Japonia de dincolo de propagandă

Carlos Ghosn a evadat spectaculos din Japonia, după care, într-o conferință de presă fulminantă, a arătat ceea ce știa toată lumea, anume că regele e gol. Cei care au cât de cât habar de situație, știu bine Japonia și democrația sunt precum „baba și boxul” - dacă e să folosesc o expresie din copilăria mea.


Pentru mulți afirmația mea e șocantă. Cum poți spune așa ceva despre Japonia, țara cea mai tehnologizată, civilizația cea mai profundă a Asiei s.a.m.d. Toate sunt șabloane pe care le-ați înghițit precum copiii. Japonia e departe de eticheta de „țară în care ți-ai dori să trăiești”. În fapt țara este una doar aparent capitalist-democratică, în realitate fiind un feudalism mascat. De altfel, întreaga tranziție spre capitalism s-a făcut prin „transmutarea” claselor sociale feudale în echivalente capitaliste.

Japonia feudală avea patru caste de bază care, după importanță, erau: samuraii - clasa superioară, fermierii și slujitorii, artizanii și comercianții. Mai existau două caste: cea a celor de deasupra castelor de bază(shogunul, marea nobilime, conducătorii militari) și cea a celor mai obidiți de soartă,împărțită, la rândul ei, în două subclase(eta - formată din măcelari, călăi, etc și hinin - a actorilor, criminalilor, bandiților s.a.m.d.). În afara tuturor castelor se situau prostituatele și curtezanele.

Când s-a făcut tranziția către capitalism, clasele feudale au fost mapate în noul sistem după cum urmează:
- clasa celor de deasupra castelor a devenit clasa superioară;
- clasa medie a fost alocată samurailor - majoritatea transferați în serviciul militar - și comercianților bogați; în cazul comercianților a fost o răsturnare de o răsturnare de situație, de fapt singura concesie făcută în fața evidenței;
- clasa de jos a fost alocată fermierilor, slujitorilor(aprox. 75% din populația Japoniei), artizanilor și celorlalte caste inferioare.
Astfel „reformată”, Japonia a devenit peste noapte o stea a capitalismului, menținându-și în subteran absolut toate relațiile feudale. Japonezul de rând este un rezultat tragic al spălării programatice a creierului începând cu 1869. Mulți nu pot înțelege că acele comportamente aberante - și antieconomice într-o societate capitalistă normală - precum refuzul de a-ți lua concediu sau angajarea pe viață au, în esență, instinctele unei societăți feudale în care muncitorul nu este nimic altceva decât sclavul stăpânului său, transformat acum în șef al consiliului de administrație al unui conglomerat economic.

E limpede pentru oricine că un Carlos Ghosn intrat într-o asemenea păduchelniță nu-i decât un străin neavenit care n-are ce căuta. Când Nissan era în rahat și Guvernul Japonez se pregătea să înghită un faliment răsunător, injecția de capital a Renault-ului și teleportarea lui Ghosn au făcut parte din scenariul „fă-te frate cu dracu' până treci puntea”(nu-mi dau seama care-i echivalentul japonez 😉). În orice țară normală, pentru rezultatele excepționale, Ghosn ar fi fost erou. Nu și în Japonia, unde mișcările i-au fost urmărite atât de serviciile secrete, cât și de cei mai buni colaboratori ai săi. De-aceea, în momentul în care Ghosn a venit cu propunerea de integrare puternică a afacerilor alianței s-a declanșat iadul pe pământ. Planurile CEO-ului Renault erau cât se poate de clare: fuziune, integrare și configurarea unui jucător global care să treacă prin furtuna anunțată în industrie. Asta s-a ciocnit de mentalitatea feudală japoneză. Poți face orice acolo, dar să nu închizi fabrici, adică să nu concediezi sclavii/iobagii. Concedierea echivalează cu o pierdere de putere. În mediul feudal, nu doar dimensiunea pământurilor era indicatorul bogăției, ci și numărul de oameni de pe moșiile tale. Concedierea - în mentalitatea feudală japoneză - echivalează cu o diminuare a valorii proprietății, afectând direct avuția proprietarului. De-aceea, în momentul în care Ghosn a anunțat fuziuni de uzine și concedieri masive, japonezii au înțeles că „teroristul” diminuează voit valoarea companiilor japoneze în defavoarea francezilor. Reacția a venit via procuratura japoneză care a însăilat un dosar penibil, sfidând ridicolul.

