duminică, 17 septembrie 2023

Calea damnaților


Ca să înțelegi lumea din care faci parte trebuie să privești către ceea ce se întâmplă sub ochii tăi, fără a apela la intermediari. Bunăoară, înțeleg că cetățenii din Plauru sunt extrem de mulțumiți de adăpostul anti-dronă construit de armată deoarece se va dovedi extrem de util în această iarnă: au de gând să mute animalele acolo.  Dincolo de hilarul situației, avem o mostră de gândire sănătoasă: oamenii din zonă n-au timp de manipulările televizionistice, dar transformă în utilitate benefică tembelismul autorităților. Iată așadar că e bună și propaganda la ceva: animalele din Plauru vor fi mult mai mulțumite în iarna asta.

Ce faci însă atunci când nu poți privi direct evenimentele, iar consecințele acelor evenimente te lovesc din plin? E o întrebare extrem de serioasă în condițiile în care trăim cu handicapul a câteva secole de istorie falsificată. Citesc, de exemplu, că în Canada s-a pus în mișcare o acțiune de distrugere a cărților pentru copii de dinainte de 2018 întrucât acestea nu sunt suficient de „inclusive”. Ei bine, aici avem un exemplu despre cum se manufacturează obiceiurile societății, despre cum se clădesc falsele tradiții, despre cum chestiuni care unora li se par „normale” au de fapt o fundație absolut anormală, fiind însă implantate grosolan în așa-numita „conștiință publică”.

Răspunsul este complex. Cineva ar putea spune instant: trebuie să citești! E cu dus și întors. La cum se falsifică în zilele noastre e greu de crezut că îți vei găsi în lectură adevărul. De fapt, important este să citești sursele credibile, sursele vremii, care îți prezintă o imagine cât mai fără perdea. Chiar și așa, experiența poate fi una falsă. Dacă, spre exemplu, te apuci să-l citești pe Argetoianu, intri pe o stradă fără ieșire deoarece omul era doar o jigodie cu ștaif a vremii, iar jurnalul său e un document lăsat pentru a-i justifica jigodismul. Omul însă, așa cum am afirmat, avea ștaif întrucât, citindu-l, te trezești că-i dai dreptate. Asta e capcana: chiar și atunci când mergi direct la sursă, lectura își poate introduce virusul autorului, te face să gândești ca el, iar de-aici ai liberă calea către erorile absolute. 

Cum poți face atunci? Există o cale a damnaților. Personajele negative ale istoriei, cele înfierate în manuale, aruncate la gunoi și scuipate. Cele despre care nu se poate vorbi decât negativ. Abia când înțelegi acele personaje istoria devine coerentă. OK, putem cădea de acord că X e rău, dar acel rău nu poate veni din senin, de niciunde. Trebuie înțeles de ce X era rău, de ce Y era diabolic sau de ce Z a comis atâtea crime. Înțelegând motivele care i-au condus pe X, Y și Z la ceea ce au făcut, istoria capătă coerență. Doar că falsificatorii știu acest lucru. E o luptă deja începută de ei. Iată motivul pentru care îți oferă cu nesaț „portrete” ale celor care trebuie să fie incriminați. Astfel, coerența „câștigată” din lectura acelor false portrete este una falsă.

Există doar o singură cale: întoarcerea la original. Dacă damnatul a scris ceva, atunci acele scrieri trebuie să fie o sursă principală de informare. Dacă nu a scris nimic, atunci scrierile apropiaților săi sunt importante. Și, pornind de la aceste lecturi, devin esențiale fenomenele culturale ale epocii: articolele din ziare, istoriile apărute atunci, chestiunile mai frivole precum foiletoanele, piesele de teatru ale vremii s.a.m.d. Doar așa ne putem apropia de adevăr, iar întregul fenomen capătă coerență. De asemenea, falsurile din cărțile oficiale de istorie devin vizibile, picând precum bucățile de faianță prost fixate. 

