O să vă explic în cele ce urmează de ce nu trebuie să așteptați nimic bun de la actuala paradigmă de organizare a societății. Teoretic, democrația ne ajută să obținem absolut tot ce ne dorim. Pentru a ajunge însă să-ți pui în practică ideea, trebuie să intri în politică, iar unitatea de bază a politicii este partidul.
Așadar, dacă ai o idee, trebuie să intri într-un partid(sau să-ți faci unul), să treci prin furcile caudine ale selecției, să intri în Parlament, acolo să propui modificarea legislativă pe care o dorești și, în final, să obții votul legii care te-a făcut să intri în politică. Pe hârtie totul arată teribil. În realitate însă lucrurile stau radical opus.
Aderarea la platforma unui partid înseamnă abandonarea propriilor idei în favoarea ideologiei de partid. Cu alte cuvinte, când faci asta renunți la credințele tale pentru a te mula pe modelul partidului. Așadar nu intri în partid pentru a schimba ceva, ci pentru a te schimba pe tine după modelul partidului, gândindu-te că, în schimbul acestei modificări structurale a ta, vei obține ceva. Este o formă de vânzare a ta. Te transformi într-un telecomandat, ghidat de „programul” partidului.
Pătrunzând în bucătăria internă a sistemului, ajungi să înțelegi că partidele - ca unități centrale ale vieții politice actuale - nu sunt altceva decât modele de uniformizare a populației. Într-adevăr, nu mai ai partidul unic așa cum era pe vremuri. Ai câteva mega-construcții politice care concurează între ele, dar a căror adevărată menire este aceea de a captura întreaga retorică publică. O idee există dacă aparține unuia sau mai multor partide. Ea poate aparține unui partid dacă se mulează pe ideologia acelui partid. Altfel, acea idee este aruncată la gunoi, abandonată definitiv.
Să vedem acum ce-i cu ideologia. Din punct de vedere teoretic, platformele politice acoperă tot spectrul vieții publice. Să luăm un exemplu: liberalii consideră că trebuie să ne axăm mai mult pe inițiativa individuală, în timp ce social democrații spun că e mai bine ca statul să aibă o pondere mai însemnată și să forțeze o redistribuire mai justă a avuției. Indiferent de ce parte te-ai situa în această problemă, odată făcută alegerea trebuie să preiei întregul bagaj ideologic al respectivei grupări. Așa se face că, după ce partidul pe are l-ai votat - sau în care activezi - a ajuns la putere, în afară de câteva inițiative care se potrivesc alegerii tale, începe să pună pe tapet o grămadă chestiuni cu care nu ești obligatoriu de acord. Dar trebuie să le accepți „pentru că ideologia”.
Cele descrise se întâmplă așa în condițiile în care mecanismul este corect. După cum observați, n-am introdus în ecuație chestiunile pe care le vedem la tot pasul: șpaga, furtul, manipularea etc. Am preferat să judec funcționarea „mașinăriei democratice” la modul ideal. Și, după cum limpede observăm, chiar și la modul ideal, aceasta funcționează defectuos. Motivul e unul cât se poate de simplu: ideologiile care sunt aruncate în față de fiecare „participant” la viața politică nu sunt nicidecum contrare, ci parte a aceleiași meta-ideologii. Indiferent că-i spuneți comunism, socialism, liberalism, social-democrație, creștin-democrație s.a.m.d. până la urmă toate sunt fețe ale aceluiași sistem. Mai precis, absolut toate aceste păpuși de paie sunt doar elemente de decor menite să canalizeze opinia publică dându-i iluzia diversității. E ceva similar raftului de mezeluri din supermarket unde zeci de firme concurează pentru întâietate în condițiile în care produsele pe care le vând au aceeași rețetă, iar diferența dintre ele este dată strict de ambalaj, adică acea parte pe care consumatorul o aruncă.
La fel se întâmplă și cu politica în societate. Singura diferență dintre partide este dată de ambalajul propagandistic, în realitate fiecare dintre ele fiind parte a aceleiași ideologii. Astfel, indiferent de calea pe care mergi, ajungi la același rezultat. Este probabil cea mai mare capcană în care a alunecat omul în istoria sa.
Mai nou, pentru a se mima și mai mult „diversitatea opiniilor” au ieșit la iveală ONG-urile. Spre deosebire de partide, acestea sunt unități mai mici și mai suple, acționând aproape ca trupele de gherilă. Teoretic ele ar putea fi răspunsul pentru ideile benefice ale oamenilor însă, în realitate, ele sunt unități de propagandă servind strict interesului sponsorilor. Iar sponsorii sunt personajele direct interesate ca actuala societate să ruleze modelul liberal-democratic.
