Noi și confruntarea mileniului

Am spus încă de la începutul conflictului din Ucraina că acesta va fi unul dur deoarece este un conflict existențial atât pentru Rusia cât și pentru SUA. Indiferent de ceea ce se spune, în fapt, întregul război trebuie descompus la realitatea sa de bază pentru a-i înțelege menirea: avem de-a face cu un clasic conflict între două imperii. Pe de-o parte Imperiul Rus, istoric, moștenit aproape în integralitate de actuala Federație Rusă și scăpat ca prin  minune de la extincție de către actuala conducere a statului. De cealaltă parte avem Imperiul American, construcție geopolitică ridicată pe osatura fostului Imperiu Britanic, un imperiu difuz, bazat pe exercitarea unei puteri hegemonice, parazitare, care paralizează instinctul național, transformând țările pe care le cucerește în organisme zombie și acționând exact ca ciupercile-parazit din specia „ophiocordyceps unilateralis”.

Ucraina a fost vârful de lance prin care SUA a vrut să lovească existențial Imperiul Rus, un fel de cancer implantat în organismul dușmanului. A-i transforma pe slavii ucraineni în dușmani de moarte ai fraților ruși nu poate fi asemuit cu nimic altceva decât cu o tumoare canceroasă. Exact pe același principiu, celule canceroase sunt recunoscute de organism ca făcând parte din el, asta oferindu-le o camuflare excelentă pentru a ataca organismul gazdă până la epuizarea definitivă. 

Utilizarea unei asemenea arme este o performanță demnă de invidiat. Sunt mulți factori care concurează pentru realizarea unui asemenea comportament. Modificarea concepțiilor indivizilor într-un asemenea hal încât să-i transformi în arme sinucigașe reprezintă o măiestrie demnă de invidiat. Doar că orice armă are două tăișuri. Și, așa cum vom vedea în continuare, de cel de-al doilea tăiș depinde soarta Rusiei.

Arma ucraineană, în ciuda celor afirmate de americani, este o armă scumpă. Costă extrem de mult să împingi o țară de 60 de milioane de locuitori într-o asemenea aventură. Însă și mai mult costă să o menții în conflict. Banii care se aruncă poate că nu sunt o problemă(cu toate că sunt!), dar consecințele sunt din ce în ce mai mari. Nu vorbim doar de dârdâiala pe bani mulți pe care o încearcă europenii în fiecare iarnă, ci și de consecințele care se văd inclusiv în miezul Imperiului American. Prețul benzinei la pompă nu este un efect al politicii verzi a lui Biden - așa cum ar vrea oficialii să se creadă - ci un efect direct al penuriei de petrol rezultate din conflictul cu Rusia. Iar asta se vede în nivelul din ce în ce mai anemic al rezervelor strategice de petrol ale SUA. 

Însă factorul cel mai interesant se vede în domeniul financiar(de aceea spuneam că banii sunt o problemă). SUA a ajuns la o datorie de 33 trilioane de dolari, reușind să-și crească datoria cu un trilion de dolari în doar trei luni! Serviciul datoriei a ajuns la peste 1 trilion de dolari pe an, mai mare decât Bugetul Apărării. Iată o realitate care nu mai poate fi ignorată. 

Situația însă trebuie privită în contextul internațional. Datoria globală a ajuns la 307,1 trilioane de dolari, cea mai mare valoare din istorie. Cu toate acestea, la nivel global suma datoriilor globale a avut un avans de 0.87 trilioane față de trimestrul precedent. Cu alte cuvinte, SUA a avut o accelerare a datoriilor sale superioară accelerării globale. 

Iată așadar reversul medaliei. Războiul secătuiește resursele Imperiului American. Cea mai mare parte a datoriilor globale sunt făcute tocmai de Occidentul Colectiv care se împrumută pentru a supraviețui. Luați Franța ca exemplu: țara nu se mai împrumută pentru a se dezvolta, ci pentru a-și menține statutul. Este exact precum cartoforul bogat care-și pierde averea la cărți: o perioadă mai găsește creditori care-l împrumută, dar după ce și-a consumat atât averea lichidă cât și pe cea mai puțin lichidă, nu se mai poate aștepta decât la un șut în fund. 