Cu ocazia arestării CEO-ului Renault, întreaga lume a aflat amănunte nu tocmai onorabile despre sistemul juridic japonez în care procurorul te poate aresta fără să-ți aducă la cunoștință acuzele sau despre sistemul penitenciar în care tortura psihică este practicată la scară. Știu că mulți dintre „drogații” de sloganuri japoneze vor spune că n-am dreptate și că sunt exagerat sau părtinitor.

Dacă trăiți cu impresia că sistemul juridic japonez e unul dur, dar drept, ar trebui să faceți cunoștință cu un personaj tras în umbră de propaganda japoneză: Issei Sagawa. Este vorba de un deviant japonez cu apucături canibale, care însă face parte dintr-o familie aparținând clasei superioare japoneze. Prima aventură cunoscută(deoarece există indicii că au fost mult mai multe, dar mușamalizate întrucât victimele aparțineau clasei inferioare) a vieții sale deviante a avut-o în Tokyo, la 24 de ani. A urmărit o nemțoaică înaltă și a reușit să intre în apartamentul său în timp ce aceasta dormea. Intenția sa era aceea de a-i tăia bucăți din fese pentru a i le mânca. Femeia s-a trezit la timp, constituția solidă ajutând-o să scape din ghearele monstrului. Poliția și procuratura japoneză au acuzat-o inițial pe femeie de violență. Cum totul era cusut cu ață albă și riscau un incident diplomatic, au lăsat moarte acuzațiile inițiale și s-au prefăcut că-l cercetează pe Sagawa. L-au acuzat de viol și-au fost atât de duri încât tembelul n-a făcut nicio zi de pușcărie. La 27 de ani s-a mutat la Paris pentru a studia literatura la Sorbona. La 32 de ani a invitat la el acasă o colegă - Renée Hartevelt - pentru a face împreună o traducere. Când aceasta era cu spatele a împușcat-o, a făcut sex cu corpul neînsuflețit, după care a mâncat bucăți din ea. Pentru o asemenea crimă macabră orice individ ar fi putrezit în pușcărie. Nu și Sagawa, care a fost absolvit de justiție pe motiv că e bolnav mental, ordonându-se internarea sa într-o instituție specializată. De-acolo, prin presiuni diplomatice și de altă natură, a fost extras și retrimis în Japonia unde autoritățile, după un scurt joc de glezne, i-au dat drumul.

Iată cele două fețe ale unui sistem juridic strâmb, care arată limpede ce este în realitate Japonia: o societate feudală, în care spălarea creierului se practică în masă de aproape 200 de ani. O elită aristocratică care beneficiază de serviciile unui întreg stat și care are o masă imensă de sclavi la dispoziție.

În ceea ce-l privește pe Ghosn, treburile sunt cusute cu ață albă. De altfel, adevăratele intenții în cazul său ies la lumină limpede, cu ocazia ultimului raport al Nissan în care se specifică negru pe alb intenția producătorului japonez de a ieși de sub tutela Renault. E o lovitură teribilă, în special pentru Renault care se vede aruncată la periferia industriei auto. Nissan, cel mai probabil se va dilua într-o construcție japoneză dominată de Toyota sau de Honda. Deocamdată mă opresc aici întrucât nu am intenția de a face o analiză a pieței auto pe care o las pentru un articol viitor. Până atunci nu vă rog decât să deschideți bine ochii și să nu vă lăsați furați de aparențele sloganelor publicitare ale prezentului.