Cum am fost demascat de proștii solemni cu studii la SNSPA?

Îmi propusesem, să scriu azi despre cum va arăta lumea într-un orizont de 10-15 ani, doar că m-am trezit în această dimineață cu o grămadă de link-uri postate către același site. Faptul că sunt făcut propagandist rus nu e o noutate, astfel încât nu prea insist când mai văd asemenea trimiteri. Doar că în dimineața asta era ceva diferit, părea a  fi un atac: aceleași link-uri inundau nu doar blogul, ci și social media, în special Facebook-ul. Apoi, pe toate canalele, am început să primesc semnale cum că „ia te uită ce a apărut despre tine”. Nici nu m-am trezit bine când m-am apucat să citesc ce se scrie despre mine. Wow, e grav! M-au demascat! Să o luăm totuși cu începutul.

Ați auzit de Carmen Dumitrescu? Nici eu! Așa că am început de aici, de la analiza „autoarei” articolului cu pricina. Profilul e cât se poate de transparent: a terminat SNSPA - asta ar trebui să vă spună aproape totul - apoi și-a plimbat fundul pe banii noștri prin TVR, după care și-a mutat prezența-i cvasi-anonimă prin instituții media artificiale gen RePu(b)lica sau actualul site „de investigație” care-i aparține. 

SNSPA este o instituție care nu doar că ar trebui desființată, dar marii majorități a celor de-acolo ar trebui să li se impute salariul pe care l-au încasat nejustificat deoarece nu sunt decât niște farsori, pseudo-intelectuali tapetați cu titluri universitare. Instituția a moștenit deplin fostul Ștefan Gheorghiu, școala care-i transforma pe comuniștii proști din câmpul muncii în proști cu diplomă. Fără diplomă nu puteai urca în ierarhia statului comunist, astfel că a fost inventată școala cu rang de facultate care să transforme mâncătorul analfabet de rahat, cunoscut sub numele de „propagandist de partid”, în viitorul prim-secretar sau mai știu eu ce alte funcții. Actuala SNSPA este o instituție aparținând de facto SRI și având ca menire spălarea pe creier a rataților care-i trec pragul. De ce spun de SRI? Păi e simplu: Remus Pricopie - individul care și-a ascuns până și CV-ul profesional de pe site pentru ca nu cumva cineva să-i investigheze teza de doctorat(spun bine, tovarășe?) - este rector al instituției în cauză, dar și soțul soției sale cu o prodigioasă activitate de chimistă în cadrul ... SRI, de unde a sărit la UEFIS-CDI(Unitatea Executivă de Finanțare a Învățământului Superior), iar de-acolo la UM-BNR. Sîă mai spun că tovarășul rector are doctoratul luat la fabrica de diplome a SRI? N-are sens, deja ați intuit. Luați fiecare cadru de nădejde de la SNSPA și veți vedea afilieri cel puțin ciudate. De altfel, la ce să te aștepți de la o instituției care acordă titlurile de doctor honoris causa unor nulități precum Frans Timmermans, Guy Verhofstadt, Martin Schulz, Jonathan Scheele sau Vladimir Tismăneanu? Am făcut aceste precizări pentru a înțelege mai bine ce poate să iasă dintr-o școală de spălat creiere precum SNSPA-SRI.

Să revenim acum la tovărășica noastră care mă înfierează tovărășește precum comuniștii de pe vremuri. Deh, studiile neocomuniste n-aveau cum să nască altceva. Așadar, duduia se consideră ziarist de investigație, dar în toată poliloghia de articol nu am văzut decât largi citate din articolele subsemnatului pe care le-a folosit pentru a mă incrimina. 

În primul și-n primul rând - chestie care mă oftică amarnic - mă acuză că-l copiez pe un neica nimeni de care n-am auzit în viața mea, un anume Radu Hossu, naiba știe cine-o mai fi și ăsta. Probabil tot vreun SNSPA-ist de-al lor. Apoi, de-a lungul lungilor extrase din articolele mele(o fi plătită la cuvânt?, o trebui să-i cer parte din prăduială?) tovarășa de la „investigații” reia toate șabloanele pe care le-am tot auzit de-a lungul timpului, după cum urmează:

1. că sunt aliniat liniei Ambasadei Rusiei;
2. că sunt colaborator la Sputnik;
3. că nu sunt cunoscut în media(!!!);
4. că mă întind în toată social media căutând să câștig din propagandă;
5. că la rubrica de lecturi prezint cărți precum “Povestiri rusești de Paști”, “Iarnă rusească”, “Cei mai influenți oameni ai Chinei”, “Sfinții catacombelor Rusiei” și “Evul Întunecat, noua moralitate”(deh, incultura tovărășicii trebuie să iasă la iveală inclusiv prin incriminările formulate);
6. că am contestat și contest narativul ucrainean(Atenție: asta e o chestie negativă în ochii duduii!);
7. că microblogul meu ar fi scris de altcineva;
8. că mă promovez și pe alte platforme(gen GoFM);
9. Că în articolul „Oleg Ivanov despre principala realizare a Operațiunii Speciale din Ucraina(OSU)” mă refer într-un mod aproape straniu la “autoritățile noastre”, la “rezultatul extrem de pozitiv” s.a.m.d.
10. Că în „Jurnalul de front” nu există nicio referire la victoriile armatei ucrainene;
11. Că pe Twitter postez mai degrabă în engleză decât în română(n-am înțeles dacă asta e acuză);
12. În final îmi trage o zmetie cum că aș fi un profil similar unui anume Anatoly Shariy(n-am auzit!) și, ca să mă tăvălească în rahat cum că practic dezinformarea îl citează pe un alt necunoscut, Marin Gherman, care vede el cum decurge treaba cu dezinformarea

