miercuri, 30 noiembrie 2022

Demonstraţiile din China


În ultima vreme se înmulţesc teribil relatările despre protestele din China. Se tot spune că protestatarii cer demisia lui Xi, sugerându-se că e pe cale să vedem un cutremur politic major. Ceea ce, fără doar şi poate, e absolut fals. 

Există şi-o parte hazlie. Istericii de serviciu au început să critice viguros cenzura din China. În cătarea lor corectă politic a intrat chiar şi Apple deoarece ar fi inhibat o funcţie de-a iPhone-ului, astfel încât a uşurat munca conducătorilor Chinei. Hai totuşi să ne întoarcem la bază şi să vedem cum stau lucrurile cu adevărat.

În primul rând, ceea ce ar trebui să înţelegem este că în China avem o populaţie imensă de aproape 1.4 miliarde de oameni. Sunt peste 56 de grupuri etnice. Majoritatea absolută este reprezentată de chinezii han(peste 90% din populaţie). Acest grup etnic este majoritar în toate provinciile Chinei cu doar două excepţii: Tibet şi Xianjiang. Xianjiangul este interesant din mai multe puncte de vedere. În primul rând deoarece este cea mai mare provincie a Chinei. Apoi deoarece aici întâlnim un mix teribil de etnii: diverse popoare turcice(printre care şi uigurii), chinezi hui(musulmani), tibetani, mongoli, ruşi s.a.m.d. Acesta este motivul pentru care, în interiorul provinciei, există mai multe prefecturi autonome, guvernate de diversele grupuri etnice de acolo. E lesne de înţeles că un asemenea mix etnic este ideal pentru strecurarea unor idei pentru a dinamita politica oficială a Chinei. Acum puteţi înţelege de ce în urmă cu ceva timp am avut controversa fabricată despre abuzurile pe care China le-ar face asupra uigurilor.

Am făcut scurta introducere pentru a se înţelege că avem de-a face cu o ţară al cărei grad de complexitate este extrem de mare. Din exterior China se vede ca un monolit, ceea ce este absolut fals. De asemenea, tot din exterior, lumea are impresia că în China domneşte o ordine strictă. De fapt lucrurile nu stau chiar aşa, în ciuda introducerii creditului social. Suntem prea tentaţi să vedem China ca pe o dictatură de genul celei imaginate în Equilibrium. Fals! Există viaţă social vibrantă, există controverse la nivel de idei. Oamenii reacţionează atunci când sunt deranjaţi. Şi da, chiar dacă mai nimeni nu vrea să recunoască, există un sistem de justiţie extrem de bine articulat şi în care procesele se desfăşoară la standarde înalte. Mulţi tind să creadă că în China acţionează arbitrariul, ceea ce e incorect. De fapt chinezii atât la nivel de om simplu, cât şi la nivel de autorităţi, doresc implementarea unei corectitudini cât mai mari la nivelul întregii societăţi. Iată de ce s-a introdus creditul social care afectează uniform întreaga populaţie, indiferent că e vorba de cei de la bază sau de la vârf. Apariţia sa ca sistem este cauzată tocmai de obsesia chinezilor pentru corectitudine, obiectivitate şi justeţe în aplicarea rigorilor legii. 

Ajunşi în acest moment, e bine să aflăm că acolo fenomenele de manifestare a nemulţumirilor nu sunt atât de rare pe cât s-ar crede. Chinezul, dacă simte că-i sunt încălcate drepturile pe care şi le ştie, caută să-şi facă dreptate, apelând la canalele cunoscute. În cazul în care nu se rezolvă problema, începe să se manifeste exterior. Partea proastă apare atunci când se fac nedreptăţi unei colectivităţi. Dacă problema nu se rezolvă pe cale oficială, oamenii izbucnesc violent. Adică reacţionează. Aceste reacţii sunt monitoriate strict de partid care, în funcţie de gravitate, poate decide chiar şi punerea sub acuzare a factorilor politici care nu au rezolvat satisfăcător problema. Acum nu trebuie nici să picăm în extrema cealaltă şi să considerăm că-n China libertăţile plutesc pe stradă şi orice om e capabil să-şi croiască dreptatea. Aiurea, avem de-a face cu o societate de tip asiatic, adică una în care guvernează o legislaţie de stup, extrem de strictă şi mutilantă pentru individ. Dar asta nu exclude protestele care apar din te miri ce. Ele există şi sunt un fapt cotidian. Dacă vrei să demonstrezi că-n China treaba nu prea e OK, te apuci să monitorizezi protestele. Doar că amploarea acestora e insignifiantă dacă o raportăm la totalul populaţiei Chinei.  Aşa cum am mai spus, societatea e monitorizată extrem de strict de factorul politic care astfel îşi autoreglează aparatul de conducere din teritoriu.