Sintetizând, putem spune că întreg fenomenul politic actual nu este altceva decât un model uniformizator menit a canaliza energia oamenilor în direcții care, de fapt duc în același loc. Se mimează astfel diversitatea pentru a obține consensul. Cu alte cuvinte, nu există la modul concret nicio diferență între partidul unic specific societăților socialiste și modelul pluripartidismului din societățile așa-zis democratice. Mă rog, ar exista una: în timp ce în societățile socialiste partidul unic e la vedere, în cele democratice acesta este ascuns în spatele unei butaforii mimând diversitatea opiniilor.
Când am anunțat în articolul de ieri că urmează să propun o alternativă, o soluție pentru actuala stare de fapt, mulți au crezut că vreau să mă apuc să construiesc vreun partid sau vreun ONG. Iată că tocmai ce v-am demonstrat că un partid, ONG sau orice altceva care ține de contextul politic actual înseamnă îmbrățișarea inconștientă a balaurului responsabil pentru toate problemele actuale.
Nu vă mai faceți iluzii, nu mai credeți în partide sau construcțiile iluzorii pe care vi le promite societatea actuală deoarece nu aceasta e calea. Schimbarea pe care o propun e mult mai profundă și mai radicală! Așa cum am spus, calea este dărâmarea din temelii a falsei construcții cu care ne iluzionăm în prezent și clădirea alteia pe o fundație solidă. Iar dărâmarea iluziei în care trăim nu se obține luptându-ne cu ea, ci cu noi. Atunci când vom obține victoria asupra noastră, când vom redeveni proprii noștri stăpâni, atunci întreg teatrul ieftin în care ne bălăcim acum va deveni atât de irelevant încât va dispărea de la sine.
Așadar, dacă ai o idee, trebuie să intri într-un partid(sau să-ți faci unul), să treci prin furcile caudine ale selecției, să intri în Parlament, acolo să propui modificarea legislativă pe care o dorești și, în final, să obții votul legii care te-a făcut să intri în politică. Pe hârtie totul arată teribil. În realitate însă lucrurile stau radical opus.
Aderarea la platforma unui partid înseamnă abandonarea propriilor idei în favoarea ideologiei de partid. Cu alte cuvinte, când faci asta renunți la credințele tale pentru a te mula pe modelul partidului. Așadar nu intri în partid pentru a schimba ceva, ci pentru a te schimba pe tine după modelul partidului, gândindu-te că, în schimbul acestei modificări structurale a ta, vei obține ceva. Este o formă de vânzare a ta. Te transformi într-un telecomandat, ghidat de „programul” partidului.
Pătrunzând în bucătăria internă a sistemului, ajungi să înțelegi că partidele - ca unități centrale ale vieții politice actuale - nu sunt altceva decât modele de uniformizare a populației. Într-adevăr, nu mai ai partidul unic așa cum era pe vremuri. Ai câteva mega-construcții politice care concurează între ele, dar a căror adevărată menire este aceea de a captura întreaga retorică publică. O idee există dacă aparține unuia sau mai multor partide. Ea poate aparține unui partid dacă se mulează pe ideologia acelui partid. Altfel, acea idee este aruncată la gunoi, abandonată definitiv.
Să vedem acum ce-i cu ideologia. Din punct de vedere teoretic, platformele politice acoperă tot spectrul vieții publice. Să luăm un exemplu: liberalii consideră că trebuie să ne axăm mai mult pe inițiativa individuală, în timp ce social democrații spun că e mai bine ca statul să aibă o pondere mai însemnată și să forțeze o redistribuire mai justă a avuției. Indiferent de ce parte te-ai situa în această problemă, odată făcută alegerea trebuie să preiei întregul bagaj ideologic al respectivei grupări. Așa se face că, după ce partidul pe are l-ai votat - sau în care activezi - a ajuns la putere, în afară de câteva inițiative care se potrivesc alegerii tale, începe să pună pe tapet o grămadă chestiuni cu care nu ești obligatoriu de acord. Dar trebuie să le accepți „pentru că ideologia”.