Hai să răspund rapid „incriminărilor”. În primul rând(punctele 1 și 2) nu am nicio filiație cu statul rus, nu există absolut nicio atingere între mine și Rusia, nici directă și nici indirectă(mă rog, în afară de tentativa eșuată de a cumpăra pământ acolo, despre care am și scris de altfel, și o viză refuzată recent). Dacă tovărășica era „jurnalist de investigație” - cum se auto-proclamă - ar fi trebuit să aducă ceva probe în susținerea acestei chestiuni. Aiurea, se ascunde în jurul formulărilor jurnalistice de începător gen „pare că”, asta pentru a se proteja de eventualele consecințe juridice. Acestea există însă deoarece atunci când acuzi pe cineva de dezinformare prezentând ca dovadă, culmea!, fapte care s-au dovedit adevărate, poți fi tras la răspundere pentru calomnie. În ceea ce privește punctul 3, tovărășica nu înțelege că nu mă interesează expunerea media. De-a lungul timpului am primit mai multe oferte de colaborare cu diverse publicații sau posturi TV, oferte pe care le-am refuzat întrucât nu sunt ahtiat după „avansare” așa cum este șablonarda noastră „investigatoare”. E hazliu că într-o filmare Cristoiu se plângea că nu știe de unde să mă ia. Dragii mei, eu sunt acolo unde-am apărut, pe blogul meu și-atât! E simplu.

Despre „întinderea mea în social media”(punctul 4), tovărășica iar se dovedește superficială întrucât nu e capabilă să enumere toate canalele pe care activez. Ceea ce nu știe ea, dar cititorii mei o știu, este faptul că multitudinea de canale pe care activez e dată de prigoana la care sunt supus. În perioada în care Facebook-ul îmi bloca contul la fiecare 30 de zile cu alte 30 de zile, am căutat alternative pentru a putea ține legătura cu cei care mă citesc. N-ai ce să-i faci, într-o societate în care comunismul reapare trebuie să-ți asiguri „porumbeii călători”.

Să mă acuzi însă de pro-rusism pentru că recomand cărți din literatura rusă(punctul 5) e însă de râsul curcilor, iar asta trădează o incultură crasă a individei. Mă rog, nu mai insist, dar la ce sistem de învățământ avem nici nu mă mir că apar asemenea rateuri. Hai să-l spargem pe Dostoievski, tovarăși, să-l curățăm pe Tolstoi, să-i aruncăm pe toți la gunoi că și-așa sunt complicați și-ți trebuie creier ca să-i înțelegi!

Punctele 6 și 10, legate de narativul ucrainean pe care-l contest sunt atât de hilar incriminate încât n-ai cum să nu râzi. Citează duduia contestarea de către subsemnatul a așa-zisei „băi de sânge de la Kiev” de la începutul războiului. Cum o contestam? Îi invitam pe cei interesați să studieze camerele video din Kiev și să vadă că viața decurge absolut normal. De altfel, chiar și acum puteți face acest exercițiu. Veți fi surprinși să constatați că Kievul arată mai bine decât San Francisco, Los Angeles și alte orașe de-ale sponsorului piticului porno. Iar în ceea ce privește „victoriile Ucrainei”, în afara celor strict locale - despre care, culmea, am scris, altele nu prea există. Mă rog, le ei, la propagandă, narativele repetate în disperare de UM DIGI sunt drepte fără drept de tăgadă, cu toate că până și îmbâcsita medie occidentală începe să le conteste.

În ceea ce privește punctul 7, e o acuză mai veche deoarece reușesc să postez mult material de calitate, apreciat de cititori. Pentru idioții utili ai propagandei, care se screm din greu să zgârie câte-o formulă menită a justifica aberațiile ideologiei, e de neimaginat. Tovărășeilor, scrieți ceea ce credeți și-o să vedeți că e mai ușor decât credeți. 

La punctul 8, cel cu promovarea pe alte platforme, treaba e oablă. Nu eu mă promovez, ci ei îmi preiau materialele, de cele mai multe ori fără să-mi ceară permisiunea. Am mai intervenit când m-am trezit cu articolele preluate pe site-uri mai cu trafic(gen ZiuaNews, Cotidianul s.a.m.d.) și le-am bătut obrazul. Mai menționez aici că singurele publicații cărora le-am dat permisiunea să-mi preia articolele au fost HotNews(pe la începuturile lor și ale mele), Evenimentul Zilei, Gândește și Certitudinea. Atât.