Acum mai trebuie să punem în balanţă şi demenţa poliicii COVID-zero, îmbăţişată larg de PCC. Oamenii sunt sătui de stat la coteţ şi de aceea izbucnirile de nemulţumire sunt cât se poate de normale. Amintiţi-vă ce s-a întâmplat la noi. 

Şi pentru că tot am făcut apel la amintiri, poate că ar trebui să facem câteva paralele extrem de interesante, mai ales în contextul în care media occidentală se inflamează isteric atunci când relatează „teroarea” din China. Oare atunci când aruncă în rahat spre acţiunea Apple de a inhiba o funcţie a telefoanelor chinezilor nu se uită şi-n propria ogradă unde cenzura e peste tot? Mega-companiile tehnologice occidentale Facebook, Google, Apple etc. sunt implicate într-un sistem de cenzură care-l face pe cel chinezesc să pălească. Au uitat oare că cenzura se manifestă chiar şi la nivel de chat-uri precum Telegram unde sunt blocate „canalele care nu mestecă retorica oficială”?

Şi dacă tot a venit vorba despre COVID şi falimentarele politici legate de pandemia inventată, oare s-a uitat atât de uşor nazismul măsurilor luate uniform la nivel mondial? Occidentalii au fost cei care-au introdus vaccinarea obligatorie, la fel cum tot occidentalii au inventat primii „puşcăriile bolii”, acele sinistre câmpuri de detenţie în care erai mutat dacă te făceai suspect de virus! S-a uitat atât de uşor? 

Desigur, propaganda înfierează ceea ce se întâmplă în China, uitând însă să-şi vadă parul din ochi. Mă uit cum se înteţesc jocurile frigului şi foamei peste tot prin Occident. SUA din tărâm al făgăduinţei s-a transformat în capitala mondială a boschetarilor. Europa vorbeşte deschis despre virtuţile sale care s-au concentrat în jurul ideii că o temperatură de peste 17 grade în locuinţe e toxică şi trădează lipsa ataşamentului faţă de idealul european. 

Aşadar, or fi manifestaţii pe la chinezi şi e normal să fie în condiţiile în care insistă precum boii în direcţia falimentarei politici COVID-zero. Însă, poate că ar fi mai bine ca istericii de serviciu ai serviciilor secrete occidentale să dea un ochi şi pe geamul propriu. Nu de alta, dar s-ar putea să fie luaţi prin surprindere de cetăţenii care s-au săturat să-şi asume standardele democratice de tremurat şi făcut foamea.

16 comentarii:

  1. Cred ca am apasat din greseala pe trimiterea mesajului fara sa termin ce ziceam.Orice incearca occidentu,orientu deja stie poate cu mici exceptii.Sa nu uitam ca dupa Africa,Asia este un leagan al civilizatiei,mai ales unul moral,filozofic si spiritual.Noi am venit dupa,nu cu mult,dar dupa.Mi se pare extrem de amuzant cum niste unii care nu vor cadea pe cat de rau merita,anume americanii, vor sa dea lectii si sa faca pe latraii cu aia care aveau o civilizatie cand stramosii astorlalti nu erau inca in planul de concepere.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Noi am venit, cu 3 - 4 mii de ani dupa civilizatiile chineza, persana, egipteana.
      Numai ca noi am fost mai cruzi, mai rapaci, mai criminali decit aia pe care ar vrea America, stat edificat pe crima, sa-i desfiinteze.
      Nu vor reusi decit sa se autodistruga !

      Ștergere
  2. Corect! Sa ne amintim ca populația Europei este 746,4 milioane si populația Americii de Nord (continentul, deci include Mexic, Canada ..) este 579 de milioane, si daca adunam cele 2 continente ne da 1,325 miliarde de oameni, ceea ce echivalează populația Chinei de aproape 1.4 miliarde de oameni si de 56 de grupuri etnice. Bine cu o mica diferență, europenii se lauda cu 87 de grupuri etnice, din care 33 grupuri alcătuiesc cele 44 de tari si restul de 54 sunt minorități etnice, si diferența ca americanii recunosc șase categorii etnice: alb, negru, asiatic, nativ amerindian/Alaska, nativ din Hawaii/insulele Pacificului și etnie mixtă.
    Deci așa cum in Europa si America de Nord (Canada in special) au avut loc proteste anti-coviț si nu prea i-a băgat nimeni in seama, nici in Germania, Italia, Franța, la fel si in Canada, unde singurii care s-au detașat ca proteste ce au ieșit in evidenta, mă refer la Camionagii Canadieni si Convoiul Libertății, este exact la fel si in China.
    Iar amploarea protestelor din China este de zece ori mai mica decât in Europa+AmericaDeNord.
    Nu mă credeți pe mine, va dau un link sa va convingeți singuri.