Cele descrise se întâmplă așa în condițiile în care mecanismul este corect. După cum observați, n-am introdus în ecuație chestiunile pe care le vedem la tot pasul: șpaga, furtul, manipularea etc. Am preferat să judec funcționarea „mașinăriei democratice” la modul ideal. Și, după cum limpede observăm, chiar și la modul ideal, aceasta funcționează defectuos. Motivul e unul cât se poate de simplu: ideologiile care sunt aruncate în față de fiecare „participant” la viața politică nu sunt nicidecum contrare, ci parte a aceleiași meta-ideologii. Indiferent că-i spuneți comunism, socialism, liberalism, social-democrație, creștin-democrație s.a.m.d. până la urmă toate sunt fețe ale aceluiași sistem. Mai precis, absolut toate aceste păpuși de paie sunt doar elemente de decor menite să canalizeze opinia publică dându-i iluzia diversității. E ceva similar raftului de mezeluri din supermarket unde zeci de firme concurează pentru întâietate în condițiile în care produsele pe care le vând au aceeași rețetă, iar diferența dintre ele este dată strict de ambalaj, adică acea parte pe care consumatorul o aruncă.
La fel se întâmplă și cu politica în societate. Singura diferență dintre partide este dată de ambalajul propagandistic, în realitate fiecare dintre ele fiind parte a aceleiași ideologii. Astfel, indiferent de calea pe care mergi, ajungi la același rezultat. Este probabil cea mai mare capcană în care a alunecat omul în istoria sa.
Mai nou, pentru a se mima și mai mult „diversitatea opiniilor” au ieșit la iveală ONG-urile. Spre deosebire de partide, acestea sunt unități mai mici și mai suple, acționând aproape ca trupele de gherilă. Teoretic ele ar putea fi răspunsul pentru ideile benefice ale oamenilor însă, în realitate, ele sunt unități de propagandă servind strict interesului sponsorilor. Iar sponsorii sunt personajele direct interesate ca actuala societate să ruleze modelul liberal-democratic.
Sintetizând, putem spune că întreg fenomenul politic actual nu este altceva decât un model uniformizator menit a canaliza energia oamenilor în direcții care, de fapt duc în același loc. Se mimează astfel diversitatea pentru a obține consensul. Cu alte cuvinte, nu există la modul concret nicio diferență între partidul unic specific societăților socialiste și modelul pluripartidismului din societățile așa-zis democratice. Mă rog, ar exista una: în timp ce în societățile socialiste partidul unic e la vedere, în cele democratice acesta este ascuns în spatele unei butaforii mimând diversitatea opiniilor.
Când am anunțat în articolul de ieri că urmează să propun o alternativă, o soluție pentru actuala stare de fapt, mulți au crezut că vreau să mă apuc să construiesc vreun partid sau vreun ONG. Iată că tocmai ce v-am demonstrat că un partid, ONG sau orice altceva care ține de contextul politic actual înseamnă îmbrățișarea inconștientă a balaurului responsabil pentru toate problemele actuale.
Nu vă mai faceți iluzii, nu mai credeți în partide sau construcțiile iluzorii pe care vi le promite societatea actuală deoarece nu aceasta e calea. Schimbarea pe care o propun e mult mai profundă și mai radicală! Așa cum am spus, calea este dărâmarea din temelii a falsei construcții cu care ne iluzionăm în prezent și clădirea alteia pe o fundație solidă. Iar dărâmarea iluziei în care trăim nu se obține luptându-ne cu ea, ci cu noi. Atunci când vom obține victoria asupra noastră, când vom redeveni proprii noștri stăpâni, atunci întreg teatrul ieftin în care ne bălăcim acum va deveni atât de irelevant încât va dispărea de la sine.
Exceptional, multumim!