E o muncă teribilă, dar care merită făcută. Chiar dacă pare greoaie, să știți că are partea ei de satisfacție: odată ce înțelegi capeți o altă lumină și te simți mult mai coerent în gândire. Chiar și dacă nu ai timp să studiezi întreg fenomenul extins, cel puțin întorcându-te la damnat îi dai dreptul la un recurs, într-un proces în care tu ești judecătorul. 

De ce v-am spus toate aceste chestiuni? Pentru că suntem ultimii dintre oameni care încă ne mai permitem acest lux. Cei care urmează nu vor mai avea astfel de posibilități. Tehnologia actuală se va dovedi monstruoasă în a falsifica absolut tot. Dacă acum încă avem acces la sursele nealterate, pe măsură ce algoritmii AI vor fi puși să scrie istoria tot ceea ce acum se găsește cu o relativă ușurință, atunci va dispărea cu totul. Vor fi fabricate(sau rescrise) jurnale ale damnaților astfel încât aceștia să se auto-incrimineze sau să facă facilă „dovada” că erau doar nebuni și-atât. Chiar și pentru asta merită să vă adunați cărțile și documentele care încă există pentru a putea avea materialul nealterat, necesar înțelegerii istoriei.

P.S. Acum câteva zile am vrut să-mi surprind niște buni prieteni ducându-i la „Le Bistrot Gourmand” și am rămas surprins de o imagine: băiatul lor, în vârstă de 14 ani, se uita la meniu prin intermediul camerei foto a telefonului. Am crezut că are o problemă cu vederea și că folosește telefonul ca lupă. L-am întrebat discret pe amicul meu dacă fiul său are probleme cu vederea, iar acesta mi-a spus zâmbind: „Nu, de fapt nu știe franceză și utilizează Google Translate”. Recunosc, sunt din altă lume. Chiar dacă acea tehnologie nu e una complicată, văzând-o în acțiune ajungi să te înfiorezi. În demonstrația de „virtuozitate” a tânărului, am înțeles cum traducerea scrisului care apărea magic cu aceleași fonturi este un stadiu incipient al falsificării care urmează să se petreacă la scară mare. Capacitatea de falsificare a noilor tehnologii devine nelimitată, mai ales atunci când sunt dotate și cu funcții de inteligență artificială. 

15 comentarii:

  1. Prostii. Chestiile importante oricum le știu (aproape) toți, dar li se fâlfâie.

    https://redirect.invidious.io/watch?v=PPlysHazvQw

    2:32: "everybody knows everything and everybody's going somewhere, ignoring someone..."

    RăspundețiȘtergere
  2. Azi, conform calendarului ortodox, sărbătorim mucenic Sophia (Înțelepciunea) şi fiicele ei Pistis (Credința), Elpis (Nădejdea) şi Agapi (Dragostea). La mulți ani tuturor celor care le urmează!

    RăspundețiȘtergere
  3. Și dacă și ceea ce credem noi că este autentic, este doar un alt fir narativ impus în urmă cu suficient de mult timp pentru a deveni "adevărul" ?!

    RăspundețiȘtergere
  4. Domnul Diaconu
    Referitor la articolul de mai sus, ce lecturi (carti) în limba româna sau engleza, franceza, italiana recomandati dumneavoasta pentru adulti dar si pentru copii si adolescenti. Va multumesc anticipat.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. "Cartile din carti se scriu" .J L Borges.Din pacate s ar putea sa nu mai fie valabil.Recomandarile respectate gazde, vedeti un articol precedent.

      Ștergere
  5. Multumim Dl.Diaconu.Exceptional articolul.
    În doua-trei generații, perceptia societății si sistemul de valori vor fi total diferite.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Acum cred ca suntem deja a treia generație. In opinia mea, prima a fost cam cea din epoca Flower Power. Mărul otrăvit, Școală de la Frankfurt. Acum au suport " hard" mult mai performant decat Stalin sau Goebbels.