Avansul datoriilor americane dezarmează și FED-ul care a plafonat creșterea dobânzii de intervenție pentru a nu afecta serviciul datoriei statului american. În același sens este de așteptat o diminuare a valorii dobânzii pentru a ajutat statul. Doar că, în acest fel, inflația este lăsată să zburde liberă, precum o fiară scăpată din cușcă. Iar dezastrele provocate de inflație nu vor mai putea fi contracarate deoarece FED-ul se va afla într-o situație care conduce la înfrângere indiferent de decizia luată. 

Atât rușii cât, mai ales, chinezii cunosc bine asta și preferă să lase dușmanul american să se lupte cu sine, știut fiind că într-un conflict direct s-ar putea reinventa, în timp ce în conflictul cu propria personalitate n-au nicio șansă. De aceea conflictul din Ucraina este benefic rușilor atunci când este întins pe o perioadă medie de timp. Asta înseamnă că eficiența maximă se va obține la trei ani de la începutul conflictului, iar asta pică exact după alegerile americane. Practic, dacă e să judecăm corect, noul președinte al SUA, indiferent de numele său, va avea ingrata sarcină de a semna actele de capitulare.

De altfel, fracturile încep să se vadă în statele care mai au personalitate. Turcia s-a văzut de multe ori ieșind din decor, pentru revenire cerând sume din ce în ce mai mari. „Soluțiile” găsite de Imperiul American pentru contracararea dușmanilor săi se dovedesc nu doar foarte scumpe, dar și extrem de instabile și cu rezultate discutabile(vezi India). O altă zonă care scârțâie puternic e Polonia, a cărei politică s-ar putea să fie reevaluată în scurt timp: de la susținătorii absoluți ai Ucrainei, polonezii s-au trezit că taie toate ajutoarele și-și schimbă retorica. Aparent, criza a intervenit din cauza „politicii cerealelor”, însă adevăratele cauze sunt mult mai profunde și țin de dorința lor de a-și recupera teritoriile istorice pe fondul slăbirii extreme a statului ucrainean. Acțiunea are cele mai mari șanse de a fi încununată de succes, sporind dorințele imperiale ale  Varșoviei. Însă asta va produce acțiuni în lanț dintre cele mai perverse.

Lipsa de relevanță a SUA începe să se vadă și în structura exporturilor chineze. Principalul partener comercial al Chinei au devenit țările ASEAN - culmea, cele cu care chinezii au probleme de demarcație a teritoriilor. Pe locul doi se află UE, iar SUA e abia pe locul trei. Asta nu s-a făcut pe un fond de scădere a exporturilor Chinei ci, culmea, pe un fond de creștere. O interpretare imediată ar fi aceea că americanii nu mai au bani pentru a-și permite să intre în „supermarketul chinezesc”. 

Cam aceasta e imaginea pe care o vedem acum. A nu se înțelege că Rusia stă cumva mai bine. Fragilitățile ei le tot vedeți expuse de către media occidentală - de multe ori chiar grotesc exagerate - astfel încât nu are sens să insist. Acest război deocamdată balansează, iar rezultatul îl vom vedea la finalul său, atunci când nu vor mai conta victoriile de etapă. 

Noi trebuie să înțelegem este că războiul este între doi stăpâni, iar singura șansă a noastră la care mai putem spera este aceea de a scăpa de sclavie. E un moment extrem de propice, cum puține de acest tip se văd în istorie. E un moment în care trebuie să depășim micimea istorică și să înțelegem că dacă ne punem speranța că vom înlocui actualul stăpân rău cu noul stăpân care promite să fie mai bun nu suntem nimic altceva decât niște biete oi.

România, dacă vrea să însemne ceva, trebuie să meargă în direcția independenței absolute față de diverșii centri de putere. Ne ajută teribil poziția geografică, însă avem o gravă problemă în ceea ce privește propriul caracter. Aici trebuie lucrat rapid. Oricum, ca primă acțiune trebuie să eliminăm absolut toți paraziții din capul și corpul statului. Ei vor cădea ca efect al fracturilor externe, însă va trebui să nu facem greșeala înlocuirii unor paraziți cu alții, de altă natură, dar la fel de paraziți. Mă rog, despre ceea ce avem noi de făcut vom discuta în alte episoade.