RăspundețiȘtergereNu m-am incumetat sa cred ca v-ati organiza intr-un partid, ci intr-o forma de rezistenta conectata la valorile celor care NU au tradat si NU au cedat. Tocmai de aceea am afirmat, in comentariul anterior, ca misiunea dumneavoastra este grea, dar nu imposibila. Un partid neafiliat la globalism si imperialismul fascist (ar trebui sa pun semnul egal intre cele doua tendinte de dominatie, pentru ca reprezinta aproximativ acelasi lucru) raspandite astazi in Romania, fara spijinul unor patrioti adevarati din servicii, fara finantare si sustinere puternice din partea unui stat sau ale unor state care-au reusit sa starpeasca aceste politici de posesiuni coloniale, gruparea NU are sanse de reusita sa aseze tara pe alte coordonate decat cele prezente. Asadar, nici gand n-am avut de inchegare a vreunui partid! M-am referit strict la cristalizarea unui rezervor la care putem sa ne conectam, dar pe care e necesar sa-l descoperim. In fata dusmanului, partizanii din trecutul nostru istoric au raspuns cu demnitate, cu indrazneala, cu rugaciune. Moartea lor reprezinta jertfa pe care putem propti increderea in Romania de azi, deoarece de la ei putem invata cum sa infruntam inamicul, vrajmasul de acum. Astazi nu ne mai tortureaza ca-n trecut, dar actiunea lui este mult mai perfida: ne slabeste vointa si ne incatuseaza sufletul. Ma gandesc ca o data cu partizanii, se descopera in interiorul fiecaruia puteri ingropate despre care nu a vorbit nimeni si pe care nu le banuia vreunul a fi nici macar in stare latenta. Nu-i suficient sa ne uitam in jur si sa cedam convinsi de fatalitatea unui fals: acela ca asa suntem noi, batuti de soarta si ca nu mai putem face nimic. Este adevarat ceea ce spuneti: transformarea, schimbarea depinde doar de noi si trebuie facuta in mod radical. Doar ca noi NU putem fi modele, ci DOAR indemnuri, intrucat noile modele NU pot fi create decat de cei care ACTIONEAZA. Cata vreme ne limitam doar la discutii, fara curajul actiunii, nu putem reprezenta decat masele de manevra si de sacrificiu ale imperiului americano-sionist.
RăspundețiȘtergereAti afirmat ca socialismul, ca si comunismul, liberalismul, social-democratia, etc reprezinta fatete ale aceluiasi sistem. Permiteti-mi sa va contrazic printr-un singur exemplu: Franta. Franta este singura oaza de socialism autentic intr-un desert capitalist. Chiar daca-i sufocata de tavalugul capitalismului decadent, francezii reprezinta singurul popor unde ideile de republica socialista inca rezista si sunt solide. Tocmai de aceea este cea mai atacata tara europeana, iar pericolul "terorist" (de fapt al celor care doresc strivirea conceptului de socialism) este omniprezent pe teritoriul lor. Cred cu tarie, ca o renastere a Vestului european poate veni numai dinspre Franta. Ma intreb, retoric desigur, daca socialismul infatiseaza aceeasi piesa de stereotipie ca si celelalte doctrine, atunci de ce popoarele care au cunoscut beneficiile si avantajele socialismului au fost cele mai prigonite? De ce noi romanii suntem atat de oropsiti, (la noi fiind prost aplicat un comunism de import cu ceva vagi nuante de socialism) pentru ca performantele noastre economice, de atunci, le-au depasit pe cele europene? Fiindca am fost doar o alta fata a aceleiasi monede? Al aceluiasi sistem? Mda, nu ma convingeti ca aveti dreptate in rationamentul dumneavoastra! Dorim schimbare din temelii, dar sa fim un stat dominat de anarhie, ori vrem forme de organizare conduse de un cneaz, ori de un voievod?! Revenim la Evul Mediu ca sa ne bucuram de unicitate, altfel ramanem morisca/rasnita aceluiasi ansamblu politic. :)))) Pricep acum!
Dacă Franța e socialistă,atunci Suedia cum e?
Ștergere@Anonim, 18 ianuarie 2020, 15:08
ȘtergereCu tot respectul, în a doua jumătate a comentariului dumneavoastră m-ați cam pierdut... După ce ne vorbiți de partizanii din munți, de patriotism, de rugăciune, de egalitatea dintre globalizare vs. fascism, de masa de manevră a imperiului americano-sionist, ne puneți pe tapet Franța ca model de urmat. Hmmm...!
Dincolo de faptul că Revoluția Franceză are niște rădăcini foarte obscure și discutabile dar pe care nu le dezbatem acum (v-aș trimite cu gândul doar la masacrul de la Vendee, ca exemplu), bunăstarea republicii s-a fundamentat și pe mult sânge, atât francez dar probabil și mai mult din colonii. A se vedea, de ex, cucerirea Algeriei în 1875, după instituirea celei de-a Treia Republici Franceze - adică aceea practic valabilă și în zilele noastre - când, după unele surse, peste 800.000 algerieni au murit. Ceea ce a urmat în Franța după Al Doilea Război Mondial s-a creat pe despăgubirile de război primite și pe ceea ce Franța acumulase până atunci, la fel ca toate puterile occidentale, prin metode nu neapărat „socialiste”. Ca idee, în anii 1920-1930 Franta stăpânea 8.6% din teritoriul lumii, și stim cu toții că nu cucerise coloniile cu sistemul de pensii!