      Ștergere
  6. https://www.incorectpolitic.com/carti/
    cât o mai rezista necenzurat, adică interzis, șters

    RăspundețiȘtergere
  7. https://prosicontra.com/?page_id=25

    RăspundețiȘtergere
  8. "... ce chilie durată s-a făcut la poarta bisericii pentru şcoală; ş-apoi, să fi văzut pe neobositul părinte cum umbla prin sat din casă în casă, împreună cu bădiţa Vasile a Ilioaei, dascălul bisericii, un holtei zdravăn, frumos şi voinic, şi sfătuia pe oameni să-şi dea copiii la învăţătură. Şi unde nu s-au adunat o mulţime de băieţi şi fete la şcoală"

    Adică școala a fost înființată de biserica. Nu de autoritățile laice. Și fără" discriminare de gen" (scuze pentru poziția ghilimelele dar autocorectura asa vrea)

    Norocul idioților care ne conduc e ca generațiile născute după 2000 și crescute cetățeni europeni cu drepturi nu prea mai citesc

    RăspundețiȘtergere
  9. Super! De fapt cred ca e cel mai important articol. Chiar trebuie republicat periodic. Numai cine nu citește nu poate să-și dea seama. Daca inițial au redus accesul la informație ( materiale pe care le găseam acum 10 ani sunt imposibil de găsit azi ), acum tehnologia le permite sa modifice conținutul. Si e doar începutul. Poti muri dacă încerci rețete scrise de inteligenta artificiala dar semnate ca și cum ar fi scrise de om. Nu e ceva nou. Pe timpul epocii de aur exista publicația "Tehnium". Multe din schemele descrise erau intenționat greșite pentru a induce în eroare. Cata pierdere de timp! Pana făceai rost de piese...punerea în opera...si dezamăgirea. Numai un naiv poate crede ca timpurile nu se repeta. Un bătrânel îmi spunea: "Am trăit sub rege, a venit razboiul, apoi au venit comunistii, revoluția, iar acum experimentez democrația. Ești naiv dacă crezi ca vei trai toată viata sub aceiași orânduire!"

    RăspundețiȘtergere
  10. Interesant ce spuneti, domnule Dan. Dar eu, pentru varsta ce o am, 78 de ani, pot sa-ti spun ca se va ajunge a se crede ceea ce se va impune. Eu m-am nascut imediat dupa razboi si am trait pana la 50 de ani in tara mea. Am urmat scoala si am devenit adult crezand si intelegand ceea ce ni se spunea prin manuale sau carti diverse. Cand am ajuns in State, tot lecturand, am inteles in ce falsitate am trait si continuam sa traiesc.In jurul meu majoritatea credeau tot ceea ce li se impunea. Cand vrei sa cunosti adevarul, mai intai simti ca ceva nu este adevarat in ce afli pe caile oficiale si daca continui a simti ca vrei sa cunosti adevarul, multe cai ti se va deschide ca sa-l afli. Ceea ce nu trebuie sa dispara nu va disparea indiferent ce metode vor avea de modificare a adevarului. Dar nu ori si cine este capabil sa observe adevarul. Tine de constiinta. Pot sa modifice "ei" cat or vrea istoria, mai devreme sau mai tarziu, adevarul se va revela.Numai bine va doresc/ iti doresc!

    RăspundețiȘtergere
  11. https://rumble.com/v3hcium-o-fresc-a-colonizrii-strine-a-spaiului-romnesc.html?fbclid=IwAR0zorAGsi3WY8mmLrYYDqX-8Ke8hGWDJWFrpYB0GFsn6s37OzGlLcFagMs

    RăspundețiȘtergere
  12. Tare P.S. ul! (revelație cunoaștere intuitivă, condei); neplacut cu părinții care...aquieseaza. Matrix , "Relatare despre Regele David "si "1984" laolaltă.

    RăspundețiȘtergere
  13. https://edwardslavsquat.substack.com/p/russia-must-close-the-cattle-tag

    RăspundețiȘtergere

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)