    https://carnegieendowment.org/publications/interactive/protest-tracker

    Aici se pot filtra protestele active, protestele din trecut, cele din pandemie pe fiecare tara, etc...si daca stai sa le aduni realizezi ca protestele din China fata de celelalte sunt efectiv pistol cu apa.
    Dar oficina de serviciu, aia isterica, încălzită din pandemie, si răgușită de la război, va itera ca regimul Xi e pe cale sa cada,...deci hai sa investim ceva undeva, hai sa facem audienta, hai sa ii facem pe fraieri sa creadă ce vrem noi, nu ce se întâmplă de fapt. După care apare taica Biden ca datorită protestelor masive din China întrerupem colaborarea comerciala si iPhone-ul de Crăciun nu va mai veni.

    RăspundețiȘtergere
  3. "Acum puteţi înţelege de ce în urmă cu ceva timp am avut controversa fabricată despre abuzurile pe care China le-ar face asupra uigurilor."

    https://www.nationalreview.com/news/chinese-government-assigning-han-men-to-live-and-sleep-with-uighur-women-whose-husbands-have-been-detained-report/

    https://www.eutimes.net/2019/04/uyghur-women-forced-to-marry-han-chinese-men-then-they-get-raped/

    https://www.cfr.org/backgrounder/china-xinjiang-uyghurs-muslims-repression-genocide-human-rights

    https://theprint.in/opinion/muslim-world-is-silent-on-chinas-persecution-and-illegal-harvesting-of-uyghurs-organs-in-xinjiang/321245/

    https://www.businessinsider.com/china-uighur-monitor-home-shared-bed-report-2019-11

    https://www.hrw.org/news/2018/12/04/you-should-be-worrying-about-woman-shortage

    https://www.ranker.com/list/top-10-most-beautiful-uyghur-women/medina

    RăspundețiȘtergere
  4. desi pe teme externe articolele activenews sunt discutabile acesta semnaleaza niste coincidente interesante https://www.activenews.ro/opinii/Vestea-buna-Razboiul-s-ar-putea-termina-Vestea-proasta-Se-relanseaza-Marea-Resetare-177844

    RăspundețiȘtergere
  5. Cred ca merita sa aruncati o privire...
    http://dantomozei.ro/2022/11/30/romanii-in-asediul-politico-mediatic-occidental-asupra-chinei/

    RăspundețiȘtergere
  6. Politica Covid -zero, ascunde in mod sigur o alta problema ! Nu e justificata politic in nici un fel! Asa ca ramane problema medicala care iar ne scapa la capitolul continut ! Iar China ......?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Corect, politica Covid zero a Chieni ascunde ceva, probabil controlul total al ocultei și faptul ca totul e praf în ochi....

      Ștergere
    2. "Nu e justificata politic in nici un fel!"
      Glumesti desigur, nu?( sau poate n-ai verificat ce ai scris) ca aveam pretentii de la tine Kinule
      Pai puterea uriasa pe care a capatat-o unul ca Trudo(Can) asupra populatiei in ultimii doi ani, nici nu o visa tas-su acum 50 de ani.
      BB

      Ștergere
    3. Vorbeam de China ! Iar ca si test covid -zero nu se justifica politic ! Acolo mai e ceva ! Tot timpul a fost ceva ce noi am aflat tarziu dar banuit devreme ? Este?