Apropos, vorbim cumva, că tot vă refereați la imperiul americano-sionist, de Franța lui Macron, în care Adunarea Națională a votat că antisionism este totuna cu antisemitism și în care chiar evrei francezi au protestat împotriva unei asemenea legiferări? Citiți aici:
https://www.france24.com/en/20191203-new-french-bill-equating-anti-zionism-with-anti-semitism-is-going-very-far-afield
Sau vorbim de Franța în care cuvintele „mamă” și „tată” deranjează, „părinte 1” și „părinte 2” fiind mai corecte politic, pentru a nu supăra pe „minoritarii” LGBT?
https://www.hotnews.ro/stiri-international-22971980-parinte-1-parinte-2-inlocuieste-mama-tata-formularele-scolare-din-franta-proiect.htm
Toate modelele politice democratice occidentale, au fost susținute cu resurse economice având deseori origini foarte discutabile. Franța n-a făcut excepție de la regulă, istoricește vorbind, iar socialismul la care vă referiți, poate bun din unele puncte de vedere, a permis la rândul lui să se ajungă la cele de mai sus. O fi bine, n-o fi bine...?
Schimbarea este una care ține de fiecare dintre noi, într-o primă fază, și nu are legătură cu vreo ideologie politică, fie ea de stânga sau de dreapta. Noi trebuie să reînvățăm să ne iubim țara, vecinul, aproapele și, mai presus de toate, pe Dumnezeu! Să nu ne mai măsurăm realizarea personală doar în grosimea portofelului sau a metrilor pătrați de spațiu locuibil și de garaj, ci și în copiii pe care i-am făcut, în numărul oamenilor pe care i-am ajutat sau măcar le-am fost alături când au avut nevoie, necondiționat și fără a aștepta vreo recompensă, sub orice formă; în renunțările noastre pentru binele altora. Cel mult, poate, să-i condiționăm pe cei ajutați de noi să facă și ei la fel pe viitor cu alții! Iată și o cale practică să acționăm așa, pentru început, dacă poate n-am făcut-o până acum!
Porunca Lui Dumnezeu de a ne iubi aproapele ca pe noi înșine, la fel ca toate celelalte porunci, nu e un concept religios idealist; ea a fost, este și va fi întotdeauna o necesitate! Este singurul liant care rămâne și care unește în continuare o comunitate sau o națiune, indiferent de regimul politic sau economic în care se află țara. Suntem mai aproape poate decât oricând de a reînvăța acest lucru pe pielea noastră, la modul dur!
E mult mai simplu și mai corect decât să inventăm acum apa caldă în politică. Cu siguranță, odată intervenită schimbarea despre care am vorbit la scară suficient de mare, ideologia potrivită ar veni de la sine, dacă va mai fi necesară. Altfel, orice model am adopta, e sortit eșecului mai devreme sau mai târziu. Iar eșecul modelului va însemna și eșecul nostru...
Incerc sa raspund celor scrise de dumneavoastra, in termeni cat mai limpezi cu putinta:
Ștergere1. Daca nu acceptati termenul de partizan, il pot inlocui cu cel de asociatie. Reprezinta cam acelasi lucru. La ce m-am referit: sa presupunem ca maine au loc schimbari politice majore in Romania. Intram intr-o alta forma de organizare si de conducere politica a societatii. Ce fel de oameni cunoscuti ca profesionisti (in diverse domenii de activitate) desavarsiti cunoastem, astfel incat sa le incredintam cu toata convingerea destinul Romaniei? Oameni capabili sa duca la indeplinire sarcini importante, sau chestiuni secrete, delicate? Gruparea unor astfel de persoane intr-o asociatie, identificarea modului lor de gandire, de perceptie prin reflectare nemijlocita a insusirilor lor individuale, ne-ar ajuta sa nu mai avem "emanatii" nude, goale de continut intelectual si moral caracteristice timpurilor actuale. Tocmai de aceea am scris, ca este necesara cristalizarea unui rezervor la care putem sa ne conectam, dar pe care este necesar sa-l descoperim.