Punctul 9 demonstrează însă o prostie fără margini în interpretare. Cum naiba să mă acuzi pe mine că folosesc „autoritățile noastre” în condițiile în care mai și precizezi că articolul are titlul „Oleg Ivanov despre principala realizare a Operațiunii Speciale din Ucraina(OSU)”. Alo, tanti, mergi la un control! Oleg Ivanov spune despre „autoritățile noastre” deoarece articolul este o traducere a articolului scris de el. Ce-i așa greu de înțeles??? Între altele, Oleg Ivanov este adjunctul șefului Departamentului de Securitate Internațională din cadrul Academiei Diplomatice a Rusiei. În mai multe rânduri am tradus texte relevante din zona rusă pentru a-i ajuta pe  oameni să înțeleagă cum se văd lucrurile din punctul lor de vedere. Mă rog, cred că am insistat prea mult. 

 

În ceea ce privește punctul 11, da, postez preponderent în engleză pe twitter deoarece acel canal aș vrea să-l folosesc ca punct de start pentru un proiect internațional, doar că timpul nu-mi mai permite și, cel mai probabil, ca multe alte gânduri de-ale mele, și acesta va rămâne înțepenit așa, la jumătatea drumului. Nu pot, totuși, să mă întind în atâtea zone! 

Ar mai fi de menționat că tovărășica minte cu nerușinare, pretinzând că a găsit pe microblog greșeli gramaticale(asta demonstrându-i că acolo nu scrie Dan Diaconu, ci, probabil, adjunctul său, Danil Diakonovski). Poate n-o fi înțeles ea bine. Mă rog, după ce-ai dat cu mucii-n fasole cu „autoritățile noastre” n-ai ce să-i mai ceri.

Pe final, să mai vedem ceva interesant. Tovarășa mi-a blocat accesul la profilul său de facebook. Nu știu de ce. Ceea ce știu este că dumneai este actionar unic alș societății proprietare a site-ului, societate având numele „Investigatoria Press SRL”. Ceea ce mai știm este că societatea în cauză cerșește publicitate(vezi imaginea atasata). Mă rog, cam din asta trăiește presa. Doar că nu prea am văzut publicitate pe site-ul cu pricina, în schimb constat că la 2022 are o cifră de afaceri de peste 70 000 lei. Mă rog, e o nimica toată. Ideea pe care nu o înțeleg este de unde vin acești bani. Dacă nu din publicitate(că e canci publicitate pe acolo, mă rog, scot acele două bannere insignifiante din ecuație, sau fix de la ălea vin banii???), dacă nu din abonamente(că nu există așa ceva), atunci de unde se materializează acei bani în contul firmei duduii? 

Chestiunea e cât se poate de flagrantă. Ca instituție de presă, dacă nu ai publicitate plătită și nici nu ai abonați, de unde-ți vin banii? Sper că nu din cele două bannere deoarece la audienta aia anemică(de vreo 5 ori mai mică decât a mea) publicitatea acolo nu face mai mult de 5 EUR/lună. Știu că viermii de tipul ăsta mă acuză pe mine că primesc bani de la Ambasada Rusiei, dar asta oare nu se întâmplă deoarece ei așa lucrează? Sunteți plătiți pe căi neortodoxe, dragii mei? Cunoaștem schemele cu ONG-urile care distribuie banii primiți de la „sponsori”, știm cum împart partidele din banii primiți de la stat s.a.m.d. Deci care-i șmecheria, cum de-au aterizat banii ăia în contul matale? Și aici e la fel ca și-n cazul fătucii ăleia, tot auto-intitulată „jurnalist de investigație”, cu un site la fel de fantomatic precum ăsta și care-mi cerea prim mail să-i spun dacă sunt sau nu agent rus. Sunt, tovărășico, doar scrie și-n profilul meu că am lucrat la GeReU.

Ce altceva ar mai fi de spus? Că te crucești când vezi cât de superficial judecă unii lucrurile, că nici nu știi dacă trebuie să râzi sau să plângi? Ăștia ne sunt jurnaliștii! Ăștia ne sunt oamenii care, culmea, votează! De ce ne mai mirăm că România arată așa cum arată? Când o grupare formată din fătuci precum asta ajunge să miște o parte de țară, ce șansă mai poate avea acea țară? Vedeți cum cauzele profunde ale sărăciei noastre vin de la sărăciile ăstea(nu doar materiale, ci, mai ales, spirituale!) care trebuie să supraviețuiască?

Închei aici. Știu că e o prostie articolul de față deoarece nu trebuie să mă justific în fața nimănui, dar nu-i nici prima și nici ultima prostie pe care-o fac. Mâine vă promit un articol consistent și mult mai interesant decât această bălăceală prin lăturile așa-zisei prese autohtone.