Am avut o experiență religioasă creștină timp de șapte ani, și mi-a ajuns , ...nu cred in sacrificiu, Hristos fiind ucis de către Lucifer prin agenții umani , și deci la Golgota nu a fost un sacrificiu ci o crimă!

      Ștergere
  26. E limpede ca banii, fizici sau inca nematerializati, pot exista doar in cantitati limitate, deci ei vor fi perpetuu insuficienti, indiferent de momentul in care apare nevoia unui surplus!
    Iar controlul lor, nu pote face altceva, decat sa intarzie aparitia nevoii unui surplus.
    Nu poti tipari/emite electronic niciodata, stimuli suficienti unei nevoi natural incontrolabile!

    RăspundețiȘtergere
  27. Daniele, esti mortal!
    Ai uitat vorba lui Petre Tutea:

    "O baba cel mult cu liceu, e mai aproape de Dumnezeu, decat cel mai instruit/ilustru dintre popi!"

    RăspundețiȘtergere

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)