      Ștergere
  7. N-are legatura cu nici un covid. Soros a declarat, putin inaintea declansarii razboiului din Ucraina, ca Putin si Xi trebuie eliminati! La scurt timp Xi declanseaza politica "zero covid"! In realitate, sub pretextul care inchide si boturile Occidentului globalist pro-pandemic, Xi incepe operatiunea de vanatoare si control a progresistilor, trotinetistilor, corporatistilor occidentalizati, majoritatea lucratori la companii straine, a opozantilor etc, ce ar putea pune probleme, data fiind si iminenta confruntare deschisa cu SUA. Xi isi asigura spatele frontului! Ca si in Iran(si acolo fiind tot un regim autoritarist), nu este vorba despre libertate, ci de manevrele globalistilor care incearca sa destabilizeze regimul care nu se supune ordinii lor mondiale. Chinezii dornici de libertate ar ajunge doar din rau in mai rau, in acelasi tip de lagar multiplicat si indracit de cateva ori, de data asta stapanit de alde Schwab care a si declarat deja ca modelul chinezesc este un exemplu de urmat! Unii inca se duc dupa fenta asta ridicola, cand noi am patit-o deja in 89, exact asa! Poporul a vrut libertate, iar Securitatea, vanduta deja globalistilor(primul care a aterizat dupa caderea regimului fiind Soros, organizator apoi al falsei societati civile democratice), a declansat "revolutia" tradandu-l pe Ceausescu si aducand romanii in sclavie. Mai mult, se vede cum deodata, presa vanduta Sistemului globalist, aceeasi care a sustinut(si sustine) toate abuzurile si ticalosiile, plange brusc pe umarul asupritilor din China! In concluzie, cine are creier in cap nu se lasa pacalit, intelege ca orice regim, fie si abuziv dar antiglobalist, acum trebuie sa reziste! Xi declara alaturi de alti lideri BRICS, ca in lumea multipolara ce se naste, nimeni nu se baga peste celalalt! Si chiar daca ar fi sa nu-l credem pe cuvant, pana una alta nu chinezul ne impune noua sclavia in Romania, ci Occidentul Colectiv aflat sub stapanirea clicii globaliste reprezentate de unul ca Schwab!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Au contribuit și Nkvd( executant pe bani la solicitarea bubulilor), ungurii( pentru Ardeal), sarbii( ptr Banat) și romanii pentru blugi, Kent, ciung și avorturi. Toti au obținut ce au cerut, cu excepția sarbilor

      Ștergere
    2. Cind poti incearca sa fii atent cum aceeasi "presa vinduta sistemului glob." incearca sa te faca sa crezi ca exista acea grupare BRICS care se opune. Svabescu ii are PE TOTI in buzunar. Chiar el a declarat-o sus si tare si s-a si vazut CLAR in ultimii doi ani si1/2. Tocmai au fost adunati G-douazeci si pusi sa semneze toate hirtiile globaliste ce le-au fost servite sub nas. ABSOLUT toti au semnat toate acordurile climaterice, medicale( cu procedurile moderne), digitale etc.

      ASTEA!!! sunt detaliile de urmarit pentru a intelege ca toti sunt un colectiv si actioneaza in colectiv ca sa...(STII TU CE ANUME!)..., nu ceata teatrala cu care te invaluie zilnic tv-ul.
      Ce iti trebuie mai mult pentru a te convinge?(sunt curios daca se va publica:)
      BB

      Ștergere
  8. Să fim serioși !
    China-i ţara-laborator în ultimii 40-45 de ani a Distopiei globaliste, ţara tare dragă Cabalei neo-colectiviste, așa-zis occidentale. Nu-i putem detesta noua revoluție culturală în o(a)ccidentul contemporan și să-i admirăm în același timp proiecția, design-ul, laboratorul de încercare și trecerea liberticidului la producția de serie mondială chiar pe linia chineză, finală, de testare globalistă.

    Mai urmează s-o băgăm și pe aia cu "mvaaai, dar cât de rafinată e civilizația care a descoperit busola, hârtia și praful de pușcă ! ". De parcă pentru astea ar fi detestabil regimul politic complice conspirației globaliste, de la Beijing.

    Despre tragedia în formă continuată a mișcării spirituale Falun Gong, nimic, nimic ? Plus multe altele care is de băgat pe goarnă complicilor globaliști de acolo.

    Rămâne cum am stabilit : China-i o ţară de coșmar și din păcate întreg haimanalâcul globalist și marionetele lor politice se screme să ne-o bage și nouă pe gât. Să ne-o impună și nouă, întregii lumii, ca orizont regulativ.

    La baie cu liberticidul testat acolo, tragem apa!

    RăspundețiȘtergere
  9. Exista o singura intrebare : de ce , mr. Xi , care e un tip inteligent face asa ceva ? ma intreb demult , nici aici , nici altundeva nu am primit raspuns .
    Sigur un motiv exista!

    RăspundețiȘtergere
  10. Deci creditul social e bun? China este calul troian din lumea mare!

    RăspundețiȘtergere

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)