miercuri, 16 septembrie 2020

Subiectivitatea prostească


D
acă cineva îți bate copilul la școală, ăla e un golan care trebuie exmatriculat, cercetat de poliție și călcat în picioare. Dacă însă odrasla ta e bătăușul clasei, atunci e șmecher, e bărbat adevărat, „e ca tac-su” etc. Dacă auzi că o colegă de-a fetei tale a fost prinsă cu vreun băiat, clar aia e curvă. Dacă însă fie-ta schimbă bărbații precum lenjeria intimă, asta se întâmplă deoarece e populară, frumoasă și roiesc bărbații după ea.
Nu mai dau exemple, doar ați priceput unde bat. Până la urmă e uman să-l protejezi pe-al tău față de altul. E în firea omului. Problema noastră este însă una buruienoasă întrucât ajungem să ne atașăm aberant inclusiv de străini. Cea mai păguboasă aplicabilitate o vedem în politică, unde românul judecă mereu în termen de „ai noștri și-ai lor”, în condițiile în care n-are absolut nicio legătură cu ticăloșii de care se atașează la modul bolnăvicios. Și, cu cât e mai prost omul, cu atât mai mult se comportă precum vita chioară.

La prezidențiale, toată suflarea tefelistă era antipesedistă. Asta însemna că era aprioric împotriva lui Dăncilă care, peste noapte, a fost transformată de media guvernamentală(din păcate nu mai avem altă media) în „proasta proastelor”. OK, putem cădea de acord asupra faptului că Dăncilă nu era vreo lumină. Însă nimeni din tabăra plăvănească nu a realizat că idolului lor i-a fost frică de o confruntare directă cu „prosta proastelor”.

Logic ar fi fost ca suflarea tefelistă să-și spună: „Stai puțin, păi dacă Plăvănel se cam cacă pe el de frică și refuză confruntarea cu „proasta proastelor”, oare asta nu înseamnă că „alesul nostru” e prost ca noaptea, fiind chiar mai prost decât proasta supremă?”. Nu mai adaug realitatea din teren care arăta că, în timp ce Dăncilă făcea conferințe de presă gigant, în care toți retardații trimiși de instituțiile media cu epoleți îi puneau întrebări care mai de care mai impertinente, Plăvanul făcea chermeze aranjate cu jurnaliștii de casă gen limbista de la România TV care l-a pus „în dificultate” întrebându-l dacă e greu să fii președinte.

Existau absolut toate datele din care să rezulte că oligofrenul național e mai prost decât Dăncilă. Fapt dezastruos dacă punem în balanță propaganda care-a transformat-o pe Dăncilă în nevertebrată. Ca să nu mai vorbim de alte chestiuni cu cântec, cum ar fi evidența că, în timp ce Plăvanul a fost geambaș de copii, Dăncilă a înfiat un copil, crescându-l frumos și dându-i toată dragostea pe care o mamă adevărată i-ar fi dat-o. Cum s-au raportat deontologii noștri alegători la evidența asta? Fix ca boii, punând ștampila acolo unde trebuia și potcovindu-ne cu un retardat ticălos pentru încă cinci ani.

Iată-ne acum în fața unei alte dileme. Tocmai ce-au apărut probe devastatoare referitoare la traficul de influență pe care Mucușor Dan l-a practicat fără pic de rușine. Adevărul e că nu te-ai fi gândit că tiripliciul ăla ar fi capabil de așa ceva. Văzându-l atât de îngrămădit te întrebi cum oare de e capabil să respire de unul singur? Însă realitatea ne arată limpede că Mucușor punea botul la modul golănesc. Înregistrările apărute în media sunt cât se poate de clare, iar explicațiile lui Mucușor sunt absolut desuete. Păi dac-ar fi făcut așa ceva un pesedist, tefelimea s-ar fi învârtoșat pentru pedepsirea nemernicului. În cazul lui Mucușor e liniște și pace. Orban, în stilul caracteristic, dă explicația idioată cum că treaba e din vina PSD. Și batista e gata pusă pe țambal.

„Ce dacă-i corupt, e coruptul nostru!” Sau, la modul chiar mai aberant: „Vezi, ziceați că e mototol. Uite la el cât de șmecher e, clar îl votez!”. Acestea sunt replicile pe care le auzi din partea „mucușorienilor”.

Ce poți face în fața unor asemenea mostre de prostie, de îndobitocire în masă? Stai, te uiți, tragi aer în piept și-ți faci planuri de supraviețuire. Altceva n-ai ce face. Prostia a invadat într-o asemenea măsură România încât chiar nu mai avem nicio șansă. Supărați-vă, îngrijorați-vă, ofuscați-vă, faceți orice, însă, înainte de toate, înțelegeți că situația e groasă și de pecinginea asta nu putem scăpa. Așa că ne mai rămâne doar „Planul B”, anume supraviețuirea în condiții vitrege, cu tot ce implică asta. Vă spun sincer și cu toată teama: urmează un nou „deceniu nouă” pentru noi. De data asta, cel puțin vedeți cu ochii voștri, aveți acces la informații, astfel încât dacă vă veți pierde va fi strict din vina voastră.

5 comentarii:

  1. Daca esti de dreapta ai sange albastru si automat nu mai furi ci securizezi. Adica daca nu securizeaza unu da dreapta vine Dragnea si baronii lui si le fura. E cam ca parjolitul recoltelor si otravitul fantanilor.

    Vine plavanul si le spune ca in 30 de ani nu s-a facut nimic da el a fost presedinte 6 ani si base inca 10.

    Imi explica de curand unu fan LCK ca sistemul asculta doar baronii ca sa ii bage la beci. Cand i-am dat un argument banal ca baronii doar tampiti sa fie sa mai vorbeasca la telefon despre ce fac s-a terminat discutia.

    Cel mai mult mi-a placut ca banii pentru marirea pensiilor nu se mai risipesc aiurea ci se investesc in viitorul tarii. Se vor da la magazinele de mall-uri ca sa sprijine minunata economie de consum.

    Stai sa vezi soc pe rezistenti. Ne pregatim pentru economia post capitalista. Daca inainte statul era o chestie care ii scarbea pe toti si piata era cea care dadea ceasul in toate iar privatizarea era drumul de urmat ne indreptam spre societatea in care statul are un rol central.

    Ne va spune cand unde si cum sa respiram ce aplicatii sa folosim cum se desfasoara scoala, cum se desfasoara alegerile, daca se desfasoare alegerile.

    In post capitalismul care vine se discuta ideea de supra indatorare fara limite si aparitia unui venit minim garantat. Practic va fi un comunism din ala atroce in care iti vei lua portia de supravietuire daca esti obedient.

    RăspundețiȘtergere
  2. Foiarte adevarat, prostrocratia este la un nivel foarte mare si inca creste, astfel incat e foarte greu pentru noi ceilalti , deveniti minoritari, sa mai putem face sau schimba ceva.Trecem la planul B.

    RăspundețiȘtergere
  3. Aveti vreo idee despre adunarea Q a Nasului?

    RăspundețiȘtergere
  4. „Vino să-ţi arăt judecata curvei celei mari, care şade pe ape mari. Cu ea au curvit împăraţii pământului şi locuitorii pământului s-au îmbătat de vinul curviei ei!” Apocalipsă 17:1-2

    RăspundețiȘtergere
  5. Daca tot vorbesti de oligrofeni, uite aici exemplu de imbecilitate absoluta. Mata'Hala facuta praf de un reporter BBC.

    https://www.youtube.com/watch?v=reKvT_mo6Ao

    RăspundețiȘtergere

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)