2. Franta este condusa dupa Constitutia celei de-a V-a Republici Franceze, nu dupa cea de-a III-a. Va rog sa nu mi-l dati exemplu pe Macron, care-i considerat un presedinte-catastrofa al tarii, care-i venit de la scoala bancherului Rothschild si-a candidat cu un program de admiratie deosebita (a se citi servitute dusa la extrem) pentru FMI si Banca Mondiala! Imi stricati feng shui-ul! :))
3. Imperiul francez n-a fost mai sangeros decat cel britanic.
4. Tot Franta si-a crescut pe Marion Le Pen (n-o confundati cu Marine le Pen) care, probabil, va candida la alegerile prezidentiale, o candidata puternic sustinuta de dreapta catolica conservatoare.
5. Va recomand calduros cartea lui Charles Gave intitulata Lions led by donkeys (Leii condusi de magari), carte prefatata de Milton Friedman (laureat in 1976 al premiului Nobel in economie), din cuprinsul careia veti constata stadiul actual al politicii franceze si-un viitor posibil catre care se indreapta.
V-am raspuns cu acelasi respect si in limita timpului extrem de redus de care dispun, de aceea n-am intrat in foarte multe amanunte.
Chapeau pentru concizie și elocvență în relevarea (pentru a câta oară?) a nimicului din politică! Chestia cu schimbarea „din interior” este însă puțin mai complicată. Pentru asta, e nevoie în primul rând de acceptarea ideii că am fost până azi niște oi proaste. Asta vine însă la pachet pentru mulți cu dărâmarea sistemului fals de valori indus de sistem (materialism exclusiv, individualism, egoism, succes propriu indiferent de mijloace, lăcomie, globalizare, diversitate pervertită - „poți fi orice vrei tu”, indiferență pentru aproape, contează doar ziua asta, etc.), valori pe care însă foarte mulți le-au asimilat până în ADN. În cazul lor, dacă ai putea să le arăți clar înșelarea, asta ar însemna pentru ei sfârșitul. Cu ce să le umpli sufletele pe care tocmai le vei fi golit de tot ce ei credeau că are importanță?
RăspundețiȘtergereSingura învățătură care le combate și le poate vindeca pe toate este creștinismul, cel autentic ortodox, nu cel mimat sau surogate. Practicat cu inima și cu mintea. Dacă am asimila învățăturile creștinești așa cum le-am asimilat pe celelalte, ale „sistemului”, n-ar mai fi nevoie nici de partide, nici de ONG-uri și, îndrăznesc s-o spun, nici de Parlament sau de poliție. Toate legile ar deveni superflue.
Evident, pare o utopie! Dar nu e oare la fel ca și „schimbarea din interior” pe care o propui? Iar eu cred că schimbarea se poate face; foarte greu, dar se poate!
Doamne-ajută!
Amin! Punct ochit, punct lovit!
Ștergere"Un proeminent antropolog francez, Louis Dumont, împarte toate civilizațiile în două categorii:
RăspundețiȘtergerea) O societate „holistică” - genul de societate în care toată lumea pretinde că dorește să trăiască. După cum se știe, o comunitate reală, naturală este unificată de o ideologie a valorilor ierarhice. Există o noțiune comună de bun, mai bun, cel mai bun și rău. Lauda și stigmatul curg în mod corespunzător, unificând toate în aceeași 'legătură' morală. Acesta este cuvântul potrivit 'legătură'. Adevărata libertate este libertatea de a te lega pe tine, nu de „valori” (o noțiune siropoasă, precum cuvântul „perspective” de exemplu), ci de principii și norme.
b) Ceea ce Dumont numește o societate „individualistă” este opusul. La baza ideologiei sale este „egalitatea”, ideea de libertate pentru toți în fața autorităților opresive. Inițial, asta însemna doar independenţă față de autoritatea guvernamentală sau monarhică, autoritate impusă adesea prin mijloace de tortură.
După ce instrumentele de tortură au sfârșit în muzee, campania pentru egalitate-libertate a trebuit să meargă într-o misiune de 'căutare și distrugere' a țintelor de autoritate și așa tot mai puține. Chiar și obișnuita laudă și stigmatul au trebuit să dispară în numele neutralității morale. Toată lumea ar fi, în sfârșit, diversă, pluralistă și liberă de orice judecată morală. Adică liberi unul de celălalt. Vedeți ideea: mai multă libertate de acest tip înseamnă mai puțină comunitate.
Desigur, toate societățile trebuie să aibă indivizi dar distincția este aceea că cele holistice încep de la o premisă diferită. Ei recunosc individul, dar nu ca unica sursă de norme. Mai degrabă normele morale și sociale provin de la ceva mai înalt decât individul -- niciodată de la guvernare, ci din cerințele morale ale unei societăți spontane concepute ca ceva mai mult și mai bun decât simpla sumă a indivizilor săi.
Dumont susține că mișcările colectiviste moderne (fascism, comunism, statele ce oferă asistență socială) nu au fost și, de fapt, nu sunt deloc progresiste. Ele sunt forme disperate de reacție politică față de comunitatea pierdută într-o lume care și-a creat propriul ei gol spiritual. Ele sunt un efort de a impune o comunitate holistică oficială de sus în jos asupra societăților care nu o mai pot produce în mod natural, de jos în sus." (William Gairdner -- O democrație deformată)
Proeminenți sau nu, antropologii vorbesc mult în concepte puține. A spune despre wellfare state că nu e progresist și a-l pune în aceeași categorie cu fascismul și comunismul lasă loc de îndoieli legate de validitatea metodologiei, dacă nu a cercetătorului.
ȘtergereAsistența socială este o măsură a civilizației, nu vă luați după băsiștii care spun că ar fi așa... o pomană pe care statul o oferă unora care nu au bani de băutură.
Realitatea socială și culturală e mult prea complexă pentru a o încadra în două categorii stabilite pe baza a două criterii. Recomand Geert Hofstede pentru analize comparative ale diverselor culturi. El folosește șase dimensiuni, fiecare cu scale progresive de măsurare, pentru a analiza comparativ diverse medii culturale, de la organizații la țări. Are și un site ( unde se poate introduce numele țării și vedea cam pe unde se situează aceasta în funcție de cele șase dimensiuni. Se pot face comparații între două sau mai multe țări, ilustrate prin grafice cu bare și explicate prin text.
Sa nu uitam ca istoric, orice schimbare a societatii a fost finantata. Pe langa teorie aștept de la dvs si o sugestie de finanțare a actiunilor.
RăspundețiȘtergerehttps://www.digi24.ro/magazin/timp-liber/showbiz/cantaretul-dan-andrei-aldea-fost-lider-al-formatiei-sfinx-a-murit-1247549
RăspundețiȘtergerePe zi ce trece mai saraci!
Nu ne-a mai ramas decit ortodoxia!!!! Daca nu stim ce avem de facut, disparem in pas alergator.
Cine-i Aldea asta?... si de ce suntem mai saraci?
ȘtergereDesigur ca-i multumim ca dupa 33 de ani si-a adus banii cistigati inapoi in ROmania
Partidele mari din ţară au cheltuit sume mari de bani pentru tot felul de pomeni, care nu prea le-au adus voturi. Cu astfel de proiecte ar fi reuşit să atragă foarte puternic atenţia, căci faptele sunt cele care valorează cel mai mult. Pe oameni i-ar interesa mai mult un viitor mai bun decât un câştig mărunt de moment.
RăspundețiȘtergerePentru că aţi priviţi prea mult în alte părţi şi aţi uitaţi de grădina voastră. Când aţi avut mai mult, aţi demonstrat că nu puteţi „ţine” ce vi s-a dat.
RăspundețiȘtergereCred că am învăţat din lecţia dură a ultimilor ani. Economia mondială iarăşi dă semne de slăbiciune. Semne mari! Noi depindem de ceea ce se întâmplă în afară. Economia românească este dependentă de exporturi, ori acum se observă tendinţe puternice de protecţionism din partea ţărilor puternice. Nici nu mai primim sumele mari de bani de la muncitorii români plecaţi dincolo. Acestea erau un motor puternic pentru economie.
Avem suficiente resurse interne. De ce căutam numai în exterior?
Care crezi că ar fi priorităţile?
Se vorbeşte tot mai des de trei domenii: agricultura, fondurile europene nerambursabile, turismul.
Tocmai la acestea stam foarte rău.
Să luăm de pildă agricultura. Cu toţii ştim de potenţialul imens al agriculturii. Şi totuşi... importăm 80% din legume. Avem 2-3 milioane de hectare nemuncite. Să fie doar lenea, hoţia şi corupţia din administraţie?
Nu numai. Avem o vorbă: „peştele de la cap se strică”. Nu avem iniţiate programe serioase pentru agricultură. Lăsam pe alţii să se ocupe de asta dacă noi nu suntem în stare?
Cei din administraţie şi guvern nu par să fie motivaţi. Cei care au pământ sunt fie prea bătrâni, fie le este frică de hoţi sau de aranjamente dubioase.
Dacă privim doar la partea neplăcută a lucrurilor, atunci vom avea parte de ele.
Cum îţi explici că avem la dispoziţie sume mari de bani, de la Uniunea Europeană, şi totuşi nu reuşim să le absorbim?
Suntem pe un plan paralel cu mentalitatea şi dinamica europeană. Trebuie să înfiinţam o entitate administrativă care să se ocupe de conexiunea celor două planuri. Acea autoritate trebuie să fie stimulată de guvern şi de autorităţile locale. Nu trebuie să fie parte din administraţia guvernamentală şi nici subordonată ei. Aceştia sunt şi prost plătiţi şi slabi pregătiţi. Începutul este mai greu. Apoi facem publicitate proiectelor reuşite. Întocmim proiecte etalon. Prezentam în detaliu proiectele reuşite pe internet. Întocmim planul de accesare pe etape.
Sunt ceva date pe internet la fel de concludente ca şi succesul în atragerea fondurilor.
Nu există interes.
Cum putem stârni interesul?
Punem partidele să se confrunte cu această problemă. Mass-media neaservită să provoace partidele la astfel de proiecte. Să se dea termene, să se facă verificări. Nu vă mai luaţi după vorbe, ci numai după fapte. Avem alegeri locale şi generale. Cei care dovedesc că au realizat ceva, vor câştiga. Nu-i mai întrebaţi pe politicieni CE VOR FACE ci întrebaţi-i CE AU FĂCUT. Chiar nu aţi învăţat nimic în aceşti 30 ani?
Consumismul capitalist este pe sfârşite. Asta îi sperie la culme pe economişti şi finanţişti. Deja o simt cu toţii, deşi nu o recunosc.
RăspundețiȘtergereŞi totuşi, avem nevoie de produse materiale.
Adevărat, dar nu în halul în care s-a ajuns. Oamenii s-au săturat să fie înlănţuiţi de credite pentru toată viaţa.
actualei perioade de evoluţie se vor sfârşi prin Războiul tuturor împotriva tuturor. Acum este momentul să ne facem o reprezentare cât mai corectă despre acest război, care va lua o formă cu totul diferită de ceea ce ştim în prezent că este un război. Să precizăm, mai întâi, cauza propriu-zisă a lui. Această cauză este exacerbarea egoismului, este ataşamentul exagerat de propria persoană, este egoitatea omului. Suntem acum suficient de avansaţi în consideraţiile pe care le-am expus pentru a înţelege în ce măsură eul omului poate fi o „sabie ascuţită, o sabie cu două tăişuri“. Cine nu înţelege că eul este o sabie cu două tăişuri nu va înţelege nici sensul întregii evoluţii umane şi cosmice. De o parte, eul provoacă dezvoltarea egoismului în om, face pe oameni să dorească să-şi însuşească toate bunurile materiale, ca şi toate cele ale sufletului, să le pună numai în slujba propriului lor interes, al eului lor. Eul este cauza care face ca întreaga voinţă a omului să fie canalizată numai spre satisfacerea sa. Faptul că eul aspiră să-şi aproprie o bună parte din bunurile care sunt comune tuturor, că vrea să înlăture din calea sa pe toţi ceilalţi, celelalte euri, să se bată cu toţi, să facă războaie, este una din feţele eului uman. Dar, pe de altă parte, să nu uităm că eul este cel care dă omului independenţa şi libertatea interioară, tot ceea ce, pe bună dreptate, înnobilează pe om. În eu stă demnitatea noastră. El este scânteia, sămânţa din om.
RăspundețiȘtergereRudolf STEINER (http://www.spiritualrs.net/Conferinte/GA104/GA104_CF8.html)
Prietene,....R.S. facea parte din scoala veche industriala de gindire care includea si "razboiul" generalizat. Acesta in conditiile in care elitele isi pot periclita sau "fereasca Dumnezeu" pierde viata este un NO STARTER, este absolut si pe veci exclus. Ideea ca generalii si deputatii rusi cu dubla cetatenie vor face ceva rau, cu BANII in bancile vestice si mai ales copii cetateni englezi, francezi, elvetieni este o absoluta aberatie, un REAL NON-SENS!
ȘtergereAi dreptate. Sunt total alte vremuri. Totusi inca invatam de la ganditorii vechi.
Ștergere